ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1864/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC F. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României să se constate nelegalitatea prevederilor art. 36 din H.G. nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone și să dispună anularea acestora. În motivare s-a arătat, în esență că reclamanta este agent economic și deține un activ – teren proprietate privată, pe care îl închiriază periodic comercianților, în baza acordului consensual cu aceștia, plătește impozitele aferente veniturilor obținute din această activitate, conform reglementărilor fiscale în vigoare și nu poate fi constrânsă să se supună dispozițiilor H.G.

nr. 348/2004 care vizează exercitarea comerțului cu amănuntul în zonele publice, care cuprind terenuri proprietate a statului. S-a mai susținut că, în situația în care s-ar face aplicarea art. 36 din hotărârea de guvern menționată asupra „piețelor ce funcționează pe domeniul privat, având în vedere caracterul lor de interes public”, prin aceasta înțelegându-se un teren proprietate privată, se ajunge în situație de non sens, cu încălcarea normelor legale privind dreptul de proprietate privată. A mai arătat societatea reclamantă că prin aplicarea acestei hotărâri asupra unei proprietăți private a agentului economic privat, se încalcă accesul liber al persoanei juridice la o activitate economică, lipsind-o de beneficii financiare, deoarece art. 12 alin. (3) și art. 17 din hotărâre prevede obligarea agentului economic privat de a avea în proprietate bunuri, pe care să le dea în folosință gratuită comercianților (în speță, cântare de măsurat).

Prin sentința civilă nr. 2345 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC F. SRL, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 36 din H.G. nr. 348/2004 criticată sub aspectul nelegalității lor prevăd că: „prezenta hotărâre se aplică și piețelor ce funcționează pe domeniul privat, având în vedere caracterul lor de interes public”. S-a mai reținut că, potrivit art. 1 din H.G. nr. 348/2004 scopul actului normativ menționat este acela de a se stabili regulile generale de exercitare a formelor specifice de comerț cu amănuntul și prestări servicii în unele zone publice, precum și cerințele minime de dotare necesare realizării acestor activități.

În acest context legal, a apreciat prima instanță că susținerea reclamantei în sensul că dispozițiile art. 36 din H.G. nr. 348/2004 aduc atingere dreptului de proprietate privată este lipsită de suport legal. S-a mai reținut că în virtutea dispozițiilor art. 35 și ale art. 44 alin. (7) din Constituția României, privind dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic, statul, prin autoritățile și instituțiile publice, este obligat a reglementa cu privire la condițiile concrete de desfășurare a unor activități economice, indiferent de locul desfășurării acestora – proprietate publică sau privată, în considerarea interesului public.

A concluzionat instanța de fond, în sensul că exercitarea comerțului cu amănuntul și prestarea serviciilor într-o zonă destinată publicului, indiferent de titularul dreptului de proprietate, nu poate avea loc în orice condiții, iar stabilirea în concret a acestora nu poate echivala cu îngrădirea dreptului de proprietate privată, prin art. 36 din H.G. nr. 348/2004 nefiind încălcate nici prevederile Constituției României și nici ale Codului civil, fiind emis tocmai în aplicarea acestora. În temei legal, împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs reclamanta SC F. SRL. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., iar în motivarea ei au fost punctate următoarele critici: - în mod greșit soluția primei instanțe este fundamentată pe dispozițiile art. 35 din Constituția României (privind dreptul la un mediu sănătos), în discuție raportul juridic dedus judecății fiind cel între proprietarii de spații (societăți comerciale private, cum este și recurenta) și autoritățile publice locale și nicidecum raporturile dintre cei ce desfășoară activități comerciale în piețe, târguri, oboare (zone publice) și consumatori; - nu s-a observat că prin aplicarea art. 36 din H.G.

nr. 348/2004 se conferă administratorilor societăților comerciale private, proprietare de spații în care se exercită comerț cu produse și servicii de piață, atribuții din sfera organelor de control ale statului, că art. 6 din același act normativ limitează categoriile de comercianți ce își pot desfășura activitatea în piețele din zonele publice ceea ce contravine art. 45 din Constituție (privind libertatea economică) și că recurenta, agent economic, care deține în proprietate teren pe care îl închiriază periodic comercianților nu poate fi constrânsă să se supună dispozițiilor H.G. care vizează exercitarea comerțului cu amănuntul în zonele publice, care cuprind terenuri proprietatea statului; - este lipsită de temei legal concluzia instanței de fond că dispozițiile H.G.

nr. 348/2004 sunt aplicabile și domeniului privat, în condițiile în care sunt clar definite prin acest act normativ noțiunile de „comerț în zonele publice” și „zone publice” (art. 2 și art. 4), dezlegarea dată în cauză fiind de natură a îngrădi dreptul de proprietate, încălcându-se dispozițiile art. 475 alin. (2), art. 480 și art. 481 C. civ. Recurenta a mai arătat că în sprijinul susținerilor sale s-a formulat cererea de intervenție de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor care a arătat că art. 36 se referă la doar la proprietatea privată a statului, și că, în mod greșit, această cerere de intervenție accesorie a fost respinsă de Curtea de Apel București. Examinând cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu pot fi subsumate prevederilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. criticile aduse de recurentă și că nici din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ. nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Abordarea acțiunii având ca obiect constatarea nelegalității prevederilor art. 36 din H.G. nr. 348/2004 (privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice) este corectă și legală, argumentele dezvoltate în considerentele sentinței pronunțate fiind pertinente. Textul legal în discuție prevede că: „Prezenta hotărâre (n.n. – H.G. nr. 348/2004) se aplică și piețelor ce funcționează pe domeniul privat având în vedere caracterul lor de interes public”. În mod clar, prin art. 1 al H.G. nr. 348/2004 au fost stabilite regulile generale de exercitare a formelor specifice de comerț cu amănuntul și prestări de servicii în unele zone publice, precum și cerințele minimale în privința dotării în vederea desfășurării acestor activități.

În virtutea obligației ce-i incumbă statului, în conformitate cu art. 35 și art. 44 din Constituție, o astfel de reglementare este la rândul ei necesară în considerarea interesului public, iar în acest context art. 36 din H.G. nr. 348/2004 nu reprezintă o încălcare/îngrădire a dreptului de proprietate privată exercitat de persoanele fizice sau juridice. De altfel, Nota de fundamentare care a stat la baza adoptării H.G. (filele 33-34 dosar fond) explică în mod detaliat necesitatea unor astfel de reglementări. Afirmația recurentei-reclamante în sensul că se vede constrânsă să se supună regulilor stabilite prin H.G. nr. 348/2004 nu poate fi primită tocmai pentru cele mai înainte arătate și care vizează interesul public, iar susținerea că se aduce îngrădire a dreptului său de proprietate nu este susținută de probatoriul administrat și nu are nici suport legal, simpla invocare a unor prevederi din Codul civil nefiind suficientă și concludentă.

Nu în ultimul rând, în contextul arătat, este justificată raportarea la art. 35 din Constituția României prin care se recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu încurajator sănătos și echilibrat. Ca urmare, văzând art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC F. SRL, împotriva sentinței civile nr. 2345 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.