ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 94/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1101/44 din 12 septembrie 2008 pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanta N.M.P. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora să îi plătească drepturile bănești reprezentând sporul de 50% din salariul de bază, de încadrare prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, începând cu luna septembrie 2004 și până la data de 15 mai 2006, corespunzător perioadei cât a desfășurat activitate în cadrul Parchetului, actualizate.

Prin sentința civilă nr. 68F din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta N.M.P. pentru perioada 1 septembrie 2004-11 septembrie 2005, ca fiind prescrisă. S-a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și DNA. Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pe perioada 12 septembrie 2005-15 mai 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca nefondată. Prin decizia civilă nr. 602R din 25 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se că, față de împrejurarea că hotărârea pronunțată în fond este dată de aceeași instanță, curtea de apel, în baza art. 4 pct. 1 C. proc. civ., competentă de a judeca recursul declarat împotriva unei hotărâri date în primă instanță de curtea de apel este Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel investită cu soluționarea prezentului recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru considerentele ce succed: Potrivit art. I alin. (1) din O.U.G.

nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile menționate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte și cele având ca obiect acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, erau soluționate, în primă instanță, de curțile de apel. Conform alin. (2) din textul de lege sus-menționat, recursul împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța supremă, în mai multe dosare și s-a constatat că dispozițiile art. 1 și art. 11 din O.U.G.

nr. 75/2008 sunt neconstituționale. Ulterior deciziei Curții Constituționale s-a adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008, cu mai multe modificări și completări, printre care și abrogarea art. I din ordonanță, text de lege care stabilea competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca atare, având în vedere declararea neconstitutionalitătii art. I din Ordonanță, precum și abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competență, în prezent, soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiție, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de muncă.

Chiar dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. I, nu s-au prevăzut și norme tranzitorii, în ceea ce privește competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în prima instanță, de curțile de apel, având în vedere și considerentele Curții Constituționale în exercitarea controlului de constituționalitate al acestui text de lege, este fără dubiu că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competența de soluționare a recursurilor declarate în materia supusă discuției, în favoarea Înaltei Curți. O asemenea interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a O.U.G.

nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curții Constituționale, în loc să transpună concepția, în materie, a instanței constituante, în legătură cu degrevarea instanței supreme de această categorie de litigii, față de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar și de inexistența unei secții specializate în materia conflictelor de muncă, în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar perpetua tocmai acele considerente avute în vedere în nota de fundamentare a ordonanței de urgență, considerate ca fiind elaborate cu înfrângerea dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6), precum și art. 21 alin. (3) din Constituția României. În esență, instanța de drept comun, în materia soluționării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, în domeniul litigiilor de muncă, este reprezentată de curțile de apel, care au secții specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanțe aparține sentința recurată.

Pentru aceste argumente, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să stabilească în favoarea Curții de Apel Galați competența de soluționare a recursului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.