ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2171/2010

Asupra recursului de față:

Examinând actele și

lucrările din dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 132 din 3 noiembrie 2009, Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, a admis

contestația la executare formulată de contestatorii J.I. și J.A.

împotriva executării silite începută de A.V.A.S. București, în

contradictoriu cu intimata A.V.A.S. și a constatat prescris dreptul de a

cere executarea silită. Pe cale de consecință, instanța a

anulat executarea silită începută de intimata A.V.A.S.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că prin convenția de credit din 23

octombrie 1995, SC B.C.R. SA a acordat societății SC C.S.C. SRL un

credit în valoare de 100.000 dolari S.U.A. ce urma să fie restituit în

două rate egale la datele de 23 august 1995 și 23 februarie 1996,

creditul fiind garantat printr-o ipotecă de rang I, constituită de J.I.

calitate de codebitor solidar și indivizibil asupra unui imobil,

renunțându-se la beneficiul de diviziune și discuțiune.

S-a mai reținut că

același credit a fost garantat și de A.J. – la data de 1 martie 1995 -

aceasta renunțând la beneficiul de discuțiune și de diviziune.

Ulterior, prin addendumul din 3

martie 1995 la convenție, creditul s-a suplimentat cu suma de 200.000 lei,

iar la data de 29 iunie 1995 - dolari S.U.A. s-a mai suplimentat cu 450.000 dolari

S.U.A., fiind suplimentată și garantarea creditului.

Instanța a mai constatat

că la data de 23 decembrie 1996, părțile au convenit

reeșalonarea creditului, situație ce contrazice susținerile

contestatorului în sensul achitării integrale a creditului la 23 mai 1996,

precum și cu privire la lipsa caracterului cert al creanței.

Referitor la excepția

prescripției de a cere executarea silită s-a constatat că, la

data preluării creanței de către A.V.A.S., societatea se afla în

procedura reorganizării judiciare, procedură ce s-a închis la data de

4 februarie 2008 de către Tribunalul Constanța și că

dispozițiile art. 36 și art. 40 din legea insolvenței ce

reglementează suspendarea cursului prescripției operează numai

față de debitorul principal nu și față de

garanți.

S-a mai reținut că

intimata a invocat faptul că, întrucât contestatorul J.I. este codebitor

solidar și indivizibil al obligației, rezultă că o

întrerupere a cursului prescripției contra unui debitor are ca efect

întreruperea prescripției și față de ceilalți

codebitori conform art. 1872 C. civ., precum și dispozițiile art. 1873

C. civ.

Pe aceste aspecte, instanța

apelului a statuat că instituția întreruperii cursului

prescripției nu este incidentă, față de dispozițiile

speciale ale Legii nr. 64/1995 și Legea nr. 85/2006.

Împotriva sentinței,

creditoarea A.V.A.S. București a declarat recurs prin care a invocat

prevederile art. 3041 pct. 9 C. proc. civ. și ale art. 3041 C. proc. civ.,

susținând următoarele:

Raportat la prevederile art. 36 din

Legea nr. 85/2006, în perioada în care debitoarea principală s-a aflat în

procedura falimentului, termenul de prescripție a fost suspendat și

drept consecință, executarea silită pornită de A.V.A.S.

împotriva garanților a fost făcută în termen.

Solidaritatea garanților,

regăsită în speță, este valabilă din punctul de vedere

al asumării obligației de plată ceea ce înseamnă că o

întrerupere a prescripției contra unui debitor are ca efect întreruperea

prescripției și față de ceilalți codebitori, invocând

în acest sens prevederile art. 1045 C. civ. coroborate cu cele ale art. 1036 C.

civ.

Reluând conținutul prevederilor

art. 1872 alin. (1) și ale art. 1873 C. civ., recurenta conchide că,

garanția fiind accesorie datoriei pe care o garantează și deplin

subordonată acesteia, garantului îi pot fi opuse și, acesta la rândul

său poate opune toate excepțiile care vizează datoria

principală.

Prin întâmpinare, intimații au

solicitat respingerea recursului.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Analizând decizia atacată,

Înalta Curte constată că, deși în cuprinsul cesteia s-a

reținut că intimata a invocat în apărare întreruperea cursului

prescripției și incidența prevederilor art. 1872 C. civ. și

art. 1873 C. civ., instanța de fond – fără a proceda la o

analiză a cauzelor invocate – a apreciat că întreruperea cursului

prescripției nu este incidentă față de dispozițiile

speciale ale Legii nr. 64/1995 și ale Legii nr. 85/2006.

Această mențiune din

cuprinsul hotărârii atacate cu caracter generic și cu trimitere la

prevederile speciale ale legii insolvenței care nu reglementează

vreun caz special de întrerupere a cursului prescripției dreptului de a

cere executarea silită, ci vizează un caz special de suspendare a

termenului de prescripție a acțiunilor judiciare sau extrajudiciare

pentru realizarea creanțelor asupra debitului sau bunurilor sale

împiedică exercitarea controlului judiciar de către instanța de

recurs mai ales, în contextul în care, criticile recurentei vizează toate

aspectele pe care le-a invocat în apărare, în fața primei

instanțe.

Față de această

situație se impune casarea sentinței atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare astfel încât instanța fondului să analizeze

pretinsele cauze de întrerupere a cursului prescripției din prisma prevederilor

art. 1872 și art. 1873 C. civ.

Cu prilejul rejudecării,

instanța de fond va avea în vedere și celelalte susțineri ale

recurentei a apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

creditoarea A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 132

din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.