ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2300/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2300/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 3249/95/2006, la data de 9 noiembrie 2009, de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis cererea formulată de intimata Casa Județeană de Pensii Gorj, având ca obiect restituirea cauțiunii stabilite de instanță ca urmare a cererii de suspendare a executării sentinței civile nr. 2397 din 12 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu contestatorul H.C. În consecință, s-a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 200 lei, către intimată, plătită prin O.P.
nr. 127 din 22 martie 2007. Curtea de Apel a reținut că, prin încheierea nr. 3 din 26 martie 2007, astfel cum a fost rectificată prin încheierea din 24 aprilie 2007, instanța respectivă a admis cererea formulată de Casa Județeană de Pensii Gorj și a dispus suspendarea executării sentinței civile nr. 2397 din 12 octombrie 2006 a Tribunalului Gorj până la soluționarea recursului declarat de H.C. împotriva hotărârii menționate. În raport de dispozițiile art. 403 alin. (3) C. proc. civ. și de faptul că sentința a cărei executare s-a suspendat a fost casată prin decizia nr. 1725 din 27 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, și, ca atare, nu mai produce efecte în sensul executării, Curtea de Apel a constatat că cererea de restituire a cauțiunii este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a dispus restituirea sumei de 200 lei către Casa Județeană de Pensii Gorj.
Față de dispozițiile art. 299 C. proc. civ. și de faza procesuală în care s-a dispus restituirea cauțiunii către Casa Județeană de Pensii Gorj, prin încheierea pronunțată la 9 noiembrie 2009, recurată în prezenta cauză, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit textului de lege sus-menționat, pot fi atacate cu recurs hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Plata cauțiunii a cărei restituire a fost solicitată s-a dispus în vederea soluționării cererii de suspendare a executării sentinței nr. 2397 din 12 octombrie 2006 a Tribunalului Gorj, pronunțată în dosarul nr. 1553/CM/2006, formulată de Casa Județeană de Pensii Gorj, ca urmare a declarării recursului împotriva sentinței civile menționate, de către contestatorul H.C.
Astfel cum deja s-a arătat, prin încheierea nr. 3 din 26 martie 2007, așa cum a fost rectificată prin încheierea din 24 aprilie 2007, s-a dispus suspendarea executării sentinței civile nr. 2397 din 12 octombrie 2006 a Tribunalului Gorj, ulterior casată, prin decizia nr. 1725 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel Craiova și trimisă cauza spre rejudecare la prima instanță. Încheierea din 9 noiembrie 2009, prin care s-a dispus restituirea cauțiunii către intimata Casa Județeană de Pensii Gorj, a fost pronunțată, de către Curtea de Apel Craiova, în soluționarea unei cereri incidentale formulată într-un dosar de recurs, și, în consecință, are caracter irevocabil, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.
civ., nefăcând parte din categoria hotărârilor enunțate în art. 299 din același cod, susceptibile de exercitarea recursului. Prin urmare, recurentul nu avea deschisă procedura căii de atac pe care a formulat-o împotriva soluției Curții de Apel, de restituire a cauțiunii către Casa Județeană de Pensii Gorj, astfel încât Înalta Curte va respinge recursul declarat de acesta, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de H.C. împotriva încheierii din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.