Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2373/2009

HOTĂRÂRE
23.06.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2373/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 68/F din 10 aprilie 2009 Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta SC P.F. SRL Galați prin administrator U.P. împotriva rezoluției nr. 299/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați. În baza art. 189-191 C. proc. pen., U.P. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 17 iunie 2008, administratorul SC P.F. SRL Galați, U.P., a formulat plângere penală împotriva procurorului G.M.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, fiind nemulțumit de modul de soluționare a cauzei penale privind pe M.A., fost director în cadrul Administrației Finanțelor Publice Galați și M.C., director judiciar al SC M.R.L. SRL Iași și solicitând tragerea sa la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, spălare de bani și complicitate la evaziune fiscală. Prin rezoluția nr. 111/P/2008 din 29 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorul G.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

în referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta sesizată nu există. Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei și sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați în legătură cu săvârșirea de către G.M. a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 26 C. pen. în referire la art. 9 din Legea nr. 241/2005, art. 26 C. pen. în referire la art. 23 din Legea nr. 652/2002, art. 272 C. pen., art. 290 C. pen. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că procurorul G.M. ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală; de altfel, nici petiționarul U.P. nu a putut arăta în ce anume ar consta pretinsa infracțiune de trafic de influență. Plângerea petentei SC P.F.

SRL Galați împotriva măsurii dispuse de procuror, potrivit dispozițiilor art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 299/II/2/2008 din 5 septembrie 2008 a procurorului șef al Serviciului Teritorial Galați din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Investită cu plângerea petiționarei împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 278 1 C. proc. pen., instanța de fond a constatat că aceasta este legală și temeinică. În fapt, față de procurorul G.M. nu s-au conturat indicii privind săvârșirea vreunei fapte penale, nemulțumirea petentei în legătură cu modul de soluționare de către procuror a unei cauze penale neputând constitui dovada săvârșirii unei infracțiuni și nici temeiul de tragere la răspundere penală a pretinsului făptuitor.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționara SC P.F. SRL Galați, fără a arăta motivele de casare. În concluziile orale, s-a susținut că în cauză nu s-a dispus o soluție de disjungere și nici nu se efectuează cercetări împotriva lui M.A. și M.C., în pofida dovezilor privind falsurile săvârșite de aceștia. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sentința penală nr. 68/F din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați este legală și temeinică. Instanța a verificat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 111/P/2008 din 29 iulie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constatând că soluția procurorului este justă.

Verificările efectuate nu au relevat niciun indiciu de stabilire a vreunei fapte penale de către procurorul G.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați și nici petiționara nu a fost în măsură să arate în ce ar consta pretinsa săvârșire a infracțiunii de trafic de influență, exprimându-și doar nemulțumirea în legătură cu soluția penală dispusă de procuror într-unul din dosarele formate în urma plângerilor petiționarei. Întrucât fapta sesizată nu există, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul G.M. Cât privește cursul cercetărilor ce se efectuează în legătură cu persoanele și faptele pentru care s-a disjuns dosarul nr. 111/P/2008, această chestiune excede obiectului cauzei și nu poate fi analizată în acest recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiționarei, dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC P.F. SRL Galați împotriva sentinței penale nr. 68/F din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iunie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2375/2010
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34/F din 5 martie 2010, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta SC P.F. SRL Galați prin administrato
ÎCCJ 2009-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordonanța din 29 iunie 2009, în Dosarul nr. 93/P/2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciu
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83982)
acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea. Prin urmare, hotărârea prin care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată formu
ÎCCJ 2010-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1249/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 184/F din 16 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, în Dosarul nr. 783/44/2008 s-a dispus respingerea, ca n
ÎCCJ 2009-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1772/2009
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 42 din 16 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul U.P. î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă