ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4249/2011

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 160 din 17 mai 2010, a admis apelul declarat de reclamantul V.M. împotriva sentinței civile nr. 73 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în contradictoriu cu pârâții Primăria Orașului Strehaia, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor București, D.G.F.P. Mehedinți, dispunând după cum urmează: - s-a schimbat în tot sentința civilă și s-a admis contestația; - s-a anulat în parte dispoziția nr. 65/2006, respectiv art. 1 și art. 2, în sensul că s-a admis solicitarea și s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 912 m.p., situat în orașul Strehaia, pe care sunt edificate construcțiile neautorizate C1 și C2, parte din C3 - așa cum au fost identificate în raportul de expertiză ing.

M.A., completat, și schița anexă la acesta; - au fost menținute restul dispozițiilor actului atacat cuprinse în art. 2 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate, precum și cele cuprinse în art. 3 privind înaintarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; - s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 73 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 2947.3/101/2006: - s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de Primăria Orașului Strehaia; - s-a respins contestația formulată de reclamantul V.M., în contradictoriu cu pârâții Primăria Orașului Strehaia și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor București.

Prin decizia civilă nr. 383 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2947.3/101/2006 s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul V.M. împotriva sentinței civile nr. 73 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 2947.3/101/2006. Prin decizia civilă nr. 6716 din 17 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva deciziei nr. 383 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând următoarele: Expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că două din cele 3 construcții, respectiv C1 și C2, nu mai sunt folosite scopului pentru care au fost realizate, fiind într-o stare agravată de degradare, iar construcția C3 este destinată activităților de sport și judo.

De asemenea, cele 3 construcții ocupă 28% din suprafața terenului, iar terenul neafectat de acestea, de 657 m.p., poate fi restituit proprietarului. S-a observat că terenul liber constituie cale de acces la construcții, astfel cum a reținut instanța de apel. Din probatoriul administrat nu a rezultat nici dacă aceste construcții au fost autorizate, motiv ce va necesita un supliment de probatorii, din care dacă va rezulta că cele 3 construcții au fost autorizate, trebuie verificat dacă acestea mai sunt necesare unității deținătoare, iar în situația în care ele nu îi mai sunt de folos, să se analizeze posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Aceste prevederi legale sancționează lipsa de interes a unității deținătoare față de construcțiile autorizate și finalizate, edificate ulterior preluării abuzive a terenurilor și motivează restituirea în natură a imobilelor față de persoana îndreptățită, ținută însă de obligația achitării despăgubirilor reprezentând valoarea pe piață a construcțiilor respective.

În rejudecarea cauzei în apel s-a pronunțat decizia atacată prin prezentul recurs, susținută pe următoarele motive: De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, restituirea în natură fiind măsura reparatorie principală, așa cum rezultă din întreaga economie a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1), imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, se restituie în natură, în condițiile acestei legi.

Numai în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. (2). De asemenea, potrivit art. 9 din lege, i mobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. Totodată , dispozițiile art. 21 alin. (1) prevăd că imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură.

Iar, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, ori, după caz, a președintelui consiliului județean, potrivit art. 21 alin. (4) din lege. În aplicarea consecventă a principiului restituirii în natură, dispozițiile art. 10 din lege prevăd reglementări clare și cu privire la situația imobilelor preluate abuziv ale căror construcții au fost demolate total sau parțial și pe care, după caz, au fost edificate construcții autorizate sau nu.

Astfel, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, potrivit art. 10 alin. (1). În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, conform art. 10 alin. (2). Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 01 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile, potrivit art. 10 alin. (3) din lege.

Mai mult, se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate - art. 10 alin. (4). De asemenea, se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare - art. 10 alin. (5). Având în vedere principiul de bază al restituirii în natură și interpretarea tuturor acestor dispoziții legale, rezultă concluzia potrivit căreia legiuitorul a înțeles să extindă regula restituirii în natură și a terenurilor preluate abuziv ale căror construcții au fost total demolate, deținute de unitățile administrativ-teritoriale și pe care au fost edificate construcții neautorizate și în perioada 06 martie 1945-01 ianuarie 1990. Aceasta cu atât mai mult cu cât se restituie în natură terenurile și în situațiile în care construcțiile edificate ulterior preluării și demolării - chiar autorizate, dar ușoare sau demontabile, sau care nu sunt necesare unității deținătoare, ori care sunt afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate și neîncepute sau începute și abandonate.

Pe terenul în litigiu sunt trei construcții: C1, C2 - compun imobilul Grădina de vară Strehaia, edificat în 1962, și C3 – sala de judo a orașului, edificată în 1970. Potrivit susținerilor intimatei C1 și C2 au fost autorizate potrivit legislației în vigoare la acea dată, iar pentru C3 nu s-au identificat documente de autorizare. Intimata a făcut și demersuri la Direcția Județeană a Arhivelor Statului Mehedinți pentru verificări în acest sens. Până la data pronunțării, intimata – singura în măsură să producă dovezi directe ale autorizării celor trei construcții, nu a depus la dosar asemenea probe. Prin urmare, construcțiile vor fi privite ca fiind edificate fără autorizație.

