ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2981/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2981/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față,

După verificarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 215 din 23 aprilie 2009, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis

în parte acțiunea promovată de reclamantul B.F.G. în contradictoriu cu Statul

Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și a obligat pârâta să plătească

reclamantului 55.000 Euro daune materiale

și

morale, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

reclamantul a

fost condamnat prin sentința penală nr. 487/2006 a

Tribunalului Arad la 16 ani închisoare.

Prin decizia

nr. 5756/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis

recursul declarat de reclamant

și a dispus

achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10

lit. a) C. proc. civ., pentru infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000.

Reclamantul

s-a aflat în stare de detenție de la 15 decembrie 2005 și până la 3 decembrie

2007.

Tribunalul a

reținut că reclamantul ar fi putut realiza venituri, chiar din muncă

ocazională, în cuantum de 1000 lei

lunar,

ceea ce, pe parcursul a 2 ani, reprezintă 24.000 lei, care,

cumulat cu

plata făcută avocaților înseamnă 64.200 lei, echivalentul a aproximativ 15.000

Euro.

Tribunalul a

mai reținut că suma de 40.000 Euro reprezintă o reparație echitabilă pentru

prejudiciul moral suferit.

Prin decizia nr. 230 din 28 octombrie 2009, Curtea

de

Apel Timișoara, secția civilă, a

respins apelurile declarate de

reclamant și de pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța de apel a reținut că reclamantul a fost

achitat de

instanța supremă în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu

există).

Or, potrivit art. 504 alin. (2) și (3) C. proc.

pen.

are dreptul la repararea pagubei

și persoana care a fost

privată de libertate în mod nelegal, privarea

nelegală de

libertate fiind stabilită prin

hotărâre definitivă de achitare.

Instanța de apel a mai reținut că suma solicitată

de

reclamant, de 3 milioane de Euro,

este exagerat de mare și ar

transforma

repararea pagubei într-un instrument de îmbogățire

fără justă cauză.

A mai reținut instanța de apel, că reclamantul nu

a făcut

dovada contactării unor boli cronice, grave, pe durata

detenției, că soția sa a făcut împrumuturi

anterior arestării și că

încetarea

raporturilor de muncă ale soției sale a avut loc prin

acordul ambelor

părți.

La stabilirea valorii prejudiciului moral, prima

instanță a

avut în vedere criterii

obiective, cum ar fi vârsta reclamantului

și consecințele pe care condamnarea le-a avut asupra statutului

său social și al familiei sale, suferințele fizice

și psihice și

vătămarea demnității și onoarei sale.

In ceea ce privește prejudiciul material,

instanța de apel a

reținut că

reclamantul a dovedit suma achitată cu titlu de

onorarii de avocat, iar

baza de calcul pentru veniturile nerealizate a fost de 1.000 lei lunar.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat

recurs

Ministerul Finanțelor Publice, pentru Statul Român.

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

,

recurentul a arătat că decizia este nelegală.

Cererea

reclamantului este inadmisibilă, deoarece achitarea s-a dispus în temeiul art.

10 lit. a) C. proc. pen.

și nu în temeiul

art. 10 lit. j), așa cum prevede

art. 504 alin. (3) din același cod.

Aprecierea și acordarea de către instanțe a sumei

de 1000

lei lunar este nejustificată, raportat la salariul minim brut pe

țară și la pregătirea reclamantului.

Principiul

reparării integrale a pagubei împiedică acordarea unor sume de bani

nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real.

Reclamantul

nu a dovedit în nici un fel că a realizat venituri anterior arestării,

contractele cu diferite bănci sunt pe

numele

soției și au fost realizate înainte de arestare, iar sumele

cheltuite

pentru onorariile de avocat, raportat la înscrisurile cauzei, sunt prea mici.

Soția

reclamantului și-a încetat activitatea ca urmare a

acordului părților, iar nu ca urmare a arestării reclamantului.

De asemenea,

susține recurentul, raportat la jurisprudența CEDO, daunele morale acordate de

instanța de fond și de apel sunt prea mari, reclamantul nedovedind că a

suferit din cauza detenției sau că a contactat

boli grave.

Daunele

morale, conform jurisprudenței CEDO, trebuie să aibă un caracter simbolic din

punct de vedere financiar, de genul un Euro, deoarece reparația morală se poate

realiza doar prin repararea imaginii publice.

