Decizia nr. 7036/2006 — ÎCCJ, Secția penală — cale de atac împotriva sentinței nr. 330/2006 a Tribunalului Maramureș

C.I. zis R. după cum urmează: - în baza art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism; - în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane; - în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, prin înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice, la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinirea unui grup infracțional organizat. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, urmând să execute 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) – c) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada reținerii și a arestării preventive de la 13 octombrie 2005 la zi.

P.V.I. după cum urmează: - în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., prin înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice - la 2 ani închisoare. Conform art. 76 alin. ultim C. pen., s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi. - în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., prin înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., urmare schimbării încadrării juridice, la 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. Inculpații au fost obligați în solidar la plata a câte 60.000.000 lei daune morale către fiecare dintre părțile civile M.E. și V.C.R. Inculpatul C.I. a fost obligat să plătească părții civile B.M.L. suma de 30.000.000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpatul C.I. suma de 1074 Euro prin obligarea acestuia la plata echivalentului în lei. Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut cu privire la inculpatul C.I. următoarele: În perioada mai 2001 – septembrie 2002, inculpatul C.I. a recrutat pe C.A.C., F.L. și K.A.S. și le-a trimis să practice prostituția la localul W.B. situat în apropierea localității Graz din Austria, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. S-a mai reținut că același inculpat, în perioada martie – aprilie 2003, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, singur sau împreună cu inculpatul P.V.I., a recrutat prin înșelăciune pe B.R.E., M.E., V.C.R. și B.M.L. pe care le-a trimis în Spania în scopul exploatării sexuale, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, s-a reținut că, în luna aprilie 2003, a sprijinit activitatea grupului infracțional condus de numitul A.S.S., care acționa în mod coordonat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, faptă ce constituie infracțiunea de sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. S-a reținut că referitor la această ultimă infracțiune se impune schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul a comis un singur act de sprijinire a grupului infracțional, concretizat în trimiterea în Spania, în scopul exploatării sexuale a unui grup format din trei femei majore. Apelurile declarate de inculpații C.I. și P.V.I. au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 237/ A din 17 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. Prin aceiași decizie s-a dedus la zi durata detenției preventive a inculpatului C.I. și s-a dispus obligarea fiecărui apelant inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și încadrarea juridică, neputând fi primită susținerea apelanților că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Astfel, din analiza dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 rezultă existența mai multor modalități alternative de realizare a conținutului laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane, precum și faptul că scopul este generalizat, urmărindu-se exploatarea, inclusiv sexuală, a victimei. În ceea ce privește latura subiectivă, s-a reținut că infracțiunea se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, iar potrivit art. 16 din aceiași lege, consimțământul victimei nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului. În speță, se observă, din analiza întregului material probator că inculpații cunoșteau de la bun început detaliile activității lor infracționale, scopul urmărit fiind acela de a determina părțile vătămate să meargă în Spania pentru a practica prostituția, iar consimțământul victimelor a fost obținut prin înșelăciune. Elementul înșelăciunii este cel care, în speță, delimitează infracțiunea de trafic de persoane de cea de proxenetism care a fost reținută în raport de persoanele care cunoșteau scopul pentru care urmau să plece în străinătate, respectiv în raport de C.A., F.L. și K.A.S. S-a constatat, de asemenea, că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, întrucât inculpații au sprijinit activitatea grupului infracțional condus de A.S.S., care acționa coordonat pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane și de proxenetism. S-a apreciat că nu este fondată nici critica vizând greșita individualizare a pedepselor la stabilirea cărora au fost corect evaluate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Inculpatul C.I. a declarat recurs, pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 12, 14, 17, 18, 20 și 21 C. proc. pen. În principal inculpatul a solicitat să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane și de sprijinire a unui grup infracțional organizat și că se impune a fi achitat conform art. 10 alin. lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a avut nici o legătură cu vreun grup organizat, nu a organizat și nici nu a aderat la vreo organizație care avea ca obiect traficul de persoane. A susținut inculpatul că așa cum a recunoscut nu a făcut altceva decât să faciliteze legătura unor femei cu alte persoane, fără să beneficieze de vreo sumă de bani, știind că acestea vor pleca de bună-voie în Austria sau Spania unde urmau să practice prostituția sau să fie dame de companie Inculpatul a mai susținut că el nu s-a ocupat de transferul faptelor și nu i-a cunoscut pe proxeneți, neavând practic nici o legătură cu aceștia. S-a mai arătat în motivarea recursului că greșit s-a reținut că infracțiunile au fost comise în formă continuată în loc să se rețină o pluralitate de infracțiuni, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 nu poate răspunde decât pentru faptele ulterioare datei când această lege a intrat în vigoare (28 februarie 2003). De asemenea, s-a susținut că singura infracțiune ce poate fi reținută este cea de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., întrucât recrutarea nu s-a făcut prin constrângere. Un alt motiv de recurs se referă la faptul că părțile vătămate nu au fost citate în apel. S-a mai susținut că daunele morale la care a fost obligat inculpatul sunt exagerate. Recursul nu este fondat din următoarele considerente. 1. Critica formulată cu privire la greșita încadrare juridică a faptei de trafic de persoane într-o unică infracțiune în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în loc de o pluralitate de infracțiuni de trafic de persoane aflate în concurs, nu poate face obiectul examinării întrucât dacă s-ar reține că inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 în loc de una singură s-ar crea acestuia o situație mai grea în propria cale de atac, ceea ce contravine dispozițiilor art. 385 8 C. proc. pen., potrivit cărora instanța de recurs, soluționând cauza nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat recurs. 2. Din aceleași considerente nu poate fi examinată nici critica privind greșita reținere a unei infracțiuni unice de proxenetism, în formă continuată în loc de o pluralitate de infracțiuni de proxenetism aflate în concurs.

