ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3593/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3593/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 622 din 18 decembrie 2007 a Tribunalului Maramureș au fost condamnate

inculpatele:

- M.D.B. la 4 ani

închisoare și interzicerea pe 2 ani a drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b)

C. pen. pentru infracțiunea prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b)

C. pen.; 4 ani închisoare și interzicerea pe 2 ani a drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru infracțiunea de trafic de persoane prevăzută

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și a art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.; o lună

închisoare pentru infracțiunea de prostituție prevăzută de art. 328 C. pen. cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.; 2 luni închisoare pentru

participație improprie la infracțiunea de fals privind identitatea prevăzută de

art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatei

pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii pe 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a dispus ca

executarea pedepsei principale să se facă prin privare de libertate.

În

baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și

arestului preventiv din perioada 8 iunie 2006

- 27 septembrie 2007.

S-a menținut măsura

obligării de a nu părăsi țara până la rămânerea definitivă a sentinței.

- M.D.M.

la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută

de art.

7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

b) C. pen.

În baza art.

76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a

interzicerii unor drepturi prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003; 3 ani

închisoare pentru infracțiunea de trafic de persoane

prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., a art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

b) C. pen.

În baza art.

76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a

interzicerii unor drepturi prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001.

În temeiul

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea

mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art.

86/1 și art. 86/2 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe o durată de 5 ani.

În temeiul

art. 86/3 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpata va respecta

următoarele obligații:

- se va

prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Maramureș

- va anunța,

în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea (la același serviciu).

- va comunica

și va justifica schimbarea locului de muncă (la același serviciu)

- va comunica

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență (la

același serviciu).

S-a atras

atenția inculpatei asupra consecințelor prevăzute de art. 86/4 C. pen.

În temeiul

art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute

de art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a constatat

că partea vătămată S.A. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit.

a) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata M.D.B. a contravalorii în lei

a sumei de 1.120 Euro de la data plății și inculpata a fost obligată să

plătească statului această sumă.

În temeiul art. 19

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpata M.D.B.

contravaloarea în lei a sumei de 130 Euro de la data plății și aceasta a fost

obligată la plata către stat a acestei sume.

S-a confiscat de la

inculpata M.D.M. suma de

100 lei și a fost

obligată aceasta să achite statului această sumă.

În baza art. 193

alin. (1), (4) C. proc. pen. fiecare inculpată a fost obligată

să plătească părții vătămate S.A. suma de câte

100 lei - cheltuieli

judiciare.

În baza art. 191 C.

proc. pen., fiecare inculpată a fost obligată să plătească statului suma de

câte 1.720 lei - cheltuieli judiciare, din care suma de câte 50 lei (în total

100 lei) - onorariul de avocat desemnat din oficiu, s-a suportat în avans din

fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în

acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

În

cursul lunii februarie 2006, inculpata M.D.M. a

contactat-o pe partea vătămată S.A.C. arătând că

fiica sa, inculpata M.D.B., dorește să ia legătura cu ea telefonic. în acest

context, aceasta din urmă i-a propus să meargă la lucru în Italia (mai precis

să îngrijească o persoană în vârstă). Neavând pașaport, de problemele legate de

obținerea lui s-a ocupat inculpata M.D.M., care a achitat și taxele aferente.

De asemenea, aceasta a însoțit-o pe o parte din drumul parcurs până la

microbuzul care a transportat-o în Italia. Aici, contravaloarea transportului a

fost achitată de inculpata M.D.B., care a așteptat-o împreună cu o persoană de

sex masculin de origine albaneză, numitul J. (120 lei - cheltuieli de transport

+ 10 Euro - contravaloarea unei mese).

După un interval de o

săptămână, inculpata M.D.B. i-a solicitat părții vătămate să se prostitueze -

fapt cu care aceasta nu a fost de acord, însă numitul J. i-a spus că, în caz contrar,

îi va lua hainele și pașaportul (acesta din urmă i-a și fost ascuns de către

inculpata M.D.B., fiind găsit sub un covor cu

ocazia

unei percheziții efectuate la locuința acesteia, respectiv în camera

acesteia

din urmă). La aceste discuții a participat și numitul L. - vărul numitului J.

