ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 745/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 106 din 15 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr. 490/40/2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul G.D.

în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Socială București și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București, a obligat pârâta Inspecția Socială București să-i acorde reclamantului suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 01 iulie 2007 - 31 decembrie 2007, iar pe pârâta Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap București la plata acelorași suplimente salariale, pentru perioada 01 aprilie 2004 - 30 septembrie 2005. Pentru a hotărâ astfel, instanța de fond a reținut că în perioada 01 ianuarie 2004 - 30 septembrie 2005, reclamantul a lucrat ca funcționar public la Inspectoratul Regional Vaslui din cadrul Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap București, instituție desființată la 01 octombrie 2005 și preluată de Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap București, așa cu rezultă din înscrierile menționate în carnetul de muncă.

În perioada 01 iulie 2007 - 31 decembrie 2007, reclamantul a lucrat ca funcționar public în cadrul Inspecției Sociale București din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale București. În raport de această situație, instanța de fond a reținut că sporurile solicitate de reclamant, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, sunt prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificată, privind statutul funcționarului public, fiind o componentă a salariului ce se acordă funcționarilor publici de la data de 01 aprilie 2009. Chiar dacă prin O.G. nr. 92/2004 și O.G.

nr. 2/2006 plata sporurilor amintite a fost suspendată pentru perioada 2004 - 2006, au rămas în vigoare de la data încetării perioadei de suspendare, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, nefiind abrogate, de altfel, aceste suspendări vizau plata sporurilor în sensul exercitării drepturilor și nu dreptul efectiv la aceste sporuri. A mai reținut instanța că, ambele instituții de la care reclamantul solicită plata sporurilor, respectiv Inspecția Socială București și Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap București sunt servicii din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale București, care are calitate de pârât în cauză, având calitatea de ordonator principal de credite și care nu contestă recunoașterea acordării sporurilor, ci modul de stabilire a procentului de 25% și proveniența acestuia.

La data de 02 iunie 2009, G.D. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale și de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitiv, în sensul ca pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București să fie obligată la plata drepturilor salariale solicitate de către reclamant pentru perioada 01 aprilie 2004 - 30 iunie 2007 și nu cum s-a reținut în dispozitiv pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 30 septembrie 2005. A mai solicitat și completarea dispozitivului sentinței cu soluția privind capătul de cerere privitor la actualizarea sumelor cuvenite, conform art. 78 C. muncii.

Prin Sentința civilă nr. 152 din 12 august 2009, pronunțată în Dosarul nr. 490/40/2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că, a obligat pârâtele la plata drepturilor salariale acordate la valoarea lor actualizată și totodată, s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitiv, în sensul că, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București la plata drepturilor acordate pentru perioada 01 aprilie 2004 - 30 iunie 2007 (în loc de 30 septembrie 2005) și s-au menținut celelalte dispoziții.

Împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul 490/40/2009, prin care a fost admisă acțiunea reclamantului, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București și Inspecția Socială București. I. În recursul declarat de Inspecția Socială București, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299 - 316 C. proc. civ., este criticată soluția instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 nu pot fi acordate atâta vreme cât nu au fost reglementate printr-o lege privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, iar instanța nu se poate subroga legislativului și nu poate decide modificarea prevederilor legale din legea bugetului de stat, unde nu sunt prevăzute sumele aferente acestor drepturi.

Procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 și nici prin actele normative subsecvente, astfel încât orice cuantificare a acestor drepturi este arbitrară, iar o eventuală cuantificare de către instanță, în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, precum și o încălcare a principiului separației puterilor în stat, consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constituție și a rolului constituțional ce revine instanțelor judecătorești, în temeiul art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală. II. În recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8) și 9) C. proc.

civ., este criticată soluția instanței de fond pentru aplicarea greșită a legii, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că nu contestă recunoașterea acestor sporuri, astfel cum au fost reglementate de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, ci faptul că instanța de fond a admis capătul de cerere privind actualizarea sumelor solicitate, care nu se pot calcula în lipsa unei reglementări normative a cuantumului acestor sporuri. În condițiile în care modalitatea de calcul a celor două suplimente salariale nu este reglementată printr-un act normativ, actualizarea acestora este practic imposibilă, iar soluția instanței de fond de a dispune plata celor două suplimente salariale, în mod generic, este lipsită de eficiență.

S-a mai arătat că drepturile salariale în discuție nu au o suficientă bază în dreptul intern, iar în lipsa unor criterii de cuantificare, creanța pe care dreptul o implică nu are un caracter cert. Împotriva Sentinței civile nr. 152 din 12 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale și completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul 490/40/2009 a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București. Prin recursul declarat, recurenta nu critică sentința de îndreptare a erorii materiale și completare și a dispozitivului Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009, ci formulează aceleași critici de nelegalitate și netemeinicie ale soluției pronunțate pe fondul cauzei.

Prin Încheierea din 21 ianuarie 2009 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 7566/1/2009 având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 152 din 12 august 2009 a Curții de Apel Suceava la Dosarul nr. 490/40/2009 având ca obiect recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, urmând ca cele două cauze să se judece împreună în cadrul Dosarului nr. 490/40/2009, dată fiind legătura dintre ele. Intimatul-reclamant G.D. a formulat concluzii scrise, prin care a invocat excepția nulității recursurilor declarate de: 1. Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în raport de prevederile art. 302 1 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ, în sensul că nu indică ce hotărâre înțelege să atace și totodată, tardivitatea motivării recursului dacă a înțeles să motiveze recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cauzei; 2. Inspecția Socială București împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în raport de prevederile art. 302 1 pct. 1 și 3 C. proc. civ în sensul că cererea de recurs nu cuprinde numele și domiciliul părții reclamante și nu sunt indicate motivele de nelegalitate, recurenta criticând nu modul în care instanța de fond a făcut aplicarea legii la speța dedusă judecății, ci împrejurarea că instanța s-a substituit legiuitorului.

