ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5778/2009

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

.

Prin

sentința nr. 84/F din 25 mai 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

necompetenței materiale a instanței și a declinat

competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC M.S.

SRL în contradictoriu cu pârâtele A.S.S.I. și SC A.T. SRL, în favoarea

Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru

a hotărî astfel, Curtea de Apel Brașov a constatat că în stabilirea

competenței materiale și funcționale a instanței de fond

este necesar a stabili natura juridică a litigiului dedus

judecății.

În acest sens prima instanță a reținut în fapt că

obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea

parțială a actului administrativ intitulat „Rezultate finale ale

etapei de atribuire electronică - trafic județean, ședința

din 30 mai 2008, în ce privește traseul 044

Drăgășani-Băbeni-Râmnicu-Vâlcea” și obligarea pârâtei

A.S.S.I. la reluarea etapei de atribuire electronică a traficului

județean și la refacerea rezultatelor finale ale acesteia, pe baza

punctajelor obținute de participanți.

Față

de pretențiile reclamantei, Curtea de Apel Brașov a apreciat că

sediul materiei cererii de chemare în judecată îl constituie

legislația specială aplicabilă atribuirii traseelor de transport

public de interes local, anume atribuirea contractelor de concesiune de

transport rutier, reprezentată de Legea nr. 92/2007, O.U.G. nr. 109/2005

și Legea nr. 51/2006. A reținut că potrivit dispozițiilor art.

38 din Legea nr. 51/2006 acordarea licențelor de transport o

realizează comisia locală din cadrul administrației publice

locale (județene), iar art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006

stabilește expres competența tribunalului pentru judecarea cauzelor,

în primă instanță, având ca obiect achiziții publice, cum

este și natura juridică a prezentului litigiu.

A

concluzionat prima instanță că în prezența unor norme

juridice procedurale speciale cum sunt cele din domeniul achizițiilor

publice, competența materială a instanței nu se mai

stabilește în funcție de criteriile generale prevăzute de Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, astfel încât competența

materială de soluționare a cauzei în primă instanță

revine Tribunalului Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au

declarat recurs reclamanta SC M.S. SRL și pârâta SC A.T. SRL.

2.1 Recurenta - pârâtă SC A.T. SRL a invocat motivul

de nelegalitate circumscris prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului și trimiterea dosarului spre rejudecare la

Curtea de Apel Brașov, ca fiind instanța competentă material

să judece cauza, susținând în esență următoarele:

- în mod greșit instanța de fond a pus în

discuție competența materială de soluționare a cauzei

raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, modificată, privind

atribuirea contractelor de achiziție publică, actul contestat nefiind

un act administrativ oricum și reținând că serviciul de

transport public local este reglementat prin alte acte normative (Legea nr. 92/2007

și Legea nr. 51/2006);

- în nici un fel nu pot fi aplicabile raportului juridic

dedus judecății prevederile O.U.G. nr. 34/2006, actul contestat

nefiind un act al autorității contractante în sensul art. 255 din

O.U.G. nr. 34/2006, privind achizițiile publice.

2.2 Recurenta - reclamantă SC M.S. SRL, la rândul

său a criticat soluția primei instanțe, în temeiul art. 304 pct.

9 C. proc. civ., susținând în esență, în dezvoltarea acestui motiv

că în mod greșit cererea sa a fost încadrată în categoria

achizițiilor publice, în condițiile în care în cauză nu sunt incidente

prevederile O.U.G. nr. 34/2006. S-a mai arătat că în mod greșit a

fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Brașov întrucât A.S.S.I., ca parte pârâtă chemată în

judecată, este o instituție publică ce face parte din administrația

publică centrală și nu locală, fiind așadar incidente

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu referire la

art. 3 pct. 1 C. proc. civ. care stabilesc în mod clar competența

curților de apel ca instanțe de fond, în judecarea cererilor privind actele

emise de autoritățile și instituțiile publice centrale.

Înalta Curte, verificând în prealabil examinării

criticilor arătate, regularitatea formulării celor două

recursuri, reține că recurenta-reclamantă SC M.S. SRL, deși

legal citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru

legal datorată pentru promovarea prezentei căi de atac, în sumă

de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei (fila 13 dosar recurs), nu

și-a îndeplinit această obligație.

Drept urmare, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (1)

și (5) din Legea nr. 146/1997 precum și a art. 9 alin. (2) din O.G. nr.

32/1995, cu referire la art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., Înalta

Curte va anula acest recurs ca netimbrat.

Examinând criticile recurentei-pârâte SC A.T. SA,

raportat la soluția primei instanțe și față de prevederile

legale incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acestea nu pot fi primite, recursul fiind nefondat, însă în

considerarea celor în continuare prezentate, în substituirea considerentelor

avute în vedere de prima instanță.

Este adevărat, astfel cum susține

recurenta-pârâtă că prezentului raport juridic dedus

judecății nu îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 34/2006,

privind achizițiile publice astfel încât competența materială a

instanței ce urmează a soluționa cauza nu poate fi

stabilită prin raportare la prevederile acestui act normativ.

Nu mai puțin însă, soluția primei

instanțe, de declinare a judecării acțiunii de față în

favoarea Tribunalului Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, ca instanță de fond competentă material în cauză,

este principial corectă.

