ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1621/2010

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 26 august 2008, reclamantul M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

A.N.S. și F.R.F. anularea dispozițiilor art. 6 pct. 2 lit. d) și c), art. 14

lit. e); art. 44 lit. b), c), d) și e); art. 56 și art. 57 din Statutul F.R.F.,

recunoașterea drepturilor prevăzute și garantate prin Constituție și prin Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și obligarea pârâtelor

la plata de daune morale.

Prin încheierea din data

de 2 decembrie 2008, în considerarea caracterului de utilitate publică a F.R.F.,

Curtea de Apel București a respins excepția lipsei competenței materiale invocată

de pârâta A.N.S., iar prin sentința civilă nr. 141 din 20 ianuarie 2009, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.S. și a respins acțiunea față

de această pârâtă; a respins excepția lipsei calității procesuale active precum

și pe cea a inadmisibilității acțiunii; a admis în parte acțiunea, a anulat dispozițiile

art. 6 pct. 2 lit. d) și e); art. 14 lit. c) partea finală, art. 56 alin. (2);

art. 57 alin. (1) din Statutul F.R.F. și a respins acțiunea în ceea ce privește

celelalte prevederi din Statut și în ceea ce privește despăgubirile, ca neîntemeiată.

Instanța a considerat

că A.N.S. nu are calitate procesuală pasivă, dat fiind că reclamantul nu solicită

anularea vreunui act emis de această autoritate și nici nu se plânge pentru nesoluționarea

vreunei cereri privitoare la un drept.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active, prima instanță a reținut că soluția se impune

în raport cu prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 și că, având în

vedere statutul său de utilitate publică, F.R.F. este învestită cu atribuții specifice

puterii de stat, reglementând activități ce depășesc cadrul interesului privat,

astfel încât cenzurarea actelor pe care această autoritate le emite se poate face

în temeiul Legii nr. 554/2004, iar reclamantul, în calitatea sa de reprezentant

al unor jucători de fotbal poate formula o astfel de acțiune.

Curtea de apel a apreciat

și că acțiunea este admisibilă, dat fiind caracterul imprescriptibil al acțiunilor

având ca obiect anularea unui act administrativ cu caracter normativ, cum este cazul

în speță.

Pe fondul pricinii, instanța

a reținut că dispozițiile anulate din Statut, care interzic accesul la instanța

de judecată, intră în conflict cu acte normative cu valoare superioară, astfel încât

sunt nelegale, impunându-se menținerea numai a acelor prevederi care nu contravin

principiilor enunțate.

procedura derulată în fața instanței de recurs

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta F.R.F., susținând că instanța

de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea regulilor de competență materială,

că a reținut în mod greșit faptul că reclamantul M.M., agent de jucători, are calitate

procesuală activă în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 și că a dispus în mod

nelegal și netemeinic anularea dispozițiilor art. 6 alin. (2) lit. d) și c),

art. 14 lit. e) partea finală, art. 56 alin. (2) și art. 57 alin. 1 din Statutul

F.R.F., acestea neafectând, în nici un fel, drepturile garantate prin Constituția

României și fiind formulate în conformitate cu dispozițiile Statutelor F.I.F.A.

și U.E.F.A., cu respectarea principiilor specificității sportului și autonomiei

federaților naționale. Totodată, asupra legalității textelor menționate s-a pronunțat

Tribunalul București, secția a V-a civilă, care a admis modificările statutului

F.R.F., hotărârea acestei instanței nefiind atacată cu recurs în termenul stabilit

de lege.

Intimatul-reclamant M.M.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și totodată, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a invocat excepția de nelegalitate

a avizelor emise de Ministerul Tineretului și Sportului privind Statutul F.R.F.,

respectiv: nr. 2 din 8 ianuarie 2002; nr. 205 din 10 mai 2004: nr. 6 din 31 mai

2006; nr. 19508/3/2007 în dosarul cu același număr al Tribunalului București, secția

a IV-a civilă, nr. 4 din 05 iunie 2008, susținând că acestea au fost emise cu depășirea

competențelor conferite de lege autorității emitente, adică a fost autorizată funcționarea

F.R.F. ca instanță extraordinară privată, ceea ce contravine principiului constituțional

al realizării justiției numai prin instanțele judecătorești.

în recurs

Prin decizia nr. 4285

din 14 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții de Apel București

cu excepția de nelegalitate invocată de intimatul-reclamant M.M. prin întâmpinare,

a admis recursul declarat de pârâta F.R.F. împotriva sentinței civile nr. 141 din

20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a modificat în parte, sentința atacată, în sensul că a respins ca inadmisibilă

acțiunea formulată în contradictoriu cu F.R.F., menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

În ceea ce privește cererea

de sesizare a Curții de Apel București cu excepția de nelegalitate a avizelor menționate,

Înalta Curte a apreciat că aceasta nu întrunește condițiile art. 4 din Legea

nr. 554/2004, în sensul că avizele enumerate de reclamantul-intimat nu reprezintă

acte administrative de care depinde soluționarea cauzei, fiind doar simple acte

juridice premergătoare autorizării F.R.F. ca persoană juridică non-profit.

