ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1721/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1721/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 1019/117/2007, reclamanții T.L.,

M.D. și M.F., au solicitat, în temeiul Legii nr. 198/2004 și al Legii nr. 33/1994,

în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA și Consiliul

Local al comunei Gilău, anularea Hotărârii nr. 58/2006 de stabilire a

despăgubirilor, emisă în comun, de cei doi pârâți, stabilirea cuantumului

despăgubirii cuvenite reclamanților pentru suprafața de 1.697 mp din terenul de

2900 mp situat pe raza localității Gilău, identificat cu nr. cadastral 2446 și

înscris în TP nr. 27681/700/1998, tarlaua 17 (identică cu tarlaua 19), parcela

58 (identică cu parcela 1290) la valoarea justă, corespunzătoare valorii reale

a imobilului, pe baza unei expertize tehnice de evaluare; obligarea pârâtului

Statul Român la plata sumei ce va fi stabilită cu titlu de despăgubire și

obligarea în solidar, a ambilor pârâți, la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că, în calitate de moștenitori ai defunctului M.G., au intrat în posesia

terenului în suprafață de 2900 mp, situat în raza localității Gilău,

identificat, inițial, conform mențiunilor din TP nr. 27681/700/1998, în tarlaua

19, parcela 1290, iar ulterior, în urma corectării acestor coordonate ce s-au

dovedit a fi eronate, în tarlaua 17, parcela 58, conform Adeverinței nr. 5387

din 15 august 2006, eliberată de Primăria Gilău.

Suprafața de 1.697 mp din terenul arătat

mai sus este cea vizată a face obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate

publică, în vederea realizării obiectivului de investiție „Autostrada

Brașov-Cluj, Borș”, în cuprinsul lucrării „Secțiunea 2B pe teritoriul

localităților Câmpia Turzii, Gilău, Florești, Săvădisla, Petreștii de Jos, Luna

și Săndulești, din județul Cluj”.

Prin Hotărârea nr. 58 din 18 septembrie 2006,

emisă de C.N.A.D.N.R. SA și Consiliul Local Gilău, în conformitate cu Legea nr.

198/2004, a fost stabilită o sumă în cuantum de 10.351,70 Euro (echivalentul a

36.271,32 lei), cu titlu de despăgubire pentru expropriere, hotărâre emisă pe

numele antecesorului reclamanților, M.G., decedat la data de 26 august 2006.

Reclamanții au susținut că despăgubirea

stabilită nu corespunde legii și nu constituie o justă despăgubire pentru

pierderea proprietății, valoarea acestei despăgubiri fiind mult sub nivelul

pieței, deoarece imobilul care face obiectul exproprierii se situează în

vecinătatea intravilanului, zonă în care prețul estimativ al terenurilor este

de 20-40 Euro/mp, prin hotărârea atacată, stabilindu-se un preț de 6 Euro/mp.

Comisia de evaluare și stabilire a

despăgubirilor nu a respectat obligațiile ce-i reveneau conform Legii nr. 198/2004

și a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, deoarece nu i-a înștiințat

despre o nouă evaluare și nici despre întocmirea procesului-verbal referitor la

această situație, așa cum prevăd dispozițiile art. 10 din Normele Metodologice.

C.N.A.D.N.R. SA a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea acțiunii ca lipsită de interes și ca fiind introdusă de

persoane fără calitate procesuală activă, întrucât reclamanții nu au făcut

dovada calității de moștenitori ai defunctului M.G.; respingerea capătului

principal de cerere ca inadmisibil, cu motivarea că actul supus contestării

este un act unilateral și nu poate forma obiectul unei asemenea solicitări;

respingerea celorlalte capete de cerere ca neîntemeiate și nedovedite;

admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local

Gilău, față de dispozițiile art. 12 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 198/2004, conform art. 2 alin. (1) din aceeași lege.

În

ședința publică din 8 iunie 2007, instanța a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Gilău, iar în ședința publică din

31 august 2007, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a renunțat la

susținerea excepțiilor privind lipsa de interes și lipsa de calitate procesuală

activă a reclamanților, față de dovedirea de către aceștia, a calității de

moștenitori ai defunctului M.G.

Prin sentința civilă nr. 297 din 30 mai

2008, Tribunalul Cluj a respins excepția inadmisibilității petitului privind

anularea Hotărârii nr. 58/2006 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

a admis acțiunea reclamanților și a dispus anularea parțială a Hotărârii nr.

