ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1047/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 590/42/2008

la Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC N. SRL Buzău a chemat in judecată A.R.R. și Consiliul Județean

Buzău prin A.J.T.

, solicitând instanței ca

prin sentința ce va pronunța, să dispună anularea procedurii de atribuire a

curselor

si licențelor de traseu în urma licitației desfășurate în

perioada 15-20 mai 2008 prin serviciul de internet în ședința de atribuire a

traseelor cuprinse în Programul

Național

prin Sistemul de Atribuire Electronica în Transport - SAET.

La primul

termen de judecată, 19 septembrie 2008, reclamanta și-a precizat obiectul

cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită anularea Hotărârii nr.

109 din 19 iunie 2008 emisă de Comisia Paritară pentru atribuirea traseelor

cuprinse în Programul de Transport Public de Persoane în sistem județean, în

urma licitației din luna mai 2008, prin care s-a procedat la atribuirea

licenței de traseu către

SC C&I C. SRL, solicitând astfel și introducerea în

cauză a A.S.S.I. și SC C&I C. SRL

În susținerea cererii de chemare în

judecată, reclamanta a depus la dosar contestațiile formulate de A.R.R. și

Consiliul județean Buzău.

In ședința publică din 17 octombrie 2008, instanța, din

oficiu, a invocat excepția ne

competenței materiale a Curții de Apel, potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepție ce a fost admisă

prin sentința nr. 208 din 17 octombrie 2008, competența de soluționare a

acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă fiind declinată în

favoarea Tribunalului Buzău, secția de contencios administrativ.

Curtea

de Apel Ploiești în considerentele sentinței atacate cu recurs, a reținut ca, competența

materială în contenciosul administrativ este determinată de natura actului

administrativ ce face obiectul litigiului, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, mai precis de emitentul actului,

în speță, actul administrativ de atribuire a traseului îl constituie Hotărârea

Comisiei Paritare constituită în baza hotărârii Consiliului Județean, astfel că

competența materială de soluționare a acțiunii aparține tribunalului, Secția de

contencios administrativ și nu Curții de Apel.

A.S.S.I.,

înființată prin O.U.G. nr. 73/2007 realizează sistemul național electronic de

atribuire a traseelor, pentru fiecare județ iar pe baza acestor rezultate,

Comisia paritară înființată în fiecare județ emite o hotărâre privind traseele

atribuite, obiectul acțiunii formulată de reclamantă fiind anularea Hotărârii

nr. 109 din 19 iunie 2008 emisă de această comisie, deci anularea unui act

administrativ emis de o autoritate publică județeană.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

recurs în termen legal, 5 zile de la pronunțare, pârâtele A.R.R. și SC C&I

C. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca

motiv de casare sau modificare art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, „când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii”, precum și dispozițiile art. 304/1 C. proc. civ.,

conform cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu

poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., instanța putând examina cauza sub toate aspectele.

Ambele recurente-pârâte, susțin în

esență, prin motivele de recurs formulate că, instanța de fond a încălcat principiul

disponibilității, principiu ce cuprinde și dreptul reclamantului de a stabili

persoana juridică împotriva căreia formulează acțiunea și care are calitate

procesuală pasivă, în procesul pe care l-a pornit chemând în judecată și A.R.R.

precum și A.S.S.I., ambele fiind autorități publice centrale ce determină

competența materială a Curții de Apel , potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și

art. 10 teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Mai precizează recurentele –pârâte, că,

competența materială a instanței este dată și de obiectul acțiunii reclamantei,

acela de „anulare totală a procedurii de atribuire”, contestând modul în care au

fost atribuite traseele, operațiune efectuată de către A.S.S.I., în temeiul

prevederilor O.U.G. nr. 73/2007, instituția publică în subordinea Ministerului

Comunicațiilor și Tehnologia Informației.

În speță, susțin recurentele, actul

administrativ unilateral, emis de o autoritate în regim de putere publică, în

vederea executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice este reprezentat de rezultatele atribuirii electronice din

30 mai 2008, conform informației făcută de A.S.S.I. și nu de Hotărârea Comisiei

Paritare nr. 109 din 19 iunie 2008, care reprezintă de fapt un efect al

rezultatelor atribuirii, conform dispozițiilor legale în vigoare în materie

serviciilor de transport local, ele neavând competența de a emite acte în regim

de putere publică.

