ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1864/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC F. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României să se constate

nelegalitatea prevederilor art. 36 din H.G. nr. 348/2004 privind exercitarea

comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone

și să dispună anularea acestora.

În motivare s-a

arătat, în esență că reclamanta este agent economic și

deține un activ – teren proprietate privată, pe care îl

închiriază periodic comercianților, în baza acordului consensual cu

aceștia, plătește impozitele aferente veniturilor obținute

din această activitate, conform reglementărilor fiscale în vigoare și

nu poate fi constrânsă să se supună dispozițiilor H.G. nr.

348/2004 care vizează exercitarea comerțului cu amănuntul în

zonele publice, care cuprind terenuri proprietate a statului. S-a mai

susținut că, în situația în care s-ar face aplicarea art. 36 din

hotărârea de guvern menționată asupra „piețelor ce

funcționează pe domeniul privat, având în vedere caracterul lor de

interes public”, prin aceasta înțelegându-se un teren proprietate

privată, se ajunge în situație de non sens, cu încălcarea

normelor legale privind dreptul de proprietate privată.

A mai

arătat societatea reclamantă că prin aplicarea acestei

hotărâri asupra unei proprietăți private a agentului economic

privat, se încalcă accesul liber al persoanei juridice la o activitate

economică, lipsind-o de beneficii financiare, deoarece art. 12 alin. (3)

și art. 17 din hotărâre prevede obligarea agentului economic privat

de a avea în proprietate bunuri, pe care să le dea în folosință

gratuită comercianților (în speță, cântare de

măsurat).

Prin

sentința civilă nr. 2345 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC F. SRL, ca

neîntemeiată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că

dispozițiile art. 36 din H.G. nr. 348/2004 criticată sub aspectul

nelegalității lor prevăd că: „prezenta hotărâre se

aplică și piețelor ce funcționează pe domeniul privat,

având în vedere caracterul lor de interes public”.

S-a mai

reținut că, potrivit art. 1 din H.G. nr. 348/2004 scopul actului

normativ menționat este acela de a se stabili regulile generale de

exercitare a formelor specifice de comerț cu amănuntul și

prestări servicii în unele zone publice, precum și cerințele

minime de dotare necesare realizării acestor activități.

În acest context

legal, a apreciat prima instanță că susținerea reclamantei

în sensul că dispozițiile art. 36 din H.G. nr. 348/2004 aduc atingere

dreptului de proprietate privată este lipsită de suport legal.

S-a mai

reținut că în virtutea dispozițiilor art. 35 și ale art. 44

alin. (7) din Constituția României, privind dreptul oricărei persoane

la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic,

statul, prin autoritățile și instituțiile publice, este

obligat a reglementa cu privire la condițiile concrete de

desfășurare a unor activități economice, indiferent de

locul desfășurării acestora – proprietate publică sau

privată, în considerarea interesului public.

A concluzionat instanța de fond, în sensul că exercitarea

comerțului cu amănuntul și prestarea serviciilor într-o

zonă destinată publicului, indiferent de titularul dreptului de

proprietate, nu poate avea loc în orice condiții, iar stabilirea în

concret a acestora nu poate echivala cu îngrădirea dreptului de

proprietate privată, prin art. 36 din H.G. nr. 348/2004 nefiind

încălcate nici prevederile Constituției României și nici ale

Codului civil, fiind emis tocmai în aplicarea acestora.