În aceste condiții,

partea vătămată S.A. a fost nevoită să practice prostituția. Timp de o

săptămână, aceasta s-a ocupat cu prostituția, împreună cu inculpata M.D.B. Partea

vătămată a întreținut pe noapte circa 6 raporturi intime, obținând suma de câte

30 Euro/raport intim, pe care i-a predat-o numitului L. care i-a predat-o, la

rândul său, în parte, numitului J.

Inculpata M.D.B. a

întreținut circa 4-5 raporturi intime/noapte, din care jumătate erau

întreținute la locuința sa (pentru cele avute în mașină a obținut 30 Euro, iar

pentru cele avute la locuința sa a obținut circa 50 Euro). Întrucât partea

vătămată a refuzat cu o ocazie să se prostitueze, numitul L. a agresat-o fizic.

Inculpata M.D.B. i-a solicitat părții vătămate să îi declare o altă identitate

dacă va fi prinsă de autoritățile italiene în timp ce practica prostituția,

respectiv să afirme că se numește S.N. și locuiește în Chișinău.

În acest interval de

timp (de o lună), partea vătămată S.A.C.

i-a trimis mamei sale mai multe mesaje de pe telefonul ei mobil,

relatându-i

starea reală de fapt și solicitându-i sprijinul. La îndrumarea

mamei sale, partea vătămată s-a predat apoi

organelor de politie italiene.

În

vara anului 2005, inculpata M.D.B. i-a propus

martorei G.P. să meargă la muncă în străinătate -

propunere acceptată inițial de martoră și refuzată ulterior urmare a faptului

că aceasta din urmă a aflat de la alte persoane că inculpata duce în

străinătate fete pentru a practica prostituția. Acest fapt i l-a comunicat

martora inculpatei M.D.M. atunci când aceasta a contactat-o pentru a-i aduce la

cunoștință faptul că urmează să plece în Italia cu un microbuz.

În cursul lunii mai

2006, inculpata M.D.B. i-a propus martorei F.I. să o ducă la muncă în

străinătate promițându-i să se ocupe de problemele legate de obținerea

pașaportului. Martora a acceptat inițial propunerea, însă ulterior aflând de la

mama părții vătămate S.A.C. - martora T.M. că inculpata duce în străinătate

fete pentru prostituție, i-a refuzat oferta.

Prima instanță a

reținut că situația de fapt este probată cu declarația părții vătămate S.A.C.

și ale martorilor N.A.,

T.M., L.G., M.I.,

F.I., G.P.

(din faza de urmărire penală), I.D., P.R.V.,

procesele-verbale de verificare a mesajelor.

Susținerile

martorei N.A., în sensul că în prima săptămână partea vătămată S.A.C. i-a spus

la telefon că îi este bine în

Italia și

"nu are cine să o bată și are cine să îi dea de mâncare" nu vin în

contradicție

cu situația de fapt prezentată întrucât în prima săptămână partea vătămată nu a

fost obligată să practice prostituția. De asemenea, susținerile acestei

martore, precum și ale martorelor T.I., V.M., în sensul că martorul M.I.,

concubinul părții vătămate, a intenționat să obțină în urma depunerii plângerii

penale din prezenta cauză foloase pecuniare, nu pot fi primite. În ședința din

5 decembrie 2006, partea vătămată a arătat că nu se constituie parte civilă.

Pentru același considerent nu pot fi primite nici susținerile martorelor V.I.,

I.F. (cu referire la martora F.I.) în sensul că ar fi fost amenințate de partea

vătămată și de concubinul ei - martorul M.I., mai mult, martora V.I. a precizat

că partea vătămată S.A.C., atunci când a

amenințat-o,

i-a spus că nu are de ce să meargă la poliție pentru că nu a

fost

plecată cu ea și nu știe ce s-a întâmplat acolo. Prin urmare, partea vătămată

și-a exprimat dorința ca martorii să relateze starea reală de fapt. La rândul

său, martorul M.I. a precizat faptul că inculpata

M.D.B. și concubinul ei l-au amenințat.

