ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2786/2010

A

supra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată inițial sub nr. 4348/110/2008 pe rolul Judecătoriei Bacău

și apoi pe rolul Tribunalului Bacău reclamantul S.D. a solicitat obligarea

Statului Român prin Ministerul Justiției la plata sumei de 495.000 lei sau

echivalent în Euro, cu titlu de despăgubiri.

In motivarea cererii reclamantul a susținut că,

prin sentința penală nr. 204 din 28 mai 1998 a Tribunalului Iași rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 717 din 24 februarie 2000 a Curții Supreme

de Justiție, a fost condamnat la pedeapsa de 10 închisoare conform art. 26 C.

proc. pen. raportat la art. 215 alin. (4)-(5) C. proc. pen., pedeapsă redusă

ulterior la 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 497/2004 a Tribunalului

Iași.

S-a arătat că prin hotărârile menționate a fost

încălcat dreptul la asociere al reclamantului.

In drept, au fost invocate prevederile art. 998

și art. 999 C. civ.

Prin

sentința civilă nr. 3877 din 7 mai 2008 a Judecătoriei Bacău, s-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, reținându-se

că fapta ilicită pe care o invocă reclamantul ca izvor al răspunderii civile

delictuale rezultă dintr-un proces penal, fiind aplicabile dispozițiile art. 2

pct. l lit. b) C. proc. civ.

In

fața Tribunalului Bacău, prin cererea depusă la 20 august 2008, reclamantul

și-a modificat acțiunea inițială, arătând că înțelege să se judece în

contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor și

solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 495.000 lei cu titlu de

despăgubiri pentru încălcarea mai multor drepturi pe perioada detenției.

A arătat reclamantul că a fost reținut ilegal timp

de 11 ore și 30 de minute cu ocazia eliberării sale condiționate, întrucât prin

sentința penală nr. 3487 din 16 decembrie 2004 a Judecătoriei Bacău s-a dispus

eliberarea condiționată și că această hotărâre nu a fost recurată, astfel că

reclamantul trebuia să fie pus efectiv în libertate la data de 21 decembrie

2004, ori acest eveniment s-a petrecut a doua zi, pe data de 22 decembrie 2004

în jurul orelor 12

00

.

De asemenea, s-a susținut de către reclamant că,

prin hotărârea de condamnare, i s-a interzis dreptul la vor, măsură în

contradicție cu practica CEDO.

Totodată, reclamantul a solicitat despăgubiri

pentru interzicerea drepturilor părintești, ca o măsură suplimentară condamnării,

arătând că a fost încălcat astfel art. 8 din CEDO, precum și faptul că în mod

nejustificat prin hotărârea de condamnare i-a fost interzis dreptul la

asociere.

Prin

sentința civilă nr. 17/D din 7 ianuarie 2009, Tribunalul Bacău a respins ca neîntemeiate

excepțiile precizate și inadmisibilității și a admis în parte acțiunea

formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de

2000 lei cu titlu de despăgubiri.

Prin decizia nr. 49 din 6 mai 2009, Curtea de

Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Bacău în

calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței

civile nr. 17 din 7 ianuarie 2009 a Tribunalului Bacău.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele au

reținut, în esență că, interdicția de a vota și interzicerea drepturilor

părintești pe perioada executării pedepsei în mod automat fără un control din

partea unui tribunal printr-o decizie specifică și fără a se aprecia asupra

scopului legitim și asupra proporționalității interdicției încălcată de art. 8

din CEDO și art. 3 Protocolul

I

la Convenție.

Totodată, instanța de apel, analizând critica

pârâtului Statul Român potrivit căreia instanța de fond a apreciat greșit că

acțiunea se întemeiază pe art. 998 - 999 C. civ. și nu pe dispozițiile art. 504

C. proc. pen. care atrag răspunderea statului pentru reținerea ilegală a

reclamantului, a statuat că nu se poate refuza examinarea cererii reclamantului

pe motiv că aceasta este întemeiată pe art. 998 -999 C. civ., cum pretinde

pârâtul, întrucât jurisprudența Curții Constituționale și a CEDO a extins

cazurile în care statul răspunde patrimonial față de persoanele care au suferit

din cauza unei erori judiciare săvârșite în procesele penale.

