ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1721/2010

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 1019/117/2007, reclamanții T.L., M.D. și M.F., au solicitat, în temeiul Legii nr. 198/2004 și al Legii nr. 33/1994, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

SA și Consiliul Local al comunei Gilău, anularea Hotărârii nr. 58/2006 de stabilire a despăgubirilor, emisă în comun, de cei doi pârâți, stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite reclamanților pentru suprafața de 1.697 mp din terenul de 2900 mp situat pe raza localității Gilău, identificat cu nr. cadastral 2446 și înscris în TP nr. 27681/700/1998, tarlaua 17 (identică cu tarlaua 19), parcela 58 (identică cu parcela 1290) la valoarea justă, corespunzătoare valorii reale a imobilului, pe baza unei expertize tehnice de evaluare; obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei ce va fi stabilită cu titlu de despăgubire și obligarea în solidar, a ambilor pârâți, la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de moștenitori ai defunctului M.G., au intrat în posesia terenului în suprafață de 2900 mp, situat în raza localității Gilău, identificat, inițial, conform mențiunilor din TP nr. 27681/700/1998, în tarlaua 19, parcela 1290, iar ulterior, în urma corectării acestor coordonate ce s-au dovedit a fi eronate, în tarlaua 17, parcela 58, conform Adeverinței nr. 5387 din 15 august 2006, eliberată de Primăria Gilău. Suprafața de 1.697 mp din terenul arătat mai sus este cea vizată a face obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, în vederea realizării obiectivului de investiție „Autostrada Brașov-Cluj, Borș”, în cuprinsul lucrării „Secțiunea 2B pe teritoriul localităților Câmpia Turzii, Gilău, Florești, Săvădisla, Petreștii de Jos, Luna și Săndulești, din județul Cluj”.

Prin Hotărârea nr. 58 din 18 septembrie 2006, emisă de C.N.A.D.N.R. SA și Consiliul Local Gilău, în conformitate cu Legea nr. 198/2004, a fost stabilită o sumă în cuantum de 10.351,70 Euro (echivalentul a 36.271,32 lei), cu titlu de despăgubire pentru expropriere, hotărâre emisă pe numele antecesorului reclamanților, M.G., decedat la data de 26 august 2006. Reclamanții au susținut că despăgubirea stabilită nu corespunde legii și nu constituie o justă despăgubire pentru pierderea proprietății, valoarea acestei despăgubiri fiind mult sub nivelul pieței, deoarece imobilul care face obiectul exproprierii se situează în vecinătatea intravilanului, zonă în care prețul estimativ al terenurilor este de 20-40 Euro/mp, prin hotărârea atacată, stabilindu-se un preț de 6 Euro/mp.

Comisia de evaluare și stabilire a despăgubirilor nu a respectat obligațiile ce-i reveneau conform Legii nr. 198/2004 și a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, deoarece nu i-a înștiințat despre o nouă evaluare și nici despre întocmirea procesului-verbal referitor la această situație, așa cum prevăd dispozițiile art. 10 din Normele Metodologice. C.N.A.D.N.R.

SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca lipsită de interes și ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, întrucât reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitori ai defunctului M.G.; respingerea capătului principal de cerere ca inadmisibil, cu motivarea că actul supus contestării este un act unilateral și nu poate forma obiectul unei asemenea solicitări; respingerea celorlalte capete de cerere ca neîntemeiate și nedovedite; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Gilău, față de dispozițiile art. 12 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, conform art. 2 alin. (1) din aceeași lege.

În ședința publică din 8 iunie 2007, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Gilău, iar în ședința publică din 31 august 2007, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a renunțat la susținerea excepțiilor privind lipsa de interes și lipsa de calitate procesuală activă a reclamanților, față de dovedirea de către aceștia, a calității de moștenitori ai defunctului M.G. Prin sentința civilă nr. 297 din 30 mai 2008, Tribunalul Cluj a respins excepția inadmisibilității petitului privind anularea Hotărârii nr. 58/2006 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a admis acțiunea reclamanților și a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 58/2006, stabilind cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în Gilău, tarlaua 17, parcela 58, nr. cadastral 22446, teren în suprafață de 1.697 mp, la suma de 275.319 lei, cu obligarea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA de a achita reclamanților această despăgubire; s-a respins acțiunea în contradictoriu cu Consiliul Local Gilău, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că excepția de inadmisibilitate se impune a fi respinsă raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, iar în ceea ce privește fondul cauzei, s-a avut în vedere expertiza efectuată de experții L.N. și F.V., conform căreia, valoarea de circulație a terenului, la care se adaugă prejudiciul cauzat ca urmare a exproprierii, este de 275.319 lei, experții având în vedere faptul că în zonă, terenurile intravilane au o valoare de 50-60 Euro/mp, iar cele extravilane agricole au o valoare de 30-40 Euro/mp.

