ÎCCJ, decizie (scj.ro #81752)

Cerere

de suspendare a executării silite a hotărârii judecătorești

pronunțată de o curte de apel, prin care au fost acordate drepturi

salariale, reprezentând plata actualizată a sporului de risc și

suprasolicitare neuropsihică. Competența curții de apel să

judece recursul declarat împotriva hotărârii prin care a fost soluționată

cererea de suspendare a executării silite. Necompetența Înaltei Curți

de Casație și Justiție în raport de neconstituționalitatea

dispozițiilor art. I și art. II din OUG nr. 75/2008.

Cuprins

pe materii :

Drept procesual civil. Competența materială.

Index

alfabetic :

drepturi salariale

-

executare silită

-

recurs

Dispozițiile art. I al O.U.G. nr. 75/2008, prin care se stipula că

cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de

personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 „privind salarizarea și

alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de

personal din sistemul justiției", sunt soluționate, în

primă instanță, de curțile de apel, iar recursul declarat

împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de

curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casație și

Justiție, au fost declarate neconstituționale și, prin urmare,

s-a revenit la competențele anterioare edictării actului normativ mai

sus citat, stabilite prin dispozițiile legale în vigoare la data

introducerii acțiunii.

Astfel fiind, cum curtea de apel a fost instanța care a

soluționat calea extraordinară de atac în litigiul prin care s-a

realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiași instanțe îi

revine și competența soluționării recursului declarat

împotriva unei hotărâri pronunțată în etapa executării

silite, ca fază succesivă a procesului civil, întrucât nu există

niciun argument de lege lata ca în această etapă procesuală,

menită să obțină realizarea hotărârii definitive,

competențele să fie diferite, față de cele care au fost

stabilite pentru soluționarea fondului cauzei.

Secția

I civilă, decizia nr.2489 din 3 aprilie 2012

Prin sentința nr. 26 din 1 octombrie 2008, Curtea de Apel

București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte

acțiunea formulată de A.I.B., M.D., B.R., R.A. și alții -

în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Prahova, Direcția Națională Anticorupție,

Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Oficiul

Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Parchetul de pe

lângă Tribunalul Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – și, în

consecință, a obligat pârâții, în raport de perioadele de

încadrare ale reclamanților, la plata unui spor de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută

lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, sume ce

urmează a fi actualizate cu rata inflației, până la data

plății efective.

A obligat pârâții, în raport de perioada de încadrare, la

plata unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,

calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de

bază brut lunar, către reclamanta G.G., pentru perioada octombrie

2004, până la data încetării raporturilor de muncă, sume ce

urmează a fi actualizate cu rata inflației, până la data

plății efective.

A dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de

muncă ale celor în cauză, cu privire la drepturile bănești

acordate prin această hotărâre.

A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor pe care 1-a

obligat să aloce sumele necesare

efectuării

plăților.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâtul

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării

Banilor a fost admis de Curtea de Apel București, Secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale care, prin decizia nr. 4137/R din 5 iunie 2009, a casat

în parte

sentința atacată și a trimis cauza Tribunalului

București, pentru rejudecarea cererii formulată de reclamanții

L.P. și C.F.C.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins ca nefondate recursurile declarate de B.D.C.,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor

și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva

aceleiași sentințe.

Ulterior, Judecătoria Sectorului 4 București,

Secția civilă, prin sentința nr. 7511 din 2 noiembrie 2010, a

admis în parte cererea de validare a popririi înființată de B.EJ. D.D.C.

asupra veniturilor debitorului D.I.I.C.O.T., cerere formulată de

creditorii N.I.N., T.R., G.C.C. și alții, în contradictoriu cu

D.I.I.C.O.T.

A validat în parte poprirea și a obligat terțul poprit

Trezoreria Municipiului București să rețină din conturile

debitoarei D.I.I.C.O.T., suma de 376.630,39 lei reprezentând 34% din sumele

stabilite prin titlul executoriu - sentința nr. 26/2008 a Curții de

Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale - și să

plătească această sumă creditorilor, consemnând sumele

poprite pe seama B.EJ. D.D.C., cu scăderea din sumă a

plăților parțiale deja efectuate de oricare dintre debitori.

Prin decizia din 14 iunie 2011, Tribunalul București,

Secția a III-a civilă a respins ca nefondat, apelul declarat în

cauză de pârâta D.I.I.C.O.T. și terțul poprit Trezoreria

Municipiului București.

La 25 iulie 2011, Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, a solicitat

instanței suspendarea continuării executării silite, acordarea

unui termen de grație și stabilirea unor termene de plată

eșalonată conform Ordinului Guvernului nr. 22/2002.

Investită cu soluționarea acestei cereri, Curtea de

Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, prin încheierea din 5 octombrie 2011, a scos cauza

de pe rol și a înaintat-o Secției a VII-a civilă, din cadrul

aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 47 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel

București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale, a admis cererea de acordare a

unui termen de grație în ceea ce privește executarea silită a

sentinței civile nr. 26/2008 a acestei instanțe, începută în

dosarul de executare nr. 405/2008, în baza sentinței civile nr. 7511/2010

a Judecătoriei Sectorului 4 București.

A acordat termen de grație până la data de 31 decembrie 2011.

A respins cererea de stabilire a unor termene de plată eșalonată

a obligației.

Instanța a reținut că, avându-se în vedere

demersurile inițiate de ordonatorul principal de credite - Ministerul

Public, în vederea obținerii fondurilor necesare plății sumelor

solicitate, precum și lipsa de fonduri pentru achitarea drepturilor

pretinse de creditori în cursul anului 2011, nu se poate retine că

instituția debitoare a fost de rea credință și a refuzat

fără temei legal executarea sentinței civile nr. 26/2008,

pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Cât privește perioada 2012-2014, Ministerul Public a inclus

în proiectul de buget transmis Ministerului Finanțelor Publice, sumele

destinate plății titlurilor executorii, în tranșele

prevăzute de actele normative în vigoare.

Ca atare,  avându-se în vedere că, pe de o parte, bugetul

D.I.I.C.O.T. pe anul 2011 nu cuprinde sumele necesare plăților

stabilite prin sentința nr. 26/2008, iar executarea silită a acestui

titlu nu ar putea viza decât sumele din conturile de cheltuieli de organizare

și funcționare și de personal, contrar prevederilor art. 1

și art. 2 al O.U.G. nr. 22/2002, de natură a afecta activitatea

D.I.I.C.O.T., prin neplata cheltuielilor cu caracter funcțional și

imposibilitatea realizării atribuțiilor legale ce revin acestei

instituții, iar pe de altă parte, faptul că în proiectul de

buget pe anul 2012 s-au inclus sumele destinate plății titlurilor

executorii, s-a reținut că reclamanta a dovedit existenta acelor

motive temeinice la care se referă art. 6 alin.(1)  al O.U.G. nr.

22/2002 și în consecință s-a stabilit un termen de grație

în ceea ce privește executarea în discuție, respectiv până la

data de 31 decembrie 2011.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, petenta

D.I.I.C.O.T., invocând dispozițiile art. 304

1

C.proc.civ.

și ale art. 6 alin.(4) și alin.(6) al O.U.G. nr. 22/2002, astfel cum

aceasta a fost modificată prin Legea nr. 92/2011.

La termenul din 20 martie 2012, Înalta Curte a pus în

discuția părților, necompetența sa materială în

judecarea recursului, în raport de competențele instituite prin lege pentru

soluționarea cauzelor de natura celei de față, precum și de

dispozițiile deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții

Constituționale

Se constată competența Curții de Apel

București, în soluționarea recursului de față, având în

vedere argumentele ce succed :

Prin dispozițiile art. I al O.U.G. nr. 75/2008 se stipula

că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate

de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 „privind salarizarea

și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor

categorii de personal din sistemul justiției", cu modificările

și completările ulterioare, sunt soluționate, în primă

instanță, de curțile de apel.

Corelativ, alineatul 2 al textului prevedea că recursul

declarat împotriva hotărârilor pronunțate în primă

instanță de curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Curtea Constituțională a stabilit însă, că

atât dispozițiile art. I cât și cele ale art. II ale O.U.G. nr.

75/2008, contravin exigențelor art. 21 alin.(3) și respectiv art. 115

alin.(4) și alin.(6) din legea fundamentală, prin decizia nr. 104 din

20 ianuarie 2009 constatându-se că acestea sunt neconstituționale.

Ca atare, s-a revenit la competențele anterioare

edictării actului normativ mai sus citat, stabilite prin dispozițiile

legale în vigoare la data introducerii acțiunii - ce viza obligarea

pârâților la plata actualizată în favoarea reclamanților a

sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică - respectiv la 20

septembrie 2007.

În consecință, recursul declarat împotriva

sentinței civile nr. 26 din 1 octombrie 2008 - titlul executoriu, în

cauză - a fost soluționat tot de către Curtea de Apel

București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 4137/R

din 5 iunie 2009.

Cât privește cererea de față, ea ține de

executarea silită, ultima fază a procesului civil, ulterioară

recunoașterii judecătorești a dreptului afirmat prin

acțiune.

Or, nu există niciun argument de

lege lata

ca în

această etapă procesuală, menită să obțină

realizarea

hotărârii definitive, competențele să fie diferite,

față de cele care au fost stabilite pentru soluționarea fondului

cauzei.

Așa fiind, cum curtea de apel a fost instanța care a

soluționat calea extraordinară de atac în litigiul prin care s-a

realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiași instanțe îi

revine și competența soluționării recursului declarat

împotriva unei hotărâri pronunțată în etapa executării

silite, ca fază succesivă a procesului civil.

În considerarea celor ce preced,  Înalta Curte a declinat

competența soluționării recursului în favoarea Curții de

Apel București.