Nici susținerile martorei T.I., în sensul că partea vătămată

i-a spus inculpatei M.D.B. "că va veni

la Baia Mare și va spune adevărul pentru că la Poliția Vișeu a fost amenințată

de concubinul ei" nu pot fi primite, declarațiile date de partea vătămată

în ambele faze ale procesului penal fiind concordante. Declarațiile martorului

M.D.V. au fost înlăturate ca fiind subiective (este tatăl inculpatei M.D.B. și,

respectiv, soțul inculpatei M.D.M.). De asemenea, martora T.I., care a arătat

că a lucrat și ea în Italia, este prietenă cu inculpata M.D.B. și nu știe că

aceasta să se fi ocupat cu prostituția, s-a referit la o perioadă anterioară

celei la care se referă faptele din acest dosar (perioada 2002-2003).

Declarația

martorei P.L. (care a arătat că nu știe ca inculpata M.D.B. să se fi ocupat cu

prostituția) nu permite instanței a concluziona în sensul că aceasta nu s-a

ocupat cu prostituția în condițiile în care a vizitat-o în Italia doar o

singură dată. De asemenea, precizările făcute de aceasta, în sensul că partea

vătămată S.A.C. i-a spus cu acea ocazie că lucrează într-un restaurant (se

ocupă cu spălatul vaselor) nu se coroborează cu conținutul mesajelor trimise de

partea vătămată mamei sale. Mai mult,

din

cuprinsul lor rezultă faptul că părții vătămate nu i s-a permis să aducă

la

cunoștința altor persoane cu ce anume se ocupă.

La

individualizarea pedepselor aplicate prima instanță a reținut

gradul de pericol social al faptelor comise (dat

de modalitatea în care au

fost săvârșite și de faptul că infracțiunea de

prostituție a fost comisă pe o

perioadă de

doar o săptămână), inculpatele nu au recunoscut comiterea

faptelor și nu

au antecedente penale. Ultimul element menționat a fost reținut ca atrăgând

incidența circumstanței prevăzută art. 74 lit. a) C. pen.

S-a mai

apreciat că nu se poate atenua răspunderea penală a celor două inculpate

raportat la declarația martorului M.I. care a arătat că, după comiterea de

către acestea a faptelor din prezenta cauză, partea vătămată S.A.C. s-ar fi

prostituat în Spania,

această probă fiind

singulară și subiectivă, martorul precizând că relațiile

sale de

concubinaj cu partea vătămată au încetat. Prin urmare, nu se poate considera că

partea vătămată ar fi avut, în perioada în care inculpatele au comis faptele,

înclinații în acest sens.

Împotriva sentinței

au declarat apel inculpatele M.D.B. și M.D.M.

În motivele de apel

s-a solicitat achitarea pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup

infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, nefiind

întrunite elementele constitutive ale aceste infracțiuni. Inculpatele au

susținut că nu au aderat, și nici nu au sprijinit, un grup de criminalitate

organizată, pentru că nu există nici un grup structurat format din trei sau mai

multe persoane, funcțional pe o anumită perioadă de timp și care să aibă o

subordonare ierarhică prestabilită, faptul că au primit din Italia sume în

dolari, de la diverse persoane, dintre care trei au nume de origine albaneză,

nu dovedește existența grupului infracțional organizat.

Inculpatele

au apreciat că este greșită condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și

2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, deoarece nu pot fi reținute

declarațiile părții

vătămate S.A. deoarece ea a practicat, și practică

în continuare, prostituția în Italia, iar declarațiile date în fața organelor

judiciare au avut drept scop să-i acopere moralitatea. în același timp,

inculpatele au susținut că nu au recrutat-o pe partea vătămată G.P. și nici nu

au încercat să o recruteze pe F.I.

