ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3518/2009

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin încheierea nr. 844 din 23 iunie 2008, Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a dispus, în baza art. 11 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 75/2008, scoaterea de pe rol a cauzei având ca obiect drepturi bănești, formulată de reclamanții A.M.I., S.P., S.T., M.C., B.G., S.M., B.D. și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Timișoara spre competentă soluționare.

Prin sentința civilă nr. 9 din 14 august 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondate, excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către tribunal, invocată de Parchetul de pe lângă I.C.C.J., precum și excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de aceasta; a admis acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în solidar, să plătească fiecărui reclamant, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 7 mai 2004 și până la data de 1 februarie 2007, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației, de la data nașterii dreptului și până la efectuarea plății; a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție; a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății pretențiilor reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și D.G.F.P. Timiș în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice. Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, iar la termenul din 19 martie 2009 instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți, față de decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale. Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, judecata recursurilor va fi declinată în favoarea Curții de Apel Timișoara. La data sesizării înaltei Curți, competența soluționării recursurilor aparținea acestei instanțe, în raport de prevederile O.U.G.

nr. 75/2008, care în art. I și II a stabilit competența materială specială a curților de apel și a Înaltei Curți pentru soluționarea cererilor având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiției. În art. I alin. (2) din ordonanță s-a stabilit că recursul se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție, însă Curtea Constituțională, prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I și art. II din O.U.G. nr. 75/2008. Dispozițiile art. I și art. II din O.U.G.

nr. 75/2008 fiind declarate neconstituționale, în competența Înaltei Curți nu mai intră judecarea recursurilor declarate împotriva sentințelor prin care au fost soluționate cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din justiție, iar prin constatarea neconstituționalității acestor texte, în privința competenței materiale, redevin incidente dispozițiile Codului muncii și ale Codului de procedură civilă, în raport de care competența soluționării recursurilor în materia conflictelor de muncă aparține curților de apel. Prin urmare, în prezenta cauză, competentă să soluționeze recursurile este Curtea de Apel Timișoara, în favoarea căreia, conform art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., se va declina competența de soluționare a recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2009.