Chiar dacă terenul expropriat nu se află în intravilanul localității, limita intravilanului fiind limita autostrăzii, totuși el ar fi făcut parte din intravilan dacă nu s-ar fi construit autostrada. Raportat la concluziile expertizei, acțiunea a fost apreciată ca întemeiată în baza art. 26 alin. (1) și (2), art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și art. 9 din Legea nr. 198/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii primului petit ca inadmisibil, iar a petitelor 2 și 3 ca neîntemeiate și nedovedite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, pârâtul a arătat că acțiunea formulată este inadmisibilă în ce privește primul capăt de cerere, instanța interpretând în mod greșit dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, aceasta nefiind nici timbrată, iar prin modul de interpretare a probatoriilor administrate, prima instanță a încălcat principiul rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. Reclamanții intimați au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului. Prin decizia nr. 301/A din 13 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către intimații-reclamanți, reținând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.

Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.SA împotriva acestei decizii s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a vizat următoarele critici: I. Greșita interpretare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, sub aspectul admisibilității cererii introductive de instanță în ceea ce privește anularea Hotărârii nr. 58/2006, precum și greșita interpretare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din aceeași lege, cu privire la scutirea de taxă de timbru. Recurentul arată că, în raport de împrejurarea că hotărârea contestată este un act unilateral al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 și de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, care prevăd doar posibilitatea de revocare, pentru motive temeinice, cererea de constatare a nulității relative este inadmisibilă, o asemenea situație neavând consacrare legală.

Hotărârea nr. 58/2006 a fost emisă cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, iar motivele invocate de reclamanți nu se încadrează în cazurile, expres prevăzute de lege, când un act este anulabil. Majorarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea unui imobil în baza Legii nr. 198/2004 poate fi dispusă de instanța de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 9 din lege, fără ca acest lucru să implice constatarea nulității parțiale a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii. Cu privire la acest capăt de cerere, acțiunea trebuia să fie timbrată, conform legii, pretențiile reclamanților nefiind încadrabile în situațiile excepționale în care operează scutirea de taxă de timbru.

II. Pronunțarea hotărârilor judecătorești cu încălcarea dispozițiilor art. 129, art. 201 și urm. C. proc. civ., precum și a art. 1169 C. civ. Instanțele au încălcat rolul activ prevăzut în art. 129 C. proc. civ., prin aceea că au pronunțat hotărâri întemeiate pe grave greșeli de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate. Instanța de apel a ignorat susținerile pârâtului cu privire la modul de efectuare a expertizei și a statuat în mod greșit că acesta nu a uzat de căile legale în combaterea raportului de expertiză efectuat în cauză, întrucât pârâtul a solicitat încuviințarea unei contraexpertize. Viciile raportului de expertiză au fost analizate superficial sau chiar ignorate de către instanța de apel, instanța de control judiciar rezumându-se la o interpretare strict literală a textului de lege prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, omițând să facă o interpretare logică a acestuia.

Sub acest aspect arată că, atâta vreme cât reclamanții au contestat cuantumul despăgubirii stabilite prin Hotărârea nr. 58 din 18 septembrie 2006, era firesc ca experții și instanța să se raporteze la același moment iar nu la momentul efectuării expertizei, fiind ignorată practica judiciară în acest sens. Instanța nu a ținut seama de modificarea art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, intervenită la data de 03 noiembrie 2008, conform căreia, la calculul cuantumului despăgubirii, se va avea în vedere momentul transferului dreptului de proprietate în condițiile art. 15 din lege, modificare ce a intervenit tocmai datorită interpretării eronate, de către instanțe a normelor legale menționate.

Arată că este inechitabil ca valoarea despăgubirii să fie influențată de durata unei proceduri judiciare, respectiv, de momentul efectuării unei expertize tehnice judiciare, ulterioare transferului dreptului de proprietate și ulterioare momentului contestării cuantumului despăgubirii. Experții au estimat un preț de piață exagerat al imobilului, ce nu are corespondent în realitate și care nu a fost cenzurat în nici un mod de instanța de judecată. Referitor la modalitatea de stabilire a prejudiciului, experții tehnici în mod greșit au constatat că terenul neexepropriat pierde din valoarea economică, în condițiile în care investiția care se realizează profită fondurilor rămase, determinând un spor de valoare considerabil în favoarea acestora.

Noțiunea de daune aduse prin expropriere nu vizează noxele și poluarea fonică, față de care, oricum, nu s-au produs dovezi. Instanța de fond a pronunțat, iar instanța de apel a menținut, o hotărâre contrară prevederilor art. 1169 C. civ. și art. 129 C. proc. civ., respectiv, a omologat conținutului raportului de expertiză, în condițiile în care acesta este lipsit de suport probator. Recurentul a mai arătat că soluționarea legală a cauzei implică efectuarea unei contraexpertize, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, care să aibă ca obiective stabilirea cuantumului despăgubirii la momentul emiterii hotărârii atacate - 18 septembrie 2006 și evidențierea sporului de valoare pentru suprafața de teren rămasă în proprietatea intimaților-reclamanți, conform art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

Analizând aspectele de nelegalitate invocate din perspectiva criticilor formulate, care permit încadrarea în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, în considerarea celor ce succed: Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția României revizuită, cu referire la dreptul de proprietate privată garantat de stat: „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”. Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, „luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia...”. Este de observat că jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. alte cuvinte ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit).

