ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4325/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4325/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 842 din 18 martie 2008
a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S.F., în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești –
Direcția pentru resurse umane și relații cu Consiliul Superior al
Magistraturii, având ca obiect anularea hotărârilor nr. 98751/2007 și nr. 102082/2007,
emise de această direcție.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond
a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 64/2006, sporul de
care beneficiază funcționarii publici cu statut special din sistemul
administrației penitenciare și judecătorii delegați pentru executarea
pedepselor privative de libertate, în conformitate cu aceste prevederi legale,
nu este de 30%, ci de „până la 30%”, legiuitorul lăsând organului
administrativ, în speță, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,
libertatea de apreciere cu privire la gradul de risc al activității pentru care
se acordă acest spor; pe cale de consecință, acordarea unui spor de 10% pentru
activitatea reclamantului de judecător delegat, se înscrie în limitele marjei
de apreciere de care a beneficiat autoritatea publică pârâtă.
Cu privire la practicile discriminatorii
invocate de reclamant, judecătorii fondului au apreciat că nu se pune problema
unei discriminări între judecători și funcționarii publici cu statut special
din sistemul administrației penitenciare, întrucât atribuțiile acestor două
categorii de persoane sunt diferite, iar în ceea ce privește discriminarea
între judecători, în sensul că unii beneficiază de sporuri mai mari, acest
aspect nu a fost dovedit în niciun fel.
Împotriva acestei sentințe, în termen
legal, a declarat recurs reclamantul S.F. care, fără a se raporta la vreunul
dintre motivele prevăzute la art. 304-304
1
C. proc. civ., a susținut
că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, organul
administrativ neavând libertatea de apreciere a cuantumului sporului prevăzut
la art. 21 din O.U.G. nr. 64/2006, acesta fiind prevăzut la 30% calculat la
salariul de bază.
Ministerul Justiției și Libertăților
Cetățenești a depus întâmpinare prin care, în esență, a susținut că soluția
instanței de fond este legală și temeinică și a cerut respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
În cauză, este necontestat că
recurentul-reclamant, judecător la Judecătoria Târgoviște, a fost desemnat prin Decizia nr. 42 din 9 martie 2007 a Președintelui
Curții de Apel Pitești, în calitate de judecător delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Mărgineni și IPJ Dâmbovița – Poliția Târgoviște, pentru perioada 15 martie – 31
decembrie 2007.
În recursul formulat,
recurentul-reclamant a criticat soluția instanței de fond, în esență, pentru că
s-a recunoscut în favoarea autorității publice un drept de apreciere în
privința cuantumului sporului prevăzut la art. 21 din O.G. nr. 64/2006 privind
salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din
sistemul administrației penitenciare.
Potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 64/2006,
aprobată prin Legea nr. 462/2006, „funcționarii publici cu statut special din
sistemul administrației penitenciare, care execută, conduc, coordonează sau
contribuie la realizarea misiunilor operative, a activităților de pază,
supraveghere, escortare, reeducare și asistență medicală pentru persoanele
arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate, culegere,
prelucrare, verificare și valorificare a informațiilor, investigații, acțiuni
și intervenție cu un grad ridicat de risc ori în condiții de pericol deosebit,
beneficiază de un spor de până la 30% calculat la salariul de bază”.
Formularea folosită de legiuitor: „…
beneficiază de un spor de până la 30% calculat la salariul de bază” are
semnificația juridică a faptului că puterea legiuitoare a conferit autorității
publice competente un drept de apreciere, cu o marjă „de până la 30%”, în ceea
ce privește organizarea executării și aplicării în concret a prevederilor
legale respective, drept de care ministerul intimat a și uzat.
Astfel fiind, rezultă că instanța de fond
a reținut în mod legal și temeinic faptul că, în cauză, nu este vorba de o discriminare,
ci de o exercitare a dreptului de apreciere conferit de legiuitor în favoarea
autorității publice, care și-a exercitat în mod discreționar dreptul de
apreciere, în limitele prevăzute de legiuitor.
În concluzie, reținând că soluția
instanței de fond este legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.F.
împotriva sentinței civile nr. 842 din 18 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15
octombrie 2009.