ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1474/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 151/CA/2008-PI din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială, a admis în parte acțiunea reclamanților M.I. și C.G. împotriva pârâților M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și de Justiție și D.N.A. M.E.F.; a obligat pârâții în solidar la plata în favoarea reclamanților a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu 23 aprilie 2005 pentru M.I.

și 23 aprilie 2005 pentru C.G. până la 1 februarie 2007, pentru ambii reclamanți. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel Oradea a reținut că excepția de necompetență materială este neîntemeiată având în vedere obiectul dosarului care izvorăște din raporturile de serviciu pe care reclamanții le au în calitate de polițiști iar, potrivit Legii 360/2002 privind statutul polițistului ei sunt funcționari publici și astfel potrivit Legii 188/1999 litigiile izvorâte din raporturi de serviciu sunt de competența instanței de contencios administrativ . Instanța de fond a apreciat lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul M.E.F. ca fiind mijloc de apărare care va fi înlăturat având în vedere că acest minister întocmește proiectul legilor bugetare și proiectele bugetelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu.

Astfel, dacă M.F.P. nu întocmește proiectul legii bugetare anuale sau a legilor de rectificare prin includerea sumelor la cheltuielile cu salariile bugetarilor, drepturile salariale prevăzute de lege sau prin hotărâri judecătorești nu se pot executa, ele rămân drepturi virtual câștigate dar neachitate. Instanța de fond a mai reținut că, reclamanții au deținut funcția de ofițeri de poliție judiciară la D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, din 23 aprilie 2005, iar p otrivit O.U.G. 27/2006 art. 11, salariul de bază pentru specialiștii din cadrul D.N.A. se stabilește potrivit art. 28, lit. a) din anexă. În fine instanța de fond a apreciat că reclamanții beneficiază de sporurile prevăzute și acordare pentru procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul D.N.A.

Prin Încheierea nr. 168/CA/2008-PI din 6 octombrie 2008 s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de M.Pl. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și de Justiție și D.N.A. împotriva M.E.F. și a obligat chematul în garanție să facă toate demersurile pentru asigurarea plății sumelor la care au fost obligați pârâții M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și D.N.A. Împotriva acestor hotărâri părțile au declarat recurs. I. Recurenții-reclamanți M.C. și C.G., în motivele de recurs susțin că în instanța de fond în mod corect a stabilit că beneficiază de sporurile prevăzute și acordate pentru procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul D.N.A.

Curtea de Apel Oradea a apreciat că ''urmează a se admite acțiunea reclamanților și a li se recunoaște același drept dar numai pentru perioada pentru care s-a recunoscut acesta și în favoarea procurorilor din cadrul D.N.A. adică până la 1 februarie 2007”, în condițiile în care reclamanții au solicitat recunoașterea acestui drept până la 14 februarie 2008 pentru M.I. și până la 29 februarie 2008 pentru C.G., datele încetării raporturilor de serviciu între reclamanți și D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea.

Recurenții-reclamanți menționează importanța Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5/2008, potrivit căreia judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Parcurgerea deciziei pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii relevă clar împrejurarea că se cuvin aceste drepturi salariale și pentru viitor, neimpunându-se o limită în timp, după apariția O.G.

nr. 83/2000, nefiind indicat un alt act normativ ulterior intrării în vigoare a respectivei ordonanțe până la care să se dispună plata drepturilor salariale. II. M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în motivarea recursului susține că hotărârea judecătorească este nelegală și netemeinică și solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 4 și pct. 9 C. proc. civ. cu aplicarea art. 304 1 C. proc. civ. Se apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică către reclamanții M.I. și C.G., foști ofițeri de poliție judiciară, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă.

Categoria profesională a ofițerilor de poliție judiciară a fost creată în temeiul art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002 potrivit căruia „în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Parchetului Național Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție”, sub autoritatea procurorului general al Parchetului Național Anticorupție și efectuând actele de cercetare penală numai sub directa conducere, supraveghere și controlul nemijlocit al procurorilor din Parchetul Național Anticorupție. Recurentul consideră că s-a produs o asimilare din punctul de vedere al salarizării între ofițerii de poliție judiciară și magistrați, dar această asimilare vizează doar modalitatea de stabilire a salariului de bază a acestora nu și în ceea ce privește sporurile specifice activității magistraților.

Concluzia că aceste categorii profesionale nu sunt îndreptățite să beneficieze de sporul de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, stabilit prin articolul 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică rezultă și din analiza Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, specialiștii și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție nefiind nominalizați în decizia instanței supreme. Un alt argument în sprijinul idei că ofițerii de poliție judiciară nu beneficiază de sporul de risc este acela că în momentul adoptării Legii nr. 50/1996, lege care la articolul 47 prevedea sporul pe care îl solicită reclamanții, categoria profesională a ofițerilor de poliție judiciară nu a fost înființată, ci doar în anul 2002 în temeiul art. 10 din O.U.G.

nr. 43/2002. Recurentul mai arată că instanța de fond nu a luat în considerare, la pronunțarea prezentei sentințe, cererea de chemare în garanție formulată si depusă în termen legal de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația în care a admis acțiunea reclamanților, înlăturând în mod nelegal un mijloc de apărare al pârâtului M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Rolul M.F.P. este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete. III. D.N.A., în motivele de recurs consideră sentința recurată ca fiind netemeinică, în raport de prevederea din art. 1 din O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, raportată la Anexa 4 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, mai sus invocate. Recurenta arată faptul că din Ordinul procurorului șef nr. 84 din 28 august 2006, precum și din Avizul nr. 106122 din 6 septembrie 2006 al A.N.F.P., rezultă că ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.N.A. sunt funcționari publici cu statul special cu indemnizația de bază raportată la salariul magistraților și că personalul civil căruia i se asimilează în drepturi, în baza pct. 1 lit. a) din Anexa 4 din O.U.G. nr. 38/2003, sunt funcționarii publici din D.N.A., beneficiind de drepturile și sporurile salariale specifice acestei categorii salariale.

Astfel, potrivit pct. 1, lit. c) din Anexa 4 din O.G. nr. 38/2003 ofițerii pot opta pentru drepturile salariate cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție doar dacă drepturile salariate prevăzute la lit. a) și b) sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca polițiști, însă nu există această situație, întrucât salariul net (incluzând indemnizație, sporuri, etc.) al unui ofițer de poliție judiciară în D.N.A. este unul net superior celui pe care l-ar avea în cadrul M.I.R.A.(fost M.A.I.). Se mai arată că reglementarea sus menționată nu face vorbire despre o eventuală cumulare a veniturilor prevăzute la literele a), b) și c), ci stabilește clar un drept de opțiune între veniturile salariale stabilite la literele a) și b) și cele stabilite la litera c). În acest moment, ofițerii de poliție judiciară detașați în D.N.A.

beneficiază, pe lângă salariul calculat la nivelul de judecător de judecătorie și de indemnizație de grad, indemnizație de gradație, spor pentru condiții vătămătoare, spor de vechime în muncă (încă dinainte de a se acorda magistraților, fiind funcționari publici cu statut special), ore suplimentare (în conformitate cu legislația aferentă funcționarilor publici), indemnizație lunară de hrană. Prin urmare, ofițerilor de poliție detașați în cadrul D.N.A. li se calculează doar salariul de bază în funcție de salariul magistraților, însă beneficiază de sporurile prevăzute pentru categoria profesională din care fac parte, respectiv funcționari publici. Sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50% este unul specific, prevăzut doar pentru categoria profesională a magistraților și a grefierilor, astfel încât apreciem că ofițerii precum și specialiștii, care sunt funcționari publici, nu au vocație în a solicita un asemenea spor.

IV. M.E.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în motivele de recurs, susține că raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamant și M.P., care are atribuții în ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea M.E.F., iar acesta nu poate fi obligat la plata unor sporuri aparținând angajaților altor instituții. M.E.F. nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești cuvenite angajaților altor instituții și nici să includă în bugetul pe anul viitor sumele necesare efectuării acestor plăți, această obligație revenindu-i M.P. cu ocazia întocmirii, în calitatea sa de ordonator principal de credite, a proiectului bugetului propriu pentru anul viitor; adică fiecare ordonator de credite își prevede un buget pe care îl cheltuie.

În același sens sunt și prevederile O.U.G. nr. 22/2002 care se referă la orice instituție publică și nici într-un caz nu se poate interpreta în sensul de a se cheltui de către M.P. banii M.E.F. sau viceversa. În conformitate cu dispozițiile art. 60 – art. 63 C. proc. civ., instituția chemării în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea jurisdicțională care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar avea obligația de garanție sau de despăgubire în ipoteza în care partea respectivă ar cădea în pretenții. Aceste prevederi legale se întemeiază pe existența unei obligații de garanție care însă nu exista în sarcina instituției recurentului față de angajații M.P.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate numai recursurile declarate de pârâți, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Soluția instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, recurenții-reclamanți sunt ofițeri de poliție judiciară, care își desfășoară activitatea în cadrul D.N.A. din 23 aprilie 2005. Ofițerii de poliție detașați în cadrul unei instituții civile au un regim de salarizare distinct, regăsit în Anexa 4 din O.G. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor coroborate, în cazul celor detașați la D.N.A., cu dispozițiile O.U.G.

nr. 27/2006. Ofițerii de poliție judiciară detașați la D.N.A. sunt asimilați din punct de vedere salarial personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, însă numai salariul de bază se calculează în funcție de cel al unui judecător/procuror cu grad de judecătorie, conform Anexei 4 din O.G. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, coroborată cu art. 11 alin. (4) din O.U.G. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, așa cum a fost aprobată prin Legea 45/2007: „Salariul de bază se stabilește potrivit nr. crt. 31 de la lit. a) din anexă pentru agenții de poliție judiciară din cadrul D.N.A., nr. crt.

28 pentru ofițerii de poliție judiciară, nr. crt. 27 pentru șefii de birou și nr. crt. 26 pentru șefii de serviciu. Ofițerii și agenții de poliție judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare". În conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (1) și art. 1 lit. a) și c) din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, polițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului de Interne beneficiază de salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective.

Conform aceleiași reglementări, în situația în care drepturile astfel stabilite sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca polițiști încadrați în instituțiile din structura poliției pe funcții similare celor pe care le îndeplinesc la instituțiile unde sunt detașați, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție. Prin urmare, dacă s-ar accepta soluția instanței de fond și susținerile reclamanților, aceștia ar cumula atât sporurile ce se acordă funcționarilor publici cât și sporurile ce se acordă judecătorilor și procurorilor. Deși recurenții –reclamanți au făcut referiri la Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta nu poate justifica admiterea cererii reclamanților deoarece recursul în interesul legii soluționat de instanța supremă s-a referit la judecători, procurori, magistrați-asistenți și personalul auxiliar de specialitate.

Ofițerii de poliție judiciară și specialiștii din cadrul D.N.A. nu sunt menționați în Decizia nr. 21/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. .334/ 2001". Nici din dispozițiile art. 11 din O.U.G.

nr. 27/2006 și nici în raport cu modalitatea de salarizare a ofițerilor de poliție judiciară/specialiști, stabilită prin raportare la salariul de judecător ori de procuror, nu rezultă că aceste categorii de personal beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996. Pentru aceste motive Înalta Curte constată că acțiunea formulată în contradictoriu cu D.N.A. și M.P. –Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este neîntemeiată. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu M.E.F. pentru lipsa calității procesuale pasive având în vedere următoarele argumente: Potrivit art. 3 alin. (2) din H.G.

nr. 208/2005 M.F.P. elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat. Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede, în art. 28, că M.F.P. are atribuții în elaborarea proiectelor legii bugetului și bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Rectificarea bugetului de stat, care poate modifica bugetul aprobat, se poate face tot prin lege. M.E.F. apare ca un administrator al bugetului statului, iar în baza legii aprobate a bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în lege.

În aceste condiții, M.E.F. nu are calitate procesuală pasivă, în calitate de pârât și nici de chemat în garanție, pentru că acesta nu are ca atribuție să vireze către ordonatorii principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de chemare în garanție formulată de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și D.N.A. împotriva M.E.F. Pentru a se ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ.: „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire". Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanție și autoritățile pârâte nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F.

de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport. De asemenea, conform art. 34 din actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite (cum sunt și autoritățile pârâte - n.r.) au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate" (alin. (1)) iar „M.E.F. examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora.

În caz de divergență hotărăște Guvernul". Pentru considerentele deja expuse Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat de reclamanți este nefondat motiv pentru care îl va respinge ca atare. În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ Înalta Curte va admite recursurile declarate de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și D.N.A. împotriva sentinței civile nr. 151/CA/2008-PI din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal; va admite recursurile declarate de M.E.F.

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, împotriva sentinței civile nr. 151/CA/2008-PI din 8 septembrie 2008 și a Încheierii nr. 168/CA/2008-PI din 6 octombrie 2008 ale Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal; va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților M.I. și C.G., formulată în contradictoriu cu M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și D.N.A., iar în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. pentru lipsa calității procesuale pasive; va respinge cererea de chemare în garanție formulată de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și D.N.A. împotriva M.E.F.

și, totodată, va respinge recursul declarat de M.I. și C.G., împotriva sentinței civile nr. 151/CA/2008-PI din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și D.N.A. împotriva sentinței civile nr. 151/CA/2008-PI din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Admite recursurile declarate de M.E.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, împotriva sentinței civile nr. 151/CA/2008-PI din 8 septembrie 2008 și a Încheierii nr. 168/CA/2008-PI din 6 octombrie 2008 ale Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal Modifică sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamanților M.I. și C.G., formulată în contradictoriu cu M.P.

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și D.N.A., iar în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. pentru lipsa calității procesuale pasive. Respinge cererea de chemare în garanție formulată de M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și D.N.A. împotriva M.E.F. Respinge recursul declarat de M.I. și C.G., împotriva sentinței civile nr. 151/CA/2008-PI din 8 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.