ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4463/2004

HOTĂRÂRE
10.06.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4463/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 16 martie 2001

reclamanții V.C. și J.(fostă V.)E. au chemat în judecată pe pârâții Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Gorj, Regia Națională a

Pădurilor, Direcția Silvică Gorj și Consiliul Local al comunei Schela pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați a lăsa în deplină proprietate

și posesie « Muntele Chenea », situat în comuna Schela (fostă

Sâmbotin), județul Gorj, în suprafață de 990,6800 ha, conform planului ridicat

de inginerul hotarnic B.I. și autorizat de Tribunalul Gorj prin jurnalul

9301/1900, având următoarele vecinătăți: la nord – fosta graniță dintre

Transilvania și muntele Dumitra; la sud și est – muntele Porceni; la vest –

muntele Porceni, printre pâraiele Chenea și Bratcu.

Reclamanții au mai cerut ca pârâții

să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie toate

construcțiile și plantațiile situate pe terenul mai sus menționat.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că sunt proprietarii muntelui Chenea, în suprafață de 990,6800 ha,

dobândit prin cumpărare în anul 1947, prin acte încheiate în formă autentică și

înregistrate în registrele de transcripțiuni ale Tribunalului Gorj sub nr. 2750

din 24 mai 1947; nr. 2724 din 24 mai 1947; nr. 1984 din 8 aprilie 1947 și nr. 1983

din 8 aprilie 1947. Legea nr. 1/2001 conține prevederi prin care se poate

obține doar o restituire parțială a proprietății, situație în care aceasta are

doar o aplicabilitate restrânsă, limitată la cele 10 ha de pădure pe care

dispune a fi restituite, astfel că pentru suprafețele ce exced acesteia sunt

aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

În limita celor 10 ha pădure

restituibile prin Legea nr. 1/2000, reclamanții au arătat că se supun

procedurilor prevăzute de acest act normativ, însă pentru restul terenului, până

la concurența a 990,6800 ha, consideră că sunt în drept a apela la dreptul

comun pentru a le fi restituite, deoarece sunt proprietari de drept ai

terenului, exhibând un titlu perfect valabil, opozabil

erga omnes

,

inclusiv Statului Român, care a preluat terenul prin abuz, fără titlu.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția

Silvică Gorj a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că suprafața de

teren forestier revendicată de către reclamanți face parte din domeniul public

fiind în administrarea Direcției Silvice Gorj, Ocolul Silvic Bumbești-Jiu. În

ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

acoperite cu vegetație forestieră, aceasta este reglementată de legi speciale,

respectiv Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, în care se prevede o procedură

specială privind reconstituirea dreptului de proprietate în limita suprafeței

de 10 ha. de proprietar deposedat.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 125 din 28 august 2001 a

respins acțiunea formulată de reclamanți, soluție confirmată de Curtea de Apel

Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 82 din 6 iunie 2002, a respins

ca nefondat apelul reclamanților V.C. și J.(fostă V.)E.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au reținut și motivat că potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,

bunurile preluate de Stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii

proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale

de reparație.

Situația terenului revendicat de

reclamanți este reglementată prin Legea nr. 1/2000 și prin urmare, existând o

lege specială de reparație, trebuie urmată procedura prevăzută de aceasta

pentru restituirea în natură a terenului sau pentru obținerea despăgubirilor,

fiind exclusă calea dreptului comun, respectiv acțiunea în revendicare.

Împotriva deciziei dată în apel prin

care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal au declarat recurs

reclamanții V.C. și J. (fostă V.)E. care au criticat hotărârile pronunțate în

cauză întrucât: instanțele au încălcat prevederile art. 21 din Constituția

României și art. 6 din Legea nr. 213/1998; instanța de apel a refuzat să

analizeze motivele de apel cu care a fost investită de reclamanți; deoarece

Legea nr. 1/2000 permite restituirea terenurilor forestiere doar în limita a 10

ha. de pădure de proprietar deposedat, prezenta acțiune vizează restul de

suprafață de pădure, ce excede prevederile legii menționate, demersul judiciar

având ca temei prevederile art. 480 C. civ.