58/2006, stabilind cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat

în Gilău, tarlaua 17, parcela 58, nr. cadastral 22446, teren în suprafață de

1.697 mp, la suma de 275.319 lei, cu obligarea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA de a achita reclamanților această despăgubire; s-a respins acțiunea în

contradictoriu cu Consiliul Local Gilău, pentru lipsa calității procesuale

pasive a acestuia.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul a reținut că excepția de inadmisibilitate se impune a fi respinsă

raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare

a Legii nr. 198/2004, iar în ceea ce privește fondul cauzei, s-a avut în vedere

expertiza efectuată de experții L.N. și F.V., conform căreia, valoarea de

circulație a terenului, la care se adaugă prejudiciul cauzat ca urmare a

exproprierii, este de 275.319 lei, experții având în vedere faptul că în zonă,

terenurile intravilane au o valoare de 50-60 Euro/mp, iar cele extravilane

agricole au o valoare de 30-40 Euro/mp. Chiar dacă terenul expropriat nu se

află în intravilanul localității, limita intravilanului fiind limita

autostrăzii, totuși el ar fi făcut parte din intravilan dacă nu s-ar fi

construit autostrada. Raportat la concluziile expertizei, acțiunea a fost apreciată

ca întemeiată în baza art. 26 alin. (1) și (2), art. 27 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 și art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.SA, solicitând admiterea apelului,

schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii primului petit

ca inadmisibil, iar a petitelor 2 și 3 ca neîntemeiate și nedovedite, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, pârâtul a arătat

că acțiunea formulată este inadmisibilă în ce privește primul capăt de cerere,

instanța interpretând în mod greșit dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004,

aceasta nefiind nici timbrată, iar prin modul de interpretare a probatoriilor

administrate, prima instanță a încălcat principiul rolului activ prevăzut de

art. 129 C. proc. civ.

Reclamanții intimați au formulat

întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

Prin decizia nr. 301/A din 13 noiembrie

2008, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie, a respins ca nefondat apelul, obligând pârâtul la plata

cheltuielilor de judecată către intimații-reclamanți, reținând că hotărârea

primei instanțe este temeinică și legală.

Recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.SA împotriva acestei decizii

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a vizat

următoarele critici:

I. Greșita interpretare a dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 198/2004, sub aspectul admisibilității cererii

introductive de instanță în ceea ce privește anularea Hotărârii nr. 58/2006,

precum și greșita interpretare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din aceeași

lege, cu privire la scutirea de taxă de timbru.

Recurentul arată că, în raport de

împrejurarea că hotărârea contestată este un act unilateral al Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 și de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Normele

Metodologice de aplicare a acestei legi, care prevăd doar posibilitatea de

revocare, pentru motive temeinice, cererea de constatare a nulității relative

este inadmisibilă, o asemenea situație neavând consacrare legală.

Hotărârea nr. 58/2006 a fost emisă cu

respectarea tuturor dispozițiilor legale, iar motivele invocate de reclamanți

nu se încadrează în cazurile, expres prevăzute de lege, când un act este

anulabil.

Majorarea cuantumului despăgubirilor

acordate pentru exproprierea unui imobil în baza Legii nr. 198/2004 poate fi

dispusă de instanța de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 9 din

lege, fără ca acest lucru să implice constatarea nulității parțiale a hotărârii

de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Cu privire la acest capăt de cerere,

acțiunea trebuia să fie timbrată, conform legii, pretențiile reclamanților

nefiind încadrabile în situațiile excepționale în care operează scutirea de

taxă de timbru.

II. Pronunțarea hotărârilor judecătorești

cu încălcarea dispozițiilor art. 129, art. 201 și urm. C. proc. civ., precum și

a art. 1169 C. civ.

Instanțele au încălcat rolul activ

prevăzut în art. 129 C. proc. civ., prin aceea că au pronunțat hotărâri întemeiate

pe grave greșeli de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a

probelor administrate.

Instanța de apel a ignorat susținerile

pârâtului cu privire la modul de efectuare a expertizei și a statuat în mod

greșit că acesta nu a uzat de căile legale în combaterea raportului de

expertiză efectuat în cauză, întrucât pârâtul a solicitat încuviințarea unei

contraexpertize.