Criticile

formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit

art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen. are dreptul la repararea pagubei

persoana care, în

cursul procesului penal,

a fost privată de libertate ori căreia i s-

a restrâns libertatea în mod nelegal.

Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după

caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau

restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi

penale

pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin

hotărâre a

instanței de revocare a măsurii privative sau

restrictive

de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau

prin hotărâre definitivă de încetare a procesului

penal pentru

cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j).

Prin urmare, textul de lege nu se referă doar la

ipoteza

art. 10 alin. (1) lit. j) C.

proc. pen. așa cum

susține

recurentul, ci la toate ipotezele în care s-a dispus

achitarea și a avut loc privarea sau restrângerea

ilegală de

libertate.

Nu sunt reale nici susținerile recurentului că,

potrivit

jurisprudenței C.E.D.O.,

despăgubirile morale trebuie să aibă un caracter simbolic din punct de vedere

financiar, deoarece,

atât art. 5

alin. (5) cât și art. 41 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale

consacră

principiul reparației

echitabile, iar nu principiul reparației

simbolice.

Astfel, potrivit art. 505 alin. (1) C. proc. pen.

la stabilirea întinderii reparației

se ține seama de durata

privării de

libertate sau a restrângerii de libertate suportate,

precum și de consecințele produse asupra persoanei

ori asupra

familiei celui privat de

libertate sau a cărui libertate a fost

restrânsă.

Dispozițiile legii interne și ale Convenției

pentru apărarea

drepturilor omului

și libertăților fundamentale nu dau dreptul

în mod automat la despăgubiri pentru prejudiciul material și

moral și nici la un anumit cuantum al reparației,

în lipsa

dovezilor că persoana a suferit un prejudiciu cauzat de

încălcarea dreptului garantat de Convenție.

In ceea ce privește cuantumul despăgubirilor

acordate cu

titlu de prejudiciu

moral, dovedirea și cuantificarea acestuia

ridică probleme atât pentru solicitant, cât și pentru instanțele

de judecată. Este important însă, ca atunci când

circumstanțele

cauzei justifică

acordarea unei reparații, aceasta să nu fie

teoretică și iluzorie, căci altfel s-ar goli de conținut dreptul

garantat de art. 505 alin. (1) C. proc. pen. și

protecția

oferită de art. 5 parag. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

Instanțele

au avut în vedere, așa cum s-a arătat, perioada în care reclamantului i-a fost

îngrădită libertatea, vârsta și consecințele pe care condamnarea le-a avut

asupra statutului

său social și familiei

sale, suferințele fizice și psihice, precum și

vătămarea demnității și onoarei reclamantului.

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, însăși, atunci când acordă despăgubiri morale

nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.

Or, judecând

în echitate, se constată că suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparație

completă pentru atingerea adusă onoarei, reputației și persoanei

reclamantului, atât în ceea ce privește viața sa

privată cât și cea

socială, prin raportare și la perioada lungă de 2 ani

de arestare preventivă.

In ceea ce

privește întinderea prejudiciului material, recurentul face o serie de critici

care nu sunt critici de

legalitate, ci de

temeinice și, prin urmare nu permit încadrarea

recursului în nici una

din ipotezele avute în vedere de art. 304 C. proc. civ.

Acestea sunt criticile referitoare la faptul că

suma stabilită

cu titlu de despăgubiri pentru onorariile avocatului nu

este conformă înscrisurilor aflate la dosar și că suma avută în

vedere ca venit mediu lunar este nejustificat de

mare.

De asemenea,

recurentul formulează critici străine de cauză, deoarece nici instanța de fond

și nici instanța de apel nu

a acordat

despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului material

reprezentând

contravaloarea împrumuturilor efectuate la bănci de soția reclamantului sau

prejudiciul suferite ca urmare a desfacerii contractului de muncă al soției.

Dimpotrivă,

aceste pretenții ale reclamantului au fost respinse atât de prima instanță, cât

și de instanța de apel.

Prin urmare,

pentru toate considerentele mai sus expuse, recursului pârâtului Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor

Publice se va

privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge ca atare.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc.

civ.

, recurentul, care a căzut în

pretenții, va fi

obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimat, conform

înscrisurilor doveditoare

depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

R

espinge

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice

împotriva deciziei nr. 230 din 28

octombrie 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Obligă recurentul la plata sumei de

610,69 lei către intimatul

B.F.G., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 13 mai 2010.