ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4249/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4249/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă

nr. 160 din 17 mai 2010, a admis apelul declarat de reclamantul V.M. împotriva sentinței

civile nr. 73 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în contradictoriu

cu pârâții Primăria Orașului Strehaia, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

București, D.G.F.P. Mehedinți, dispunând după cum urmează:

- s-a schimbat în tot

sentința civilă și s-a admis contestația;

- s-a anulat în parte

dispoziția nr. 65/2006, respectiv art. 1 și art. 2, în sensul că s-a admis solicitarea

și s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 912 m.p., situat

în orașul Strehaia, pe care sunt edificate construcțiile neautorizate C1 și C2,

parte din C3 - așa cum au fost identificate în raportul de expertiză ing. M.A.,

completat, și schița anexă la acesta;

- au fost menținute restul

dispozițiilor actului atacat cuprinse în art. 2 cu privire la acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate, precum și cele cuprinse

în art. 3 privind înaintarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;

- s-a luat act că nu se

solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 73 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 2947.3/101/2006:

- s-a admis excepția autorității

de lucru judecat, invocată de Primăria Orașului Strehaia;

- s-a respins contestația

formulată de reclamantul V.M., în contradictoriu cu pârâții Primăria Orașului Strehaia

și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor București.

Prin decizia civilă

nr. 383 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul

nr. 2947.3/101/2006 s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul V.M.

împotriva sentinței civile nr. 73 din 08 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul

Mehedinți în Dosarul nr. 2947.3/101/2006.

Prin decizia civilă

nr. 6716 din 17 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de reclamantul V.M. împotriva deciziei nr. 383 din 28 noiembrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță, reținând următoarele:

Expertiza tehnică efectuată

în cauză a concluzionat că două din cele 3 construcții, respectiv C1 și C2, nu mai

sunt folosite scopului pentru care au fost realizate, fiind într-o stare agravată

de degradare, iar construcția C3 este destinată activităților de sport și judo.

De asemenea, cele 3 construcții ocupă 28% din suprafața terenului, iar terenul neafectat

de acestea, de 657 m.p., poate fi restituit proprietarului. S-a observat că terenul

liber constituie cale de acces la construcții, astfel cum a reținut instanța de

apel.

Din probatoriul administrat

nu a rezultat nici dacă aceste construcții au fost autorizate, motiv ce va necesita

un supliment de probatorii, din care dacă va rezulta că cele 3 construcții au fost

autorizate, trebuie verificat dacă acestea mai sunt necesare unității deținătoare,

iar în situația în care ele nu îi mai sunt de folos, să se analizeze posibilitatea

aplicării dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Aceste prevederi legale

sancționează lipsa de interes a unității deținătoare față de construcțiile autorizate

și finalizate, edificate ulterior preluării abuzive a terenurilor și motivează restituirea

în natură a imobilelor față de persoana îndreptățită, ținută însă de obligația achitării

despăgubirilor reprezentând valoarea pe piață a construcțiilor respective.

În rejudecarea cauzei

în apel s-a pronunțat decizia atacată prin prezentul recurs, susținută pe următoarele

motive:

De

regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, restituirea în

natură fiind măsura reparatorie principală, așa cum rezultă

din

întreaga economie a Legii nr. 10/2001,

privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 1

alin. (1) și art. 7

alin. (1),

imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945-22 decembrie

1989, se restituie în natură, în condițiile acestei legi. Numai în cazurile în care

restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent,

conform art. 10 alin. (2).

De asemenea,

potrivit art. 9 din lege,

i

mobilele

preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie

în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice

sarcini.

Totodată

, dispozițiile art. 21

alin. (1)

prevăd

că imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație,

care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă,

o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o

autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat

majoritar sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite

persoanei îndreptățite, în natură.

Iar,

în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea

în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția

motivată a primarilor, ori, după caz, a președintelui consiliului județean, potrivit

art. 21 alin. (4) din lege.

