ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1825/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1043 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamantul D.P., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor. S-a luat act de renunțarea la judecata petitului privind anularea adresei nr. 2531 din 7 noiembrie 2006 emisă de Instituția Prefectului județului Gorj. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Reclamantul D.P. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren menționate în acțiune, în baza Legii nr. 247/2005 adresată Comisiilor locale Fărcășești și Ciuperceni, județul Gorj (f. 18 și 20 dosarul Judecătoriei Sibiu).

Potrivit relațiilor și documentației comunicate de cele două comisii depuse la f. 54 – 64 și la f. 71 – 75, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate a fost în curs de finalizare, iar suprafețele de teren neacordate până în prezent s-au regăsit fizic și au putut fi acordate în natură. Mai mult, Comisia locală Ciuperceni a arătat că, reconstituirea dreptului de proprietate a fost validată încă în baza Legii nr. 18/91 asupra unei suprafețe de 6,12 ha teren agricol prin hotărârea Comisiei județene Gorj nr. 77/1991, pentru 0,38 ha teren cu vegetație forestieră prin hotărârea nr. 1606/1995 și pentru 3,18 ha teren cu vegetație forestieră prin hotărârea nr. 3119/2002 a aceleiași comisii.

Din aceste relații s-a conturat că reclamantul avea dreptul la reconstituire pe suprafețele de teren invocate în acțiune, care i-au fost preluate abuziv de Statul Român sau în CAP. Reținând însă că procedura de reconstituire era în faza finală, s-a găsit prematură cererea de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul de Finanțe la plata de despăgubiri pentru privarea de libertate, în cazul de față neintervenind nici un impediment la punerea în posesie asupra terenurilor respective și la eliberarea titlului de proprietate. Dimpotrivă, în speță s-a confirmat că restituirea în natură a proprietăților a fost posibilă pe vechile amplasamente, reclamantul urmând a fi repus în toate drepturile.

După cum s-a putut observa, situația nu era comparabilă cu cea avută în vedere prin hotărârile judecătorești, la care reclamantul a făcut frecvent referire, respectiv sentința civilă nr. 8663/2005 a Judecătoriei Sibiu și decizia civilă nr. 494/2006 a Tribunalului Sibiu (f. 40 – 41). Soluțiile pronunțate în acea cauză, s-au întemeiat pe faptul că deși deținea o hotărâre irevocabilă (sentința civilă nr. 7739/2001 a Judecătoriei Târgu Jiu) prin care i s-a recunoscut dreptul la restituirea suprafeței de 17,44 teren agricol și se obligau comisiile de fond funciar să-l înscrie în anexa cu persoanele fizice pentru care nu existau suprafețe disponibile și cărora li se vor achita despăgubiri, s-a constatat că reclamantului nu i-au fost acordate despăgubirile cuvenite pentru acel teren, deși restituirea în natură s-a dovedit imposibilă.

Raportat la o atare stare de fapt, s-a reținut că pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanțe, avea calitate procesuală pasivă. În cauza de față însă, dezinteresul reclamantului pentru restituirea efectivă a proprietăților, dat fiind că erau amplasate la 300 km de actualul său domiciliu, nu constituie un motiv justificat pentru obligarea Statului Român la despăgubiri, la valoarea de circulație a terenurilor pe piața liberă. Nu s-a putut reține nici o prejudiciere a reclamantului odată ce s-a dovedit că s-a procedat la restituirea lor în natură. Predarea în posesie a fost întârziată în cazul terenurilor situate în comuna Ciuperceni, tocmai din cauza reclamantului care, în ciuda solicitărilor organelor abilitate în acest sens, nu s-a prezentat pentru întocmirea actelor, așa cum a rezultat din adresele comisiei locale aflate la dosar.

În cazul celor situate în comuna Fărcășești, întocmirea proiectului parcelar și a proceselor verbale de punere în posesie era în stadiu de finalizare. Iată că în speță s-a tins tocmai la respectarea dreptului de proprietate și până nu se va dovedi contrariul, Statul Român nu poate fi obligat la despăgubiri. Văzând deopotrivă că în același sens au fost și dispozițiile din legile speciale de reparație, s-a respins în consecință acțiunea formulată și precizată. În baza art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind anularea adresei nr. 2531/2006 a Instituției Prefectului județul Gorj. Pârâtul nu a solicitat, justificat, cheltuieli de judecată în cauză.

Prin decizia civilă nr. 48 din 20 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus respingerea apelului formulat de reclamantul D.P. împotriva sentinței civile nr. 1043 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Din cererea introductivă și din precizările depuse ulterior acțiunii reclamantului s-a conturat ca fiind una în pretenții, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru neîndeplinirea obligațiilor derivând din aplicarea legilor fondului funciar cu privire la mai multe suprafețe solicitate. În concluziile scrise depuse în fața instanței de apel reclamantul arată că normele legale aplicabile speței ar fi cele din domeniul răspunderii civile delictuale cât și dispozițiile art. 1 din Primul protocol adițional la CEDO și ale art. 480 C. civ.

Totodată, în cuprinsul acestor concluzii scrise reclamantul subliniază că despăgubirile solicitate nu au ca temei legile fondului funciar ci dispoziții ale dreptului comun. În raport de toate acestea, ținând cont de necesitatea respectării principiului disponibilității care guvernează procesul civil, de valoarea obiectivului acțiunii dar având în vedere și faptul că în speță nu au fost atacate acte de natura celor care au atras competența de soluționare a judecătoriei în primă instanță conform art. 53 din Legea nr. 18/1991, Curtea constată că tribunalul în mod corect a judecat în fond cererea de chemare în judecată promovată de reclamant. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Greșelile sale de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului, nu au fost soluționate în termenele legale prevăzute de lege, de către Statul Român, iar de la data adoptării legii fondului funciar și până în prezent, în mod culpabil organele Statului Român au stat în pasivitate prejudiciindu-l pe reclamant, bunurile proprietatea sa fiind exploatate de către autoritățile locale, ori lăsate în paragină. Solicită admiterea pretențiilor sale. Statul Român prin organele sale au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, deoarece, reintrarea recurentului în posesia bunului se datorează culpei reclamantului, iar ca temei al dezdăunării nu poate fi invocată distanța mare de la domiciliul recurentului până la teren atâta vreme cât reconstituirea dreptului s-a făcut pe vechiul amplasament.

Examinând cererea de recurs instanța reține următoarele: Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești cu excepțiile prevăzute de lege se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 și art. 3. Art. 11 din aceeași lege statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care se exercită căile ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Conform art. 20 din Legea privind taxele judiciare de timbru prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Așa fiind și întrucât recurentului i s-a pus în vedere să indice suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru precum și obligația de plată a taxei judiciare de timbru dar nu s-a conformat acestei obligații, recursul declarat urmează a fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul D.P. împotriva deciziei nr. 48 A din 20 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010 .