Viciile raportului de expertiză au fost

analizate superficial sau chiar ignorate de către instanța de apel, instanța de

control judiciar rezumându-se la o interpretare strict literală a textului de

lege prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, omițând să facă o

interpretare logică a acestuia.

Sub acest aspect arată că, atâta vreme

cât reclamanții au contestat cuantumul despăgubirii stabilite prin Hotărârea

nr. 58 din 18 septembrie 2006, era firesc ca experții și instanța să se

raporteze la același moment iar nu la momentul efectuării expertizei, fiind

ignorată practica judiciară în acest sens.

Instanța nu a ținut seama de modificarea

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, intervenită la data de 03 noiembrie 2008,

conform căreia, la calculul cuantumului despăgubirii, se va avea în vedere

momentul transferului dreptului de proprietate în condițiile art. 15 din lege, modificare

ce a intervenit tocmai datorită interpretării eronate, de către instanțe a

normelor legale menționate.

Arată că este inechitabil ca valoarea

despăgubirii să fie influențată de durata unei proceduri judiciare, respectiv,

de momentul efectuării unei expertize tehnice judiciare, ulterioare

transferului dreptului de proprietate și ulterioare momentului contestării

cuantumului despăgubirii.

Experții au estimat un preț de piață

exagerat al imobilului, ce nu are corespondent în realitate și care nu a fost

cenzurat în nici un mod de instanța de judecată.

Referitor la modalitatea de stabilire a

prejudiciului, experții tehnici în mod greșit au constatat că terenul

neexepropriat pierde din valoarea economică, în condițiile în care investiția

care se realizează profită fondurilor rămase, determinând un spor de valoare

considerabil în favoarea acestora.

Noțiunea de daune aduse prin expropriere

nu vizează noxele și poluarea fonică, față de care, oricum, nu s-au produs

dovezi.

Instanța de fond a pronunțat, iar

instanța de apel a menținut, o hotărâre contrară prevederilor art. 1169 C. civ.

și art. 129 C. proc. civ., respectiv, a omologat conținutului raportului de

expertiză, în condițiile în care acesta este lipsit de suport probator.

Recurentul a mai arătat că soluționarea

legală a cauzei implică efectuarea unei contraexpertize, în condițiile art. 25

din Legea nr. 33/1994, care să aibă ca obiective stabilirea cuantumului

despăgubirii la momentul emiterii hotărârii atacate - 18 septembrie 2006 și

evidențierea sporului de valoare pentru suprafața de teren rămasă în

proprietatea intimaților-reclamanți, conform art. 26 alin. (4) din Legea nr.

33/1994.

Analizând aspectele de nelegalitate

invocate din perspectiva criticilor formulate, care permit încadrarea în

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

urmează a respinge recursul, în considerarea celor ce succed:

Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția României

revizuită, cu referire la dreptul de proprietate privată garantat de stat:

„nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,

stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Reținându-se caracterul excepțional al

cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții

depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată

din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art.

1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în

tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o

dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994

„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, „luând în

considerare și dovezile prezentate de aceștia...”.

Este de observat că jurisprudența

contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că

o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între

exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării

drepturilor fundamentale ale individului. alte cuvinte ea trebuie să fie, în

același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și

nedisproporționată față de acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul

James și alții vs. Regatul Unit).

Din dispozițiile legii organice anterior

menționate, rezultă cu evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât

în schimbul unei despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea

reală a bunului expropriat.

I. În lumina celor arătate mai sus, se constată că în

cauză în mod corect s-a reținut prin sentința tribunalului, păstrată prin

decizia atacată, că acțiunea având ca obiect modificarea cuantumului

despăgubirilor este admisibilă, iar dispozițiile legale aplicabile din momentul

învestirii instanței sunt cele prevăzute de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994,

dispoziții legale ce reprezintă norme de trimitere față de prevederile art. 9

alin. (3) din Legea nr. 198/2004.

Prin cel din urmă act normativ special,

s-a stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării

lucrărilor de construcție autostrăzi și drumuri naționale.

Legea prevede, în art. 6, că asupra

cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie numită de expropriator, de comun

acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre

de stabilire a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din aceeași lege,

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, se poate adresa instanței

judecătorești competente.

Acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea

nr. 198/2004 este o cale de atac prevăzută împotriva hotărârii emisă de comisia

constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) H.G.

nr. 941/2004.