În

aplicarea consecventă a principiului restituirii în natură, dispozițiile art. 10

din lege prevăd reglementări clare și cu privire la situația imobilelor preluate

abuziv ale căror construcții au fost demolate total sau parțial și pe care, după

caz, au fost edificate construcții autorizate sau nu.

Astfel,

în

situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe

acestea au fost demolate total restituirea în natură se dispune pentru terenul liber,

iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se

stabilesc prin echivalent, potrivit art.

10

alin. (1).

În

cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv

s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea

în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții

noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent,

conform art. 10 alin. (2).

Se

restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în

condițiile legii după data de 01 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau

demontabile, potrivit art. 10 alin. (3) din lege.

Mai

mult, se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări

de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora,

ori lucrările aprobate au fost abandonate - art. 10 alin. (4).

De

asemenea, se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive,

s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare,

dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de

piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale

de evaluare - art. 10 alin. (5).

Având

în vedere principiul de bază al restituirii în natură și interpretarea tuturor acestor

dispoziții legale, rezultă concluzia potrivit căreia legiuitorul a înțeles să extindă

regula restituirii în natură și a terenurilor preluate abuziv ale căror construcții

au fost total demolate, deținute de unitățile administrativ-teritoriale și pe care

au fost edificate construcții neautorizate și în perioada 06 martie 1945-01 ianuarie

1990.

Aceasta

cu atât mai mult cu cât se restituie în natură terenurile și în situațiile în care

construcțiile edificate ulterior preluării și demolării - chiar autorizate, dar

ușoare sau demontabile, sau care nu sunt necesare unității deținătoare, ori care

sunt afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate și neîncepute

sau începute și abandonate.

Pe

terenul în litigiu sunt trei construcții: C1, C2 - compun imobilul Grădina de vară

Strehaia, edificat în 1962, și C3 – sala de judo a orașului, edificată în 1970.

Potrivit

susținerilor intimatei C1 și C2 au fost autorizate potrivit legislației în vigoare

la acea dată, iar pentru C3 nu s-au identificat documente de autorizare. Intimata

a făcut și demersuri la Direcția Județeană a Arhivelor Statului Mehedinți pentru

verificări în acest sens.

Până

la data pronunțării, intimata – singura în măsură să producă dovezi directe ale

autorizării celor trei construcții, nu a depus la dosar asemenea probe. Prin urmare,

construcțiile vor fi privite ca fiind edificate fără autorizație.

Din

concluziile raportului de expertiză rezultă faptul că C1 și C2 nu funcționează nici

în scopul pentru care au fost construite (activități culturale, prezentări de filme),

astfel că în C1 funcționează un birou parlamentar și sediul unui partid, C2 se află

într-o stare avansată de degradare, iar în C3 se desfășoară activități sportive.

În

condițiile în care nu s-a făcut dovada autorizării, este nerelevantă apartenența

în prezent, respectiv împrejurarea că imobilul construcție C3 este inventariat ca

bun în al domeniului public evidențiat ca atare în anexa 4 a H.G. nr. 968/2002,

ca și C1 și C2 în anexa 4 a H.G. nr. 678bis, astfel că aceste aspecte de drept nu

reprezintă o piedică legală și nu pot înlătura exigența cu privire la autorizarea

construcțiilor, cu toate consecințele ce decurg de aici în ceea ce privește restituirea

terenului pe care sunt edificate asemenea construcții.

În

același context, este nerelevantă și împrejurarea că imobilul Grădină de vară C1

și C2, ar urma, potrivit unor măsuri dispuse de Consiliul Local Strehaia, să fie

reabilitate și folosite în viitor potrivit destinației sale inițiale.

De

asemenea, faptul că intimata prin hotărârea Consiliului Local nr. 48/2009 a hotărât

închirierea unei părți din imobilul C1 este nerelevant și nu este de natură să facă

inoperabilă exigența legală a autorizării construcției, așa cum s-a arătat în precedent.

