ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3164/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 29 iulie

2011, sub nr. 7166/2/2011, petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimații S.G., Ș.L.,

O.G., N.F., N.L., M.T.P., C.S., I.I., D.A., M.D.P., E.L.D., M.G., B.N.M.,

S.M.C., G.L.R., M.S., D.M., P.E., C.I., F.C., P.M., S.E.O., I.S., C.C., Ș.G.,

A.S., M.E., T.I., C.I., G.D., I.F., I.V., Ș.M.C., R.L., S.D., B.C., M.I., T.C.,

a solicitat acordarea unui termen de grație pentru obligația de plată stabilită

în sarcina sa, prin hotărârea judecătorească a cărei executare silită se

solicită și stabilirea unor termene de plată eșalonată a acestei obligații în

sensul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 92/2011, cu respectarea dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr.

71/2009, O.U.G. nr. 45/2010 și O.U.G. nr. 113/2010.

În motivarea cererii,

petentul a arătat, în esență, că în raport de prevederile art. 6 alin. (1) din

O.G nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011,

executarea silită începută în cauză este vădit nelegală, raportat la

prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost

modificată prin O.U.G. nr. 45/2010 și O.U.G. nr. 113/2010.

A accepta teza

contrară, s-a mai susținut, ar echivala cu blocarea totală a activității Ministerului

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, atât în

plan intern în relația cu unitățile din subordinea autorităților statului, cu

justițiabili, cât și pe plan extern în relația cu autoritățile respective,

datorită implicării pe care Ministerul Public o are în numeroasele programe în

derulare la nivel internațional dar și anchete comune cu autorități similare

din alte state.

Așadar, solicitările

deduse judecății sunt dovedite de prejudiciul imediat și grav ce ar fi suferit

de Ministerul Public, constând în suspendarea activității acestei instituții.

Suspendarea

activității Ministerului Public ar avea drept consecință blocarea sistemului

judiciar, lipsirea societății de reprezentantul legal al intereselor sale, și,

în mod evident, destabilizarea ordinii de drept a statului român.

În concluzie, a

arătat petentul, pe lângă argumentele de ordin legal prezentate, temeinicia și

legalitatea prezentei cereri sunt date atât de nevoia acestei instituții de

a-și continua activitatea, cât și de mult mai importanta nevoie a statului

român de a-și păstra ordinea de drept.

În susținerea

cererii, s-au depus la dosar copia Sentinței civile nr nr. 309 din 18 noiembrie

2008 și a Deciziei civile nr. 2847 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Prin Sentința civilă

nr. 38 din 5 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca

neîntemeiată cererea de acordare a unui termen de grație formulată de petentul

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

în contradictoriu cu intimații - S.G., Ș.L., O.G., N.F., N.L., M.T.P., C.S., I.I.,

D.A., M.D.P., E.L.D., M.G., B.N.M., S.M.C., G.L.R., M.S., D.M., P.E., C.I.,

F.C., P.M., S.E.O., I.S., C.C., Ș.G., A.S., M.E., T.I., C.I., G.D., I.F., I.V.,

Ș.M.C., R.L., S.D., B.C., M.I., T.C., I.G., D.P., A.E., G. (M.) C., I.M., C.G.

și B.E.J. D.D.C., în ceea ce privește executarea silită a Sentinței civile nr.

309 din 18 noiembrie 2008 și a Deciziei civile nr. 2847 din 29 aprilie 2009,

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a, în Dosarul nr.

2858/2/2009, precum și cererea privind stabilirea unor termen de plată

eșalonată a obligației.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Prin încheierea

pronunțată la termenul de judecată din 14 septembrie 2011, pentru soluționarea

cererii cu acest obiect, s-a pus în vedere petentului să facă dovada motivelor

temeinice ale solicitării, prin depunerea înscrisurilor privind sumele pentru

care s-au declanșat executările silite, respectiv situația veniturilor și

cheltuielilor bugetului instituției, obligație neîndeplinită de aceasta.

Or, plecând de la

temeiurile solicitării acordării unui termen de grație, se constată că însuși

art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 92/2011, face referire la existenta unor motive temeinice la baza acordării

unui termen de grație judecătoresc, tocmai prin aceasta lăsat la aprecierea

judecătorului.

Or, instanța se află

în imposibilitate de a aprecia asupra temeiniciei cererii, în condițiile în

care nu există nicio dovadă cu privire la stadiul executării, existența

fondurilor sau a altor aspecte de natură să-l împiedice pe debitor de la

executarea obligației de plată.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, invocând în drept disp. art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

La termenul din 9 mai

2012, Înalta Curte a pus în discuția părților, necompetența sa materială în

judecarea recursului, în raport de competențele instituite prin lege pentru

soluționarea cauzelor de natura celei de față, precum și de dispozițiile

Deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale.

Se constată

competența Curții de Apel București, în soluționarea recursului de față, având

în vedere argumentele ce succed.

Prin dispozițiile

art. I ale O.U.G. nr. 75/2008 se stipula că cererile având ca obiect acordarea

unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr.

27/2006 „privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor

și altor categorii de personal din sistemul justiției", cu modificările și

completările ulterioare sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de

apel.

Corelativ, alin. (2)

al textului prevedea că recursul declarat împotriva hotărârilor pronunțate în

primă instanță de curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Curtea

Constituțională a stabilit însă că atât dispozițiile art. I cât și cele ale

art. II ale O.U.G. nr. 75/2008, contravin exigențelor art. 21 alin. (3) și

respectiv art. 115 alin. (4) și (6) din legea fundamentală, prin Decizia nr.

104 din 20 ianuarie 2009 constatându-se că acestea sunt neconstituționale.

Ca atare, s-a revenit

la competențele anterioare edictării actului normativ mai sus citat, stabilite

prin dispozițiile legale în vigoare la data introducerii acțiunii - ce viza

obligarea pârâților la plata actualizată în favoarea reclamanților a sporului

de risc și suprasolicitare neuropsihică - respectiv la 20 septembrie 2007.

În consecință,

recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 309 din 18 noiembrie 2008 a

fost soluționat tot de către Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr.

2847/R din 29 aprilie 2009.

Cât privește cererea

de față, ea ține de executarea silită, ultima fază a procesului civil,

ulterioară recunoașterii judecătorești a dreptului afirmat prin acțiune.

Or, nu există niciun

argument de lege fără ca în această etapă procesuală, menită să obțină

realizarea hotărârii definitive, competențele să fie diferite, față de cele

care au fost stabilite pentru soluționarea fondului cauzei.

Așa fiind, cum Curtea

de Apel a fost instanța care a soluționat calea extraordinară de atac în

litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiași

instanțe îi revine și competența soluționării recursului declarat împotriva

unei hotărâri pronunțată în etapa executării silite, ca fază succesivă a

procesului civil.

În considerarea celor

ce preced, urmează a se declina competența soluționării recursului în favoarea

Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de

soluționare a recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Sentinței civile nr. 38 din 5

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII- a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în favoarea Curții de

Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 mai 2012.

Procesat de GGC - AS