ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6049/2012

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30

martie 2012 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de

muncă și asigurări sociale, petentul debitor Ministerul Public - Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în contradictoriu cu

intimații creditori N.I., K.M.G., G.V., D.I., M.V.L., B.D. și D.R., suspendarea

continuării executării silite pornită în Dosarul de executare nr. 233/2011

B.E.J.A. „D. și D.” București, până la soluționarea prin hotărâre definitivă și

irevocabilă a cererii privind acordarea termenului de grație; acordarea unui

termen de grație pentru obligația de plată stabilită în sarcina sa și

stabilirea unor termene de plată eșalonată a acestei obligații în sensul art. 6

alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, așa cum a fost modificată prin Legea nr.

92/2011, cu respectarea dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 71/2009,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, astfel:

- instituirea unui

termen de grație pentru plata debitului până la sfârșitul lunii noiembrie a

anului 2012;

- stabilirea unor

termene de plată defalcate astfel:

- în luna decembrie

2012: 5% din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2013: 10%

din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2014: 25%

din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2015: 25%

din valoarea titlului executoriu;

- în anul 2016:35%

din valoarea titlului executoriu.

În motivarea cererii,

petentul a arătat că prin Somația nr. 233 din 13 martie 2012 emisă în dosarul

execuțional sus-menționat, împotriva sa s-a pornit, la cererea

creditorilor-intimați, executarea silită în baza titlului executoriu

reprezentat de Sentința civilă nr. 145/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia în Dosarul nr. 4335/97/2007, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr.

318/2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

Petentul a arătat că

trebuie avută în vedere situația excepțională în care statul se confruntă cu o

lipsă generală și substanțială de resurse financiare publice, care îl pun în

situația de a asigura doar minimul necesar pentru funcționarea serviciilor

publice esențiale, precum justiția, și în care nu mai există posibilitatea

reală de a plăti obligații de ordinul sutelor de milioane de euro, stabilite

prin hotărâri judecătorești, prezenta cerere fiind formulată pentru înlăturarea

unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara prin nicio altă măsură.

S-a mai arătat că

cererile deduse judecății îndeplinesc atât cerința urgenței, cât și existența

împrejurărilor speciale, conform legii, și sunt dovedite față de faptul că

eventuala blocare a conturilor instituției prin care se rulează fondurile

necesare desfășurării activității, altele decât cele în care s-ar încadra suma

datorată, ce ar putea fi urmată de indisponibilizarea debitului și cuantumul

ridicat al acestuia, cât și caracterul perturbator al cererilor de executare

silită (formulate în condițiile în care în bugetul Ministerului Public nu au

fost prevăzute sumele necesare plății) sunt de natură să lezeze grav

activitatea instituției.

În drept, a invocat

art. 1, art. 6 alin. (1), (2), (4), (5), (6) și (7) din O.U.G. nr. 22/2002,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 92/2011 raportat la art. 1 alin.

(2) din O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr.

45/2010 și art. 70 alin. (1) și (4) și art. 32 alin. (2) și (3) din Legea nr.

304/2004.

Prin Sentința civilă

nr. 3 din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte

de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondate, atât cererea petentului

de suspendare a continuării executării silite în Dosarul execuțional nr.

233/2011 a „D. și D.” București, cât și cererea de acordare a unui termen de

grație.

Pentru a pronunța

această sentință, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, întrucât în speță,

executarea silită vizează titluri executorii având ca obiect acordarea de

drepturi salariale personalului din sistemul justiției, sunt incidente

prevederile speciale ale O.U.G. nr. 71/2009, de care, de altfel, petentul s-a

și prevalat în cadrul contestației la executare înregistrată pe rolul

Judecătorie sector 5 București.

Curtea de apel a

reținut că, întrucât există o reglementare specială privind suspendarea de

drept a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect drepturi

salariale, precum și plata eșalonată a acestora pe o perioadă de 5 ani,

formularea de către petent a cererii de față întemeiată pe O.U.G. nr. 22/2002

cu modificările aduse prin Legea nr. 92 din 6 iunie 2011 prin care se urmărește

aceeași finalitate-suspendarea executării silite, amânarea și eșalonarea plății

creanței - nu se justifică, urmând a fi respinsă ca atare.

