ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2215/2013

Deliberând, în condițiile art. 257 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele: 1.Instanța de fond Reclamantul V.M., prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Mehedinți la 5 aprilie 2006 a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin M.F.P. și Primăria orașului Strehaia pentru anularea dispoziției din 20 februarie 2006, emisă de această din urmă pârâtă. Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr. 73 din 8 aprilie 2008 a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins contestația. S-a reținut că printr-o acțiune anterioară (1 octombrie 2001) reclamantei i s-a respins prin sentința civilă nr. 364/2002 a Tribunalului Mehedinți o acțiune împotriva Primăriei Strehaia prin care a cerut restituirea în natură a terenului de 912 m 2 , nefiind de acord cu propunerea Primăriei de a i se acorda despăgubiri bănești.

S-a reținut că ulterior prin Decizia nr. 65/2006 s-a soluționat notificarea formulată de petent pentru același imobil, 912 m 2 situat în orașul Strehaia. Instanța a mai reținut că terenul este ocupat de clădiri - ale Primăriei - iar terenul, neafectat de construcții, se află în interiorul clădirilor. 2. Instanța de apel Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 383 din 28 noiembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 73 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Mehedinți. S-a constatat că admiterea excepției autorității de lucru judecat este greșită pentru că nu sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. raportată la art. 166 C. proc. civ.

pentru că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză între prezentul litigiu și cel soluționat prin sentința civilă nr. 364 din 21 mai 2002 Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 8489/2001, pentru că la data pronunțării sentinței civile nr. 364/2002 nu fusese emisă dispoziția din 2005 în temeiul Legii nr. 10/2001 care face obiectul prezentului litigiu. S-a constatat însă că nu se poate admite apelul pentru că fondul cauzei a primit o rezolvare corectă.

Față de configurația și destinația actuală a imobilului nu se pot aplica dispozițiile art. 1 și 7 din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a terenului de 912 m 2 . Terenul este ocupat de construcțiile în suprafață de 76,01 m 2 , 111,17 m 2 și 66,60 m 2 , edificate în 1962 și respectiv 1970 (în total 254,41 m 2 ). Restul terenului neocupat de construcții, (657 m 2 ) se află în interiorul construcției și conține căile de acces către aceasta, clădirea ocupă fațada și accesul spre terenul liber de 657 m 2 se face prin clădire. S-a mai reținut că este lipsită de relevanță împrejurarea că cele trei construcții sunt într-o stare avansată de degradare, câtă vreme au fost edificate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul ridicării lor.

Decizia nr. 383 din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel a fost casată prin Decizia nr. 6716 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a trimis cauza aceleiași instanțe de apel pentru suplimentarea raportului de expertiză în vederea identificării pe terenul rămas liber de 657 m 2 căile de acces la construcții. S-a mai dispus suplimentarea probelor în vederea stabilirii naturii construcțiilor,edificate cu sau fără autorizație de construire și dacă acestea mai sunt sau nu necesare unității deținătoare, pentru situația negativă, urmând să se aplice art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel prin Decizia civilă nr. 160 din 17 mai 2010 rejudecând cauza, a admis apelul reclamantului și a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 73/2008.

A fost admisă contestația și anulată în parte dispoziția nr. 65/2006 (art. 1 și 2), în sensul că s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea în natură a terenului de 912 m 2 situat în Strehaia, pe care sunt edificate construcțiile (expertiza M.A. - cu completările și schița anexă fila 58 în dosar apel). Au fost menținute restul dispozițiilor dispoziției nr. 65/2006, cuprinse în art. 2 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate precum și dispozițiile cuprinse în art. 3 privind înaintarea dosarului la C.C.S.D. Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4249 din 20 mai 2011 a casat Decizia nr. 160 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Craiova (admițând recursul Primăriei Strehaia) și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a constatat că în mod greșit instanța de apel a reținut, făcând aplicarea art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, că se impune restituirea terenului, întrucât cele trei construcții ce compun imobilul (grădina de vară a orașului Strehaia edificată în 1962) și, respectiv, (sala de judo a orașului edificată în 1970), s-au realizat fără autorizație de construcție. S-a observat că cerința autorizării construcțiilor este impusă de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 imobilelor edificate după 1 ianuarie 1990. Or, în decizia curții de apel s-a reținut că cele trei construcții au fost edificate în 1962 și respectiv în 1970, deci anterior datei de 1 ianuarie 1990 cerută de norma legală apreciată ca fiind incidentă în cauză.

