ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4285/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 26 august 2008,

așa cum a fost precizată reclamantul M.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele A.N.S. și F.R.F., anularea dispozițiilor art. 6 pct. 2 lit. d) și c), art.

14 lit. e); art. 44 lit. b), c), d) și e); art. 56 și art. 57 din Statutul F.R.F.,

recunoașterea drepturilor prevăzute și garantate prin Constituție și prin

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și

obligarea pârâtelor la plata daunelor morale și a daunelor materiale în cuantum

de 2.814.491.05 lei.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că este autorizat să desfășoare activități de selectare și

plasare a forței de muncă, activități sportive, alte activități de serviciu

prestate în principal întreprinderilor, publicitate, activități de consultanță

pentru afaceri și management. De asemenea, în baza unui examen susținut la F.R.F.

a obținut licența de agent de jucător, asigurând, în această calitate,

reprezentarea jucătorilor de fotbal în negocierea încheierii și semnarea

contractelor de muncă.

A susținut că prevederile

normative pe care le atacă sunt în contradicție cu principiile de legalitate în

drepturi și nediscriminare, principii fundamentale ale statului de drept

prevăzute în Constituția României la art. 1, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21

și art. 126, precum și cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu

pactele și acele tratate la care România este parte, cu prevederile Legii nr. 304/2004,

ale Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 24/2000, în sensul că se

încalcă dreptul fundamental al persoanei de a se adresa unei instanțe de

judecată pentru soluționarea litigiilor.

Pârâta A.N.S. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale, a lipsei

calității sale procesuale pasive, a lipsei calității procesuale active a

reclamantului și a inadmisibilității.

Prin încheierea de la

termenul din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale,

apreciind că, în speță, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, în

considerarea caracterului de utilitate publică a F.R.F.

Aceeași instanță, prin

sentința civilă nr. 141 din 20 ianuarie 2009, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.N.S. și a respins acțiunea față de această pârâtă; a

respins excepția lipsei calității procesuale active precum și pe cea a

inadmisibilității acțiunii; a admis în parte acțiunea, a anulat dispozițiile art.

6 pct. 2 lit. d) și e); art. 14 lit. c) partea finală, art. 56 alin. (2); art. 57

alin. (1) din Statutul F.R.F. și a respins acțiunea în ceea ce privește

celelalte prevederi din statut și în ceea ce privește despăgubirile, ca

neîntemeiată.

Instanța a considerat că A.N.S.

nu are calitate procesuală pasivă, dat fiind că reclamantul nu solicită

anularea vreunui act emis de această autoritate și nici nu se plânge pentru

nesoluționarea vreunei cereri privitoare la un drept.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active, prima instanță a reținut că soluția se

impune, în raport cu prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 și că

împrejurarea că, având în vedere statutul său de utilitate publică F.R.F. este

investită cu atribuții specifice puterii de stat, reglementând activități ce

depășesc cadrul interesului privat, astfel încât cenzurarea actelor pe care

această autoritate le emite se poate face în temeiul Legii nr. 554/2004, iar

reclamantul, în calitatea sa de reprezentantal unor jucători de fotbal poate

formula o astfel de acțiune.

Curtea de Apel a apreciat și

că acțiunea este admisibilă, dat fiind caracterul imprescriptibil al acțiunilor

având ca obiect anularea unui act administrativ cu caracter normativ, cum este

cazul în speță.

Pe fondul pricinii, instanța

a reținut că dispozițiile anulate din statut și care interzic accesul la

instanța de judecată intră în conflict cu acte normative cu valoare superioară,

astfel încât sunt nelegale, impunându-se menținerea numai a acelor prevederi

care nu contravin acestor principii.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta F.R.F., susținând că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele

considerente:

- instanța de fond a

pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea regulilor de competență materială,

reținându-se în mod greșit că F.R.F. este persoană juridică de drept privat ce

se înscrie în teza finală a art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, fiind asimilată autorităților publice.

Astfel, F.R.F. nu a obținut statutul de utilitate publică în sensul O.G. nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații și nici nu este autorizată să presteze un

serviciu public în regim de putere publică, astfel că statutul său nu are

valoarea unui act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, acesta nefiind emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică.

