ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 479/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 12763 din 24 noiembrie

2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea

formulată de reclamanta SC M.G.S. SRL BUCUREȘTI împotriva pârâtului K.C.A.

Reclamanta a învestit instanța cu o

acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 dolari

SUA conform clauzei penale prevăzute la pct.4 din contractul de reprezentare

nr. 88 din 10 decembrie 2001 și la plata dobânzii legale până la achitarea

integrală a debitului.

În considerentele sentinței, prima

instanță a reținut că prin contractul de reprezentare nr. 88 din 10 decembrie

2001 încheiat între agentul de jucători FIFA G.S. – în calitate de reprezentat

al SC M.G.S. SRL BUCUREȘTI și pârâtul K.C.A. s-a convenit ca, în perioada 3

decembrie 2003 – 2 decembrie 2005, acesta să fie reprezentat exclusiv de

agentul de jucători cu care contractase, iar prin art. 4 – jucătorul s-a

obligat să plătească agentului de jucători suma de 500.000 dolari SUA dacă nu

ar fi respectat prevederile contractuale și ar fi contractat cu un alt agent de

jucători și/sau un alt club.

S-a constat că, la două zile după

intrarea în vigoare contractul s-a realizat unilateral, iar prin Hotărârea nr. 1

din 16 martie 2006, a Comisiei pentru Statutul Jucătorului s-a respins

contestația reclamantei, constatându-se încetarea contractului.

Instanța a mai reținut că, reclamanta nu

a dovedit faptul că negocierile cu Clubul F.C.N.A. în vederea transferului

pârâtului la clubul francez s-ar fi desfășurat exclusiv/sau și în cele două

zile de valabilitate ale contractului de mandat (03-04 decembrie 2003).

Apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 320 din 7 iulie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, care a reținut următoarele:

Cu privire la excepția invocată de

reclamantă, privind prematuritatea acțiunii principale prin raportare la

prevederile art. 22 din Regulamentul Agenților de Jucători din România s-a

constatat că reclamata este o societate comercială care a încheiat, printr-o

persoană autorizată de lege, un contract de reprezentare cu jucătorul de

fotbal, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile dreptului comun ce

reglementează materia mandatului comercial.

Nu a fost primită nici excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, în condițiile în care prezenta

acțiune are la bază contractul de reprezentare încheiat la 3 decembrie 2001,

existând identitate între persoana reclamantă și titularul dreptului pretins.

În ce privește nelegala înființare și

funcționare a F.R.F. s-a dat eficiență prevederilor art. 249 alin. (1) teza 1 C.

proc. civ. conform cu care instanța de apel este chemată să verifice numai ceea

ce s-a judecată în primă instanță, neputând fi făcute cereri noi pe care

instanța de fond nu le-a analizat.

Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere că

revocarea arbitrală sau nu a contractului de mandat nu poate determina

activarea clauzei penale inserate în art. 4 din contract, iar reclamanta face

confuzie între nerespectarea obligațiilor contractuale, care ar face posibilă

aplicarea clauzei penale și încetarea contractului, ca urmare a revocării din

partea mandantului, în considerarea caracterului „

intuitue persoane

” al

contractului de mandat.

Cu privire la necompetența Comisiilor F.R.F.

și nulitatea soluțiilor pronunțate de aceasta s-a constatat că instanța nu a

fost investită cu o asemenea cerere, cauza juridică a acțiunii fiind dată de

dispozițiile dreptului comun ce reglementează mandatul.

De asemenea, instanța a avut în vedere că

revocarea contractului de mandat produce efecte de la data aducerii la

cunoștință a notificării către mandatar, care, în speță a avut loc la 12

decembrie 2003, însă revocarea mandatului nu este un mod de nerespectare a

obligațiilor contractuale pentru a atrage aplicabilitatea clauzei penale.

Ori, clauza penală presupune un contract

în vigoare, în timp ce daunele interese pretinse în temeiul art. 391 C. com. se

aplică ca urmare a încetării contractului prin revocarea mandatului.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta, care a invocat următoarele critici.

cu depășirea atribuțiilor conferite de lege puterii judecătorești (art. 304

pct. 4 C. proc. civ.).

Redând pasaje întregi din

considerentele deciziei atacate, precum și conținutul art. 969 C. civ., art. 977

C. civ., art. 1066 C. civ. și art. 1078 C. civ., art. 1 și art. 391 C. com.,

art. 129 și art. 261 C. proc. civ., recurenta consideră că:

- instanța de apel a refuzat, cu

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, recunoașterea valorii juridice a

dispozițiilor menționate.

- s-a modificat sensul și

aplicabilitatea clauzei stabilite la pct. 4 din contract, prin înlocuirea

conjuncției sau cu conjuncția și, anulând în acest fel aplicabilitatea clauzei

penale.

- nu s-a stabilit corect situația de

fapt, nesoluționându-se cauza dedusă judecății prin raportare strictă la

obiectul acesteia – obligarea pârâtei la plata sumei stabilite prin contract

întrucât acesta a revocat mandatul.