Inculpata

M.D.B. a mai susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de prostituție, prevăzută de art. 328 C. pen., și de participație

improprie la infracțiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art. 31

raportat la art. 293 C. pen., deoarece, chiar dacă ar fi adevărat că a

practicat prostituția timp de o săptămână în Italia, acest fapt nu constituie

prostituție, iar S.A. și-a ascuns singură actele de identitate în camera

inculpatei, fără ca aceasta să-i spună să-și declare o altă identitate dacă va

fi prinsă de carabinieri.

În subsidiar, inculpatele au susținut existența unei disproporții între

activitatea caracterizată ca fiind

infracțională și modul de individualizare a pedepselor în raport de criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen.

Prin decizia

penală nr. 52/A din 10 aprilie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de

minori, a dispus următoarele:

A admis apelurile

declarate de inculpatele M.D.B. și M.D.M. împotriva sentinței penale nr. 622

din 18 decembrie 2007 a Tribunalului Maramureș, pe care a desființat-o, în

parte, după cum urmează:

În baza art. 11

punctul 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., a achitat pe inculpata M.D.B.

pentru

săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat,

prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

A repus în

individualitatea lor pedepsele contopite și, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele menținute, aplicând inculpatei pedeapsa cea

mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 11

punctul 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (2) lit. d)

C. proc. pen., a achitat pe inculpata M.D.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de aderare ia un grup infracțional organizat,

prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

A

înlăturat dispozițiile referitoare la contopirea pedepselor aplicate

acesteia.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Pentru a

dispune în acest sens, instanța de apel a reținut că, în

ceea ce privește existența infracțiunii de trafic

de persoane, prevăzută de

art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aceasta rezultă cu

certitudine, din declarația părții vătămate S.A., dată în fața instanței (fil.

103 vol. l), care a precizat că în luna februarie 2006, inculpata M.D.M. i-a

spus că M.B. dorește să vorbească cu ea la telefon, spunându-i că i-a găsit de

lucru, respectiv să aibă grijă de un bătrân. A specificat că inculpata i-a

trimis din Italia bani celeilalte inculpate,

pentru ca să-i rezolve pașaportul.

Din declarație rezultă contribuția

inculpatei M.D.M. la comiterea infracțiunii de trafic de persoane, aceasta

efectuând demersurile necesare pentru a obține pașaportul, a însoțit-o la

organele

competente, a achitat

contravaloarea actelor și a păstrat pașaportul părții

vătămate, apoi s-a

ocupat de transport, a găsit o mașină care pleca în Italia și a condus-o la

aceasta. După o săptămână și jumătate, de la

sosirea

în Italia, o persoană numită L., vărul unei alte persoane J.,

care o

așteptase cu inculpata la destinație, i-a solicitat să meargă pe

stradă să se prostitueze dar ea a refuzat.

Inculpata i-a spus că J. i-a

transmis că, în caz de refuz, îi va lua

hainele și pașaportul pentru că el i-a trimis banii.

În aceste condiții, partea vătămată s-a conformat și a practicat timp

de o săptămână prostituția pe stradă,

relatând că atunci când nu a vrut să mai iasă, numitul L. a lovit-o peste spate

și i-a pus mâna la gură.

Contrar celor

susținute de către apelantă că declarația părții vătămate nu poate fi reținută

deoarece a fost dată la presiunile concubinului ei din România, care dorește să

obțină bani de la inculpata M.D.B., nu poate fi reținută, deoarece inculpata și-a

menținut declarațiile date o lungă perioadă de timp, chiar în perioada în

care relațiile sale cu concubinul ei erau

întrerupte, iar detaliile menționate

în declarațiile date, sunt

confirmate de ceilalți martori. Astfel, martorul P.R.V., șoferul care a transportat-o

pe partea vătămată, a spus că a dus-o pe aceasta în Italia la Torino, și a

predat-o inculpatei M.B. care i-a achitat atât contravaloarea transportului cât

și suma de 10 Euro, pe care șoferul i-o dăduse părții vătămate să-și cumpere de

mâncare (fil. 148 vol.l).

