ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4693/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, la data de 12 februarie 2004 reclamanta E.D.I. a solicitat, în contradictoriu cu parații Primăria Strehaia și F.C.S. SRL din Strehaia, recunoașterea dreptului la despăgubiri cu privire la cele doua imobile demolate abuziv în locul cărora s-a edificat F.C.S. SRL din Strehaia anularea actului administrativ prin care societatea a intrat in posesia terenului, retrocedarea suprafeței de teren libere de construcții și repararea în solidar a daunelor cauzate de către cei doi pârâți, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând despăgubiri pentru imobilele demolate și restituirea în natură a terenului aferent, pârâții au refuzat nejustificat soluționarea acesteia, cauzându-i un prejudiciu consistent.

Tribunalul Mehedinți, secția civilă, prin sentința nr. 940 din 16 septembrie 2005, a admis în parte acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții Primăria orașului Strehaia și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (chemată în garanție de SC S. SA Strehaia), a admis cerea de intervenție în interes propriu a numitului P.M., a respins acțiunea față de SC S. SA Strehaia și a obligat pârâta Primăria orașului Strehaia să emită dispoziție pentru acordarea de despăgubiri în valoare de 640.692.291 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate, iar pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sa emită dispoziție pentru acordarea despăgubirilor în cuantum de 1.350.029.934 lei, contravaloarea terenului expropriat.

Împotriva sentinței mai sus menționate au declarat apel reclamanta E.D.I. și pârâtele Primăria orașului Strehaia si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, și, prin încheierea nr. 3549 din 4 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Târgu Mureș. Prin decizia nr. 1249/A din 22 iunie 2006 , Curtea de Apel Târgu-Mures, secția civilă, a admis apelurile, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureș, având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere având ca obiect anularea actului administrativ prin care SC S. SA Strehaia a intrat in posesia terenului pe care se află imobilele demolate, respectiv Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate seria nr. M03 nr. 5420 din 05 mai 2000 eliberat de Ministerul Industriei și Comerțului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta E.D.I. iar, prin decizia nr. 1339 din 13 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, recursul a fost respins, ca inadmisibil. Tribunalul Mureș, secția civilă, prin încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2007, a disjuns soluționarea petitului privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 5420 din 05 mai 2000 emis de Ministerul Industriei și Comerțului și transpunerea acestuia la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a aceleași instanțe.

Învestit cu soluționarea capătului de cerere privind anularea Certificatului de atestare seria M03 nr. 5420 din 05 mai 2000,Tribunalul Târgu-Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 14 din 8 noiembrie 2007 a declinat competența soluționării acestui petit, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, iar prin Decizia nr. 157/R din 21 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, a respins ca tardiv recursul promovat de SC E.S. Strehaia (al cărei administrator este reclamanta) împotriva acestei sentințe. Curtea de Apel Târgu-Mureș a stabilit cadrul procesual în sensul că inițial reclamanta E.D.I. a acționat contradictoriu, cu pârâtele Primăria orașului Strehaia și F.C.S.

SRL Strehaia pentru ca ulterior cadrul procesual să fie lărgit prin cererea de intervenție în interes propriu a numitului P.I.M., în calitate de cumpărător al acțiunilor deținute de FPS Mehedinți la societatea pârâtă, potrivit contractului nr. 3/MH/1998, și prin cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului București formulată de SC S. SRL Strehaia întrucât aceasta ar fi ținut sa răspundă în caz de evicțiune ca vânzător al pachetului de acțiuni. Ministerul Economiei și Finanțelor, introdus în cauză în calitate de emitent al actului a cărui anulare s-a cerut, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția tardivității acțiunii în raport cu dispozițiile art. 11 alin.(l) și (2) din Legea nr. 554/2004, relativ la data emiterii actului atacat, și excepția prematurității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile . Pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 131 din 12 decembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de reclamantă, a admis excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantei privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 5420 din 05 mai 2005 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor. Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței menționate, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la o altă instanță egală în grad, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc.

civ. Prin Decizia nr. 3694 din 7 iulie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta E.D.I. împotriva sentinței civile nr. 131 din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Cu privire la Decizia nr. 3694 din 7 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă E.D.I. a formulat contestație în anulare.

S-a învederat, prin motivele contestației în anulare, în esență, că instanța de recurs a trecut la judecarea recursului „neținând cont de faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria M03 nr. 5420 din 05 mai 2005 emis de Ministerul Economiei și Comerțului este un act administrativ cu caracter normativ și că dreptul său de a introduce acțiunea în contencios administrativ este imprescriptibil, întrucât poate fi contestat oricând, independent de termenele prevăzute de alin. (1) și alin. (2) ale art. 11l din Legea contenciosului administrativ. Contestația în anulare este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată. În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta. De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

Astfel, noțiunea de „greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv. Calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită. De principiu, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau o afirmație a recurentei nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile art. 318 teza II C. proc.

civ. Din examinarea considerentelor deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte reține că instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurentă, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de recurs, ceea ce s-a și întâmplat. Deși contestatoarea invocă formal nepronunțarea instanței de recurs asupra unor motive de recurs, în realitate reia criticile din recurs ce vizează greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare specială. În aceste condiții, urmează a fi respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de E.D.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de E.D.I. împotriva Deciziei nr. 3694 din 7 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.