S-a reținut, față de această constatare că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se analiza și celelalte apărări - neverificate față de prevalența lipsei autorizației de construire - și care presupun verificări de fapt incompatibile cu judecata în recurs. Curtea de Apel Craiova rejudecând cauza prin Decizia civilă nr. 61 din 9 iulie 2012 a admis apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 73 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Mehedinți, care a fost schimbată în totalitate. A fost admisă în parte contestația și a fost anulată în parte dispoziția nr. 65/2006 emisă de Primăria orașului Strehaia (art. 1 și 2) în sensul că s-a admis în parte solicitarea și s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 853,725 m 2 situat în orașul Strehaia, pe care sunt edificate construcțiile așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit și completat de ing.

M.A. și prin schița anexă la raport (fila 58 din dosarul Curții de apel). Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei atacate cuprinse în art. 2 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate și pentru terenul în suprafață de 58.275 m 2 pe care este edificată parțial construcția, conform schiței anexată la raportul de expertiză, precum și dispozițiile cuprinse în art. 3, privind înaintarea dosarului la C.C.S.D. În examinarea apelului reclamantului curtea de apel și-a circumscris analiza la aspectele care nu au mai făcut obiectul unor dezbateri contradictorii în urma casării succesive produse în cauză.

S-a constatat astfel că nu s-au mai ridicat probleme cât privește regimul juridic al imobilului în raport cu dispozițiile art. 2 din Lege, identificarea acestuia, calitatea de persoană îndreptățită și de unitate deținătoare, faptul că imobilele construcții preluate au fost demolate total după preluare și că pe teren au fost edificate construcții noi. S-a mai reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 10 alin. (3) din lege nu sunt aplicabile prezentei cauze, față de împrejurarea că cele trei construcții au fost ridicate înainte de 1 ianuarie 1990, astfel că situația de fapt dedusă judecății nu se încadrează ipotezei prevăzute de art. 10 alin. (3), toate acestea fiind probleme de drept dezlegate și care sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Curtea de apel, analizând cauza prin prisma dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001 a reținut că aceste texte sunt pe deplin aplicabile în cauză. Terenul în suprafață de 912 mp și construcțiile ce au aparținut defunctului V.S. - și care au făcut obiectul notificării din și al dispoziției din 2006 emise de primarul orașului Strehaia (dispoziție contestată în prezenta cauză) - au fost preluate de stat fără titlu valabil. Faptul preluării abuzive nu a constituit un element de controversă, emitentul dispoziției contestate recunoscând chiar în preambulul dispoziției din 2006 faptul că „defunctului V.S. i-au fost demolate construcțiile, iar terenul a fost preluat fără titlu valabil de către stat”.

Fiind îndeplinită astfel condiția esențială impusă de art. 10 alin (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă deci că pentru terenul liber, respectiv suprafața de 652 mp (conform raportului de expertiză) neafectată de construcții noi, se impune restituirea în natură. În ceea ce privește terenul ocupat de construcțiile, s-a constatat că analiza instanței trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 10 alin. (5), respectiv să se stabilească dacă aceste construcții mai sunt necesare unității deținătoare. S-a constatat că pe terenul în litigiu sunt edificate trei construcții: compun imobilul Grădina de vară Strehaia, edificate în 1962 și sala de judo a orașului, edificată în 1970. Din concluziile raportului de expertiză - fila 40 dosar apel, s-a reținut faptul că nu funcționează în scopul pentru care au fost construite (activități culturale, prezentări de filme), iar se desfășoară activități sportive.

Apreciind asupra situației de fapt prin prisma condiției prevăzute de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că imobilele - construcții nu sunt necesare unității deținătoare, astfel încât reclamantul este îndreptățit și la restituirea terenului aferent acestor construcții așa cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit de expert inginer M.A., așa cum a fost completat și schița anexă la acesta Plan scară 1:300 - fila 58, dosar apel nr. 2800/54/2009. S-a mai reținut că nu prezintă relevanță împrejurarea că imobilul Grădină de vară, ar urma - potrivit unor măsuri dispuse de Consiliul Local Strehaia - să fie reabilitat și folosit în viitor, potrivit destinației sale inițiale, situația de fapt fiind apreciată în funcție de momentul notificării.

