ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2898/2010

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 2 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală - în Dosarul nr. 29414/3/2009 s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului V.G. în temeiul dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 300 2 C. proc. pen. Pentru a pronunța această încheiere, instanța de apel a reținut că verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului s-a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., impunându-se menținerea în continuare a stării de arest. Instanța de apel reține perseverența infracțională a inculpatului, acesta fiind recidivist, dar și gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului.

Împotriva încheierii pronunțată de către Curtea de Apel București, a declarat recurs inculpatul V.G. solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării revocarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 110/ F din 15 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 29414/3/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului V.G. la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din l egea nr. 143/2000.

În fapt, s-a reținut că la data de 26 mai 2009 inculpatul a vândut colaboratorului cu nume de cod P.V. și investigatorului cu nume de cod M.F. 1 kg de heroină pentru suma de 18.000 euro. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul V.G. iar la termenul din 2 august, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză. Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen. instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice, periodic, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată menținerea măsurii arestării preventive”. În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete în care se reține că a fost comisă fapta, cantitatea mare de heroină vândută, combinat cu natura relațiilor sociale lezate și periculozitatea sporită a acestui gen de infracțiuni, apreciază că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, pericol concret pentru ordinea publică.

Relevant sub aspectul analizat este și împrejurarea că fapta a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării condiționate, element ce reflectă periculozitatea sporită a inculpatului și implicit pericolul pentru ordinea publică. În fine, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare - chiar nedefinitivă - constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O. În același sens, se reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății persoanei încadrându-se în limitele legii.

Toate aceste aspecte, justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva încheierii din 2 august 2010 a Curții de Apel București, secția I a penală, pronunțată în Dosarul nr. 29414/3/2009 (562/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 august 2010.