De asemenea, martora

N.A., (fil. 189 vol.l), fosta prietenă a părții vătămate, a fost de față când

mama ultimei a strigat-o în locuința

ei, să

meargă să-i facă pașaportul inculpata M.M. și știe ce s-a

întâmplat în

Italia din convorbirile pe care Ie-a purtat la telefon cu inculpata.

Martorul I.D., a

arătat că în februarie 2006, la cererea tatălui inculpatei din Italia și,

respectiv, soțul inculpatei M.M., a dus-o pe partea vătămată cu o mașină din

Vișeu până în Moisei, unde a predat-o celuilalt șofer ce efectua transporturi

în Italia.

De asemenea, din

declarația martorei F.I. (fil. 190 vol. l), reiese că M.B. a întrebat-o dacă

dorește să meargă la lucru în străinătate spunându-i că-i va rezolva și

pașaportul, însă după ce a aflat de la martora T.M. (fil. 191 vol. l), mama

părții vătămate S.A., că inculpata duce fete în străinătate la prostituție, a

refuzat.

În același timp, din declarația martorei G.P. (fil.45 d.u.p.),

reiese că în vara anului 2005, s-a întâlnit

cu inculpata M.B. în

Vișeu de Sus, care i-a

spus că dacă dorește să meargă în Italia la lucru îi

va da bani pentru

pașaport și a contactat-o în mod repetat pe mobil, chemând-o în Italia, însă a

fost refuzată, pentru că martora aflase de la niște băieți că inculpata duce

fete „la produs" în Italia. Martora a mai arătat că atunci când dorea să

plece, s-a întâlnit cu mama inculpatei din Italia, respectiv inculpata M.D.B.,

care i-a aranjat

transportul și ea avea

chiar bagajele făcute pentru a pleca, dar după ce a

aflat cu ce se ocupă

inculpata nu a mai plecat.

În consecință, instanța de apel a reținut că infracțiunea de trafic de

persoane reținută în sarcina inculpatelor

reiese cu claritate din probele menționate, contrar celor susținute de către

apelante.

Susținerea

inculpatei M.D.B. că fapta sa de a practica prostituția timp de o săptămână,

chiar dacă ar fi reală, nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii

de prostituție, este neîntemeiată deoarece, din probele administrate, rezultă

că din prostituție inculpata a câștigat vreme de o săptămână suma de 1120

Euro, când, în mod normal, venitul său era de 800

Euro pe lună, așa cum

rezultă din declarația martorului S.A. audiat în

apel.

Având în

vedere proporția acestora sume, este evident că inculpata, în acea săptămână,

și-a procurat principalele mijloace de existență din practicarea raporturilor

sexuale cu diferite persoane, așa cum prevede art. 328 C. pen.

În fine, mai

reține instanța de apel că existența infracțiunii de participație improprie la

fals privind identitatea este dovedită de către declarația părții vătămate

S.A., care a arătat că inculpata i-a cerut să-și declare o altă identitate dacă

va fi surprinsă pe stradă de către

carabinieri,

și rezultă și din împrejurarea că pașaportul părții vătămate cu

identitatea

sa reală a fost găsit de către carabinieri în interiorul camerei inculpatei.

Afirmația

acesteia, în sensul că partea vătămată a fost cea care și-

a ascuns acolo pașaportul, pentru a fi păstrat în

bune condiții, nu poate fi

reținută, deoarece interesul părții vătămate,

așa cum rezultă din derularea evenimentelor, a fost acela de a avea pașaportul

tot timpul la dispoziția sa, pentru a scăpa de inculpată.

De asemenea,

instanța de prim control judiciar a apreciat că instanța de fond a efectuat

corespunzător individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatelor.