Dispozițiile art. 10 alin. (5) sancționează lipsa de interes a unității deținătoare față de construcțiile autorizate și finalizate, edificate ulterior preluării abuzive a terenurilor și motivează restituirea în natură a imobilelor față de persoana îndreptățită, ținută însă de obligația achitării despăgubirilor reprezentând valoarea pe piață a construcțiilor respective. În ceea ce privește construcția, Curtea a constatat că aceasta îi este necesară unității deținătoare, fiind utilizată în prezent ca sală de sport. Pentru terenul de 58,275 mp (31,50m x 1,85 m) pe care este edificată parțial construcția, conform schiței la raportul de expertiză, s-a observat că soluția măsurii reparatorii prin echivalent dispusă prin dispoziția din 2006, este corectă.

Imobilul fiind necesar unității deținătoare, nu se încadrează în situația prevăzută la art. 10 alin. (5), ci în soluția prevăzută de art. 10 alin. (1) teza finală. Concluzionând asupra cauzei, Curtea a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a terenului în suprafață de 853,725 mp situat în orașul Strehaia, pe care sunt edificate construcțiile, așa cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit de expert inginer M.A., și ulterior completat și în schița anexă la acesta Plan - fila 58, Dosar apel nr. 2800/54/2009. Curtea a dispus menținerea restului dispozițiilor actului atacat cuprinse în art. 2 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate și pentru terenul în suprafață de 58,275 mp pe care este edificată parțial construcția, conform schiței la raportul de expertiză, precum și cele cuprinse la art. 3 privind înaintarea dosarului la Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.

S-a mai constatat că sunt neavenite motivele formulate prin cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei de către intervenientul B.A.A. la data de 12 mai 2012 (în faza procesuală a recursului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție ). În primul rând s-a reținut faptul că, deși intitulată cerere de intervenție accesorie, cererea nu cuprinde motive care să susțină apărarea pârâtei, întreaga motivare fiind axată pe susținerea intervenientului privind existența propriului său drept de proprietate asupra unei părți din terenul ce face obiectul judecății, respectiv pentru o suprafață de 10,13 mp. Or, asemenea susțineri nu pot fi analizate pe fond în cadrul procesual definit de însuși intervenientul accesoriu prin formularea direct în recurs a unei cereri de intervenție accesorii.

3. Recursul Pârâta Primăria Strehaia a declarat în termen recurs împotriva Deciziei nr. 61/2012 a Curții de Apel Craiova criticând-o pentru nelegalitate potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii deoarece art. 10 alin (5) din Legea nr. 10/2001 nu este coroborat cu art. 10.5 din H.G. nr. 250/2007 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Recurenta a citat aceste din urmă dispoziții și a susținut că ele trebuie interpretate în sensul că numai unitatea deținătoare are dreptul de a decide dacă propriile bunuri îi mai sunt sau nu utile. Clădirile Grădinii de Vara din Strehaia sunt, în mod cert, proprietate a orașului iar acesta trebuie să beneficieze de toate atributele specifice dreptului de proprietate, deci și de capacitatea de a dispune liber de bunul său așa cum garantează Constituția.

Nimeni altcineva nu are competentă să se pronunțe in privința utilizării unei proprietăți decât proprietarul însuși. Recurenta a apreciat astfel că în cauză se fac aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) în sensul că restituirea în natură se dispune pentru terenul liber iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. De altfel și normele metodologice prevăzute de H.G. nr. 250/2007 prevăd faptul că art. 10. alin. (1) se interpretează în sensul că restituirea în natură se limitează doar la restituirea terenurilor care nu sunt ocupate de noi construcții sau nu sunt afectate altor amenajări de utilitate publică. În ceea ce privește autorizația de construire, recurenta a arătat că legea face referire la construcțiile neautorizate în condițiile legii, după data de 1 ianuarie 1990 or, Gradina de Vară a orașului Strehaia este edificată în anii dictaturii comuniste.