- în mod greșit s-a reținut

că reclamantul M.M., agent de jucători, are calitate procesuală activă în

sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, în sensul că ar fi persoană vătămată

într-un drept propriu sau interes legitim, printr-un act administrativ;

- dispozițiile art. 6 alin.

(2) lit. d) și c), art. 14 lit. e) partea finală, art. 56 alin. (2) și art. 57 alin.

(1) din Statutul F.R.F. au fost anulate în mod greșit de Curtea de Apel,

deoarece acestea nu afectează în niciun fel drepturile garantate prin

Constituția României (cum ar fi accesul la justiție), acestea fiind formulate

în conformitate cu dispozițiile Statutelor F.I.F.A. și U.E.F.A., cu respectarea

principiilor  specificității sportului și autonomiei federaților naționale.

Totodată, asupra legalității textelor menționate s-a pronunțat Tribunalul București,

secția a V-a civilă, care a admis modificările statutului F.R.F., hotărârea

acestei instanței nefiind atacată cu recurs în termenul stabilit de lege.

Intimatul - pârât M.M. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și totodată, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a invocat excepția de

nelegalitate a avizelor emise de M.T.S. privind Statutul F.R.F., respectiv: din

8 ianuarie 2002; 10 ma 2004; 31 mai 2006; din 2007 în dosarul cu același număr

al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, din 5 iunie 2008.

În motivarea excepției de

nelegalitate a intimatului - reclamant arată că avizele menționate au fost

emise cu depășirea competențelor conferite de lege autorității emitente, adică

a fost autorizată funcționarea F.R.F. ca instanță extraordinară privată, ceea

ce contravine principiului constituțional al realizării justiției numai prin

instanțele judecătorești.

Analizând cererea de

sesizare a Curții de Apel București cu excepția de nelegalitate a avizelor menționate

Înalta Curte constată că acesta nu întrunește condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

în sensul că avizele enumerate de reclamantul - intimat nu reprezintă acte

administrative de care depinde soluționarea cauzei, fiind doar simple acte

juridice premergătoare autorizării F.R.F. ca persoană juridică non - profit. Pe

cale de consecință cererea de sesizare a Curții de Apel va fi respinsă.

Referitor la motivele de

recurs invocate de recurent, motive ce se încadrează în prevederile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 39

alin. (1) din O.G. nr. 26/2002 cu privire la asociații și fundații

recunoașterea unei federații de utilitate publică se poate face doar prin

hotărâre de guvern, cu respectarea condițiilor și a procedurii prevăzute în art.

38 -

art.

45 din ordonanța menționată,

nefiind suficientă prevederea din statut potrivit căreia persoana juridică

menționată are „statut de utilitate publică” și nici dispozițiile art. 35 alin.

(2) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului care definesc

federațiile sportive naționale.

În consecință, în lipsa

statutului de utilitate publică, F.R.F. nu se poate înscrie în teza finală a art.

2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,

pentru a fi asimilată autorităților publice iar actele emise de aceasta,

inclusiv statutul, nu pot fi considerate acte administrative.

De altfel, potrivit art. 3

din O.G. nr. 26/2000, actele juridice de constituire a asociaților, inclusiv

ale federațiilor, sunt guvernate de legea civilă, fiind rezultatul unui acord

de voință, astfel că statutul – chiar și în cazul existenței caracterului de

utilitate publică a persoanei juridice de drept privat – nu poate fi un act

administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Pentru considerentele

menționate Înalta Curte constată că acțiunea în contencios administrativ

formulată de intimatul - reclamant este inadmisibilă, fiind însă de remarcat că

reclamantul nu este restricționat în a se adresa instanțelor de drept comun în

litigiile sale cu F.R.F., iar în măsura în care i se opune Statutul, poate

invoca nelegalitatea unor norme.

Față de cele mai sus, cu

referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul și

va modifica hotărârea instanței de fond în sensul că va respinge ca

inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată în contradictoriu

cu F.R.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare

a Curții de Apel București cu excepția de nelegalitate invocată de intimatul - reclamant

M.M. prin întâmpinare.

Admite recursul declarat de

pârâta F.R.F. împotriva sentinței civile nr. 141 din 20 ianuarie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte, sentința

atacată, în sensul că respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată în

contradictoriu cu F.R.F.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2009.