ÎCCJ, decizie (scj.ro #84911)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84911) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Comisie

paritară

. Hotărâre de acordare a

licenței de traseu. Contestare. Instanță competentă să

judece litigiul.

Legea

nr

.

554/2004,

art

. 10 alin.(1)

Legea

nr

. 92/ 2007

Cuprins

pe materii: Drept procesual civil

Indice

alfabetic: Autoritatea Rutieră Română

comisie

paritară

competență materială

licență de traseu

transport public

operator de transport

Potrivit

art

. 19

din Ordinul ministrului Internelor și Reformei Administrative

nr

. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii

nr

. 92/2007, legea serviciilor de transport public local,

traseele cuprinse în programele de transport județene se atribuie

operatorilor de transport rutier în cadrul unei ședințe de atribuire,

de către Comisia

paritară

, iar

licențele de traseu în transportul public județean de persoane prin

curse regulate, se acordă de Autoritatea Rutieră Română în baza

hotărârilor comisiei

paritare

formate din

reprezentanții Consiliului județean și reprezentanții

agenției Autorității Rutiere Române din Județul respectiv.

Litigiul având ca obiect anularea hotărârii unei comisii

paritare

înființată în temeiul acestui ordin,

este de competența de soluționare a tribunalului, independent de

împrejurarea că persoana vătămată a chemat în judecată

în calitate de pârâtă și o autoritate publică centrală –

Autoritatea Rutieră Română–  instituția publică

emitentă a hotărârii atacate, comisia

paritară

,

având rangul unei autorități publice locale.

ICCJ,

Secția contencios administrativ și fiscal, decizia

nr

. 1047 din 25 februarie 2009

Prin

cererea

înregistrată  la Curtea de Apel

Ploiești, reclamanta  S.C. N. S.R.L. Buzău a chemat în

judecată Autoritatea Rutieră Română și Consiliul

Județean Buzău prin Autoritatea

Județeană

de Transport, solicitând să se dispună anularea procedurii de

atribuire a curselor

si licențelor de traseu în urma licitației

desfășurate în perioada 15-20.05.2008 prin serviciul de

internet

în ședința de atribuire a traseelor

cuprinse în Programul

Național prin

Sistemul de Atribuire Electronica în Transport - SAET.

Reclamanta și-a precizat ulterior acțiunea, în

sensul că a solicitat anularea Hotărârii

nr

.

109/2008 emisă de Comisia

Paritară

, în urma

licitației din luna mai 2008, prin care s-a procedat la atribuirea

licenței de traseu către

S.C. C&I C. S.R.L.,

solicitând  introducerea  în cauză a Agenției pentru

Serviciile Societății Informaționale și S.C. C&I C.

S.R.L.

Instanța, din oficiu, a invocat

excepția

ne

competenței

materiale a Curții de Apel, excepție ce a fost admisă prin

sentința

nr

. 208 din 17 octombrie  2008,

competența de soluționare a acțiunii fiind declinată în

favoarea Tribunalului Buzău – Secția de contencios administrativ.

În considerentele  sentinței s-a reținut

că, în  contenciosul administrativ, competența materială

este determinată de natura actului administrativ ce face obiectul

litigiului, potrivit

art

. 10 alin.(1) din Legea

nr

. 554/2004, mai precis de emitentul actului, în

speță, actul administrativ de atribuire a traseului îl constituie

Hotărârea Comisiei

Paritare

constituită în

baza hotărârii Consiliului Județean, astfel încât competența

materială de soluționare a acțiunii aparține tribunalului

și nu Curții de Apel.

Împotriva  acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele Autoritatea

Rutieră Română  și S.C. C&I C. S.R.L.,  invocând

dispozițiile

art

. 304

pct

.

9 și

art

. 304

1

C.proc.civ

.

Ambele recurente susțin prin motivele de recurs că, instanța de

fond a încălcat principiul disponibilității, principiu ce

cuprinde și dreptul reclamantului de a stabili persoana juridică

împotriva  căreia formulează acțiunea și care are

calitate procesuală pasivă, în procesul pe care l-a  pornit

chemând în judecată și Autoritatea Rutieră Română precum

și Agenția pentru Serviciile Societății

Informaționale, ambele  fiind autorități publice centrale

ce determină competența  materială a Curții  de

Apel, potrivit

art

. 3

pct

.

1

C.proc.civ

. și

art

.

10 teza a II-a din Legea

nr

. 554/2004.

Competența materială a instanței este dată și de

obiectul acțiunii, acela de „anulare totală a procedurii de

atribuire”, contestându-se  modul în care  au fost atribuite

traseele, operațiune efectuată de către ASSI, în temeiul

prevederilor O.U.G.

nr

. 73/2007, instituția

publică în

subordinea

Ministerului

Comunicațiilor și Tehnologia Informației.