Nu

este obligatoriu a se verifica în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (5) din lege

dacă cele trei construcții din cauză mai sunt necesare unității deținătoare, condiționat

de plata unei despăgubiri stabilită potrivit standardelor internaționale de către

persoana îndreptățită, întrucât aceste reguli sunt aplicabile numai în situația

construcțiilor autorizate.

În

aceste condiții, în cazul de față sunt aplicabile regulile accesiunii imobiliare

artificiale prevăzute în art. 492 și 494 C. civ., urmând ca părțile să se desocotească

într-un litigiu pe dreptul comun.

Față

de împrejurarea că se impune restituirea întregului teren identificat, cu acces

direct la întregul imobil din stradă – schița la raport expertiză, nu mai apare

necesară analizarea accesului la drumul public pentru fiecare construcție în parte,

întrucât această examinare s-ar fi impus numai în cazul restituirii în parte a terenului

în litigiu ce ar fi fost stabilit ca fiind liber în sensul legii.

De

asemenea, față de restituirea în natură a întregului teren ce a făcut obiectul notificării,

nu se mai impune analizarea vreunei modalități de stabilire a unei măsuri reparatorii

în echivalent prin compensare.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâta Primăria Strehaia, criticând-o pentru următoarele motive:

pasivă, deoarece nu are personalitate juridică, fiind un simplu aparat tehnic; conform

art. 77 din Legea nr. 215/2001, Orașul Strehaia, ca unitate administrativ teritorială,

trebuia chemat în judecată, așa cum prevede și art. 20 și 21 alin. (1) din aceeași

lege.

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și cele aferente din Normele metodologice

adoptate prin H.G. nr. 250/2007, întrucât se face referire la construcțiile neautorizate

în condițiile legii după data de 01 ianuarie 1990. Or, Grădina de vară a orașului

Strehaia a fot edificată în anii dictaturii comuniste.

exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului, pentru că altfel restituirea unui teren ocupat de un imobil proprietate

a orașului Strehaia ar însemna o încălcare a altui drept de proprietate, soluționându-se

o nedreptate printr-o altă nedreptate.

de a dispune de anumite terenuri ce țin de domeniul public, care se află în intravilanul

orașului, recurenta având disponibilitatea de a face câteva oferte reclamantului.

Analizând decizia de apel

în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată:

În cadrul primului motiv

se invocă dispozițiile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

însă litigiul de față este guvernat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, care, în

forma de la data intrării în vigoare, se referea în art. 20 alin. (3) la primării.

Față de cel de-al doilea

motiv de recurs, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea

deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, cu aplicarea

art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., în considerarea celor ce succed:

Făcând aplicarea dispozițiilor

art. 10 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu consecințe asupra analizei

celorlalte apărări formulate în cauză, instanța de apel a reținut că se impune restituirea

terenului întrucât cele trei construcții - C1, C2 (ce compun imobilul Grădina de

vară Strehaia) edificate în 1962, și C3 (reprezentat de sala de judo a orașului)

edificată în 1970, s-au realizat fără autorizație de construcție.

Cerința autorizării construcțiilor

este impusă însă imobilelor edificate după data de 01 ianuarie 1990 de art. 10

alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Or, în decizie se reține

că cele trei construcții au fost edificate în anii 1963 și, respectiv 1970, deci

anterior datei de 01 ianuarie 1990 cerută de norma legală apreciată ca fiind incidentă

în cauză.

Întrucât celelalte apărări

nu s-au mai analizat, reținându-se prevalența lipsei autorizației de construire,

acestea presupunând și verificări de fapt incompatibile cu judecata în recurs, urmează

să se facă aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., dispunându-se casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care va avea

în vedere și celelalte apărări formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta Primăria Strehaia împotriva deciziei nr. 160 din 17 mai 2010 a Curții

de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2011.