Recursul este nefondat, în temeiul

considerentelor care succed:

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 213 din 17 noiembrie 1998, bunurile preluate de Stat fără titlu valabil,

inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de

foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi

speciale de reparație.

Or, nemișcătorul revendicat de

reclamanți în prezentul litigiu face obiectul unei legi speciale de reparație

și anume Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, act

normativ special, cu caracter reparatoriu, ce a fost adoptat și a intrat în

vigoare mai înaintea promovării acțiunii introductive de instanță (16 martie

2001).

Legea nr. 1/2000 consacră principiul

reparării integrale în natură sau, în subsidiar, prin echivalent a

prejudiciului cauzat foștilor proprietari, fie ca urmare a trecerii forțate în

proprietatea fostelor cooperative agricole de producție ori, după caz, a Statului

a terenurilor cu sau fără construcții prevăzute de Legea nr. 18/1991, fie ca

urmare a preluării în orice mod a acestor terenuri de către fostele cooperative

agricole de producție sau de către stat după 6 martie 1945.

Legea nr. 1/2000 cuprinde însă și reglementări

referitoare la limitele reconstituirii dreptului de proprietate privată,

făcându-se distincție între retrocedarea terenurilor agricole și retrocedarea

terenurilor forestiere.

În ceea ce privește situația

terenurilor forestiere, aspect ce se referă la demersul judiciar al

reclamanților în cauza de față, Legea nr. 1/2000, art. 24 alin. (1), stabilește

limita maximă de retrocedare a unor atare terenuri pentru persoanele fizice, în

sensul că restituirea se face în limita suprafețelor pe care le-au avut în

proprietate, dar nu mai mult de 10 ha de proprietar deposedat.

A doua reglementare referitoare la

limitele reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

forestiere are mai mult un caracter procedural. Astfel, art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 1/2000 prevede că dispozițiile art. 12 din Legea fondului funciar nr.

18/1991, republicată, privind stabilirea dreptului de proprietate prin

reconstituire, precum și dispozițiile procedurale prevăzute la art. 51 – 59 din

aceeași lege se aplică în mod corespunzător la reconstituirea dreptului de

proprietate, potrivit prezentei legi.

Această ultimă reglementare are

corespondent în dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora,

în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate

face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite

de lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de

chemare în judecată.

Pe cale de consecință, potrivit

reglementărilor în vigoare la data introducerii acțiunii, reclamanților li se

putea reconstitui dreptul de proprietate privată asupra terenului forestiere

numai în limita suprafeței amintite (10 ha. de proprietar deposedat) și numai

dacă ar fi urmat procedura prealabilă instituită de art. 51 – 59 din Legea nr. 18/1991,

dovadă pe care ei nu au făcut-o.

Față de cele ce preced, recursul

reclamanților se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții V.C. și J.E. împotriva deciziei nr. 82 din 6 iunie 2002

a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,91
ÎCCJ, Secția penală
A. a susținut că s-a reușit stabilirea adevăraților proprietari în acest munte pe perioada 1908 - 1948, urmând a face raportare și la dispozițiile Codului silvic intrat în vigoare la data de 09.04.1910, pentru a se stabili dacă în perioada
ÎCCJ 2010-03-17
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1825/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1043 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamantul D.P., în contra
ÎCCJ 2005-02-25
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1503/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3225/2002, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâtul P.M., solicitând să fie obligat să-i lase în deplină proprie
ÎCCJ 2007-02-19
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1526/2007
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele. Prin sentința civilă nr. 311 din 27 octombrie 2004 Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâtei SC C.E.R. SA,
ÎCCJ 2003-12-18
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5492/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2001 la Tribunalul Gorj reclamantul M.N. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Comunei Dănești prin
Sursă