Se constată că prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, înlăturând dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., astfel încât critica formulată cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., cu privire la această infracțiune este neîntemeiată.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., vizând comiterea unei grave erori de fapt, se constată de asemenea că nu este fondat. Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate M.E., V.C.R. și B.M.L., declarațiile martorilor K.E., S.D.D., A.R., C.G., K.A.I., M.M., B.M., G.A.M., H.L., F.L., P.R., C.A.C., D.V., precum și din înscrisurile aflate la dosar, inclusiv cele primite de la autoritățile din Austria și Spania cu care se coroborează parțial și declarațiile inculpaților C.I. și P.V.I., rezultă situația de fapt reținută de instanță. Contrar celor susținute de inculpat în motivarea recursului, din probele administrate rezultă că acesta s-a cunoscut la începutul anului 2001, prin intermediul martorului D.V., pe cetățenii austrieci D.T. și F.W., proprietarul și respectiv, administratorul barului W.B. din Austria, unde mai multe persoane de sex feminin, provenind în marea lor majoritate din România, practicau prostituția. Rezultă de asemenea, că inculpatul, care era angajat în calitate de bodyguard la barul O. din Baia Mare a acceptat să recruteze femei care să practice prostituția în localul din Austria, urmând să primească o sumă de bani. Așa cum corect a reținut prima instanță, inculpatul a recrutat pe C.A.C., F.L. și K.A.S. pentru a practica prostituția și, cu acordul lor, le-a trimis în Austria la barul W.B., martorele fiind preluate de la Budapesta de D.V. Din probe mai rezultă că din sumele obținute de martore din practicarea prostituției, inculpatul a beneficiat de suma de 10,74 Euro. Cum din probe rezultă cu certitudine că inculpatul le-a recrutat pe cele trei martore pentru prostituție și le-a trimis în străinătate pentru a practica prostituția, fapta sa întrunește atât din punct de vedere subiectiv cât și obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, infracțiune pentru care în mod corect a fost condamnat. Tot astfel din materialul probator rezultă cu certitudine că, în luna martie 2003, inculpatul a racolat-o pe partea B.R.E., dansatoare la barul O. din Baia Mare căreia i-a propus să plece în Spania la o prietenă de a sa, numită M. care o va ajuta să se angajeze ca dansatoare într-un local unde va fi bine plătită. Partea vătămată, fiind indusă în eroare de cele afirmate de inculpat, a fost de acord să plece și inculpatul s-a ocupat de obținerea documentelor de călătorie în regim de urgență și a trimis-o în Spania cu un microbuz, cheltuielile de transport fiind suportate de inculpat din suma de 600 Euro primită în acest scop de la M. La Madrid partea vătămată a fost așteptată de numita M. care a dus-o în localitatea Jeres de la Frontera la localul C., unde a aflat că de fapt a fost trimisă în Spania pentru a practica prostituția. Neavând posibilități financiare pentru a reveni în țară, partea vătămată a acceptat situația și a rămas în local, practicând prostituția, iar banii obținuți îi erau luați de numita M. Partea vătămată a reușit să se întoarcă în țară datorită intervenției mamei sale, martora K.E., care după ce a discutat la telefon cu fiica sa, a discutat cu inculpatul C.I. și i-a solicitat s-o readucă în țară amenințându-l că va sesiza poliția. De asemenea, martora a reușit să o contracteze pe numita M. care în urma amenințărilor a acceptat să o trimită pe partea vătămată în România. Este, de asemenea, dovedit că, în luna aprilie 2003, inculpatul C.I. a fost contactat de coinculpatul P.V.I., care lucrase în Spania, ocazie cu care l-a cunoscut pe numitul A.S.S. care folosea clubul de noapte L.F. pentru exploatarea sexuală a diferite femei care practicau prostituția. În acest local lucrau E.F.F.C. și J.R.V., care erau însărcinați și cu paza femeilor exploatate sexual, care nu aveau voie să părăsească localul și să vorbească la telefon. La solicitarea numitului A.S.S., inculpatul P.V.I. a acceptat să sprijine activitatea acestui grup infracțional, angajându-se ca, în schimbul unor facilități privind frecventarea clubului, să racoleze pentru prostituție femei din România. Inculpatul C.I. a fost de acord cu propunerea coinculpatului să-l ajute să racoleze „fete” care să poată fi trimise în Spania să practice prostituția în clubul lui A. În acest scop inculpatul le-a contactat pe partea vătămată M.E. și V.C.R., dansatoare la barul O., cărora le-a făcut oferta de a lucra în Spania ca dansatoare. Acestea au acceptat și s-au întâlnit