S-a invocat că acest aspect a fost reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 4249 din 20 mai 2011 care a dispus completarea probatoriului față de toate aspectele dezbătute pe fond, cerință care, în opinia recurentei, nu a fost realizată pe deplin. În conformitate cu principiile de soluționare a notificărilor cuprinse în H.G. nr. 250/2007, pct. 2, nu pot fi încălcate exigențele art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”. Or, restituirea unui teren ocupat de un imobil proprietate a orașului Strehaia, cu imobil cu tot, ar însemna de asemenea o încălcare a dreptului de proprietate și s-ar soluționa o nedreptate printr-o altă nedreptate.

Legea nr. 10/2001 nu poate fi interpretată în sens restrictiv, acordând foștilor proprietari drepturi pe care nu le-au avut și care ar duce la o îmbogățire fără justă cauză în defavoarea unui alt proprietar. Totuși legea este complexă și prevede în toate situațiile în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de masuri reparatorii în echivalent pentru proprietarii deposedați. 4. Analiza instanței de recurs Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate s-a constatat că aceasta este legală și temeinică iar recursul a fost respins ca nefondat pentru considerentele ce urmează: În limitele casării cu trimitere dispuse prin Decizia nr. 4249 din 20 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a făcut, la situația de fapt dedusă judecății, o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, recte art. 10 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001.

Terenul de 912 m 2 a fost preluat abuziv de Statul Român, clădirile edificate pe acesta fiind demolate în totalitate după momentul preluării, situație în care, potrivit art. 10 alin. (1) din Lege, restituirea în natură se dispune pentru terenul rămas liber iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Cât privește construcțiile noi ridicate pe teren - în condițiile art. 10 alin. (5) - în mod corect s-a stabilit că acestea nu reprezintă un impediment la restituirea în natură, ele nemaifiind necesare pârâtei. De altfel această situație nu a fost discutată de pârâta recurentă care a criticat măsura numai sub aspectul că oportunitatea aplicării unei asemenea măsuri aparține exclusiv pârâtei conform H.G.

nr. 250/2007 care singură apreciază dacă îi mai sunt sau nu utile construcțiile. Curtea de apel a dat o corectă interpretare dispozițiilor art. 10 alin. (5) și alin. (2) și nu a încălcat dispozițiile legale în materie când a apreciat asupra faptului că imobilele noi construite pe teren de pârâtă nu mai sunt de folos unității deținătoare. Instanța este îndreptățită să facă propria apreciere asupra acestei situații, fiind investită cu controlul judiciar - prevăzut de Legea nr. 10/2001 - al modului în care în soluționarea notificării, unitatea deținătoare a făcut aplicarea dispoziției legale corespunzătoare. În exercitarea acestui control, instanța a examinat situația de fapt dedusă judecății și a constatat că aceasta, potrivit probelor administrate în cauză, impune o altă soluție, în cadrul dispozițiilor legale incidente, decât cea stabilită de unitatea deținătoare, exprimată în cuprinsul dispoziției nr. 65/2006, atacată cu contestație de reclamant.

Constatând din probele administrate, potrivit argumentelor aduse în considerentele hotărârii, că imobilele edificate nu mai sunt folosite de pârâtă, starea acestora fiind degradată, se constată că nu este fondată nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția europeană cât privește proprietatea pârâtei asupra construcțiilor edificate de ea pe terenul revendicat. Protecția prevăzută de dispoziția invocată, care altfel se regăsește și în normele de drept intern, nu se justifică în cauză în raport de constatările făcute de expert cât privește starea acestor imobile. Atunci când a fost cazul - pentru partea din construcția care se regăsește pe terenul revendicat și cu privire la care s-a dovedit că îi este necesară pârâtei, tocmai pentru a respecta dreptul de proprietate al pârâtei instanța a confirmat măsurile luate de unitatea deținătoare prin dispoziția nr. 65/2006, despăgubiri prin echivalent bănesc.

Celelalte critici referitoare la existența autorizației pentru construcțiile în discuție și respectiv lipsa stabilirii obligației petentului la o sumă de bani pentru construcțiile rămase pe terenul ce i-a fost restituit, se situează în afara cadrului procesual, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare fiind făcută pentru considerente care nu s-au referit la problema autorizației, acest aspect fiind deja dezlegat de instanța de recurs. Constatând că nu s-au dovedit motive de nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 invocat, se reține că recursul este nefondat și, ca urmare, în temeiul art. 312, alin. (1) C. proc. civ. a fost respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Orașului Strehaia împotriva Deciziei nr. 61 din data de 9 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2013.