ÎCCJ, decizie (scj.ro #81752)

Cerere de suspendare a executării silite a hotărârii judecătorești pronunțată de o curte de apel, prin care au fost acordate drepturi salariale, reprezentând plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Competența curții de apel să judece recursul declarat împotriva hotărârii prin care a fost soluționată cererea de suspendare a executării silite. Necompetența Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport de neconstituționalitatea dispozițiilor art. I și art. II din OUG nr. 75/2008. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența materială. Index alfabetic : drepturi salariale - executare silită - recurs Dispozițiile art. I al O.U.G. nr. 75/2008, prin care se stipula că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G.

nr. 27/2006 „privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției", sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel, iar recursul declarat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost declarate neconstituționale și, prin urmare, s-a revenit la competențele anterioare edictării actului normativ mai sus citat, stabilite prin dispozițiile legale în vigoare la data introducerii acțiunii.

Astfel fiind, cum curtea de apel a fost instanța care a soluționat calea extraordinară de atac în litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiași instanțe îi revine și competența soluționării recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțată în etapa executării silite, ca fază succesivă a procesului civil, întrucât nu există niciun argument de lege lata ca în această etapă procesuală, menită să obțină realizarea hotărârii definitive, competențele să fie diferite, față de cele care au fost stabilite pentru soluționarea fondului cauzei. Secția I civilă, decizia nr.2489 din 3 aprilie 2012 Prin sentința nr. 26 din 1 octombrie 2008, Curtea de Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte acțiunea formulată de A.I.B., M.D., B.R., R.A.

și alții - în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Direcția Națională Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – și, în consecință, a obligat pârâții, în raport de perioadele de încadrare ale reclamanților, la plata unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației, până la data plății efective.

A obligat pârâții, în raport de perioada de încadrare, la plata unui spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, către reclamanta G.G., pentru perioada octombrie 2004, până la data încetării raporturilor de muncă, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației, până la data plății efective. A dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale celor în cauză, cu privire la drepturile bănești acordate prin această hotărâre. A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pe care 1-a obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâtul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a fost admis de Curtea de Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale care, prin decizia nr. 4137/R din 5 iunie 2009, a casat în parte sentința atacată și a trimis cauza Tribunalului București, pentru rejudecarea cererii formulată de reclamanții L.P. și C.F.C. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins ca nefondate recursurile declarate de B.D.C., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva aceleiași sentințe.

Ulterior, Judecătoria Sectorului 4 București, Secția civilă, prin sentința nr. 7511 din 2 noiembrie 2010, a admis în parte cererea de validare a popririi înființată de B.EJ. D.D.C. asupra veniturilor debitorului D.I.I.C.O.T., cerere formulată de creditorii N.I.N., T.R., G.C.C. și alții, în contradictoriu cu D.I.I.C.O.T. A validat în parte poprirea și a obligat terțul poprit Trezoreria Municipiului București să rețină din conturile debitoarei D.I.I.C.O.T., suma de 376.630,39 lei reprezentând 34% din sumele stabilite prin titlul executoriu - sentința nr. 26/2008 a Curții de Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - și să plătească această sumă creditorilor, consemnând sumele poprite pe seama B.EJ.

D.D.C., cu scăderea din sumă a plăților parțiale deja efectuate de oricare dintre debitori. Prin decizia din 14 iunie 2011, Tribunalul București, Secția a III-a civilă a respins ca nefondat, apelul declarat în cauză de pârâta D.I.I.C.O.T. și terțul poprit Trezoreria Municipiului București. La 25 iulie 2011, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, a solicitat instanței suspendarea continuării executării silite, acordarea unui termen de grație și stabilirea unor termene de plată eșalonată conform Ordinului Guvernului nr. 22/2002. Investită cu soluționarea acestei cereri, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea din 5 octombrie 2011, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Secției a VII-a civilă, din cadrul aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 47 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis cererea de acordare a unui termen de grație în ceea ce privește executarea silită a sentinței civile nr. 26/2008 a acestei instanțe, începută în dosarul de executare nr. 405/2008, în baza sentinței civile nr. 7511/2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București. A acordat termen de grație până la data de 31 decembrie 2011. A respins cererea de stabilire a unor termene de plată eșalonată a obligației.