În speță, actul administrativ unilateral, emis de o autoritate

în regim de  putere publică, în vederea  executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice  este reprezentat  de  rezultatele

atribuirii electronice  din 30 mai 2008, conform  informației

făcută de Agenția pentru Serviciile Societății

Informaționale și nu de Hotărârea Comisiei

Paritare

,

care reprezintă de fapt un efect al rezultatelor atribuirii, conform

dispozițiilor legale în vigoare în materie serviciilor  de transport

local, ele

neavând

competența de a emite acte în

regim  de putere publică.

Recursurile  sunt

nefondate

.

Referitor la primul motiv de recurs privind încălcarea principiului

disponibilității, acesta este neîntemeiat.

Reclamantul  are într-adevăr dreptul de a stabili persoana

juridică împotriva  căruia formulează acțiunea,

însă  potrivit

art

. 10  alin.(1)

din Legea  contenciosului administrativ, instanța  de contencios

administrativ este obligată să stabilească   mai întâi

cine este  emitentul actului ce face obiectul acțiunii în contencios

administrativ – o autoritatea publică  locală sau centrală,

fapt ce determină apoi stabilirea instanței competente material a

soluționa cauza.

În speță, la primul termen de judecată, intimata –

reclamantă a precizat obiectul cererii de chemare în judecată –

„anularea Hotărârii

nr

. 109 din 19 iunie 2008

emisă de Comisia

Paritară

pentru atribuirea

traseelor cuprinse în Programul de Transport Public de Persoane în sistem

județean”, actul administrativ atacat  fiind așadar emis de o

autoritate  publică județeană.

Pe de altă parte, cel care era în primul rând interesat să critice

soluția instanței de fond pe acest aspect era reclamanta, or aceasta

nu a declarat recurs în cauză.

Neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că

instanța de fond a stabilit greșit că emitent al actului

administrativ atacat este o autoritate publică județeană și

nu  o autoritate  publică centrală Agenția pentru

Serviciile  Societății Informaționale.

Actul administrativ atacat, potrivit precizării de acțiune

formulată de intimata – reclamantă  îl reprezintă

Hotărârea

nr

.  109/2008 a Comisiei

Paritare

,  Comisie înființată prin Hotărâre

a Consiliului județean, potrivit Ordinului

nr

.

353/2007 pentru aprobarea  Normelor de aplicare a Legii

nr

. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local,

prin aceasta asigurându-se organizarea, reglementarea, coordonarea și

controlul  prestării serviciului de transport public local de

persoane.

Conform

art

. 19 din acest Ordin , așa cum corect

reține și instanța de fond, traseele cuprinse în

programele  de transport județene se atribuie operatorilor de

transport rutier în cadrul unei ședințe de atribuire, de către

Comisia

paritară

, iar licențele de traseu

în transportul public județean  de persoane  prin curse regulate

se acordă de Autoritatea Rutieră Română  în baza

hotărârilor  comisiei

paritare

formate din

reprezentanții Consiliului județean  și reprezentanții

agenției Autorității Rutiere Române din județul respectiv.

Este adevărat că Agenția pentru Serviciile Societății

Informaționale, înființată prin O.U.G.

nr

.

73/2007, gestionează și operează sistemul informatic de

atribuire electronică a traseelor naționale din programele de

transport județene, dar rezultatul atribuirii electronice este concretizat

în Hotărârea Comisiei

Paritare

,  aceasta

având caracteristicile unui act administrativ unilateral, a cărei

legalitate poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ,

așa, cum în mod corect  a reținut și instanța de fond.

Cum actul administrativ unilateral a fost emis de o  autoritate

publică locală, în mod just instanța de fond  făcând

aplicarea

art

. 10 alin.(1) teza I din Legea

nr

. 554/2004, a stabilit că este competent a

soluționa cauza  tribunalul.

Împrejurarea că persoana vătămată a chemat în judecată

în calitate de pârâtă și o autoritate publică centrală nu

atrage, în mod automat, competența de judecată a cauzei  în

primă instanță în favoarea curții de apel.

Cât privește pe recurenta Autoritatea Rutieră Română,  este

de observat că prin motivele de recurs formulate nu pretinde că ar fi

emitenta actului administrativ atacat, ba mai mult la instanța de fond a

invocat chiar lipsa calității procesuale pasive, ea

neavând

competență în ceea ce privește

transportul public județean potrivit Legii

nr

.

92/2007 care stabilește cadrul juridic privind autorizarea și

organizarea serviciilor de transport  public în județ.

Având în vedere  considerentele expuse, recursurile formulate de cele

două pârâte

au fost respinse, în baza

art

. 312

C.proc.civ

., în cauză

neexistând

motive de

nelegalitate

și netemeinicie a sentinței

instanței de fond.