Din concluziile raportului de expertiză rezultă faptul că C1 și C2 nu funcționează nici în scopul pentru care au fost construite (activități culturale, prezentări de filme), astfel că în C1 funcționează un birou parlamentar și sediul unui partid, C2 se află într-o stare avansată de degradare, iar în C3 se desfășoară activități sportive. În condițiile în care nu s-a făcut dovada autorizării, este nerelevantă apartenența în prezent, respectiv împrejurarea că imobilul construcție C3 este inventariat ca bun în al domeniului public evidențiat ca atare în anexa 4 a H.G. nr. 968/2002, ca și C1 și C2 în anexa 4 a H.G. nr. 678bis, astfel că aceste aspecte de drept nu reprezintă o piedică legală și nu pot înlătura exigența cu privire la autorizarea construcțiilor, cu toate consecințele ce decurg de aici în ceea ce privește restituirea terenului pe care sunt edificate asemenea construcții.

În același context, este nerelevantă și împrejurarea că imobilul Grădină de vară C1 și C2, ar urma, potrivit unor măsuri dispuse de Consiliul Local Strehaia, să fie reabilitate și folosite în viitor potrivit destinației sale inițiale. De asemenea, faptul că intimata prin hotărârea Consiliului Local nr. 48/2009 a hotărât închirierea unei părți din imobilul C1 este nerelevant și nu este de natură să facă inoperabilă exigența legală a autorizării construcției, așa cum s-a arătat în precedent. Nu este obligatoriu a se verifica în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (5) din lege dacă cele trei construcții din cauză mai sunt necesare unității deținătoare, condiționat de plata unei despăgubiri stabilită potrivit standardelor internaționale de către persoana îndreptățită, întrucât aceste reguli sunt aplicabile numai în situația construcțiilor autorizate.

În aceste condiții, în cazul de față sunt aplicabile regulile accesiunii imobiliare artificiale prevăzute în art. 492 și 494 C. civ., urmând ca părțile să se desocotească într-un litigiu pe dreptul comun. Față de împrejurarea că se impune restituirea întregului teren identificat, cu acces direct la întregul imobil din stradă – schița la raport expertiză, nu mai apare necesară analizarea accesului la drumul public pentru fiecare construcție în parte, întrucât această examinare s-ar fi impus numai în cazul restituirii în parte a terenului în litigiu ce ar fi fost stabilit ca fiind liber în sensul legii. De asemenea, față de restituirea în natură a întregului teren ce a făcut obiectul notificării, nu se mai impune analizarea vreunei modalități de stabilire a unei măsuri reparatorii în echivalent prin compensare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Strehaia, criticând-o pentru următoarele motive: 1. Nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are personalitate juridică, fiind un simplu aparat tehnic; conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, Orașul Strehaia, ca unitate administrativ teritorială, trebuia chemat în judecată, așa cum prevede și art. 20 și 21 alin. (1) din aceeași lege. 2. S-au încălcat dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și cele aferente din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 250/2007, întrucât se face referire la construcțiile neautorizate în condițiile legii după data de 01 ianuarie 1990. Or, Grădina de vară a orașului Strehaia a fot edificată în anii dictaturii comuniste.

3. Nu pot fi încălcate exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, pentru că altfel restituirea unui teren ocupat de un imobil proprietate a orașului Strehaia ar însemna o încălcare a altui drept de proprietate, soluționându-se o nedreptate printr-o altă nedreptate. 4. Există posibilitatea de a dispune de anumite terenuri ce țin de domeniul public, care se află în intravilanul orașului, recurenta având disponibilitatea de a face câteva oferte reclamantului. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată: În cadrul primului motiv se invocă dispozițiile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, însă litigiul de față este guvernat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, care, în forma de la data intrării în vigoare, se referea în art. 20 alin. (3) la primării.

Față de cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., în considerarea celor ce succed: Făcând aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu consecințe asupra analizei celorlalte apărări formulate în cauză, instanța de apel a reținut că se impune restituirea terenului întrucât cele trei construcții - C1, C2 (ce compun imobilul Grădina de vară Strehaia) edificate în 1962, și C3 (reprezentat de sala de judo a orașului) edificată în 1970, s-au realizat fără autorizație de construcție. Cerința autorizării construcțiilor este impusă însă imobilelor edificate după data de 01 ianuarie 1990 de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Or, în decizie se reține că cele trei construcții au fost edificate în anii 1963 și, respectiv 1970, deci anterior datei de 01 ianuarie 1990 cerută de norma legală apreciată ca fiind incidentă în cauză. Întrucât celelalte apărări nu s-au mai analizat, reținându-se prevalența lipsei autorizației de construire, acestea presupunând și verificări de fapt incompatibile cu judecata în recurs, urmează să se facă aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care va avea în vedere și celelalte apărări formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Primăria Strehaia împotriva deciziei nr. 160 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2011.