Reclamanta-recurentă SC M.S. SRL a formulat acțiunea

de față în contradictoriu cu pârâtele A.S.S.I. și SC A.T. SA solicitând

anularea parțială a actului administrativ intitulat „Rezultatele finale

ale etapei de atribuire electronică – trafic județean,

ședința din 30 mai 2008 în ce privește traseul 044 Drăgășani - Băbeni – Râmnicu - Vâlcea” cuprins în Programul de

transport 2008-2011 al județului Vâlcea și obligarea primei pârâte la

reluarea etapei de atribuire electronică și refacerea rezultatelor

finale ale acesteia cu luarea în considerare a unui punctaj determinat de vechimea

reală pe acest traseu a societăților ce au solicitat atribuirea traseului

044.

S-a arătat în cuprinsul acțiunii și

rezultă de altfel și din actele existente la dosar (filele 14-22) că

vechimea pe traseu este stabilită de Comisia paritară pentru

atribuirea traseelor cuprinse în programul de transport public județean,

constituită prin H.C.J. Vâlcea, potrivit Ordinului nr. 353/2007 al M.I.R.A.

pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007, a serviciilor de

transport public local, prin aceasta asigurându-se organizarea, reglementarea,

coordonarea și controlul prestării serviciului de transport public

local de persoane.

Tot Consiliul Județean Vâlcea, ca anexă la H.C.J.

Vâlcea nr. 68 din 18 aprilie 2008, a aprobat Regulamentul de organizare și

funcționare a Comisiei paritare pentru atribuirea traseelor cuprinse în Programul

de transport public județean de persoane.

Conform art. 19 din Ordinul nr.

353/2007, traseele cuprinse în programele de transport județene se

atribuie operatorilor de transport rutier în cadrul unei ședințe de

atribuire, de către Comisia paritară, iar licențele de traseu în

transportul public județean de persoane prin curse regulate se acordă

de A.R.R. în baza hotărârilor comisiei paritare formate din

reprezentanții Consiliului județean și reprezentanții

agenției A.R.R. din județul respectiv.

Este adevărat că A.S.S.I.,

înființată prin O.U.G. nr. 73/2007, gestionează și

operează sistemul informatic de atribuire electronică a traseelor

naționale din programele de transport județene, dar rezultatul

atribuirii electronice este concretizat în Hotărârea Comisiei Paritare,

aceasta având caracteristicile unui act administrativ unilateral, a cărei

legalitate poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art.

16 alin. (2) și (3) din Legea nr. 92/2007, legea serviciilor de transport

public local, consiliile județene sunt obligate să înființeze

autorități județene de transport persoane prin care să

organizeze și să reglementeze prestarea serviciului public de

transport public de persoane între localitățile județului, cum a

reținut instanța de fond.

Art. 17 din Legea nr. 92/2007,

legea serviciilor de transport public local, prevede că

autoritățile administrației publice locale adoptă

hotărâri sau emit dispoziții, iar împotriva acestora, persoanele

fizice sau juridice interesate se pot adresa instanței de contencios

administrativ, în condițiile legii.

Ordinul nr. 353/2007 pentru

aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 92/2007 a conferit comisiilor

paritare înființate prin H.C.J. competența de a emite acte în regim

de putere publică.

Prin urmare, actul

administrativ de atribuire a traseului îl constituie, în conformitate cu

dispozițiile legale menționate anterior, Hotărârea Comisiei

Paritare, constituită prin H.C.J., iar nu operațiunea

electronică de atribuire sau rezultatul acesteia.

Înalta Curte apreciază

că este evident, așadar, că practic obiectul cererii reclamantei

vizează un act, respectiv o operațiune ce intră în aria de

competență a unei autorități publice județene, iar

împrejurarea că această comisie nu are personalitate juridică nu

este de natură a atrage automat competența materială a

curții de apel, corespunzător calității de autoritate

centrală a A.S.S.I. Aceasta întrucât, pe de o parte, în contenciosul

administrativ competența materială este determinată de rangul

autorității emitente a actului administrativ atacat, iar pe de

altă parte, personalitatea juridică nu prezintă

relevanță în stabilirea cadrului procesual, calitatea de autoritatea

emitentă decurgând din capacitatea administrativă a structurii care a

emis sau adoptat actul administrativ respectiv.

Cum în mod evident actul

administrativ, respectiv operațiunea contestată este emisă de o

autoritate publică locală în cadrul unui program de transport

județean de persoane, se impune a se reține astfel cum a stabilit

și instanța de fond făcând aplicarea art. 10 alin. (1) teza I

din Legea nr. 554/2004, că tribunalul este competent să

soluționeze cauza.

Împrejurarea că

persoana vătămată a chemat în judecată în calitate de

pârâtă o autoritate publică centrală nu atrage, în mod automat,

competența de judecată a cauzei în primă instanță în

favoarea curții de apel.

Așadar se va respinge

ca nefondat recursul recurentului-pârât, cauza urmând a fi

soluționată de secția de contencios administrativ a Tribunalului

Brașov, instanță care va examina atât îndeplinirea

condițiilor de admisibilitate ale acțiunii formulate, cât și

temeinicia acesteia, raportat la dispozițiile Legii nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de SC M.S. SRL, împotriva sentinței nr. 84/F din 25 mai 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul declarat

de SC A.T. SA împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 decembrie 2009.