ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2898/2010

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 2 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală

- în Dosarul nr. 29414/3/2009 s-a dispus menținerea măsurii arestării

preventive a inculpatului V.G. în temeiul dispozițiilor art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen. raportat la art. 300

2

C. proc. pen.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de apel a

reținut că verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpatului s-a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148

lit. f) C. proc. pen., impunându-se menținerea în continuare a stării de arest.

Instanța de apel reține perseverența infracțională a

inculpatului, acesta fiind recidivist, dar și gravitatea faptei reținută în

sarcina inculpatului.

Împotriva încheierii pronunțată de către Curtea de Apel

București, a declarat recurs inculpatul V.G. solicitând casarea acesteia și în

cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prin sentința penală nr. 110/ F din 15 februarie 2010 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 29414/3/2009, s-a

dispus condamnarea inculpatului V.G. la o pedeapsă rezultantă de 15 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art.

2 alin. (1), (2) din

l

egea nr. 143/2000.

În fapt, s-a reținut că la data de 26 mai 2009 inculpatul a

vândut colaboratorului cu nume de cod P.V. și investigatorului cu nume de cod M.F.

1 kg de heroină pentru suma de 18.000 euro.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul V.G. iar la

termenul din 2 august, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar,

verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de

arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta

cauză.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C.

proc. pen. instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice, periodic, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată menținerea măsurii

arestării preventive”.

În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea

verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de

fapt și de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de

libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete în care se

reține că a fost comisă fapta, cantitatea mare de heroină vândută, combinat cu

natura relațiilor sociale lezate și periculozitatea sporită a acestui gen de

infracțiuni, apreciază că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în

continuare, pericol concret pentru ordinea publică.

Relevant sub aspectul analizat este și împrejurarea că fapta

a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării condiționate, element

ce reflectă periculozitatea sporită a inculpatului și implicit pericolul pentru

ordinea publică.

În fine, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea

inculpatului, hotărârea de condamnare - chiar nedefinitivă - constituind un

temei suficient de puternic pentru a se constata că menținerea detenției

provizorii este licită, respectându-se astfel, atât dispozițiile cuprinse în

legea internă cât și prevederile C.E.D.O.

În același sens, se reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă

nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi

judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății persoanei încadrându-se

în limitele legii.

Toate aceste aspecte, justifică dispoziția instanței de apel

în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte de Casație

și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva

încheierii din 2 august 2010 a Curții de Apel București, secția I a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 29414/3/2009 (562/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

august 2010.