ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6716/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți reclamantul V.M., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Strehaia, a solicitat anularea parțială a dispoziției nr. 65/2006 emisă de Primarul orașului Strehaia și restituirea în natură a terenului de 912 mp din Strehaia, preluat abuziv din patrimoniul autorului său, S.V. După un prim ciclu procesual, Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr. 73 din 8 aprilie 2008 a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Primăria Strehaia și a respins acțiunea reclamantului. Prima instanță a reținut că reclamantul, prin notificarea nr. 2350 din 21 mai 2001, a solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu și acordarea despăgubirilor pentru construcțiile demolate.

Prima acțiune formulată de reclamant privind restituirea terenului a fost respinsă prin sentința civilă 364 din 21 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, hotărâre ce constituie autoritate de lucru judecat în cauză, astfel că o reluare a judecății cu privire la același obiect, având aceeași cauză și purtată între aceleași părți nu mai este posibilă. S-a mai reținut că din expertiza efectuată în cauză a rezultat că pe terenul în litigiu statul a construit o clădire care asigură accesul publicului, o clădire scenă și ecran cu două încăperi laterale și o sală de sport judo și arte marțiale, construcții care ocupă funcțional întreaga suprafață de teren pa latura de N., S.,V. Nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, decât în condițiile existenței unui acord între reclamant și unitatea deținătoare.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, arătând că două clădiri, respectiv CI și C2 sunt într-un stadiu avansat de degradare nemai fiind folosite scopului pentru care au fost construite, iar în situația în care terenul nu se poate restitui în natură unitatea deținătoare poate acorda teren în echivalent sau alte bunuri sau servicii. A solicitat completarea probatoriilor pentru stabilirea stării construcțiilor CI și C2, precum și valoarea lor și efectuarea unei adrese către Primăria Strehaia pentru a comunica ce suprafețe de teren pot fi acordate în compensare. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 383 din 28 noiembrie 2008 a respins apelul reținând că nu există autoritate de lucru judecat, întrucât între prezentul litigiu și cel anterior nu există identitate de cauză.

S-a mai reținut că din schița anexă la raportul de expertiză a rezultat că suprafața de teren liberă, de 657 mp, este mărginită de construcțiile CI, C2 și C3 și nu poate fi restituită în natură deoarece asigură accesul la aceste construcții, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 10/2001. Probatoriile administrate au dovedit că sala de sport și grădina de vară sunt folosite încă în scopul pentru care au fost realizate, iar cea de-a treia construcție a fost folosită doar temporar de o societate comercială cu activitate de vulcanizare auto, care potrivit sentinței civile nr. 322/CAF din 21 februarie 2008 a Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, a fost evacuată din acest spațiu.

Prin adresa nr. 1338 din 10 octombrie 2008, depusă la fila 24 a dosarului de apel, Primăria Strehaia a comunicat că nu deține suprafețe de teren intravilan sau extravilan și nici bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare reclamantului. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul V.M., în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., învederând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 întrucât construcțiile CI și C2 nu mai sunt folosite de unitatea deținătoare potrivit scopului lor, respectiv grădină de vară. De asemenea, nu s-a stabilit corect situația de fapt. Astfel, expertiza nu a stabilit căile de acces către construcțiile CI și C2, valoarea acestora, dacă au fost autorizate și dacă sunt demontabile.

Recursul este fondat pentru considerentele care succed. Expertiza tehnică efectuată în cauză, depusă la filele 31-33 ale dosarului de fond, a concluzionat că două din cele trei construcții, respectiv CI și C2 nu mai sunt folosite scopului pentru care au fost realizate, fiind într-o stare avansată de degradare, iar construcția C3 este destinată activităților de sport și judo. De asemenea, cele trei construcții ocupă 28% din suprafața terenului, iar terenul neafectat de acestea, de 657 mp, poate fi restituit proprietarului. De observat este că expertul nu a menționat în concluziile sale faptul că terenul liber constituie cale de acces la construcții, astfel cum a reținut instanța de apel. Din această cauză, pentru a se stabili exact căile de acces la construcții, este necesar a se efectua un supliment la raportul de expertiză.

Din probatoriile administrate nu a rezultat nici dacă aceste construcții au fost autorizate, motiv ce necesită, de asemenea, un supliment de probatorii. În cazul în care, din suplimentul de probatorii ce se va administra va rezulta că cele trei construcții au fost autorizate, trebuie verificat dacă acestea mai sunt necesare unității deținătoare, iar în situația în care ele nu îi mai sunt de folos se va analiza posibilitatea aplicări dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Aceste prevederi legale sancționează lipsa de interes a unității deținătoare față de construcțiile autorizate și finalizate, edificate ulterior preluării abuzive a terenurilor și motivează restituirea în natură a imobilelor față de persoana îndreptățită, ținută însă de obligația achitării despăgubirilor reprezentând valoarea de piață a construcțiilor respective În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia atacată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Instanța de trimitere va avea în vedere toate aspectele semnalate în prezentele considerente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva deciziei nr. 383 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2009.