În temei legal, împotriva sus menționatei sentințe a declarat

recurs reclamanta SC F. SRL.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei au fost punctate

următoarele critici:

- în mod greșit soluția primei instanțe este

fundamentată pe dispozițiile art. 35 din Constituția României (privind

dreptul la un mediu sănătos), în discuție raportul juridic dedus

judecății fiind cel între proprietarii de spații

(societăți comerciale private, cum este și recurenta) și

autoritățile publice locale și nicidecum raporturile dintre cei

ce desfășoară activități comerciale în piețe,

târguri, oboare (zone publice) și consumatori;

- nu s-a observat că prin aplicarea art. 36 din H.G. nr. 348/2004

se conferă administratorilor societăților comerciale private,

proprietare de spații în care se exercită comerț cu produse și

servicii de piață, atribuții din sfera organelor de control ale

statului, că art. 6 din același act normativ limitează

categoriile de comercianți ce își pot desfășura activitatea

în piețele din zonele publice ceea ce contravine art. 45 din Constituție

(privind libertatea economică) și că recurenta, agent economic,

care deține în proprietate teren pe care îl închiriază periodic

comercianților nu poate fi constrânsă să se supună

dispozițiilor H.G. care vizează exercitarea comerțului cu

amănuntul în zonele publice, care cuprind terenuri proprietatea statului;

- este lipsită de temei legal concluzia instanței de fond

că dispozițiile H.G. nr. 348/2004 sunt aplicabile și domeniului privat,

în condițiile în care sunt clar definite prin acest act normativ

noțiunile de „comerț în zonele publice” și „zone publice” (art.

2 și art. 4), dezlegarea dată în cauză fiind de natură a

îngrădi dreptul de proprietate, încălcându-se dispozițiile art.

475 alin. (2), art. 480 și art. 481 C. civ.

Recurenta a mai arătat că în sprijinul susținerilor sale s-a

formulat cererea de intervenție de către Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorilor care a arătat că

art. 36 se referă la doar la proprietatea privată a statului, și

că, în mod greșit, această cerere de intervenție accesorie

a fost respinsă de Curtea de Apel București.

Examinând cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că nu pot fi subsumate prevederilor art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ. criticile aduse de recurentă și că nici din perspectiva

art. 304

1

C. proc. civ. nu există motive pentru casarea/modificarea

sentinței atacate.

Abordarea acțiunii având ca obiect constatarea

nelegalității prevederilor art. 36 din H.G. nr. 348/2004 (privind exercitarea

comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone

publice) este corectă și legală, argumentele dezvoltate în considerentele

sentinței pronunțate fiind pertinente.

Textul legal în discuție prevede că: „Prezenta hotărâre

(n.n. – H.G. nr. 348/2004) se aplică și piețelor ce

funcționează pe domeniul privat având în vedere caracterul lor de interes

public”.

În mod clar, prin art. 1 al H.G. nr. 348/2004 au fost stabilite regulile

generale de exercitare a formelor specifice de comerț cu amănuntul

și prestări de servicii în unele zone publice, precum și cerințele

minimale în privința dotării în vederea desfășurării acestor

activități.

În virtutea obligației ce-i incumbă statului, în conformitate

cu art. 35 și art. 44 din Constituție, o astfel de reglementare este la

rândul ei necesară în considerarea interesului public, iar în acest

context art. 36 din H.G. nr. 348/2004 nu reprezintă o

încălcare/îngrădire a dreptului de proprietate privată exercitat

de persoanele fizice sau juridice.

De altfel, Nota de fundamentare care a stat la baza adoptării H.G.

(filele 33-34 dosar fond) explică în mod detaliat necesitatea unor astfel

de reglementări.

Afirmația recurentei-reclamante în sensul că se vede

constrânsă să se supună regulilor stabilite prin H.G. nr.

348/2004 nu poate fi primită tocmai pentru cele mai înainte arătate

și care vizează interesul public, iar susținerea că se

aduce îngrădire a dreptului său de proprietate nu este

susținută de probatoriul administrat și nu are nici suport

legal, simpla invocare a unor prevederi din Codul civil nefiind suficientă

și concludentă.

Nu în ultimul rând, în contextul arătat, este justificată

raportarea la art. 35 din Constituția României prin care se recunoaște

dreptul oricărei persoane la un mediu încurajator sănătos

și echilibrat.

Ca urmare, văzând art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC F. SRL, împotriva sentinței civile nr. 2345 din 2

iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.