ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5302/2010

Prin contestația

formulată în baza Legii nr. 10/2001 de reclamanții P.P., P.I.D. și B.A.L., în

contradictoriu cu pârâta Primăria Strehaia, împotriva Dispoziției nr. 69/2008

emisă de primarul orașului Strehaia, contestatorii au arătat că în fapt, sunt

moștenitorii defunctului P.G., care, împreună cu sora sa, S.I., au deținut pe

raza localității Strehaia suprafața de 2400 m.p. teren intravilan.

Conform

certificatului de moștenitor nr.  251 din 9 iunie 1981, autorul lor, P.G., este

unicul moștenitor legal al surorii sale S.I., care nu a avut moștenitori

direcți.

Prin Decretul prezidențial

nr.  250 din 12 decembrie 1974, au fost expropriați de la S.I. 670 m.p., iar

printr-un alt Decret din anul 1982 s-au expropriat de la autorul reclamanților

restul de 665 m.p. în vederea construirii unor blocuri de locuințe, ceea ce s-a

și realizat.

În baza Legii nr.

10/2001, au formulat notificare adresată Primăriei Strehaia prin care au

solicitat despăgubiri pentru întreaga suprafață expropriată de la cei doi

autori însă, prin Dispoziția nr.  69/2008 în mod nejustificat li s-a respins

notificarea.

În ședința publică

din 26 ianuarie 2009, contestatorii și-au precizat acțiunea în sensul că

suprafața pentru care solicită despăgubiri conform Legii nr.  10/2001 este de

881 m.p. iar nu de 1335 m.p., cum au cerut în acțiune.

Prin Sentința civilă

nr. 70 din 9 martie 2009, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a admis

contestația, așa cum a fost precizată; a anulat Dispoziția nr. 69/2008 emisă de

Primarul orașului Strehaia și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii în echivalent conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, pentru suprafața de 881 m.p. imposibil de restituit în natură, situat

în intravilanul orașului Strehaia, str. E. nr.  11, cu vecini: N - proprietate

reclamanți și str. E., S - domeniu public, E-Duțu I, V - Ocol Silvic Strehaia,

domeniu public și rest proprietate reclamanți (așa cum este identificat prin

pct.  3-4-5-6-7-8-9-11 în raportul de expertiză întocmit de expert I.M.).

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că prin Decretul prezidențial nr.  250/1974 s-a expropriat

de la S.I. suprafața de 670 m.p. situată în orașul Strehaia str. E. nr. 4, iar

prin actul de donație nr.  80 din 25 februarie 1935, M.I.S. a donat autorului

contestatorilor - P.G.- două suprafețe de teren, una dintre acestea fiind

situată în intravilanul orașului Strehaia cu vecini : R - I D., A - Ocolul

Silvic, Mz.- moșt. C V., Mn - șoseaua comunală, împreună cu casa și acareturile

de pe ea, cu mențiunea expresă că donatarul va intra în plină proprietate după

încetarea din viață a donatorului, iar cât acesta va trăi, donatarul va avea

dreptul să locuiască în casă și să se folosească de acarete, dar și obligația

să întrețină pe soția donatorului S.I., după încetarea acestuia din viață.

Prin raportul de

expertiză întocmit, expertul a concluzionat că suprafața totală deținută de

P.G. în baza actului de donație a fost de 2346 m.p., petenților

reconstituindu-li-se dreptul de proprietate pentru suprafața de 1465 m.p.,

conform TP nr.  70288 din 4 aprilie 2001, diferența de suprafață ce a făcut obiectul

preluării, atât prin Decretul de expropriere nr. 250/1974, cât și fără titlu,

fiind de 881 mp.

Faptul că o parte din

terenul ce a făcut obiectul actului de donație a fost expropriat de la S.I. și

nu de la autorul petenților, se explică prin aceea că donatorul M.I.S. a

instituit în sarcina donatarului obligația de a o întreține pe soția sa până la

deces, care a avut loc în anul 1980.

Cu actele de stare

civilă și certificatul de moștenitor nr. 251/1981, reclamanții au făcut pe

deplin dovada că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform art.

3 și 4 din Legea nr. 10/2001, pentru suprafața de teren preluată prin

expropriere de la S.I., cât și pentru suprafața de 221 m.p., care a fost

preluată de la autorul lor ulterior, în vederea construirii unor blocuri de

locuință. Întrucât scopul pentru care suprafața totală de 881 m.p. a fost

preluată, a fost realizat și restituirea în natură nu este posibilă pentru

terenul expropriat, deși s-au stabilit despăgubiri, după cum rezultă din

tabelul nominal de plată aflat la fila 19 dosar, aceste despăgubiri nu au fost

încasate efectiv.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal, intimata Primăria orașului Strehaia,

criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocându-se faptul că instanța a

interpretat greșit probele administrate, respectiv actul de donație din care nu

rezultă cu certitudine suprafața, făcându-se doar mențiunea că „ambele

suprafețe de teren nu întrec suprafața de 1 ha”.

Prin Decizia civilă

nr. 188 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul declarat de intimata

Primăria orașului Strehaia.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că din raportul de expertiză rezultă că

expertul a identificat și măsurat suprafața de teren înscrisă în actul de

donație prin raportare la vecinătățile indicate, la schițele și planurile

cadastrale întocmite în anul 1966, când petenții dețineau întreaga suprafață de

teren, rezultând o suprafață totală de 2346 m.p., din care petenților li s-a

reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr.  18/1991 pentru suprafața

de 1465 m.p.