În baza art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepția nulității recursurilor declarate în cauză de Inspecția Socială București și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal I. Excepția nulității recursului declarat de Inspecția Socială București este neîntemeiată și va fi respinsă, pentru următoarele considerente: În concret, instanța de control judiciar are în vedere faptul că recurenta-pârâtă a indicat în cuprinsul cererii de recurs atât numele reclamantului cât și domiciliul acestuia, astfel că pretinsa neindicare a acestor mențiuni nu pot atrage sancțiunea nulității recursului, mai ales că prin Decizia Curții Constituționale nr. 176/2005, publicată în M. Of.

al României nr. 695/2005, textul art. 302 1 alin. (1) lit. a) a fost declarat neconstituțional în ceea de privește sancționarea cu nulitate absolută a omisiunii de a preciza în cuprinsul cererii de recurs mențiunile prevăzute la lit. a). Pe de altă parte, nici argumentația adusă în sprijinul celui de-al doilea motiv de nulitate nu poate fi primită, deoarece este de observat faptul că recurenta a motivat cererea de recurs atât în drept cât și în fapt. Chiar dacă a indicat, la modul generic, ca temei de drept dispozițiile art. 299 - 316 C. proc. civ., față de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., potrivit cărora „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304” instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele.

Cum în materia contenciosului administrativ singura cale de atac este cea a recursului (art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată), chiar dacă recurenta Inspecția Socială București a omis într-adevăr să indice expres motivul de nelegalitate, instanța de control judiciar este datoare să examineze pricina sub toate aspectele. Prin urmare, în raport de considerentele arătate, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului declarat de Inspecția Socială București împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. II.

Excepția nulității recursului declarat Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București este întemeiată și va fi admisă, pentru următoarele considerente: Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că sentința recurată a fost comunicată pârâtei Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București la data de 29 mai 2009, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii. Pârâta a declarat recurs la data de 10 iunie 2009 iar sub acest aspect, Înalta Curte constată că recursul este declarat în termen legal. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a precizat că „motivele de recurs le vom detalia și depune până la primul termen ce va fi fixat de instanță”.

Motivele de recurs au fost depuse la data de 28 septembrie 2009. Cum la dosarul de fond există atașată dovada comunicării sentinței recurate, devin incidente dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”. Cum termenul legal de recurs, potrivit art. 301 C. proc. civ este de 15 zile de la comunicarea sentinței atacate, recurenta-pârâtă avea obligația procesuală de a motiva recursul în termen de 15 zile, calculat de la data comunicării sentinței recurate, respectiv, până la data de 15 iunie 2009. Înalta Curte constată că motivele de recurs au fost depuse tardiv la dosarul cauzei, cu depășirea termenului legal de 15 zile.

Potrivit dispozițiilor art. 306 C. proc. civ.: „Art. 306. - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2). (2) Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.” În atare situație, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 și art. 301 din C. proc. civ. și va constata nulitatea recursului declarat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Cercetând cauza în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Recursul declarat de Inspecția Socială București împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal este fondat și va fi admis, pentru următoarele considerente: Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea pronunțată de judecătorul fondului este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9) din C. proc. civ. Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. (3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici”. Dispozițiile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004 - 2006, prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare”, însă, dreptul la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și îndatoriri” din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare. Or, în reglementările drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în vigoare pentru perioada în care intimatul-reclamant solicită plata drepturilor în calitate de funcționar public în cadrul instituției recurente, nu a fost prevăzut nici suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Astfel fiind, a admite teza reclamantului și a obliga autoritatea să-i acorde suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment pentru perioada 01 iulie 2007 - 31 decembrie 2007, ar însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului împotriva Inspecției Sociale București, ca neîntemeiată.

Recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București împotriva Sentinței civile nr. 152 din 12 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente: Prin Sentința civilă nr. 152 din 12 august 2009 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009, în sensul că, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București la plata drepturilor acordate pentru perioada 01 aprilie 2004 - 30 iunie 2007 (în loc de 30 septembrie 2005) și totodată a fost completat dispozitivul, în sensul că, a obligat pârâtele la plata drepturilor salariale acordate la valoarea lor actualizată, menținându-se celelalte dispoziții.

Din examinarea motivelor de recurs, instanța de control judiciar constată că recurenta nu a formulat critici cu privire la soluția de completare și îndreptare a erorii materiale dispusă prin sentința recurată. Ceea ce critică recurenta este acordarea de către instanță a celor două sporuri față de lipsa unor criterii minime de cuantificare, însă acest aspect privește soluția de fond a cauzei care a fost tranșat prin Sentința nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava. Din această perspectivă, recursul este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de Inspecția Socială București împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, invocată de G.D. Constată nulitatea recursului declarat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de pârâta Inspecția Socială București împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte, în sensul că, respinge acțiunea reclamantului împotriva Inspecției Sociale București, ca neîntemeiată.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap împotriva Sentinței civile nr. 152 din 12 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.