ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 216/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1706

din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată,

acțiunea formulată de reclamanta I.L.D., respectiv cererea de

intervenție formulată de S.V.E., ș.a., având ca obiect obligarea

pârâtei Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap la plata

suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și la

plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%

din salariul de bază, în baza dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c)

și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, începând cu data de 1

ianuarie 2004 și până la data de 15 septembrie 2005 pentru

reclamantă, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2004 și

până la data pronunțării hotărârii judecătorești

în cazul intervenienților, sume actualizate cu indicele de inflație

de la data nașterii dreptului și până la data plății

efective, pentru fiecare dintre reclamanți în raport cu data

angajării.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut că suplimentul postului

și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de

art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată,

se acordă în considerarea specificului fiecărui post, conform legilor

de salarizare a funcționarilor publici, și că reclamanta și

intervenienții nu au fost în măsură să indice temeiul de

drept al cuantificării dreptului salarial solicitat, care de altfel nu

este suficient de clar conturat juridic, motiv pentru care acesta nu poate fi

privit ca „bun” în sensul prevederilor art. 1 din Protocolului adițional

nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și că

drepturile salariale respective urmează a fi reglementate prin legea de

salarizare unitară.

Suplimentar a reținut Curtea de apel

că suplimentul treptei de salarizare a fost reglementat în perioada de

referință ca element component al salariului funcționarilor

publici, prin prevederile referitoare la salarizarea de bază a

funcționarilor public în funcție de treptele ocupate în ierarhia

funcției publice.

A mai reținut Curtea că a

admite teza reclamantei și a intervenienților ar echivala cu

situația creării unei noi legi a salarizării în materia

dedusă judecății, ceea ce ar contraveni principiului separației

puterilor în stat.

Împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs

intervenienții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

recurenții-intervenienți

susțin în

esență că soluția instanței de fond este

greșită, întrucât drepturile solicitate au fost suspendate pentru

perioada 2004 – 2006, prin O.U.G. nr. 92/2004 și O.G. nr. 2/2006, iar în

prezent sunt de drept în vigoare, conform art. 64 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 24/2000, astfel că trebuie să producă efecte, deoarece

este împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar

caracter formal.

Mai susțin

recurenții-intervenineți

că prejudiciul ce le-a fost creat prin neacordarea suplimentelor

respective are valoare patrimonială, fiind cert și actual, și

că acordarea sporurilor respective fiind prevăzută de lege nu

poate fi lăsată la aprecierea ordonatorilor de credite

.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de

recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art.

304

1

C. proc. civ., precum și cu reglementările incidente

cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele arătate în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 31 din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată, cu modificările și completările ulterioare:

„Art.31. - (1) Pentru activitatea

desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu

compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei

de salarizare.

(2) Funcționarii publici

beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile

legii.

(3) Salarizarea funcționarilor

publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea

sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici”.

Este necontestat faptul că

dispozițiile referitoare la suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada

2004-2006, prin O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea

drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici

pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 76/2005, și prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea

drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici

pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 417/2006.

De asemenea, este adevărat că,

potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la

expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția

afectată de suspendare reintră de drept în vigoare”.

Însă, în

cauză, d

reptul la salariu al funcționarilor publici este

reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și

îndatoriri” din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din

aceeași lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii

privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Or, în reglementările drepturilor

salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în vigoare

în perioada pentru care se solicită plata drepturilor nu a fost

prevăzut nici suplimentul postului și nici suplimentul

corespunzător treptei de salarizare.

Astfel fiind, a admite teza

recurenților și a obliga pe pârâtă să acorde suplimentul

postului și suplimentul treptei de salarizare, fiecare în procent de 25%

din salariul de bază, ar însemna ca instanța, în lipsa unor

reglementări și criterii legale, să stabilească procentual

cuantumul celor două sporuri.

Or, o asemenea situație

echivalează cu depășirea limitelor puterii

judecătorești limitate constituțional la aplicarea legii

pozitive și substituirea autorității judecătorești în

rolul ce revine puterii legislative, în speță de a adapta legea de

salarizare a funcționarilor publici, ori în rolul ce revine puterii

executive, în speță de a emite norme de organizare a executării

reglementărilor în litigiu.

Întemeiat a reținut Curtea de apel

că drepturile solicitate prin acțiune nu sunt drepturi de

creanță și bunuri în sensul art. 1 din Protocolul adițional

nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Este adevărat că în

jurisprudența CEDO s-a reținut, cu valoare de principiu, că

drepturile de creanță constituie un bun în sensul art. 1 din

Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

însă, mergând mai departe, CEDO a reținut că „o

creanță nu poate fi considerată bun în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1 decât dacă ea a fost constatată sau stabilită

printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat”

(CEDO, decizia din 18 octombrie 2002, cauza Fernandez-Molina Gonzales și

alții împotriva Spaniei).

Or, în cauză, dreptul solicitat de

reclamantă la plata suplimentului postului și a suplimentului

corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu își

găsește o justificare legală, nu reprezintă, în sensul

jurisprudenței CEDO, o creanță care să poată fi

calificată drept „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La pronunțarea deciziei, în temeiul

art. 329 alin.(3) teza finală C. proc. civ., Curtea are în vedere cu

deosebire Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 a Secțiilor Unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în

M.O.f., Partea I, nr. 880 din 16 decembrie 2009), prin care, în interpretarea

și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c)

și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, republicată, s-a stabilit că în lipsa

unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească

drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare.

În consecință, în raport de

cele mai sus reținute, Înalta Curte constată că sentința

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, este legală și

temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge

ca nefondat recursul declarat de intervenienți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.V.E., ș.a., împotriva

sentinței civile nr. 1706 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.