ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5391/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 5 martie 2002

reclamantul H.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul de Finanțe,

pentru repararea pagubei ce i-a fost provocată prin condamnarea și executarea

pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1164 din 22

noiembrie 1989 a Judecătoriei Focșani, sentința casată prin decizia penală nr. 1128

din 2 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție

Prin sentința civilă nr. 200 din 10 aprilie 2002

Tribunalul Bacău a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că, temeiul

achitării, art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu

dă dreptul reclamantului la reparație potrivit art. 504 C. proc. pen.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 60

din 16 octombrie 2002, a admis apelul reclamantului, a anulat sentința și a

reținut cauza pentru judecarea pe fond în considerarea faptului că acțiunea

este admisibilă, dreptul la repararea prejudiciului cauzat printr-o eroare

judiciară existând nu numai în acele două cazuri prevăzute de art. 504 C. proc.

pen.

Soluționând pe fond cauza, prin decizia civilă

nr. 94 din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel Bacău, a admis în parte acțiunea,

a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor să plătească reclamantului

suma de 27.910.000 lei reprezentând contravaloarea a 5 salarii medii brute, cu

titlu de daune materiale. A respins capătul de cerere privind acordarea

daunelor morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut următoarele:

Prin decizia penală nr. 16 din 10 ianuarie 1990

a Tribunalului Vrancea, s-a constatat grațiată pedeapsa de 10 luni închisoare,

cu obligare la muncă corecțională aplicată prin sentința penală nr. 1164 din 22

noiembrie 1989 a Judecătoriei Focșani.

Prin sentința penală nr. 31 din 7 octombrie 1992

a Judecătoriei Bacău, reclamantul a mai fost condamnat, pentru alte două

infracțiuni, cu reținerea stării de recidivă, la 2 ani și 6 luni închisoare, rezultând

prin revocarea grațierii pedepsei anterioare de 10 luni închisoare și

contopire, pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Executarea pedepsei a început la data de 12

iunie 1991, urmând a expira la 11 octombrie 1994, reclamantul fiind eliberat

condiționat la 22 februarie 1993.

Prin decizia penală nr. 1128 din 2 martie 2001,

Curtea Supremă de Justiție, admițând recursul în anulare declarat împotriva

sentinței penale nr. 1164 din 22 noiembrie 1989 a Judecătoriei Focșani și

deciziei penale nr. 16 din 10 ianuarie 1990 a Tribunalului Vrancea, a casat cele

două hotărâri și l-a achitat pe inculpat.

Din pedeapsa totală de 2 ani și 4 luni

reclamantul a executat 1 an și 8 luni, jumătate din durata pedepsei, în

conformitate cu art. 58 C. pen., situație în care, dacă nu s-ar fi adăugat ca

efect al revocării grațierii, pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru care,

ulterior, a fost achitat, ar fi fost eliberat condiționat după 1 an și 3 luni

ceea ce înseamnă că a executat în plus 5 luni închisoare, pentru care,

reclamantul este îndreptățit la repararea pagubei, dar numai pentru despăgubiri

reprezentând daune materiale constând în cinci salarii medii brute pe economie.

În ce privește daunele morale, cererea nu este

întemeiată, întrucât prejudiciul moral nu poate fi legat cauzal de condamnarea

la pedeapsa pentru care reclamantul a fost ulterior achitat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

reclamantul H.G. și D.G.F.P. Bacău pentru Ministerul Finanțelor Publice.

În recursul promovat de pârâtă se susține că, în

raport de prevederile art. 504 C. proc. pen. reclamantul nu întrunește condiția

esențială, în sensul executării pedepsei privative de libertate, cele 10 luni

închisoare fiind incluse în pedeapsa rămasă neexecutată urmare liberării

condiționate.

În recursul său astfel cum a fost formulat în

termenul legal, reclamantul consideră hotărârea instanței de apel ca nelegală

și netemeinică, întrucât, în ce privește daunele materiale, greșit s-a acordat

numai jumătate din suma, care nici nu a fost actualizată cu indicele de

inflație, după cum, referitor la daunele morale, cererea a fost respinsă în mod

nelegal.

Recursul Ministerului Finanțelor Publice nu este

întemeiat.

Nu se poate susține că pedeapsa de 10 luni

închisoare, poate fi sau este inclusă în restul de pedeapsă rămas neexecutată

urmare eliberării condiționate, câtă vreme, pedeapsa supusă executării de 3 ani

și 4 luni închisoare, este o pedeapsă rezultată prin revocarea grațierii și

contopire.

Tocmai de aceea, important este a se reține, că

în lipsa existenței primei condamnări, cu privire la pedeapsa de 10 luni

închisoare pentru care, ulterior, reclamantul a fost achitat, pedeapsa de

executat ar fi fost, firesc, mai redusă, situație în care, așa cum în mod

corect a reținut instanța de fond, reclamantul ar fi fost liberat condiționat,

conform prevederilor art. 59 C. pen., mai devreme cu 5 luni de zile.

Așa fiind, nu poate fi primită susținerea din

recurs, după care, reclamantul nu ar avea dreptul la despăgubiri, motiv pentru

care, îndeplinite fiind cerințele art. 504 C. proc. pen., recursul urmează a fi

respins.

Recursul reclamantului, este fondat în parte

potrivit celor ce urmează, cu privire la capătul de cerere privind acordarea

daunelor morale.

Sub acest aspect, în raport de cele deja arătate,

instanța de fond, deși a stabilit corect că reclamantul a executat mai mult cu

5 luni închisoare, decât ar fi executat în lipsa primei condamnări, eronat,

contrar celor reținute astfel, apreciază că daunele morale nu sunt cuvenite.

Este evident că, în consecința stării de fapt

reținute astfel, concluzia firească și legală, nu poate fi decât aceea că,

întrunite fiind astfel condițiile cerute de art. 504 C. proc. pen., reclamantul

are dreptul la acoperirea prejudiciului moral suferit, datorită executării închisorii

pe perioada menționată.

Ca atare, apreciind asupra perioadei de 5 luni

de zile executate, asupra consecințelor executării pedepsei cu închisoare în

regim de detenție, pe plan moral, urmează ca, prin admiterea recursului,

cererea formulată sub acest aspect să fie admisă, cuantumul despăgubirilor

acordate cu acest titlu, fiind stabilit la suma de 50.000.000 lei.

Referitor la motivul de recurs, vizând daunele

materiale acesta nu este fondat.

Instanța de fond, apreciind asupra perioadei

executate în plus, de 5 luni de zile, firesc, a acordat daune materiale

raportat la această perioadă (5 salarii medii brute) și nu la perioada de 10

luni închisoare aplicată pentru primul termen al recidivei.

În ce privește actualizarea valorică a sumei

acordate astfel, corect instanța a reținut că acțiunea introductivă nu a avut

un asemenea capăt de cerere, iar solicitările cu acest titlu, vizând

despăgubirile acordate, au fost formulate în apel, ele neputând fi primite în

raport de prevederile art. 294 C. proc. civ.

Eventual, în vederea și în cadrul executării,

reclamantul va putea apela la procedura instituită în acest sens prin

dispozițiile art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ.

Față de cele arătate, recursul pârâtului urmează

a fi respins, iar recursul reclamantului, admis în sensul celor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul H.G. împotriva

deciziei civile nr. 94 din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel Bacău pe care o

modifică în parte în sensul că admite capătul de cerere privind acordarea

daunelor morale și obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice la plata a 50.000.000 lei cu acest titlu.

Respinge recursul declarat de Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Menține

celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2004.