ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5778/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe . Prin sentința nr. 84/F din 25 mai 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC M.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele A.S.S.I. și SC A.T. SRL, în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Brașov a constatat că în stabilirea competenței materiale și funcționale a instanței de fond este necesar a stabili natura juridică a litigiului dedus judecății.

În acest sens prima instanță a reținut în fapt că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parțială a actului administrativ intitulat „Rezultate finale ale etapei de atribuire electronică - trafic județean, ședința din 30 mai 2008, în ce privește traseul 044 Drăgășani-Băbeni-Râmnicu-Vâlcea” și obligarea pârâtei A.S.S.I. la reluarea etapei de atribuire electronică a traficului județean și la refacerea rezultatelor finale ale acesteia, pe baza punctajelor obținute de participanți. Față de pretențiile reclamantei, Curtea de Apel Brașov a apreciat că sediul materiei cererii de chemare în judecată îl constituie legislația specială aplicabilă atribuirii traseelor de transport public de interes local, anume atribuirea contractelor de concesiune de transport rutier, reprezentată de Legea nr. 92/2007, O.U.G.

nr. 109/2005 și Legea nr. 51/2006. A reținut că potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 51/2006 acordarea licențelor de transport o realizează comisia locală din cadrul administrației publice locale (județene), iar art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 stabilește expres competența tribunalului pentru judecarea cauzelor, în primă instanță, având ca obiect achiziții publice, cum este și natura juridică a prezentului litigiu. A concluzionat prima instanță că în prezența unor norme juridice procedurale speciale cum sunt cele din domeniul achizițiilor publice, competența materială a instanței nu se mai stabilește în funcție de criteriile generale prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel încât competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță revine Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

2. Prezentarea cererilor de recurs formulate Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanta SC M.S. SRL și pârâta SC A.T. SRL. 2.1 Recurenta - pârâtă SC A.T. SRL a invocat motivul de nelegalitate circumscris prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și trimiterea dosarului spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov, ca fiind instanța competentă material să judece cauza, susținând în esență următoarele: - în mod greșit instanța de fond a pus în discuție competența materială de soluționare a cauzei raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, modificată, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, actul contestat nefiind un act administrativ oricum și reținând că serviciul de transport public local este reglementat prin alte acte normative (Legea nr. 92/2007 și Legea nr. 51/2006); - în nici un fel nu pot fi aplicabile raportului juridic dedus judecății prevederile O.U.G.

nr. 34/2006, actul contestat nefiind un act al autorității contractante în sensul art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006, privind achizițiile publice. 2.2 Recurenta - reclamantă SC M.S. SRL, la rândul său a criticat soluția primei instanțe, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență, în dezvoltarea acestui motiv că în mod greșit cererea sa a fost încadrată în categoria achizițiilor publice, în condițiile în care în cauză nu sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 34/2006. S-a mai arătat că în mod greșit a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov întrucât A.S.S.I., ca parte pârâtă chemată în judecată, este o instituție publică ce face parte din administrația publică centrală și nu locală, fiind așadar incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu referire la art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. care stabilesc în mod clar competența curților de apel ca instanțe de fond, în judecarea cererilor privind actele emise de autoritățile și instituțiile publice centrale. 3. Soluțiile instanței de control judiciar Înalta Curte, verificând în prealabil examinării criticilor arătate, regularitatea formulării celor două recursuri, reține că recurenta-reclamantă SC M.S. SRL, deși legal citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru legal datorată pentru promovarea prezentei căi de atac, în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei (fila 13 dosar recurs), nu și-a îndeplinit această obligație. Drept urmare, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (1) și (5) din Legea nr. 146/1997 precum și a art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995, cu referire la art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula acest recurs ca netimbrat. Examinând criticile recurentei-pârâte SC A.T. SA, raportat la soluția primei instanțe și față de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, recursul fiind nefondat, însă în considerarea celor în continuare prezentate, în substituirea considerentelor avute în vedere de prima instanță. Este adevărat, astfel cum susține recurenta-pârâtă că prezentului raport juridic dedus judecății nu îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 34/2006, privind achizițiile publice astfel încât competența materială a instanței ce urmează a soluționa cauza nu poate fi stabilită prin raportare la prevederile acestui act normativ.

Nu mai puțin însă, soluția primei instanțe, de declinare a judecării acțiunii de față în favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță de fond competentă material în cauză, este principial corectă. Reclamanta-recurentă SC M.S. SRL a formulat acțiunea de față în contradictoriu cu pârâtele A.S.S.I. și SC A.T.