Instanța a reținut că, avându-se în vedere demersurile inițiate de ordonatorul principal de credite - Ministerul Public, în vederea obținerii fondurilor necesare plății sumelor solicitate, precum și lipsa de fonduri pentru achitarea drepturilor pretinse de creditori în cursul anului 2011, nu se poate retine că instituția debitoare a fost de rea credință și a refuzat fără temei legal executarea sentinței civile nr. 26/2008, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Cât privește perioada 2012-2014, Ministerul Public a inclus în proiectul de buget transmis Ministerului Finanțelor Publice, sumele destinate plății titlurilor executorii, în tranșele prevăzute de actele normative în vigoare.

Ca atare, avându-se în vedere că, pe de o parte, bugetul D.I.I.C.O.T. pe anul 2011 nu cuprinde sumele necesare plăților stabilite prin sentința nr. 26/2008, iar executarea silită a acestui titlu nu ar putea viza decât sumele din conturile de cheltuieli de organizare și funcționare și de personal, contrar prevederilor art. 1 și art. 2 al O.U.G. nr. 22/2002, de natură a afecta activitatea D.I.I.C.O.T., prin neplata cheltuielilor cu caracter funcțional și imposibilitatea realizării atribuțiilor legale ce revin acestei instituții, iar pe de altă parte, faptul că în proiectul de buget pe anul 2012 s-au inclus sumele destinate plății titlurilor executorii, s-a reținut că reclamanta a dovedit existenta acelor motive temeinice la care se referă art. 6 alin.(1) al O.U.G.

nr. 22/2002 și în consecință s-a stabilit un termen de grație în ceea ce privește executarea în discuție, respectiv până la data de 31 decembrie 2011. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, petenta D.I.I.C.O.T., invocând dispozițiile art. 304 1 C.proc.civ. și ale art. 6 alin.(4) și alin.(6) al O.U.G. nr. 22/2002, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 92/2011. La termenul din 20 martie 2012, Înalta Curte a pus în discuția părților, necompetența sa materială în judecarea recursului, în raport de competențele instituite prin lege pentru soluționarea cauzelor de natura celei de față, precum și de dispozițiile deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale Se constată competența Curții de Apel București, în soluționarea recursului de față, având în vedere argumentele ce succed : Prin dispozițiile art. I al O.U.G.

nr. 75/2008 se stipula că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 „privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției", cu modificările și completările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel. Corelativ, alineatul 2 al textului prevedea că recursul declarat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea Constituțională a stabilit însă, că atât dispozițiile art. I cât și cele ale art. II ale O.U.G. nr. 75/2008, contravin exigențelor art. 21 alin.(3) și respectiv art. 115 alin.(4) și alin.(6) din legea fundamentală, prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 constatându-se că acestea sunt neconstituționale.

Ca atare, s-a revenit la competențele anterioare edictării actului normativ mai sus citat, stabilite prin dispozițiile legale în vigoare la data introducerii acțiunii - ce viza obligarea pârâților la plata actualizată în favoarea reclamanților a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică - respectiv la 20 septembrie 2007. În consecință, recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 26 din 1 octombrie 2008 - titlul executoriu, în cauză - a fost soluționat tot de către Curtea de Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 4137/R din 5 iunie 2009. Cât privește cererea de față, ea ține de executarea silită, ultima fază a procesului civil, ulterioară recunoașterii judecătorești a dreptului afirmat prin acțiune.

Or, nu există niciun argument de lege lata ca în această etapă procesuală, menită să obțină realizarea hotărârii definitive, competențele să fie diferite, față de cele care au fost stabilite pentru soluționarea fondului cauzei. Așa fiind, cum curtea de apel a fost instanța care a soluționat calea extraordinară de atac în litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiași instanțe îi revine și competența soluționării recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțată în etapa executării silite, ca fază succesivă a procesului civil. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte a declinat competența soluționării recursului în favoarea Curții de Apel București.