Susținerea apelantelor, în sensul că

pedepsele

aplicate sunt în vădită disproporție cu activitatea infracțională desfășurată

este nefondată, având în vedere că în favoarea acestora au

fost reținute

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., pedepsele

aplicate sunt sub minimul legal, iar față de inculpata mai în vârstă s-a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În același

timp, curtea de apel a reținut că și măsura de confiscare

este legală și temeinică, aceasta vizând sumele

realizate din practicarea

prostituției de către inculpata M.D.B. suma

plătită pentru transportul părții vătămate și suma cheltuită de M.D.M. pentru

obținerea pașaportului.

Împotriva deciziei, au declarat prezentele recursuri Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Cluj și cele 2

inculpate.

În motivele de

recurs (fil. 3-8), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a criticat decizia

cu privire la greșita achitare a inculpatelor pentru infracțiunea prevăzută de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. La motivele de recurs, s-a depus, în

copie, rechizitoriul nr. 17/D/P/2004 din 28 martie 2007 al Parchetului de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial

Maramureș (fil. 15-39).

Înainte de

trecerea la dezbaterea recursurilor, reprezentantul Parchetului de pe lângă

înalta Curte de Casație și Justiție a declarat că Ministerul Public își retrage

recursul.

În motivele

scrise de recurs ale inculpatelor (fil. 57-61), susținute și cu ocazia

dezbaterilor, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct.

18 și 14 C. proc. pen., solicitându-se, în principal achitarea în temeiul art.

10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru toate infracțiunile, și, în

subsidiar, reducerea pedepselor și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.,

precum și înlăturarea dispozițiilor de confiscare a sumelor de bani. Cu ocazia

dezbaterilor a fost invocat și cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 10

C. proc. pen., fără însă a aduce argumente cu privire la acesta.

În motivele de

recurs se susține că instanțele nu au realizat o evaluare atentă, de detaliu a

probelor, în ansamblul lor, elementele de fapt au fost interpretate

superficial, fiind ignorat principiul „in dubio pro reo" și prezumția de

nevinovăție. De asemenea, s-a susținut că nu sunt probe pentru dovedirea

vinovăției, nici directe, nici indirecte, că declarațiile părții vătămate S.A.

sunt false, neverosimile, nu se coroborează cu restul probelor și, de asemenea,

că nu există infracțiunea prevăzută de art. 328 C. pen. (activitatea

desfășurându-se pe o perioadă de numai 5 zile) și nici cea prevăzută de art.

293 C. pen. (având în vedere distanța existentă față de partea vătămată).

Recursurile inculpatelor nu sunt fondate.

Înalta Curte

constată că motivele de recurs sunt aceleași ca cele susținute ca motive de

apel în fața instanței de prim control judiciar.

În lipsa unor

argumente concrete aduse de apărare cu privire la cazul de casare prevăzut de

art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată, examinând din oficiu

hotărârile atacate, că nu este incident în cauză întrucât instanțele s-au

pronunțat asupra tuturor faptelor menționate în rechizitoriu, asupra probelor

administrate și asupra cererilor esențiale pentru părți, de natură să garanteze

drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Conform art.

385/9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o

eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite

de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din

compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Apărarea nu a

menționat concret în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în

contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și, respectiv,

confirmată de instanța de apel. Criticile apărării (nerealizarea unei evaluări

atente, de detaliu, și de ansamblu, a probelor administrate, interpretarea de o

manieră forțată, superficială a probelor, nerespectarea prezumției de nevinovăție

și a regulii „

in dubio pro reo

", lipsa totală a probelor de

vinovăție, falsitatea declarațiilor numitei S.A., lipsa legăturii cauzale)

reprezintă alegații generate de interpretarea proprie a probelor și nu sunt de

natură să realizeze condițiile cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18

C. proc. pen.

Înlăturarea

motivată a unor probe din ansamblul probator, inclusiv

a celor referitoare la apărările inculpatelor, este o prerogativă a

organelor

judiciare prevăzută expres în art. 356 lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare

mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul

judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării

adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător

înlăturarea apărărilor inculpatelor prin coroborarea probelor administrate în

ambele faze ale procesului penal.