Sesizată cu contestația împotriva

hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la

cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată este un act unilateral,

ce poate fi revocat de organul emitent conform art. 10 alin. (3) din H.G. nr.

941/2004, nu exclude posibilitatea anulării (modificării) ei parțiale, cu

privire la cuantumul despăgubirii la cererea expropriatului, în condițiile

consacrării exprese a acestui drept la acțiune, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004

prevede că „cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în

contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere

și a cuantumului acestuia sunt scutite de taxă de timbru”.

Cererile având ca obiect constatarea

nulității hotărârii care cuprinde cuantumul despăgubirii și efectuarea

calculului acesteia, prin echivalent, în monedă europeană, privesc dreptul la

despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii, iar suma pretinsă

pentru acoperirea prejudiciului proprietarului este parte componentă a

despăgubirii, pentru că art. 9 din Legea nr. 198/2004, care stabilește dreptul

proprietarului nemulțumit de cuantumul despăgubirii de a se adresa instanței

judecătorești, prevede că acțiunea se soluționează potrivit art. 21-27 din

Legea nr. 33/1994.

Or, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994,

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, prevederi față de care

în mod corect s-a reținut că reclamanții sunt exonerați de atare obligație

fiscală de timbrare a cererii.

II. Criticile privind modalitatea de

efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile

experților, admiterea sau respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză

ori a contraexpertizei, reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a

probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a

recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie iar nu de nelegalitate, care

exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în

raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Aprecierea și administrarea probatoriului

sunt atribute ale instanței de judecată care se circumscriu principiului

aflării adevărului și al rolului activ al acesteia, iar prin exercitarea

prerogativelor conferite de dispozițiile art. 129 C. proc. civ., instanța de

judecată a stăruit, prin toate mijloacele legale, să stabilească, în mod

corect, situația de fapt dedusă judecății ca și situația juridică a terenului

expropriat, pentru ca, prin raportare la aceasta, să poată stabili în mod cât

mai fidel valoarea de circulație a terenului ce a făcut obiectul exproprierii.

Cu privire la modalitatea de acordare a

despăgubirilor, criteriile în raport de care se stabilește cuantumul acestora

sunt prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, care dispune că despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că la calcularea cuantumului,

experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativă teritorială la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Pentru stabilirea despăgubirii s-a dispus

efectuarea unei expertize care a ținut seama de toate criteriile de evaluare

menționate în art. 26 din Legea nr. 33/1994 și care, în mod corect a stabilit

valoarea despăgubirii prin metoda comparațiilor de piață, cu luarea în

considerare a faptului că terenul se află în intravilanul comunei Gilău și a

costului realizării planurilor urbanistice, precum și a daunelor produse

proprietarului prin construirea autostrăzii, respectiv, traficul intens,

zgomotul și poluarea aerului.

Afirmațiile recurentei conform cărora

momentul de la care ar fi trebuit calculată acordarea despăgubirii este cel al

emiterii hotărârii de despăgubire, nu au susținere în dispozițiile legale

aplicabile în cauză, urmând a fi înlăturate, întrucât acest moment este

stabilit în mod imperativ de lege, sens în care art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/194 dispune: La calcularea despăgubirilor, experții, precum și instanța vor

ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerarea și dovezile prezentate de aceștia.

Vor fi înlăturate și susținerile

recurentei potrivit cărora raportul de expertiză efectuat în cauză nu are

suport probator, întrucât o probă nu poate fi ea însăși lipsită de suport

probator, ci trebuie coroborată cu alte dovezi administrate în cauză, iar

raportul de expertiză pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor reale ca

urmare a exproprierii, pe baza criteriilor legale explicit menționate de

normele incidente, fiind proba pertinentă, concludentă și utilă cea mai

adecvată pentru o atare finalitate, a cărei administrare este obligatorie,

potrivit dispozițiilor legale menționate.

Pe de altă parte, dacă recurenta ar

fi apreciat că valoarea terenului expropriat era cu totul alta decât cea

stabilită de experți, ar fi trebuit să producă dovezi în acest sens, lucru pe

care nu l-a făcut.

Față de cele arătate, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei nr.

301/A din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Obligă recurenta la 3.000 lei cheltuieli

de judecată către intimații-reclamanți P.(M.)V.M. și V.(M.)R.A.

Obligă aceeași recurentă la 1.428 lei

cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă T.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12

martie 2010.