- instanța de apel a interpretat

greșit obiectul cererii de chemare în judecată, anulându-se în mod nelegal

aplicarea dispozițiilor anterior menționate, depășindu-se atribuțiile conferite

prin constituție și prin lege, puterii judecătorești.

nelegală din prisma prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că

aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că motivele ce stau la baza

deciziei recurate sunt contradictorii și străine de natura pricinii.

Recurenta consideră că, în raport de

prevederile art. 1066 și art. 1067 C. civ. nu era obligată să probeze valoarea

prejudiciului suferit prin revocarea contractului de mandat întrucât, aceasta a

fost stabilită prin contract, iar această plată trebuie să fie făcută ca urmare

a faptului că prin revocarea intempestivă și abuzivă a contractului, pârâtul

trebuie să răspundă.

baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., schimbându-se natura și înțelesul vădit

neîndoielnic al contractului care, totodată, a fost interpretat greșit.

Se susține că înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al contractului a fost denaturat prin nesocotirea

prevederilor art. 969 C. civ. potrivit cu care – convențiile legal făcute au

putere de lege între părțile contractante – și prin nerespectarea clauzelor

acestuia.

aplicarea greșită a prevederilor art. 969, art. 1078, art. 1066 C. civ., art. 391

C. com. și art. 1169 C. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs se aduc următoarele argumente:

- s-au încălcat dispozițiile

contractului încheiat de părțile contractante, nesocotindu-se prevederile art. 969,

art. 1066, art. 1078 C. civ. și art. 391 C. com.

- s-au interpretat și aplicat greșit

prevederile art. 1169 C. civ., în condițiile în care reclamanta a dovedit că

pârâtul a revocat contractul de reprezentare în mod intempestiv.

- pârâtul era ținut prin contract în

a nu face ceva care ar provoca nerespectarea contractului.

Analizând decizia atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate de recurentă se constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. care vizează depășirea

atribuțiilor judecătorești se constată că argumentele folosite de recurentă în

susținerea acestui motiv reprezintă de fapt critici ce se subsumează

prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate în mod global

în cadrul acestuia.

În atare situație în care criticile

recurentei nu pot fi încadrate în acele situații ce pot constitui o depășire a

atribuțiilor instanței, cum ar fi: realizarea unui act care intră în sfera

exclusivă de activitate a organelor executive sau legislative, aplicarea unor

texte abrogate, refuzul de a recunoaște valoarea juridică a unor texte în

vigoare ori aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare nu se poate

reține o depășire a atribuțiilor de către instanța anterioară.

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi primită în condițiile în

care decizia atacată este amplu motivată, cuprinzând atât motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței.

De asemenea, nu se poate reține

existența unor contradicții între considerentele reținute și nici a unor

considerente străine pricinii, ci dimpotrivă argumentele instanței se

constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza

cărora s-a fundamentat soluția instanței.

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținerea acestuia este bazată

exclusiv pe nesocotirea prevederilor art. 969 C. civ. ce va face obiectul

analizei în cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În atare situație se constată că în

acest motiv de recurs este nefondat.

recurs ce vizează pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 969, art. 1078,

art. 1066 C. civ., art. 391 C. com. și art. 1169 C. civ. se constată că este

nefondat.

Astfel, demersul juridic al

reclamantei a constat în plata unei sume de bani conform clauzei penale

prevăzute la pct. 4 din contractul de reprezentare nr. 88 din 10 decembrie

2001.

Ambele instanțe au reținut în mod

corect că această convenție s-a derulat între părți pe o durată foarte scurtă

de la data intrării în vigoare (3 decembrie 2003) dat fiind că prin actul

înregistrat la 5 decembrie 2003, pârâtul a înțeles să revoce mandatul de

reprezentare acordat reclamantei, revocarea producând efecte de la data

notificării respectiv, 12 decembrie 2003.

De asemenea, s-a statuat corect că

față de caracterul său „

intuitu personae

” mandatul nu poate fi menținut

în contra voinței mandantului, iar reclamanta ar fi putut să se prevaleze de

dispozițiile art. 391 C. com. în cazul în care ar fi demonstrat că revocarea

mandatului s-a făcut fără o justă cauză, iar eventualele – daune interese ar fi

fost dovedite.

Numai că, acțiunea în despăgubiri a

reclamantei s-a întemeiat pe clauza penală cuprinsă la punctul 4 din contract

prin care părțile au determinat anticipat prejudiciul în cazul neexecutării,

executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.

Așa fiind, activarea menționatei

clauze penale este strict legată de nerespectarea prevederilor convenției, ci

nu de revocarea „intempestivă și abuzivă” a acesteia, cum eronat susține

recurenta.

În consecință, trebuie făcută

distincție între clauza penală prin care se determină anticipat echivalentul

prejudiciului cauzat prin nerespectarea obligațiilor contractuale sau

executarea cu întârziere ori necorespunzătoare a acestora și daunele interese

reglementate de art. 391 C. com. ce pot interveni ca urmare a revocării

mandatului.

Cum, ambele instanțe au dat

eficiență principiului disponibilității părții, Înalta Curte constată că

decizia atacată este la adăpost de orice critici, nefiind incidente

dispozițiile art. 1066 C. civ. și nici ale art. 1078 C. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta SC M.G.S. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 320 din 7 iulie

2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 februarie 2010.