În condițiile

în care se reține, pe de o parte, că prima instanță a făcut o amplă analiză a

probatoriului administrat, argumentând atât reținerea unor probe, cât și

înlăturarea altora, inclusiv în raport cu

apărările

inculpatelor (sentință, pag. 2-5) și, de asemenea, că instanța de

prim

control judiciar - competentă să devolueze integral cauza, în fapt și în drept

- a procedat la examinarea deplină a apărărilor inculpatelor și a criticilor

aduse sentinței, în raport cu probatoriul administrat (decizie, pag. 5-8), iar

pe de altă parte, că apărarea nu a menționat concret în ce constă eroarea gravă

de fapt (în sensul cerut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.), Înalta Curte

apreciază că nu este necesară reiterarea argumentelor de fapt și de drept cu

privire la stabilirea situației de fapt și vinovăția inculpatelor.

Î

n conformitate cu dispozițiile art. 385/9 pct. 14

C. proc. pen., hotărârile

sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte

limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., care

reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului

penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Criticile

apărătorului inculpatelor cu privire la cuantumul pedepsei (existența unei

disproporții vădite între împrejurările concrete, reale și personale, pe de o

parte și, respectiv, pedepsele aplicate, pe de altă parte) și modalitatea de

executare nu sunt întemeiate.

Infracțiunile

pentru care inculpatele au fost trimise în judecată, și condamnate în primă

instanță, sunt sancționate cu pedepse cuprinse între 5 ani și 15 ani [art. 12

alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001], între 3 luni și 3 ani (art. 328 C.

pen. și art. 31 C. pen. raportat la art. 293 C. pen.).

În favoarea

ambelor inculpate au fost reținute circumstanțe atenuante [art. 74 lit. a) C.

pen.], ceea ce a avut ca efect juridic reducerea pedepselor sub minimul special

al textului incriminator, pedepsele aplicate, precum și modalitatea de

executare respectând principiul proporționalității la care a făcut referire

apărarea.

Infracțiunea

de trafic de persoane, referindu-se la obligarea la practicarea prostituției,

prezintă un ridicat grad de pericol social ce a justificat, chiar în condițiile

reținerii circumstanței atenuante (care, în speță se referă numai la lipsa

antecedentelor penale) aplicarea sancțiunilor (pedepselor) arătate, prima

instanță reținând și că inculpatele nu au recunoscut săvârșirea faptelor

(sentință, pag. 5 - 6).

Diferența de

cuantum și modalitate de executare a pedepselor între cele două inculpate este

rezultatul, pe de o parte a numărului de infracțiuni săvârșite de fiecare, iar

pe de altă parte, de gradul concret al pericolului social concret, precum și de

celelalte date personale.

În raport cu

aceste aspecte, corect cele două instanțe au apreciat că scopul pedepsei -

prevăzut de art. 52 C. pen. - poate fi realizat, distinct, prin modalitățile

respective de individualizare a executării pedepsei închisorii.

Critica

referitoare la confiscarea sumelor de bani nu poate fi examinată în condițiile

abrogării cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17/1 C. proc. pen., această

critică fiind însă examinată de instanța de prim control judiciar (decizie,

pag. 8).

Fată de cele

reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/4 alin. (2) raportat la art. 369

C. proc. pen., respectiv, art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va lua act

de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Cluj și va respinge ca nefondate

recursurile declarate de

inculpate.

În temeiul

art. 192 alin. (3), respectiv, art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului Ministerului Public vor rămâne

în sarcina statului, iar fiecare recurentă inculpată va fi obligată la plata

către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de

retragerea recursului declarat Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș împotriva deciziei penale nr. 52/A

din 10 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele M.D.B.

și M.D.M. împotriva aceleiași decizii.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș rămân în sarcina statului.

Obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 6 noiembrie 2008.