ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4693/2011

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Mehedinți, la data de 12 februarie 2004 reclamanta E.D.I. a

solicitat, în contradictoriu cu parații Primăria Strehaia și F.C.S. SRL din

Strehaia, recunoașterea dreptului la despăgubiri cu privire la cele doua

imobile demolate abuziv în locul cărora s-a edificat F.C.S. SRL din Strehaia

anularea actului administrativ prin care societatea a intrat in posesia

terenului, retrocedarea suprafeței de teren libere de construcții și repararea

în solidar a daunelor cauzate de către cei doi pârâți, cu obligarea acestora la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, deși a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând

despăgubiri pentru imobilele demolate și restituirea în natură a terenului

aferent, pârâții au refuzat nejustificat soluționarea acesteia, cauzându-i un

prejudiciu consistent.

Tribunalul Mehedinți, secția civilă,

prin sentința nr. 940 din 16 septembrie 2005, a admis în parte acțiunea

reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții Primăria orașului Strehaia

și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (chemată în garanție de SC

S. SA Strehaia), a admis cerea de intervenție în interes propriu a numitului P.M.,

a respins acțiunea față de SC S. SA Strehaia și a obligat pârâta Primăria

orașului Strehaia să emită dispoziție pentru acordarea de despăgubiri în

valoare de 640.692.291 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor

demolate, iar pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sa

emită dispoziție pentru acordarea despăgubirilor în cuantum de 1.350.029.934

lei, contravaloarea terenului expropriat.

Împotriva sentinței mai sus menționate

au declarat apel reclamanta E.D.I. și pârâtele Primăria orașului Strehaia si

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București, și, prin

încheierea nr. 3549 din 4 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Prin decizia nr. 1249/A din 22 iunie

2006 , Curtea de Apel Târgu-Mures, secția civilă, a admis apelurile, a

desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul

Mureș, având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt

de cerere având ca obiect anularea actului administrativ prin care SC S. SA

Strehaia a intrat in posesia terenului pe care se află imobilele demolate,

respectiv Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate seria nr. M03 nr.

5420 din 05 mai 2000 eliberat de Ministerul Industriei și Comerțului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta E.D.I. iar, prin decizia nr. 1339 din 13 februarie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

recursul a fost respins, ca inadmisibil.

Tribunalul Mureș, secția civilă, prin

încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2007, a disjuns soluționarea

petitului privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M03 nr. 5420 din 05 mai 2000 emis de Ministerul Industriei și

Comerțului și transpunerea acestuia la Secția de Contencios Administrativ și

Fiscal a aceleași instanțe.

Învestit cu soluționarea capătului de

cerere privind anularea Certificatului de atestare seria M03 nr. 5420 din 05

mai 2000,Tribunalul Târgu-Mureș, secția contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 14 din 8 noiembrie 2007 a declinat competența soluționării

acestui petit, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, iar prin Decizia nr.

157/R din 21 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, a respins ca tardiv

recursul promovat de SC E.S. Strehaia (al cărei administrator este reclamanta)

împotriva acestei sentințe.

Curtea de Apel Târgu-Mureș a stabilit

cadrul procesual în sensul că inițial reclamanta E.D.I. a acționat

contradictoriu, cu pârâtele Primăria orașului Strehaia și F.C.S. SRL Strehaia

pentru ca ulterior cadrul procesual să fie lărgit prin cererea de intervenție

în interes propriu a numitului P.I.M., în calitate de cumpărător al acțiunilor

deținute de FPS Mehedinți la societatea pârâtă, potrivit contractului nr.

3/MH/1998, și prin cererea de chemare în garanție a Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului București formulată de SC S. SRL Strehaia

întrucât aceasta ar fi ținut sa răspundă în caz de evicțiune ca vânzător al

pachetului de acțiuni.

Ministerul Economiei și Finanțelor,

introdus în cauză în calitate de emitent al actului a cărui anulare s-a cerut,

prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția tardivității acțiunii în raport

cu dispozițiile art. 11 alin.(l) și (2) din Legea nr. 554/2004, relativ la data

emiterii actului atacat, și excepția prematurității acțiunii pentru lipsa

procedurii prealabile . Pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 131 din 12 decembrie

2008, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de reclamantă, a

admis excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor și, pe cale de consecință, a respins acțiunea

reclamantei privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M03 nr. 5420 din 05 mai 2005 emis de Ministerul Economiei și

Finanțelor.

Reclamanta a declarat recurs împotriva

sentinței menționate, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre

rejudecare la o altă instanță egală în grad, pentru motive pe care le-a

încadrat în prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3694 din 7 iulie 2009

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta E.D.I. împotriva sentinței

civile nr. 131 din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cu privire la Decizia nr. 3694 din 7

iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă E.D.I. a formulat contestație în

anulare.

S-a învederat, prin motivele

contestației în anulare, în esență, că instanța de recurs a trecut la judecarea

recursului „neținând cont de faptul că certificatul de atestare a dreptului de

proprietate Seria M03 nr. 5420 din 05 mai 2005 emis de Ministerul Economiei și

Comerțului este un act administrativ cu caracter normativ și că dreptul său de

a introduce acțiunea în contencios administrativ este imprescriptibil, întrucât

poate fi contestat oricând, independent de termenele prevăzute de alin. (1) și

alin. (2) ale art. 11l din Legea contenciosului administrativ.

Contestația în anulare este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în

anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În cadrul contestației în anulare este

necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o

eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs,

pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o

reapreciere a probelor.

Prin greșeală materială se înțelege

orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea

unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este

determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în

lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie să fie evidentă,

în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de instanță ca

urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

Astfel, noțiunea de „greșeală

materială" nu poate fi interpretată extensiv.

Calea contestației în anulare

întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă

atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate

motivele de recurs cu care a fost învestită.

De principiu, instanța de recurs nu

este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin

motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un

raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat

esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau o afirmație a

recurentei nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile

art. 318 teza

II

C. proc. civ.

Din examinarea considerentelor

deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte reține

că instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurentă, ea

neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în cadrul motivelor de

recurs, ci de a analiza fiecare motiv de recurs, ceea ce s-a și întâmplat.

Deși contestatoarea invocă formal

nepronunțarea instanței de recurs asupra unor motive de recurs, în realitate

reia criticile din recurs ce vizează greșeli de judecată, de apreciere a

probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, nesusceptibile de

valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare specială.

În aceste condiții, urmează a fi

respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de E.D.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de E.D.I. împotriva Deciziei nr. 3694 din 7 iulie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

12 octombrie 2011.