Î

mpotriva deciziei nr. 49 din 6 mai 2009 a Curții

de Apel Bacău, secția civilă, cauze, minori, familie, conflicte de muncă,

asigurări sociale, a declarat recurs D.G.F.P. Bacău pentru Ministerul

Finanțelor Publice invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și formulând, în esență, următoarele critici:

Atât tribunalul cât și curtea de apel au apreciat

în mod eronat că fapta ilicită izvorâtă din răspunderea civilă delictuală,

rezultată dintr-un proces penal are ca temei de drept dispozițiile art. 2 pct. l

lit. b) C. proc. civ. coroborat cu cele ale art. 998-999 C. civ.

Dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) reglementează

competența după materie a tribunalului, raportat la valoarea de 5 miliarde lei

în cauzele civile, situație în care competența materială revenea judecătoriei,

având în vedere valoarea daunelor solicitate.

Acțiunea introductivă nu s-a întemeiat pe

dispozițiile art. 504 C. proc. pen., care reglementează expres și limitativ

cazurile în care poate fi antrenată răspunderea statului prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Trimiterea la dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

și la practica în materie a CEDO nu constituie argumente temeinice și legale

care să justifice obligarea statului prin Ministerul Finanțelor Publice la

plata, chiar parțială a daunelor solicitate.

Recursul este nefondat.

Astfel, se constată că atât instanța de fond, cât

și cea de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor și jurisprudenței

CEDO, potrivit cărora interzicerea dreptului la vot constituie o încălcare a

dreptului garantat de art. 3 din Protocolul

I

la

Convenția Europeană și că interzicerea drepturilor părintești pe perioada

executării pedepsei în mod automat, fără un control din partea unui tribunal în

funcție de categoria de infracțiuni și în funcție de interesul minorului nu

corespunde exigenței primordiale de a satisface interesul minorului și de a

atinge un scop legitim, întrucât infracțiunile pentru care a fost condamnat

reclamantul nu au nicio legătură cu relația sa părintească cu copilul.

Este de reținut totodată că potrivit art. 52

alin. (3) teza

I

din Constituția României, statul

răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Totodată, astfel cum s-a statuat prin decizia

Curții Constituționale nr. 45/1999, dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc.

pen. sunt neconstituționale numai în măsura în care nu se limitează la

ipotezele prevăzute în text.

In speță, acțiunea reclamantului a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., acesta solicitând plata unor

despăgubiri pentru încălcarea unor drepturi care nu se circumscriu ipotezelor

prevăzute de art. 504 C. proc. pen.

Prin hotărârea de condamnare a reclamantului au

fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata și în

condițiile prevăzute de art. 71 C. proc. pen., reclamantul fiind privat de

aceste drepturi pe durata executării pedepsei.

Față de situația de fapt reținută, în mod corect

a reținut instanța de apel că nu se poate refuza examinarea cererii

reclamantului pe motivul că aceasta este întemeiată pe art. 998 - 999 C. civ.,

cum a solicitat pârâtul Statul Român, întrucât jurisprudența Curții

Constituționale și a CEDO a extins cazurile în care statul răspunde patrimonial

față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârșite în

procesele penale.

De asemenea, în ceea ce privește modul în care au

fost analizate excepțiile prescripției și a inadmisibilității acțiunii, se

constată că în mod legal acestea au fost respinse, față de temeiul juridic al

acțiunii, dar și față de împrejurarea că în cuprinsul acțiunii au fost invocate

o serie de erori judiciare cuprinse în hotărârea de condamnare a reclamantului,

altele decât cele limitativ prevăzute de art. 504 C. proc. pen., care se referă

la condamnarea pe nedrept sau privarea ori restrângerea de libertate în mod

nelegal și că, în raport de data executării pedepsei finale aplicate

reclamantului, de 6 ani închisoare la 25 aprilie 2006, dreptul de exercitare a

acțiunii la 21 ianuarie 2008 nu era prescris.

Față de considerentele expuse, constatând

neincidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Bacău împotriva deciziei civile nr. 40 din 6

mai 2009 a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.