ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5141/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2033 din 15 mai 2009, a admis cererea

formulată de reclamantul R.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispunând anularea Ordinului

nr. 2706 din 11 decembrie 2008.

Pentru a pronunța această

hotărâre, judecătorul fondului a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 26

din 23 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea întemeiată de

reclamant, obligând Ministerul Public să-i acorde sporul pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar.

Prin Ordinul colectiv

din 30 octombrie 2008, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, reclamantului i-a fost stabilită o indemnizație de

încadrare brută de 6.456 RON.

Contestația formulată

împotriva acestui ordin a fost respinsă prin Ordinul nr. 2706 din 11 decembrie 2008,

comunicat reclamantului la data de 19 decembrie 2008, în considerarea dispozițiilor

art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 75 din 11 iunie 2008.

Potrivit art. III

alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008, acest act normativ este aplicabil doar titlurilor

executorii existente înainte de intrarea lui în vigoare (20 iunie 2008).

Sentința nr. 36 din

23 septembrie 2008 a fost pronunțată ulterior datei intrării în vigoare a Ordonanței

de Urgență a Guvernului nr. 75/2008, act normativ care nu este aplicabil situației

reclamantului.

Din acest motiv, orice

referire la O.U.G. nr. 75/2008 în cuprinsul Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie

2008 este nelegală. Acest act normativ nu putea duce la respingerea contestației

reclamantului pentru că era inaplicabil.

Pe de altă parte, în baza

principiului disponibilității consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Curtea

a apreciat că nu se poate pronunța decât asupra cererii cu care a fost învestită,

respectiv asupra nulității Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008, nu și asupra

contestației împotriva Ordinului colectiv din 30 octombrie 2008 și nici asupra chestiunii

dacă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică trebuie plătit de îndată, sau

îi este aplicabilă O.U.G. nr. 225/2008, așa cum afirmă pârâtul.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, solicitând casarea ei și respingerea acțiunii formulate de reclamant.

Au fost invocate motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., cu aplicarea art.

304

1

din același Cod, în dezvoltarea cărora s-au susținut, în esență,

următoarele:

încălcat normele imperative de procedură, de strictă interpretare, conținute de

art. 36 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 27/2006, republicată, indicând calea

de atac a recursului, deși hotărârile pronunțate pe aceasta sunt irevocabile.

Instanțele judecătorești

nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele existente

care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri,

pe cele ale puterii executive - reprezentată de Guvern.

Anularea Ordinului

nr. 2706 din 11 decembrie 2008 prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești ce nesocotește

dispozițiile legale incidente reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești

în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și în consecință, o încălcare a

dispozițiilor constituționale privind separația puterilor în stat.

și 526 din 3 martie 2009, s-a dispus acordarea sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică procurorilor și personalului de specialitate din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 1 martie 2009,

impunându-se respingerea acțiunii pentru perioada ulterioară datei, ca lipsită de

obiect.

risc și suprasolicitare neuropsihică a fost obținut de reclamant în baza unei hotărâri

judecătorești definitive, ordinul dedus judecății fiind anulat tocmai în baza respectivei

hotărâri.

Sumele primite de magistrații

în activitate prin hotărâri judecătorești nu au fost acordate cu titlu de spor,

ci cu titlu de despăgubire pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat printr-un fapt

discriminatoriu ilicit. Or, nu se poate face abstracție de natura juridică a celor

două categorii de drepturi, respectiv drepturi salariale actualizate și despăgubiri

rezultate din tratamentul discriminatoriu în stabilirea drepturilor salariale, regimul

lor juridic fiind diferit, având în vedere plătitorul acestor sume și sursa din

care se achită.