Determinarea

suprafeței de teren preluată atât prin decretul de expropriere, cât și în fapt,

s-a făcut avându-se în vedere actele de proprietate prezentate de părți, iar

apelanta nu a făcut nici o dovadă că terenul ar fi fost preluat în mod legal de

la o altă persoană sau că ar fi fost proprietatea sa printr-un alt mod de

dobândire a proprietății, prevăzut de lege.

Împotriva menționatei

decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-pârâtă Primăria

orașului Strehaia pentru motive de nelegalitate în temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestora s-a arătat că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a

legii deoarece prevederile art.  23 din Legea nr. 10/2001 trebuiau coroborate

cu prevederile art. 3 din aceiași lege, conform cărora sunt îndreptățite la

măsuri reparatorii persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data

preluării în mod abuziv a acestora. Or, la data exproprierii, conform actului

de donație, terenul nu mai aparținea familiei S. pentru că M.I.S. îl donase lui

P.G., în 1935, totuși persoana expropriată în anul 1974 este S.I..

De asemenea P.G. nu

poate fi considerat moștenitor al numitei S.I. în înțelesul art. 4 din Lege.

Din faptul că a fost

expropriată S.I. și nu P.G. rezultă implicit că este vorba de un alt teren,

deci, nici în acest sens, nu se face proba proprietății terenului de către

persoanele care au depus notificarea conform art.  23 din Lege.

În faza procesuală a

recursului nu au fost solicitate și administrate probe noi.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin raportul de

expertiză întocmit în cauză, expertul a concluzionat că suprafața totală

deținută de P.G. în baza actului de donație a fost de 2346 m.p., petenților

reconstituindu-li-se dreptul de proprietate pentru suprafața de 1465 m.p.,

conform TP nr.  70288 din 4 aprilie 2001, diferența de suprafață ce a făcut

obiectul preluării, atât prin Decretul de expropriere nr.  250/1974, cât și

fără titlu, fiind de 881 mp.

Pornind de la

constatarea făcută de expert în cadrul raportului de expertiză în sensul că

suprafața solicitată în prezenta cauză face parte din actul de donație nr.  80

din 25 februarie 1935, rezultă că exproprierea s-a realizat cu privire la un

bun aflat în proprietatea lui P.G., beneficiarul donației. Acesta este

proprietar al terenului în litigiu, în calitate de donatar, iar asupra averii

rămase de pe urma surorii sale, S.I., în calitate de moștenitor legal, conform

certificatului de moștenitor nr. 251/1981.

Faptul că o parte din

terenul ce a făcut obiectul actului de donație a fost expropriat de la S.I. și

nu de la autorul petenților, se poate explica prin aceea că donatorul M.I.S. a

instituit în sarcina donatarului obligația de a o întreține pe soția sa până la

deces, care a avut loc în anul 1980, deci este posibil ca aceasta să fi fost cunoscută

în continuare ca proprietară.

Deși recurenta

susține că imobilul în litigiu nu este identic cu cel donat, deoarece a fost

naționalizat de la S.I., care nu mai era proprietară la momentul trecerii

terenului la Stat, ceea ce ar dovedi că în proprietatea statului a trecut alt

imobil, nu au fost aduse probe în acest sens. Prezumția simplă instituită de

art.  24 alin.  (2) al Legii nr. 10/2001 nu poate fi considerată o probă

suficientă pentru a susține lipsa identității de obiect dintre imobilul expropriat

și cel care face obiectul cauzei. Mai mult, aceasta se aplică numai în

subsidiar, atunci când nu există probe contrare.

De altfel, chiar și

în această situație, în care s-ar aprecia că proprietar al imobilului este

persoana menționată în actul de expropriere, deci S.I., P.G. este persoană

îndreptățită la despăgubiri, deoarece este unicul moștenitor al persoanei

menționate în actul de expropriere ca proprietară a imobilului, respectiv a lui

S.I., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 251/1981 aflat la

fila 9 a dosarului primei instanțe. Apar astfel ca nefondate susținerile

recurentei potrivit cu care P.G. nu poate fi considerat moștenitor al numitei

S.I. în înțelesul art.  4 din Lege, susțineri care, de altfel, nu au fost

motivate.

Astfel fiind, P.G. a

fost proprietarul imobilului expropriat și preluat în fapt, în suprafață de 881

mp, motiv pentru care contestatorii, în calitate de moștenitori ai

proprietarului, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.

10/2001, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 10/2001 potrivit cu

care sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii

constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele

fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Dovada dreptului de

proprietate asupra terenului în suprafață de 881 mp, pe care expertul l-a

identificat ca făcând parte din contractul de donație nr. 80/1935, a fost

realizată în condițiile art. 23 al Legii nr. 10/2001, prin depunerea

contractului de donație și a certificatului de moștenitor care dovedesc

transferul dreptului de proprietate al soților S. asupra întregii lor averi

către P.G., atât pe cale de donație, cât și pe cale succesorală.

Prin urmare, sunt

incidente în cauză prevederile art. 23 coroborat cu art. 3 al Legii nr.

10/2001, deoarece ne aflăm în situația unor probe care dovedesc dreptul de

proprietate al autorului contestatorilor, ceea ce exclude incidența în cauză a

art. 24 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 care precizează că numai în absența unor

probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate,

prin care s-a dispus sau, după caz,  s-a pus în executare măsura preluării

abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Astfel

fiind, aflându-ne în prezența unor probe contrare, respectiv a actului de

donație și a certificatului de moștenitor, prezumția menționată nu se aplică.

Pentru aceste

argumente, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare

și aplicare a legii, astfel că motivul de recurs invocat nu este incident în

cauză, recursul urmând a fi respins ca nefondat în temeiul art.  312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Primăria Orașului Strehaia împotriva Deciziei

civile nr. 188 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 15 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG