ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 173/2008

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la Tribunalul Bihor sub

nr. 327/111/CA/2007, reclamanții S.V. și S.D. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Public, Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților Ministerul

Public - Direcția Națională Anticorupție să recunoască sporul de vechime în muncă

corespunzător fiecărui reclamant pe perioada octombrie-decembrie 2003 și să primească

drepturile aferente actualizate cu rata inflației; și, totodată, obligarea pârâților

să efectueze mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă pentru sporul de vechime;

obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare

drepturilor salariale solicitate.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt specialiști cu înaltă calificare în cadrul D.N.A.

și au calitatea de funcționari publici, potrivit art. 11 alin. (2) din O.U.G.

nr. 43/2002.

Prin sentința civilă

nr. 23/CA din 23 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis excepția

de necompetență materială a Tribunalului Bihor și s-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, reținându-se că litigiul privește acte

administrative care se emit de pârâți care sunt autorități publice centrale, fiind

incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 88/CA din 16 mai 2007, Curtea de Apel Oradea, a admis excepția de necompetență

materială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de

Apel București.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel Oradea a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile O.U.G.

nr. 177/2002, precum și cele ale O.U.G. nr. 27/2006 care prevăd o procedură specială,

derogatorie de la dreptul comun.

La data de 16 august 2007,

reclamanții S.V. și S.D. au invocat excepția de necompetență materială a instanței,

arătând că instanța competentă este Tribunalul Bihor, fiind vorba de un litigiu

de muncă, în înțelesul Legii nr. 53/2003 C. muncii.

Învestită, prin declinarea

competenței materiale, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 2596 din 24 octombrie 2007, a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea

Tribunalului Bihor, secția comercială și contencios administrativ.

Pentru a pronunța această

hotărâre Curtea de Apel București a reținut, în esență, că este vorba de un litigiu

de muncă și incident în cauză este art. 284 C. muncii.

Astfel, competența de

soluționarea cauzei revine, în fond, Tribunalului Bihor.

Curtea de Apel București

a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului, în temeiul prevederilor

art. 20, 21 și 22 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în

primă instanță, în favoarea Tribunalului Bihor, pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii reclamanților

îl reprezintă plata unor drepturi salariale restante.

Prevederile cuprinse în

art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, se referă

la personalul salariat care, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale,

poate face contestație la organele de conducere, prevăzute în mod expres în text.

Drepturile salariale se

stabilesc după caz, de ministrul justiției, de președintele Înaltei Curți de Casație

și Justiție, de președintele C.S.M. sau de procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 9 din O.U.G.

nr. 27/2006.

Reclamanții nu au contestat

modul de stabilire a drepturilor salariale, și nu aveau obligația să urmeze procedura

prealabilă prevăzută de art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, cum nu aveau obligația

să se adreseze instanței de contencios administrativ competente, în cazul în care

erau nemulțumiți de soluționarea contestației, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 36 alin. (2).

Cererea reclamanților

se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) C. muncii, conform cărora „prezentul

cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale numai în

măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii”.

În speță, nu există o

lege specială derogatorie, iar sintagma „raporturile de muncă” trebuie înțeleasă

în sens larg, aplicându-se nu numai persoanelor care au încheiat un contract tipic

de muncă.

Prevederile C. muncii

se aplică tuturor categoriilor de salariați (magistrați, funcționari publici cu

statut special, etc.), cât timp nu există o lege specială derogatorie.

Cum în prezenta cauză

nu există o astfel de lege specială care să reglementeze materia drepturilor bănești

restante, competența judecării în primă instanță a cererii reclamanților aparține

Tribunalului Bihor, ca instanță de conflicte de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe S.V., S.D., Ministerul Public – Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și

Ministerul Economiei și Finanțelor, în favoarea Tribunalului Bihor, ca instanță

de conflicte de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2008.