Stabilirea drepturilor

salariale în modalitatea dispusă de instanța de fond este similară, în opinia recurentului,

cu aplicarea unui spor, ceea ce este lipsit de temei legal, putând constitui o îmbogățire

fără justă prin încălcarea prevederilor legale în materia salarizării judecătorilor

și procurorilor.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale

aplicabile în materia supusă controlului judiciar și examinând cauza sub toate aspectele,

conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că nu subzistă

în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acestei hotărâri,

în considerarea argumentelor în continuare arătate.

dispozițiile art. 312 alin. (3), teza II, corelate cu cele ale art. 304 pct. 4

C. proc. civ., se pronunță casarea hotărârii atunci când instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești.

Prin sintagma „depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești

în sfera activității legislative sau executive, așa cum a fost consacrată de Constituție

sau de o lege organică, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe

aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

În sensul acestui text

de lege, instanța săvârșește un exces de putere numai atunci când: îndeplinește

un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face;

consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor

texte; aplică o lege înainte de a intra în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții

generale.

Acest motiv de casare

vizează așadar numai încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un

anumit moment legislativ diferitelor autorități statale.

În speță, incidența acestui

motiv de casare nu poate fi reținută, judecătorul fondului pronunțându-se asupra

unei acțiuni în contencios administrativ dată în competența de atribuțiune a instanțelor

specializate în această materie.

În considerarea principiului

disponibilității consacrat prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța s-a considerat

legal învestită a se pronunța numai asupra legalității Ordinului nr. 2706 din

11 decembrie 2008 prin care a fost respinsă contestația unor procurori, între care

și reclamantul, împotriva Ordinului  din 30 octombrie 2008, motivat de faptul că

sporul de suprasolicitare neuropsihică acordat în baza unei hotărâri judecătorești

nu se poate aplica în anul 2008, în raport cu prevederile art. III alin. (1) din

O.U.G. nr. 75/2008, nu și asupra legalității Ordinului menționat prin care s-a stabilit

indemnizația de încadrare lunară brută corespunzătoare coeficientului de multiplicare

și nici asupra chestiunii dacă sporul în discuție trebuie plătit de îndată sau îi

este aplicabilă O.U.G. nr. 225/2008.

De altfel, calea de atac

este dată de lege, iar indicarea greșită a acesteia nu atrage în nici un caz sancțiunea

nulității hotărârii, care să fie constatată pe cale de excepție, așa cum a solicitat

recurentul. Ca atare, în ipoteza acceptării aplicabilității normelor cu caracter

special ale O.U.G. nr. 27/2006, se impunea a se reține inadmisibilitatea recursului

și nicidecum soluția indicată de acesta, prin urmare, incidența motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se poate invoca numai încălcarea principiului

înscris în art. 969 C. civ., potrivit căreia convențiile legal făcute au putere

de lege între părțile contractante.

În speță, nu s-a pus problema

stabilirii naturii sau înțelesului unui act juridic, în sensul acestui text de lege,

instanța pronunțându-se, în limitele învestirii stabilite de aceasta, conform art.

129 alin. (6) C. proc. civ., raportat la singurul petit al cererii introductive,

asupra legalității Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2006, cum s-a arătat și mai

sus, iar simpla afirmație în privința pretinsei incidențe a acestui motiv de recurs

nu este suficientă pentru admiterea recursului.

cauzei, recurentul nu a observat limitele în care s-a pronunțat instanța, argumentele

pentru care s-a apreciat că operează sancțiunea nulității Ordinului nr. 2706

din 11 decembrie 2008, respectiv inaplicabilitatea Ordonanței de Urgență a Guvernului

nr. 75/2008 situației reclamantei, aceasta nefiind combătute în nici un mod.

Celelalte aspecte invocate

de recurent, circumscrise modalității de stabilire a drepturilor salariale, nu pot

forma obiectul analizei în cadrul controlului judiciar, în condițiile în care prin

hotărârea atacată s-a statuat expres că instanța nu se poate pronunța asupra contestației

împotriva Ordinului din 30 octombrie 2008 și nici asupra chestiunii dacă sporul

în discuție trebuie plătit de îndată sau îi este aplicabilă O.U.G. nr. 225/2008,

așa cum a afirmat pârâtul-recurent.

Față de cele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței civile nr. 2033 din 15 mai 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2009.