Dispozițiile O.U.G.

nr. 71/2009 stabilesc nu numai imposibilitatea temporară de a executa titlurile

având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul

justiției, dar și faptul că debitorii vor dispune de sumele necesare efectuării

plăților în perioada următoare, în cadrul termenelor prevăzute de lege.

Curtea de Apel Alba

Iulia a mai reținut că limitarea dreptului creditorului de a-și vedea realizată

creanța în procedura executării unui titlu emis de către instanță este de

natură să aducă atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și celui al cărui conținut

este cuprins în protocolul 1 la Convenție. Executarea unei hotărâri

judecătorești trebuie integrată ca parte a unui proces în sensul art. 6 din

Convenția Europeană, întrucât altfel dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă

ordinea internă a statului ar permite o hotărâre judecătorească definitivă și

obligatorie să rămână inoperantă.

Împotriva acestei

sentințe Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs.

În motivarea

recursului, în esență, s-a susținut că în mod greșit prima instanță a respins

cererea formulată, având în vedere că suspendarea legală a oricăror forme de

executare și eșalonarea plății creanțelor rezultate din hotărâri judecătorești

prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 și acordarea unui termen de grație conform

prevederilor art. 6 din O.G. nr. 22/2002 reprezintă instituții juridice

distincte, având cauze juridice, modalități de aplicare și scopuri diferite,

astfel că, o eventuală intercondiționare sau coroborare a acestora nu poate

avea ca efect excluderea reciprocă de aplicare.

Prima instanță a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1 și 6 din O.G. nr. 22/2002,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011 în ceea ce privește cauza

cererii de chemare în judecată, existența motivelor temeinice, cerința urgenței

și îndeplinirea condițiilor prevăzute de aceste texte de lege pentru existența

și aplicarea măsurilor solicitate.

Petentul a mai arătat

că acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6

și 1 din O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 92/2011,

astfel că suspendarea de drept și eșalonarea prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 nu

sunt de natură a înlătura finalitatea instituției termenului de grație și de

plată eșalonată a obligației bănești, ci doar să întărească argumentele aduse

în susținerea prezentei cereri, pe care a reiterat-o în integralitate, ca efect

al admiterii căii de atac.

Existența pe rol a

unei contestații la executare nu poate constitui motiv de respingere a cererii

privind suspendarea continuării executării silite până la soluționarea, prin

hotărâre definitivă și irevocabilă, a cererii principale, acordarea termenului

de grație și stabilirea unor termene de plată eșalonate, deoarece cauza

juridică a litigiului ce are acest obiect este fundamental diferită de cea a

prezentului dosar.

Examinând recursul în

raport de excepția de necompetență materială invocată din oficiu, a cărei

analiză este prioritară față de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte va

admite excepția și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale,

pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile

art. I ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 75/2008 se stipula că

cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de

personalul salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006

„privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor

categorii de personal din sistemul justiției”, cu modificările și completările

ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.

Corelativ, alineatul

2 al textului prevedea că recursul declarat împotriva hotărârilor pronunțate în

primă instanță de curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Curtea

Constituțională a stabilit însă că atât dispozițiile art. I cât și cele ale

art. II ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 75/2008, contravin

exigențelor art. 21 alin. (3) și, respectiv, art. 115 alin. (4) și (6) din

Legea fundamentală, prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, constatându-se

că acestea sunt neconstituționale, situație în care s-a revenit la competențele

anterioare edictării actului normativ mai sus citat.

Cât privește cererea

de față, ea ține de executarea silită, ultima fază a procesului civil,

ulterioară recunoașterii judecătorești a dreptului afirmat prin acțiune.

Or, nu există niciun

argument de lege lata ca în această etapă procesuală, menită să obțină

realizarea hotărârii definitive, competențele să fie diferite, față de cele

care au fost stabilite pentru soluționarea fondului cauzei.

Așa fiind, cum curtea

de apel a fost instanța care a soluționat calea extraordinară de atac în

litigiul prin care s-a realizat efectiv dreptul subiectiv pretins, aceleiași

instanțe îi revine și competența soluționării recursului declarat împotriva

unei hotărâri pronunțată în etapa executării silite, ca fază succesivă a

procesului civil.

Având în vedere

considerentele prezentate, Înalta Curte va declina competența soluționării

recursului în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de

muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de

soluționare a recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva Sentinței nr. 3 din 27 aprilie

2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări

sociale, în favoarea Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM