ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5141/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2033 din 15 mai 2009, a admis cererea formulată de reclamantul R.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispunând anularea Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008. Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul fondului a reținut următoarele: Prin sentința nr. 26 din 23 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea întemeiată de reclamant, obligând Ministerul Public să-i acorde sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar.

Prin Ordinul colectiv din 30 octombrie 2008, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantului i-a fost stabilită o indemnizație de încadrare brută de 6.456 RON. Contestația formulată împotriva acestui ordin a fost respinsă prin Ordinul nr. 2706 din 11 decembrie 2008, comunicat reclamantului la data de 19 decembrie 2008, în considerarea dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 75 din 11 iunie 2008. Potrivit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008, acest act normativ este aplicabil doar titlurilor executorii existente înainte de intrarea lui în vigoare (20 iunie 2008). Sentința nr. 36 din 23 septembrie 2008 a fost pronunțată ulterior datei intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 75/2008, act normativ care nu este aplicabil situației reclamantului.

Din acest motiv, orice referire la O.U.G. nr. 75/2008 în cuprinsul Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008 este nelegală. Acest act normativ nu putea duce la respingerea contestației reclamantului pentru că era inaplicabil. Pe de altă parte, în baza principiului disponibilității consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Curtea a apreciat că nu se poate pronunța decât asupra cererii cu care a fost învestită, respectiv asupra nulității Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008, nu și asupra contestației împotriva Ordinului colectiv din 30 octombrie 2008 și nici asupra chestiunii dacă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică trebuie plătit de îndată, sau îi este aplicabilă O.U.G. nr. 225/2008, așa cum afirmă pârâtul.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând casarea ei și respingerea acțiunii formulate de reclamant. Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 304 1 din același Cod, în dezvoltarea cărora s-au susținut, în esență, următoarele: 1. Instanța de fond a încălcat normele imperative de procedură, de strictă interpretare, conținute de art. 36 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 27/2006, republicată, indicând calea de atac a recursului, deși hotărârile pronunțate pe aceasta sunt irevocabile. Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cele ale puterii executive - reprezentată de Guvern.

Anularea Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008 prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești ce nesocotește dispozițiile legale incidente reprezintă o ingerință gravă a instanței judecătorești în atribuțiile puterii legiuitoare și executive și în consecință, o încălcare a dispozițiilor constituționale privind separația puterilor în stat. 2. Prin Ordinele nr. 525 și 526 din 3 martie 2009, s-a dispus acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică procurorilor și personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 1 martie 2009, impunându-se respingerea acțiunii pentru perioada ulterioară datei, ca lipsită de obiect.

3. Sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost obținut de reclamant în baza unei hotărâri judecătorești definitive, ordinul dedus judecății fiind anulat tocmai în baza respectivei hotărâri. Sumele primite de magistrații în activitate prin hotărâri judecătorești nu au fost acordate cu titlu de spor, ci cu titlu de despăgubire pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat printr-un fapt discriminatoriu ilicit. Or, nu se poate face abstracție de natura juridică a celor două categorii de drepturi, respectiv drepturi salariale actualizate și despăgubiri rezultate din tratamentul discriminatoriu în stabilirea drepturilor salariale, regimul lor juridic fiind diferit, având în vedere plătitorul acestor sume și sursa din care se achită.

Stabilirea drepturilor salariale în modalitatea dispusă de instanța de fond este similară, în opinia recurentului, cu aplicarea unui spor, ceea ce este lipsit de temei legal, putând constitui o îmbogățire fără justă prin încălcarea prevederilor legale în materia salarizării judecătorilor și procurorilor. Recursul nu este fondat. Analizând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materia supusă controlului judiciar și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că nu subzistă în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acestei hotărâri, în considerarea argumentelor în continuare arătate.

1. În conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3), teza II, corelate cu cele ale art. 304 pct. 4 C. proc. civ., se pronunță casarea hotărârii atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității legislative sau executive, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. În sensul acestui text de lege, instanța săvârșește un exces de putere numai atunci când: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face; consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege înainte de a intra în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Acest motiv de casare vizează așadar numai încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. În speță, incidența acestui motiv de casare nu poate fi reținută, judecătorul fondului pronunțându-se asupra unei acțiuni în contencios administrativ dată în competența de atribuțiune a instanțelor specializate în această materie. În considerarea principiului disponibilității consacrat prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța s-a considerat legal învestită a se pronunța numai asupra legalității Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008 prin care a fost respinsă contestația unor procurori, între care și reclamantul, împotriva Ordinului din 30 octombrie 2008, motivat de faptul că sporul de suprasolicitare neuropsihică acordat în baza unei hotărâri judecătorești nu se poate aplica în anul 2008, în raport cu prevederile art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 75/2008, nu și asupra legalității Ordinului menționat prin care s-a stabilit indemnizația de încadrare lunară brută corespunzătoare coeficientului de multiplicare și nici asupra chestiunii dacă sporul în discuție trebuie plătit de îndată sau îi este aplicabilă O.U.G. nr. 225/2008. De altfel, calea de atac este dată de lege, iar indicarea greșită a acesteia nu atrage în nici un caz sancțiunea nulității hotărârii, care să fie constatată pe cale de excepție, așa cum a solicitat recurentul. Ca atare, în ipoteza acceptării aplicabilității normelor cu caracter special ale O.U.G. nr. 27/2006, se impunea a se reține inadmisibilitatea recursului și nicidecum soluția indicată de acesta, prin urmare, incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. nu poate fi reținută. 2. Prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se poate invoca numai încălcarea principiului înscris în art. 969 C. civ., potrivit căreia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. În speță, nu s-a pus problema stabilirii naturii sau înțelesului unui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanța pronunțându-se, în limitele învestirii stabilite de aceasta, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., raportat la singurul petit al cererii introductive, asupra legalității Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2006, cum s-a arătat și mai sus, iar simpla afirmație în privința pretinsei incidențe a acestui motiv de recurs nu este suficientă pentru admiterea recursului.

3. Sub aspectul fondului cauzei, recurentul nu a observat limitele în care s-a pronunțat instanța, argumentele pentru care s-a apreciat că operează sancțiunea nulității Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008, respectiv inaplicabilitatea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 75/2008 situației reclamantei, aceasta nefiind combătute în nici un mod. Celelalte aspecte invocate de recurent, circumscrise modalității de stabilire a drepturilor salariale, nu pot forma obiectul analizei în cadrul controlului judiciar, în condițiile în care prin hotărârea atacată s-a statuat expres că instanța nu se poate pronunța asupra contestației împotriva Ordinului din 30 octombrie 2008 și nici asupra chestiunii dacă sporul în discuție trebuie plătit de îndată sau îi este aplicabilă O.U.G.

nr. 225/2008, așa cum a afirmat pârâtul-recurent. Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 2033 din 15 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.