ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 173/2008

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la Tribunalul Bihor sub nr. 327/111/CA/2007, reclamanții S.V. și S.D. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public, Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților Ministerul Public - Direcția Națională Anticorupție să recunoască sporul de vechime în muncă corespunzător fiecărui reclamant pe perioada octombrie-decembrie 2003 și să primească drepturile aferente actualizate cu rata inflației; și, totodată, obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă pentru sporul de vechime; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare drepturilor salariale solicitate.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt specialiști cu înaltă calificare în cadrul D.N.A. și au calitatea de funcționari publici, potrivit art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002. Prin sentința civilă nr. 23/CA din 23 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, reținându-se că litigiul privește acte administrative care se emit de pârâți care sunt autorități publice centrale, fiind incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 88/CA din 16 mai 2007, Curtea de Apel Oradea, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 177/2002, precum și cele ale O.U.G. nr. 27/2006 care prevăd o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun. La data de 16 august 2007, reclamanții S.V. și S.D. au invocat excepția de necompetență materială a instanței, arătând că instanța competentă este Tribunalul Bihor, fiind vorba de un litigiu de muncă, în înțelesul Legii nr. 53/2003 C. muncii. Învestită, prin declinarea competenței materiale, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2596 din 24 octombrie 2007, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Bihor, secția comercială și contencios administrativ.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel București a reținut, în esență, că este vorba de un litigiu de muncă și incident în cauză este art. 284 C. muncii. Astfel, competența de soluționarea cauzei revine, în fond, Tribunalului Bihor. Curtea de Apel București a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului, în temeiul prevederilor art. 20, 21 și 22 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bihor, pentru următoarele considerente: Obiectul acțiunii reclamanților îl reprezintă plata unor drepturi salariale restante.

Prevederile cuprinse în art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, se referă la personalul salariat care, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație la organele de conducere, prevăzute în mod expres în text. Drepturile salariale se stabilesc după caz, de ministrul justiției, de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de președintele C.S.M. sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 27/2006. Reclamanții nu au contestat modul de stabilire a drepturilor salariale, și nu aveau obligația să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 36 alin. (1) din O.U.G.

nr. 27/2006, cum nu aveau obligația să se adreseze instanței de contencios administrativ competente, în cazul în care erau nemulțumiți de soluționarea contestației, astfel cum prevăd dispozițiile art. 36 alin. (2). Cererea reclamanților se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) C. muncii, conform cărora „prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii”. În speță, nu există o lege specială derogatorie, iar sintagma „raporturile de muncă” trebuie înțeleasă în sens larg, aplicându-se nu numai persoanelor care au încheiat un contract tipic de muncă. Prevederile C. muncii se aplică tuturor categoriilor de salariați (magistrați, funcționari publici cu statut special, etc.), cât timp nu există o lege specială derogatorie.

Cum în prezenta cauză nu există o astfel de lege specială care să reglementeze materia drepturilor bănești restante, competența judecării în primă instanță a cererii reclamanților aparține Tribunalului Bihor, ca instanță de conflicte de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe S.V., S.D., Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor, în favoarea Tribunalului Bihor, ca instanță de conflicte de muncă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2008.