Recursurile sunt nefondate și urmează a

fi respinse potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare .

Referitor la primul motiv de recurs

privind încălcarea principiului disponibilității, trebuie precizat că acesta

este neîntemeiat.

Reclamantul are într-adevăr dreptul de a

stabili persoana juridică împotriva căruia formulează acțiunea, însă potrivit art.

10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, instanța de contencios

administrativ este obligată să stabilească mai întâi cine este emitentul

actului ce face obiectul acțiunii în contencios administrativ, o autoritatea

publică locală sau centrală, fapt ce determină apoi stabilirea instanței

competente material a soluționa cauza.

În speță, la primul termen de judecată,

intimata-reclamantă a precizat obiectul cererii de chemare în judecată –

„anularea Hotărârii nr. 109 din 19 iunie 2008 emisă de Comisia Paritară pentru

atribuirea traseelor cuprinse în Programul de Transport Public de Persoane în

sistem județean”, actul administrativ atacat fiind așadar emis de o autoritate publică

județeană.

Pe de altă parte, cel care era în primul

rând interesat să critice soluția instanței de fond pe acest aspect era

reclamanta, or aceasta nu a declarat recurs în cauză.

Neîntemeiat este și cel de-al doilea

motiv de recurs, în sensul că instanța de fond a stabilit greșit că emitent al

actului administrativ atacat este o autoritate publică județeană și nu o

autoritate publică centrală A.S.S.I.

Actul administrativ atacat în speță,

potrivit precizării de acțiune formulate de intimata-reclamantă îl reprezintă Hotărârea

nr. 109 din 19 iunie 2008 a Comisiei Paritare, Comisie înființată prin Hotărâre

a Consiliului județean, potrivit Ordinului nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor

de aplicare a Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local,

prin aceasta asigurându-se organizarea, reglementarea, coordonarea și controlul

prestării serviciului de transport public local de persoane.

Conform art. 19 din acest Ordin , așa cum

corect reține și instanța de fond, traseele cuprinse în programele de transport

județene se atribuie operatorilor de transport rutier în cadrul unei ședințe de

atribuire, de către Comisia paritară, iar licențele de traseu în transportul

public județean de persoane prin curse regulate se acordă de A.R.R. în baza

hotărârilor comisiei paritare formate din reprezentanții Consiliului județean și

reprezentanții agenției Autorității Rutiere Române din județul respectiv.

Este adevărat că A.S.S.I., înființată

prin O.U.G. nr. 73/2007, gestionează și operează sistemul informatic de

atribuire electronică a traseelor naționale din programele de transport județene,

dar rezultatul atribuirii electronice este concretizat în Hotărârea Comisiei

Paritare, în speță nr. 109 din 19 iunie 2008, aceasta având caracteristicile

unui act administrativ unilateral, a cărei legalitate poate fi cenzurată pe

calea contenciosului administrativ, așa, cum în mod corect a reținut și

instanța de fond.

Cum actul administrativ unilateral a fost

emis de o autoritate publică locală, în mod just instanța de fond făcând

aplicarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, a stabilit că este

competent a soluționa cauza tribunalul.

Împrejurarea că persoana vătămată a

chemat în judecată în calitate de pârâtă și o autoritate publică centrală nu

atrage, în mod automat, competența de judecată a cauzei în primă instanță în

favoarea curții de apel.

Cât privește pe recurenta-pârâtă A.R.R., este

de observat ca prin motivele de recurs formulate nu pretinde că ar fi emitenta actului

administrativ atacat în contencios, ba mai mult la instanța de fond a invocat

chiar lipsa calității procesuale pasive, ea neavând competență în ceea ce

privește transportul public județean potrivit Legii nr. 92/2007 care stabilește

cadrul juridic privind autorizarea și organizarea serviciilor de transport public

în județ.

Având în vedere considerentele expuse,

recursurile formulate de cele două pârâte urmează a fi respinse în baza art.

312 C. proc. civ., în cauză neexistând motive de nelegalitate și netemeinicie a

sentinței instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâtele A.R.R. și SC C&I C. SRL București împotriva sentinței nr. 208 din

17 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25

februarie 2009.