ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2171/2010

Asupra recursului de față: Examinând actele și lucrările din dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 132 din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis contestația la executare formulată de contestatorii J.I. și J.A. împotriva executării silite începută de A.V.A.S. București, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. și a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită. Pe cale de consecință, instanța a anulat executarea silită începută de intimata A.V.A.S. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin convenția de credit din 23 octombrie 1995, SC B.C.R. SA a acordat societății SC C.S.C. SRL un credit în valoare de 100.000 dolari S.U.A.

ce urma să fie restituit în două rate egale la datele de 23 august 1995 și 23 februarie 1996, creditul fiind garantat printr-o ipotecă de rang I, constituită de J.I. calitate de codebitor solidar și indivizibil asupra unui imobil, renunțându-se la beneficiul de diviziune și discuțiune. S-a mai reținut că același credit a fost garantat și de A.J. – la data de 1 martie 1995 - aceasta renunțând la beneficiul de discuțiune și de diviziune. Ulterior, prin addendumul din 3 martie 1995 la convenție, creditul s-a suplimentat cu suma de 200.000 lei, iar la data de 29 iunie 1995 - dolari S.U.A. s-a mai suplimentat cu 450.000 dolari S.U.A., fiind suplimentată și garantarea creditului. Instanța a mai constatat că la data de 23 decembrie 1996, părțile au convenit reeșalonarea creditului, situație ce contrazice susținerile contestatorului în sensul achitării integrale a creditului la 23 mai 1996, precum și cu privire la lipsa caracterului cert al creanței.

Referitor la excepția prescripției de a cere executarea silită s-a constatat că, la data preluării creanței de către A.V.A.S., societatea se afla în procedura reorganizării judiciare, procedură ce s-a închis la data de 4 februarie 2008 de către Tribunalul Constanța și că dispozițiile art. 36 și art. 40 din legea insolvenței ce reglementează suspendarea cursului prescripției operează numai față de debitorul principal nu și față de garanți. S-a mai reținut că intimata a invocat faptul că, întrucât contestatorul J.I. este codebitor solidar și indivizibil al obligației, rezultă că o întrerupere a cursului prescripției contra unui debitor are ca efect întreruperea prescripției și față de ceilalți codebitori conform art. 1872 C. civ., precum și dispozițiile art. 1873 C. civ.

Pe aceste aspecte, instanța apelului a statuat că instituția întreruperii cursului prescripției nu este incidentă, față de dispozițiile speciale ale Legii nr. 64/1995 și Legea nr. 85/2006. Împotriva sentinței, creditoarea A.V.A.S. București a declarat recurs prin care a invocat prevederile art. 3041 pct. 9 C. proc. civ. și ale art. 3041 C. proc. civ., susținând următoarele: Raportat la prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, în perioada în care debitoarea principală s-a aflat în procedura falimentului, termenul de prescripție a fost suspendat și drept consecință, executarea silită pornită de A.V.A.S. împotriva garanților a fost făcută în termen. Solidaritatea garanților, regăsită în speță, este valabilă din punctul de vedere al asumării obligației de plată ceea ce înseamnă că o întrerupere a prescripției contra unui debitor are ca efect întreruperea prescripției și față de ceilalți codebitori, invocând în acest sens prevederile art. 1045 C. civ.

coroborate cu cele ale art. 1036 C. civ. Reluând conținutul prevederilor art. 1872 alin. (1) și ale art. 1873 C. civ., recurenta conchide că, garanția fiind accesorie datoriei pe care o garantează și deplin subordonată acesteia, garantului îi pot fi opuse și, acesta la rândul său poate opune toate excepțiile care vizează datoria principală. Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursului. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că, deși în cuprinsul cesteia s-a reținut că intimata a invocat în apărare întreruperea cursului prescripției și incidența prevederilor art. 1872 C. civ. și art. 1873 C. civ., instanța de fond – fără a proceda la o analiză a cauzelor invocate – a apreciat că întreruperea cursului prescripției nu este incidentă față de dispozițiile speciale ale Legii nr. 64/1995 și ale Legii nr. 85/2006.

Această mențiune din cuprinsul hotărârii atacate cu caracter generic și cu trimitere la prevederile speciale ale legii insolvenței care nu reglementează vreun caz special de întrerupere a cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită, ci vizează un caz special de suspendare a termenului de prescripție a acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitului sau bunurilor sale împiedică exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs mai ales, în contextul în care, criticile recurentei vizează toate aspectele pe care le-a invocat în apărare, în fața primei instanțe. Față de această situație se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare astfel încât instanța fondului să analizeze pretinsele cauze de întrerupere a cursului prescripției din prisma prevederilor art. 1872 și art. 1873 C. civ.

Cu prilejul rejudecării, instanța de fond va avea în vedere și celelalte susțineri ale recurentei a apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 132 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.