Referitor la motivele

de recurs invocate de recurent, motive ce se încadrează în prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 39

alin. (1) din O.G. nr. 26/2002 cu privire la asociații și fundații, recunoașterea

unei federații de utilitate publică se poate face doar prin hotărâre de guvern,

cu respectarea condițiilor și a procedurii prevăzute în art. 38-45 din ordonanța

menționată, nefiind suficientă prevederea din statut potrivit căreia persoana juridică

menționată are „statut de utilitate publică" și nici dispozițiile art. 35

alin. (2) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului care definesc federațiile

sportive naționale. Astfel fiind, instanța de recurs a apreciat că, în lipsa statutului

de utilitate publică, F.R.F. nu se poate înscrie în teza finală a art. 2 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, pentru a fi asimilată

autorităților publice iar actele emise de aceasta, inclusiv statutul, nu pot fi

considerate acte administrative.

Înalta Curte a mai reținut

că, potrivit art. 3 din O.G. nr. 26/2000, actele juridice de constituire a asociațiilor,

inclusiv ale federațiilor sportive, sunt guvernate de legea civilă, fiind rezultatul

unui acord de voință, astfel că statutul - chiar și în cazul existenței caracterului

de utilitate publică a persoanei juridice de drept privat - nu poate fi un act administrativ,

în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În consecință, s-a constatat

că acțiunea în contencios administrativ formulată de intimatul-reclamant este inadmisibilă,

Înalta Curte precizând însă că reclamantul nu este restricționat în a se adresa

instanțelor de drept comun în litigiile sale cu Federația, iar în măsura în care

i se opune Statutul, poate invoca nelegalitatea unor norme.

atac a contestației în anulare.

Împotriva deciziei

nr. 4285 din 14 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimatul

M.M. a formulat contestație în anulare în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 din

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

contestatorul a arătat că decizia de recurs a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor

de ordine publică privitore la competența secției de contencios administrativ și

fiscal, a Curții de Apel București, a statutului de utilitate publică conferit intimatei

F.R.F. prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, a statutului de act administrativ

conferit avizelor contestate prin art. 1 lit. b) din Regulamentul de aplicare a

dispozițiilor Legii nr. 69/2000 și a dreptului reclamantului, prevăzut de art. 1

alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), b), h), n), o) și r) și alin. (2), „art. 4

și urm.” din Legea nr. 554/2004, raportate la art. 52 alin. (1) și (2) și art. 126

alin. (2) și (6) din Constituția României.

Contestatorul a expus

în detaliu argumentele de drept pe care se fondează susținerile sale privind statutul

de utilitate publică al F.R.F., calitatea sa de autoritate publică în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, natura juridică de acte administrative

a normelor supuse controlului de legalitate și competența instanței de contencios

administrativ în exercitarea acestui control, concluzionând că prin decizia nr.

4285 din 14 octombrie 2009 a fost încălcată competența Curții de Apel București

ca instanță de contencios administrativ.

În sprijinul motivelor

invocate, contestatorul a invocat, de asemenea, jurisprudența anterioară a instanței

supreme (decizia nr. 2205 din 5 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția

de contencios administrativ) și doctrina în materie.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata F.R.F. a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând,

în esență, că recursul împotriva unei sentințe pronunțate de o secție de contencios

administrativ și fiscal a unei Curți de apel intră în competența secției de specialitate

a Înaltei Curți de Casație și Justiție și că respingerea cererii de sesizare a Curții

de Apel București cu excepția de nelegalitate invocată în recurs de intimatul-reclamant

M.M. nu se înscrie în motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra contestației în anulare

de drept relevante

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată numai

pentru motivele și în condițiile expres prevăzute în art. 317 – 321 C. proc.

civ.

Potrivit art. 317

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., temei de drept pe care contestatorul și-a întemeiat

demersul judiciar, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare

când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență, numai dacă motivul nu a putut fi invocat pe calea apelului

sau recursului.

Alin. (2) al aceluiași

articol prevede că motivele mai sus arătate pot fi invocate pe calea contestației

în anulare în cazul în care au constituit și motive de recurs, dar instanța le-a

respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins

fără ca el să fi fost judecat în fond.

În speță, contestatorul

a susținut că, prin modificarea sentinței Curții de apel în sensul respingerii ca

inadmisibile a acțiunii îndreptate împotriva unor norme de reglementare adoptate

de F.R.F., instanța de recurs a încălcat dispozițiile de odine publică privitoare

la competența instanței de contencios administrativ.

Întreaga argumentație

este centrată pe prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, care definesc

federațiile sportive naționale ca fiind persoane juridice de drept privat de utilitate

publică și pe efectele pe care această calificare legală le produce asupra naturii

juridice a entităților respective și asupra actelor emise de acestea, prin prisma

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală și art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Aceste chestiuni de drept

au constituit însă obiect de analiză în faza procesuală a recursului, decizia pronunțată

fiind fundamentală tocmai pe interpretarea dată de instanța de recurs prevederilor

legale menționate, împrejurare ce exclude posibilitatea repunerii lor în discuție

pe calea contestației în anulare.

În fine, Curtea mai reține

că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție

este competentă să soluționeze recursul împotriva unei sentințe pronunțate în prima

instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a unei Curți de apel, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Totodată, verificarea admisibilității

unei cereri de sesizare a instanței competente cu o excepție de nelegalitate face

parte dintre atribuțiile instanței în fața căreia s-a invocat excepția, în temeiul

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

pronunțate asupra contestației în anulare

Având în vedere toate

considerentele expuse, care conduc către concluzia că în cauză nu este întrunită

ipoteza motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în temeiul

dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de M.M. împotriva deciziei nr. 4285 din 14 octombrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 martie 2010.