ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4325/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 842 din 18 martie 2008 a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești – Direcția pentru resurse umane și relații cu Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anularea hotărârilor nr. 98751/2007 și nr. 102082/2007, emise de această direcție. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 21 din O.G.

nr. 64/2006, sporul de care beneficiază funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și judecătorii delegați pentru executarea pedepselor privative de libertate, în conformitate cu aceste prevederi legale, nu este de 30%, ci de „până la 30%”, legiuitorul lăsând organului administrativ, în speță, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, libertatea de apreciere cu privire la gradul de risc al activității pentru care se acordă acest spor; pe cale de consecință, acordarea unui spor de 10% pentru activitatea reclamantului de judecător delegat, se înscrie în limitele marjei de apreciere de care a beneficiat autoritatea publică pârâtă.

Cu privire la practicile discriminatorii invocate de reclamant, judecătorii fondului au apreciat că nu se pune problema unei discriminări între judecători și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, întrucât atribuțiile acestor două categorii de persoane sunt diferite, iar în ceea ce privește discriminarea între judecători, în sensul că unii beneficiază de sporuri mai mari, acest aspect nu a fost dovedit în niciun fel. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.F. care, fără a se raporta la vreunul dintre motivele prevăzute la art. 304-304 1 C. proc. civ., a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, organul administrativ neavând libertatea de apreciere a cuantumului sporului prevăzut la art. 21 din O.U.G.

nr. 64/2006, acesta fiind prevăzut la 30% calculat la salariul de bază. Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a depus întâmpinare prin care, în esență, a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică și a cerut respingerea recursului. Recursul este nefondat. În cauză, este necontestat că recurentul-reclamant, judecător la Judecătoria Târgoviște, a fost desemnat prin Decizia nr. 42 din 9 martie 2007 a Președintelui Curții de Apel Pitești, în calitate de judecător delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Mărgineni și IPJ Dâmbovița – Poliția Târgoviște, pentru perioada 15 martie – 31 decembrie 2007. În recursul formulat, recurentul-reclamant a criticat soluția instanței de fond, în esență, pentru că s-a recunoscut în favoarea autorității publice un drept de apreciere în privința cuantumului sporului prevăzut la art. 21 din O.G.

nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 64/2006, aprobată prin Legea nr. 462/2006, „funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative, a activităților de pază, supraveghere, escortare, reeducare și asistență medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate, culegere, prelucrare, verificare și valorificare a informațiilor, investigații, acțiuni și intervenție cu un grad ridicat de risc ori în condiții de pericol deosebit, beneficiază de un spor de până la 30% calculat la salariul de bază”.

Formularea folosită de legiuitor: „… beneficiază de un spor de până la 30% calculat la salariul de bază” are semnificația juridică a faptului că puterea legiuitoare a conferit autorității publice competente un drept de apreciere, cu o marjă „de până la 30%”, în ceea ce privește organizarea executării și aplicării în concret a prevederilor legale respective, drept de care ministerul intimat a și uzat. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic faptul că, în cauză, nu este vorba de o discriminare, ci de o exercitare a dreptului de apreciere conferit de legiuitor în favoarea autorității publice, care și-a exercitat în mod discreționar dreptul de apreciere, în limitele prevăzute de legiuitor.

În concluzie, reținând că soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.F. împotriva sentinței civile nr. 842 din 18 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2009.