ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4604/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2011 petentul-debitor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu intimatul-creditor Constantin Ion Marcel, cu B.E.J. - C.B.M. și cu terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică - Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice a solicitat, conform dispozițiilor art. 6 alin. (5) din O.G.

nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 441 din data de 12 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5397/2/2008, până la soluționarea cererii de suspendare formulată potrivit alin. (4) al art. 6 din O.G. nr. 22/2002; suspendarea continuării executării silite, până la soluționarea, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, a cererii privind acordarea unui termen de grație pentru obligația de plată stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească a cărei executare silită se solicită și stabilirea unor termene de plată eșalonată a acestei obligații, în sensul art. 6 alin. (1) din O.G.

nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011; precum și acordarea unui termen de grație pentru obligația de plată stabilită în sarcina sa, prin hotărârea judecătorească a cărei executare silită se solicită, în suma de 133.542,55 lei și stabilirea unor termene de plată eșalonată a acestei obligații, în sensul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011, cu respectarea dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 71/2009, O.U.G. nr. 45/2010 și O.U.G. nr. 113/2010, cu respectarea dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 71/2009, O.U.G. nr. 45/2010 și O.U.G. nr. 113/2010.

Prin încheierea din data de 02 august 2011 , pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a - civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul de față, s-a dispus suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 441 din data de 12 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5397/2/2011, de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, până la soluționarea cererii de suspendare formulată potrivit alin. (4) al art. 6 din O.G. nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 92/2011.

De asemenea, prin încheierea din data de 26 august 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus suspendarea executării silite a sentinței civile nr. 441 din 12 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5397/2/2008, de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (Dosar executare silită nr. 173/2009 al B.E.J. – C.B.M.), până la soluționarea, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, a prezentei cereri privind acordare a unui termen de grație și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației datorate.

Prin sentința nr. 35 din data de 9 septembrie 2011, Curtea de Apel București , secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondată, cererea privind acordarea unui termen de grație și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației, formulată de petentul-debitor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauza având ca obiect suspendarea executării sentinței civile nr. 441 din data de 12 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5397/2/2008. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din motivele de fapt expuse nu rezultă, în concret, care sunt motivele temeinice din cauza cărora petentul debitor nu-și poate realiza atribuțiile prevăzute de lege.

Cererea petentului-debitor se referă la faptul că, prin poprirea asupra conturilor instituției nu își mai poate îndeplini obligațiile de achitare a datoriilor către furnizori și că acest lucru ar presupune blocarea activității Ministerului Public. Or, prin sintagma „motive temeinice” legiuitorul a înțeles să se refere la acele motive temeinice din cauza cărora debitorul nu își poate îndeplini obligația stabilită în art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 și anume, executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii, în sarcina instituțiilor și autorităților publice. În prezenta cauză, creanța intimatului-creditor C.I.M. se întemeiază pe sentința civilă nr. 441 din data de 12 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5397/2/2008, de Curtea de Apel București, secția a VII-a - civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sentință devenită definitivă și irevocabilă și investită cu formulă executorie.

Curtea de apel a apreciat că, având în vedere caracterul de titlu executoriu al sentinței sus-menționate, poprirea conturilor petentului-debitor se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002. Prin urmare, invocarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 nu este suficientă, în lipsa dovezilor din care să rezulte motivele temeinice pe care se întemeiază cererea de acordare a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonate, ca neîntemeiate. Or, din dovezile administrate în prezenta cauză nu rezultă niciun motiv temeinic pentru care petentul nu își poate executa obligația rezultată din conținutul titlului executoriu, acestea nereprezentând decât o corespondență purtată cu Ministerul Finanțelor Publice, prin care se solicitau fonduri bugetare ori pentru refuzul de viză al controlorului financiar delegat de Ministerului Finanțelor Publice.

În plus, petentul-debitor nu a administrat nicio probă din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, care prevăd că: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”.

De asemenea, nu a administrat nicio probă din care să rezulte îndeplinirea obligației prevăzută de dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, potrivit cărora: „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.” Mai mult decât atât, petentul-debitor nu și-a îndeplinit nici obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 22/2002. Instanța a reținut și faptul că, chiar dacă dispozițiile art. 47 din Legea nr. 500/2002 interzic transferul între capitolele bugetare, dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G.

nr. 22/2002 a creat o excepție pentru cazul în care instituția bugetară, în speță, ordonatorul principal de credite (în prezenta cauză Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) avea obligația să dispună toate măsurile ce se impuneau, inclusiv virări de credite bugetare, pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii Prin urmare, atâta timp cât, anterior sesizării instanței în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (1), petentul-debitor nu și-a îndeplinit nicio obligație din cele prevăzute de dispozițiile art. 2 și art. 4 din O.G. nr. 22/2002 și nu a făcut dovada niciunui motiv temeinic pentru care nu poate executa creanța ce rezultă din titlul executoriu ce a stat la baza popririi conturilor, curtea de apel a apreciat că o astfel de cerere - de acordare a unui termen de grație și stabilire a unor termene de plată eșalonată a obligației - este neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și solicitând casarea acesteia și admiterea cererii privind acordarea unui termen de grație pentru obligația de plată stabilită în sarcina sa prin hotărârile judecătorești a căror executare silită se solicită și stabilirea unor termene de plată eșalonată a acestei obligații, în sensul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002. La termenul din 19 iunie 2012 , Înalta Curte a pus în discuția părților necompetența sa materială în judecarea recursului, în raport de competențele instituite prin lege pentru soluționarea cauzelor de natura celei de față, precum și de dispozițiile deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale.

Se constată competența Curții de Apel București, în soluționarea recursului de față, având în vedere argumentele ce succed. Prin dispozițiile art. 1 ale O.U.G. nr. 75/2008 se stipula că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 „privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției”, cu modificările și completările ulterioare … sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel. Corelativ, alin. (2) al textului prevedea că recursul declarat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea Constituțională a stabilit însă că atât dispozițiile art. 1, cât și cele ale art. 2 ale O.U.G. nr. 75/2008, contravin exigențelor art. 21 alin. (3) și respectiv art. 115 alin. (4) și (6) din legea fundamentală, prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 constatându-se că acestea sunt neconstituționale. Ca atare, s-a revenit la competențele anterioare edictării actului normativ mai sus citat, stabilite prin dispozițiile legale în vigoare la data introducerii acțiunii - ce viza obligarea pârâților la plata actualizată în favoarea reclamanților a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Sentința civilă nr. 441 din data de 12 decembrie 2008 - titlul executoriu, în cauză - a fost pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cât privește cererea de față, ea ține de executarea silită, ultima fază a procesului civil, ulterioară recunoașterii judecătorești a dreptului afirmat prin acțiune. Or, nu există niciun argument de lege lata ca în această etapă procesuală, menită să obțină realizarea hotărârii definitive, competențele să fie diferite, față de cele care au fost stabilite pentru soluționarea fondului cauzei. Așa fiind, cum curtea de apel era instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiași instanțe îi revine și competența soluționării recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțată în etapa executării silite, ca fază succesivă a procesului civil.

În considerarea celor ce preced, urmează a se declina competența soluționării recursului în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența soluționării recursului declarat de petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 35 din data de 9 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2012.