SA solicitând anularea parțială a actului administrativ intitulat „Rezultatele finale ale etapei de atribuire electronică – trafic județean, ședința din 30 mai 2008 în ce privește traseul 044 Drăgășani - Băbeni – Râmnicu - Vâlcea” cuprins în Programul de transport 2008-2011 al județului Vâlcea și obligarea primei pârâte la reluarea etapei de atribuire electronică și refacerea rezultatelor finale ale acesteia cu luarea în considerare a unui punctaj determinat de vechimea reală pe acest traseu a societăților ce au solicitat atribuirea traseului 044. S-a arătat în cuprinsul acțiunii și rezultă de altfel și din actele existente la dosar (filele 14-22) că vechimea pe traseu este stabilită de Comisia paritară pentru atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport public județean, constituită prin H.C.J.

Vâlcea, potrivit Ordinului nr. 353/2007 al M.I.R.A. pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007, a serviciilor de transport public local, prin aceasta asigurându-se organizarea, reglementarea, coordonarea și controlul prestării serviciului de transport public local de persoane. Tot Consiliul Județean Vâlcea, ca anexă la H.C.J. Vâlcea nr. 68 din 18 aprilie 2008, a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei paritare pentru atribuirea traseelor cuprinse în Programul de transport public județean de persoane. Conform art. 19 din Ordinul nr. 353/2007, traseele cuprinse în programele de transport județene se atribuie operatorilor de transport rutier în cadrul unei ședințe de atribuire, de către Comisia paritară, iar licențele de traseu în transportul public județean de persoane prin curse regulate se acordă de A.R.R.

în baza hotărârilor comisiei paritare formate din reprezentanții Consiliului județean și reprezentanții agenției A.R.R. din județul respectiv. Este adevărat că A.S.S.I., înființată prin O.U.G. nr. 73/2007, gestionează și operează sistemul informatic de atribuire electronică a traseelor naționale din programele de transport județene, dar rezultatul atribuirii electronice este concretizat în Hotărârea Comisiei Paritare, aceasta având caracteristicile unui act administrativ unilateral, a cărei legalitate poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) și (3) din Legea nr. 92/2007, legea serviciilor de transport public local, consiliile județene sunt obligate să înființeze autorități județene de transport persoane prin care să organizeze și să reglementeze prestarea serviciului public de transport public de persoane între localitățile județului, cum a reținut instanța de fond.

Art. 17 din Legea nr. 92/2007, legea serviciilor de transport public local, prevede că autoritățile administrației publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziții, iar împotriva acestora, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii. Ordinul nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007 a conferit comisiilor paritare înființate prin H.C.J. competența de a emite acte în regim de putere publică. Prin urmare, actul administrativ de atribuire a traseului îl constituie, în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior, Hotărârea Comisiei Paritare, constituită prin H.C.J., iar nu operațiunea electronică de atribuire sau rezultatul acesteia.

Înalta Curte apreciază că este evident, așadar, că practic obiectul cererii reclamantei vizează un act, respectiv o operațiune ce intră în aria de competență a unei autorități publice județene, iar împrejurarea că această comisie nu are personalitate juridică nu este de natură a atrage automat competența materială a curții de apel, corespunzător calității de autoritate centrală a A.S.S.I. Aceasta întrucât, pe de o parte, în contenciosul administrativ competența materială este determinată de rangul autorității emitente a actului administrativ atacat, iar pe de altă parte, personalitatea juridică nu prezintă relevanță în stabilirea cadrului procesual, calitatea de autoritatea emitentă decurgând din capacitatea administrativă a structurii care a emis sau adoptat actul administrativ respectiv.

Cum în mod evident actul administrativ, respectiv operațiunea contestată este emisă de o autoritate publică locală în cadrul unui program de transport județean de persoane, se impune a se reține astfel cum a stabilit și instanța de fond făcând aplicarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, că tribunalul este competent să soluționeze cauza. Împrejurarea că persoana vătămată a chemat în judecată în calitate de pârâtă o autoritate publică centrală nu atrage, în mod automat, competența de judecată a cauzei în primă instanță în favoarea curții de apel. Așadar se va respinge ca nefondat recursul recurentului-pârât, cauza urmând a fi soluționată de secția de contencios administrativ a Tribunalului Brașov, instanță care va examina atât îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acțiunii formulate, cât și temeinicia acesteia, raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de SC M.S. SRL, împotriva sentinței nr. 84/F din 25 mai 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Respinge recursul declarat de SC A.T. SA împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2009.