ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3507/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.C.

a chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, solicitând instanței obligarea acestora la plata drepturilor bănești constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, stabilit prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, pentru cei trei ani anteriori sesizării instanței, sume actualizate conform ratei inflației, precum și obligarea pârâților la luarea în calcul a acestui spor la stabilirea drepturilor sale salariale și pentru viitor, pe perioada detașării sale ca specialist militar în cadrul Direcției Naționale Anticorupție . În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este specialist militar polițist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, considerând prin urmare că i se cuvin toate sporurile aferente personalului civil din cadrul Direcției Naționale Anticorupție , potrivit art. 1 lit. a) din anexa nr. 7 a Legii nr. 138/1999.

Reclamantul a menționat decizia nr. 21/2008 a I.C.C.J., apreciind că în situația în care magistraților procurori, personal civil din instituția în care își desfășoară activitatea, li s-a recunoscut pe cale judecătorească dreptul la acest spor, în egală măsură este și el îndreptățit la acesta. Prin întâmpinare, pârâta Direcția Națională Anticorupție a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul este funcționar public, prin urmare nu beneficiază ce sporul solicitat, doar salariul de bază fiindu-i calculat, potrivit legii, în funcție de salariul magistraților, beneficiind însă de sporurile aferente funcționarilor publici din cadrul instituției. Cu același prilej, pârâta Direcția Națională Anticorupție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca, în ipoteza căderii sale în pretenții, chematul în garanție să fie obligat să îi aloce sumele necesare efectuării plăților.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. La rândul său, și acest pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând același lucru. Prin sentința nr. 3267 din 26 noiembrie 2008 Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamant, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, și, totodată, a respins ca nefondate cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulate de Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că doar salariul de bază al specialiștilor se determină prin raportare la indemnizațiile magistraților, doar în privința acestuia existând o trimitere la anexa care reglementează aceste indemnizații Restul drepturilor salariale se determină nu prin raportare la cele ale magistraților, ci, așa cum reiese din prevederea expresă cuprinsă în art. 28 alin. (2) fraza I din ordonanță, mai sus citată, reclamantul beneficiază „de drepturile prevăzute în O.U.G. nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici". De altminteri, o atare concluzie se desprindea și din prevederea expresă a art. 11 al ordonanței, potrivit căreia specialiștii din cadrul D.N.A.

în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din Parchetul Național Anticorupție. Specialiștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, cu excepțiile menționate în prezenta ordonanță de urgență". Concluzia care se impune este următoarea: reclamantul, ca specialist militar în cadrul D.N.A., nu doar că este funcționar public, calificat ca atare de lege, dar legea menționează expres și faptul că drepturile și obligațiile sale sunt cele prevăzute pentru funcționarii publici, cu unele excepții expres prevăzute.

Iar una dintre aceste excepții este tocmai stabilirea salariul de bază în raport de indemnizația magistraților, o altă excepție constând, spre pildă, în beneficiul art. 26 din O.U.G. nr. 177/2002 (forma în vigoare în perioada de referință). Fiind însă excepții, sunt de strictă interpretare și aplicare. Având în vedere că funcționarii publici din cadrul D.N.A. nu sunt îndreptățiți la plata acestui spor, chestiune clarificată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 23/2008, pronunțată în interesul legii, când a stabilit că „ Funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea", instanța de fond a respins ca nefondate pretențiile reclamantului.

Instanța de fond a respins cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, respingând și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât raportul juridic de drept public ce fundamentează cererea de chemare în garanție este legat cu Ministerul Economiei și Finanțelor. Împotriva acestei hotărâri recurentul S.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se impune a fi acordat în condițiile în care reclamantul beneficiază de sporurile prevăzute de legislația specifică autorității în care își desfășoară activitatea. În acest sens sunt dispozițiile art. 40 din O.U.G.

nr. 92/2004, ale art. 42 din O.G. nr. 2/2006 si art. 41 din O.G. nr. 6/2007, toate acest acte normative reglementând drepturile salariate și alte drepturi acordate funcționarilor publici, potrivit cărora „Funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea". Reclamantul arată că își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, motiv pentru care consideră că beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru persoanele care își desfășoară activitatea în aceasta instituție.

Având în vedere că prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în aplicarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a constatat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, acest spor fiind valabil inclusiv pentru personalul Direcția Națională Anticorupție, este evident că, în situația în care Legea nr. 50/1996 reprezintă o reglementare specifică și autorității din care face parte, prevederile acesteia - art. 47, îi sunt aplicabile.

Reclamantul mai susține că instanța de fond că nu a avut în vedere nici dispozițiile art. 1 lit. a) din anexa nr. 7 a Legii nr. 138/1999, modificată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, invocate de altfel în acțiunea introductivă de instanță, potrivit cărora cadrele militare în activitate, detașate în baza reglementarilor în vigoare să îndeplinească funcții în unități bugetare, beneficiază nu numai de salariul de bază al personalului civil din unitățile unde își desfășoară activitatea, ci și de sporurile și alte drepturi ce se cuvin acestui personal. În ceea ce privește riscul, din atribuțiile de serviciu ale specialiștilor rezultă că acesta este superior celui presupus de activitatea personalului auxiliar de specialitate.

Ca participant în faza de urmărire penală, specialistul are, conform art. 62 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul nr. 2184/C/2006 al Ministerului Justiției, acces nemijlocit la întreaga documentație necesară întocmirii constatării tehnico-științifice, documentație ce constituie parte esențială a dosarului penal, putând solicita completarea documentelor în cazul în care socotește că materialele puse la dispoziție ori datele indicate sunt insuficiente sau propune ridicarea anumitor documente necesare întocmirii raportului de constatare. La acestea se adaugă riscul pe care îl presupune participarea nemijlocită la anchetă în unele cazuri.

Spre deosebire de specialiști, conform Regulamentului de ordine interioara al Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul nr. 2184/C/2006 al Ministerului Justiției, atribuțiile personalului auxiliar de specialitate vizează, în principal, aspecte de natură organizatorică, cum ar fi cele legate de evidența documentelor, primirea, verificarea și expedierea corespondenței, evidența prezenței personalului, tehnoredactarea lucrărilor repartizate, etc., ceea ce nu presupune nicidecum riscuri mai mari sau suprasolicitare neuropsihică superioară celei la care sunt supuși specialiștii. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Recurentul-reclamant este specialist militar în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit alin. (1) din art. 11 din O.U.G.

nr. 43/2002 - privind Parchetul Național Anticorupție „în cadrul Parchetului Național Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, la propunerea procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală." Alin. (2) al aceluiași articol prevede că „Specialiștii prevăzuți la alin. (1) au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și controlul nemijlocit al procurorilor din Parchetul Național Anticorupție". Salarizarea specialiștilor militari încadrați la Parchetul Național Anticorupție s-a efectuat în baza art. 28 alin. (2) din O.U.G.

nr. 43/2002, în vigoare de la data de 11 aprilie 2002, potrivit căruia „Specialiștii prevăzuți la art. 11 sunt asimilați din punct de vedere al salarizării cu procurorii de la parchetul de pe lângă curtea de apel și primesc o indemnizație lunară care reprezintă unica formă de salarizare". Ulterior, prin art. 11 din O.U.G. nr. 27 din 18 aprilie 2007 se stabilesc condițiile de salarizare a specialiștilor, respectiv a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se realizează potrivit nr. 26, 27, 28, 31 de la lit. A) din Anexă. Totodată, aceste categorii de personal mai beneficiază și de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare precum și de drepturile prevăzute în art. 13 din O.U.G.

nr. 27/2007. În conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (1) și art. 1 lit. a) și c) din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, polițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului de Interne beneficiază de salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective. Conform aceleiași reglementări, în situația în care drepturile astfel stabilite sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca polițiști încadrați în instituțiile din structura poliției pe funcții similare celor pe care le îndeplinesc la instituțiile unde sunt detașați, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție.

Prin urmare, dacă s-ar accepta susținerile reclamantului, acesta ar cumula atât sporurile ce se acordă funcționarilor publici cât și sporurile ce se acordă judecătorilor și procurorilor. Deși recurentul-reclamant a făcut referire la Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta nu poate justifica admiterea cererii deoarece recursul în interesul legii soluționat de instanța supremă s-a referit la judecători, procurori, magistrați-asistenți și personalul auxiliar de specialitate.

Specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu sunt menționați în Decizia nr. 21/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001". Nici din dispozițiile art. 11 din O.U.G.

nr. 27/2006 și nici în raport cu modalitatea de salarizare a ofițerilor de poliție judiciară/specialiști, stabilită prin raportare la salariul de judecător ori de procuror, nu rezultă că aceste categorii de personal beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C. împotriva sentinței civile nr. 3267 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.