Din dispozițiile legii organice anterior menționate, rezultă cu evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat. I. În lumina celor arătate mai sus, se constată că în cauză în mod corect s-a reținut prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, că acțiunea având ca obiect modificarea cuantumului despăgubirilor este admisibilă, iar dispozițiile legale aplicabile din momentul învestirii instanței sunt cele prevăzute de art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, dispoziții legale ce reprezintă norme de trimitere față de prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004. Prin cel din urmă act normativ special, s-a stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcție autostrăzi și drumuri naționale.

Legea prevede, în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din aceeași lege, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor, se poate adresa instanței judecătorești competente. Acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac prevăzută împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) H.G. nr. 941/2004. Sesizată cu contestația împotriva hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată este un act unilateral, ce poate fi revocat de organul emitent conform art. 10 alin. (3) din H.G.

nr. 941/2004, nu exclude posibilitatea anulării (modificării) ei parțiale, cu privire la cuantumul despăgubirii la cererea expropriatului, în condițiile consacrării exprese a acestui drept la acțiune, conform art. 9 din Legea nr. 198/2004. Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 prevede că „cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acestuia sunt scutite de taxă de timbru”.

Cererile având ca obiect constatarea nulității hotărârii care cuprinde cuantumul despăgubirii și efectuarea calculului acesteia, prin echivalent, în monedă europeană, privesc dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii, iar suma pretinsă pentru acoperirea prejudiciului proprietarului este parte componentă a despăgubirii, pentru că art. 9 din Legea nr. 198/2004, care stabilește dreptul proprietarului nemulțumit de cuantumul despăgubirii de a se adresa instanței judecătorești, prevede că acțiunea se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Or, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, prevederi față de care în mod corect s-a reținut că reclamanții sunt exonerați de atare obligație fiscală de timbrare a cererii.

II. Criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile experților, admiterea sau respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză ori a contraexpertizei, reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Aprecierea și administrarea probatoriului sunt atribute ale instanței de judecată care se circumscriu principiului aflării adevărului și al rolului activ al acesteia, iar prin exercitarea prerogativelor conferite de dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., instanța de judecată a stăruit, prin toate mijloacele legale, să stabilească, în mod corect, situația de fapt dedusă judecății ca și situația juridică a terenului expropriat, pentru ca, prin raportare la aceasta, să poată stabili în mod cât mai fidel valoarea de circulație a terenului ce a făcut obiectul exproprierii. Cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor, criteriile în raport de care se stabilește cuantumul acestora sunt prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, care dispune că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că la calcularea cuantumului, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativă teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Pentru stabilirea despăgubirii s-a dispus efectuarea unei expertize care a ținut seama de toate criteriile de evaluare menționate în art. 26 din Legea nr. 33/1994 și care, în mod corect a stabilit valoarea despăgubirii prin metoda comparațiilor de piață, cu luarea în considerare a faptului că terenul se află în intravilanul comunei Gilău și a costului realizării planurilor urbanistice, precum și a daunelor produse proprietarului prin construirea autostrăzii, respectiv, traficul intens, zgomotul și poluarea aerului.

Afirmațiile recurentei conform cărora momentul de la care ar fi trebuit calculată acordarea despăgubirii este cel al emiterii hotărârii de despăgubire, nu au susținere în dispozițiile legale aplicabile în cauză, urmând a fi înlăturate, întrucât acest moment este stabilit în mod imperativ de lege, sens în care art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/194 dispune: La calcularea despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerarea și dovezile prezentate de aceștia.

Vor fi înlăturate și susținerile recurentei potrivit cărora raportul de expertiză efectuat în cauză nu are suport probator, întrucât o probă nu poate fi ea însăși lipsită de suport probator, ci trebuie coroborată cu alte dovezi administrate în cauză, iar raportul de expertiză pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor reale ca urmare a exproprierii, pe baza criteriilor legale explicit menționate de normele incidente, fiind proba pertinentă, concludentă și utilă cea mai adecvată pentru o atare finalitate, a cărei administrare este obligatorie, potrivit dispozițiilor legale menționate. Pe de altă parte, dacă recurenta ar fi apreciat că valoarea terenului expropriat era cu totul alta decât cea stabilită de experți, ar fi trebuit să producă dovezi în acest sens, lucru pe care nu l-a făcut.

Față de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei nr. 301/A din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă recurenta la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți P.(M.)V.M. și V.(M.)R.A. Obligă aceeași recurentă la 1.428 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă T.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2010.