la domiciliul inculpatului cu P.V.I., care s-a prezentat părților vătămate ca fiind unul dintre patronii localului unde urmau să lucreze în Spania ca dansatoare și le-a precizat că nu vor fi obligate să întrețină relații sexuale cu clienții. Pentru a fi mai convingători inculpatul Pop Valentin le-a dat câte 1.000.000 lei, bani de cheltuială. În aceiași perioadă C.I. a cunoscut-o pe partea vătămată B.M.L. din Jibou, jud. Sibiu care venise în vizită la o mătușă în Baia Mare. Inculpatul i-a promis că o trimite în Spania pentru a lucra la culesul căpșunilor, obținând prin înșelăciune consimțământul acesteia de a pleca. Inculpatul C.I. s-a ocupat de obținerea documentelor de călătorie și l-a data de 24 aprilie 2003 le-a îmbarcat pe cele trei părți vătămate într-un autocar, explicându-le că fiecare îi datorează câte 20.000.000 lei pentru cheltuielile pe care le-a făcut pentru a le trimite în străinătate și un comision de 200 Euro pentru că le-a obținut locuri de muncă. Părțile vătămate au fost așteptate de A.S.S., care le-a dus în localitatea M.M. unde le-a explicat că localul său este un bordel și că trebuie să se prostitueze. Acestea au protestat, iar B.M.L. a încercat să se sinucidă cu un cuțit luat din bucătărie. După ce ținut-o închisă trei zile, numitul A. a îmbarcat-o într-un tren cu destinație Barcelona și a abandonat-o. Celelalte două părți vătămate au rămas în local, dar M.E. a refuzat să se prostitueze, iar V.C.R. a acceptat să întrețină relații sexuale doar cu doi bărbați. Întrucât îi creau probleme, numitul A. s-a hotărât să le vândă unui proxenet austriac. Speriat de această perspectivă părțile vătămate au fugit la data de 1 mai 2003, reușind să scape de sub supravegherea chelnerului și au luat legătura cu o patrulă de jandarmi care le-a ajutat să plece din localitate. Părțile vătămate au formulat denunț la Jandarmeria din Z. și în urma cercetărilor au fost arestați patronul și angajații clubului de noapte L.F. Instanța a constatat că nu există probe concludente din care să rezulte că inculpatul C.I. ar fi racolat-o și trimis-o în Spania și pe numita G.A.M., astfel încât s-a reținut că infracțiunea de trafic de persoane nu poate fi reținută și în raport de aceasta. Având în vedere situația de fapt ce rezultă din probele administrate se constată că în mod corect s-a reținut că inculpatul C.I. a comis infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, faptele descrise anterior întrunind toate elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Este de precizat că este lipsită de relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de trafic de persoană împrejurarea că după ce au fost trimise în Spania părțile vătămate B.M.L. și M.E. au refuzat să se prostitueze. Esențial este faptul că acestea au fost recrutate și transportate în Spania, prin înșelăciune în acest scop, din textul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 rezultând fără echivoc faptul că pentru existența infracțiunii nu este necesar ca scopul urmărit să fie îndeplinit. Tot astfel, nu prezintă relevanță pentru existența infracțiunii că părțile vătămate B.R.E. și V.C.R. au acceptat să se prostitueze după ce au ajuns în Spania, esențial fiind că au fost racolate și transportate în Spania prin înșelăciune, cu scopul de a fi exploatate sexual. Potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001 consimțământul victimelor traficate de a se prostitua nu înlătură răspunderea penală a inculpaților.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 este de observat că prima instanță a reținut că inculpatul a comis un singur act infracțional, în luna aprilie 2003, deci după intrarea în vigoare a legii, așa încât motivul de recurs vizând reținerea în sarcina sa a unor fapte care nu erau incriminate ca infracțiune, nu este fondată.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., invocat de inculpat vizează faptul că în apel nu au fost citate părțile vătămate. Această critică nu poate fi examinată în recursul inculpatului, întrucât acest motiv de casare poate fi invocat numai de persoana față de care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită sau de procuror în favoarea acestuia.

Critica referitoare la cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul nu poate fi examinată întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute expres și limitativ în art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 385 16 alin. (2), raportat la art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va deduce în continuare, la zi, durata arestării preventive a inculpatului. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.