ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4463/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 16 martie 2001 reclamanții V.C. și J.(fostă V.)E. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Gorj, Regia Națională a Pădurilor, Direcția Silvică Gorj și Consiliul Local al comunei Schela pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați a lăsa în deplină proprietate și posesie « Muntele Chenea », situat în comuna Schela (fostă Sâmbotin), județul Gorj, în suprafață de 990,6800 ha, conform planului ridicat de inginerul hotarnic B.I. și autorizat de Tribunalul Gorj prin jurnalul 9301/1900, având următoarele vecinătăți: la nord – fosta graniță dintre Transilvania și muntele Dumitra; la sud și est – muntele Porceni; la vest – muntele Porceni, printre pâraiele Chenea și Bratcu.

Reclamanții au mai cerut ca pârâții să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie toate construcțiile și plantațiile situate pe terenul mai sus menționat. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii muntelui Chenea, în suprafață de 990,6800 ha, dobândit prin cumpărare în anul 1947, prin acte încheiate în formă autentică și înregistrate în registrele de transcripțiuni ale Tribunalului Gorj sub nr. 2750 din 24 mai 1947; nr. 2724 din 24 mai 1947; nr. 1984 din 8 aprilie 1947 și nr. 1983 din 8 aprilie 1947. Legea nr. 1/2001 conține prevederi prin care se poate obține doar o restituire parțială a proprietății, situație în care aceasta are doar o aplicabilitate restrânsă, limitată la cele 10 ha de pădure pe care dispune a fi restituite, astfel că pentru suprafețele ce exced acesteia sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

În limita celor 10 ha pădure restituibile prin Legea nr. 1/2000, reclamanții au arătat că se supun procedurilor prevăzute de acest act normativ, însă pentru restul terenului, până la concurența a 990,6800 ha, consideră că sunt în drept a apela la dreptul comun pentru a le fi restituite, deoarece sunt proprietari de drept ai terenului, exhibând un titlu perfect valabil, opozabil erga omnes , inclusiv Statului Român, care a preluat terenul prin abuz, fără titlu. Prin întâmpinare, pârâta Direcția Silvică Gorj a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că suprafața de teren forestier revendicată de către reclamanți face parte din domeniul public fiind în administrarea Direcției Silvice Gorj, Ocolul Silvic Bumbești-Jiu.

În ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor acoperite cu vegetație forestieră, aceasta este reglementată de legi speciale, respectiv Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, în care se prevede o procedură specială privind reconstituirea dreptului de proprietate în limita suprafeței de 10 ha. de proprietar deposedat. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 125 din 28 august 2001 a respins acțiunea formulată de reclamanți, soluție confirmată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 82 din 6 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanților V.C. și J.(fostă V.)E. Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut și motivat că potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de Stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Situația terenului revendicat de reclamanți este reglementată prin Legea nr. 1/2000 și prin urmare, existând o lege specială de reparație, trebuie urmată procedura prevăzută de aceasta pentru restituirea în natură a terenului sau pentru obținerea despăgubirilor, fiind exclusă calea dreptului comun, respectiv acțiunea în revendicare. Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal au declarat recurs reclamanții V.C. și J. (fostă V.)E. care au criticat hotărârile pronunțate în cauză întrucât: instanțele au încălcat prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Legea nr. 213/1998; instanța de apel a refuzat să analizeze motivele de apel cu care a fost investită de reclamanți; deoarece Legea nr. 1/2000 permite restituirea terenurilor forestiere doar în limita a 10 ha.

de pădure de proprietar deposedat, prezenta acțiune vizează restul de suprafață de pădure, ce excede prevederile legii menționate, demersul judiciar având ca temei prevederile art. 480 C. civ. Recursul este nefondat, în temeiul considerentelor care succed: Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998, bunurile preluate de Stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Or, nemișcătorul revendicat de reclamanți în prezentul litigiu face obiectul unei legi speciale de reparație și anume Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, act normativ special, cu caracter reparatoriu, ce a fost adoptat și a intrat în vigoare mai înaintea promovării acțiunii introductive de instanță (16 martie 2001). Legea nr. 1/2000 consacră principiul reparării integrale în natură sau, în subsidiar, prin echivalent a prejudiciului cauzat foștilor proprietari, fie ca urmare a trecerii forțate în proprietatea fostelor cooperative agricole de producție ori, după caz, a Statului a terenurilor cu sau fără construcții prevăzute de Legea nr. 18/1991, fie ca urmare a preluării în orice mod a acestor terenuri de către fostele cooperative agricole de producție sau de către stat după 6 martie 1945. Legea nr. 1/2000 cuprinde însă și reglementări referitoare la limitele reconstituirii dreptului de proprietate privată, făcându-se distincție între retrocedarea terenurilor agricole și retrocedarea terenurilor forestiere.

În ceea ce privește situația terenurilor forestiere, aspect ce se referă la demersul judiciar al reclamanților în cauza de față, Legea nr. 1/2000, art. 24 alin. (1), stabilește limita maximă de retrocedare a unor atare terenuri pentru persoanele fizice, în sensul că restituirea se face în limita suprafețelor pe care le-au avut în proprietate, dar nu mai mult de 10 ha de proprietar deposedat. A doua reglementare referitoare la limitele reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor forestiere are mai mult un caracter procedural. Astfel, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 prevede că dispozițiile art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, privind stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire, precum și dispozițiile procedurale prevăzute la art. 51 – 59 din aceeași lege se aplică în mod corespunzător la reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit prezentei legi.

Această ultimă reglementare are corespondent în dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Pe cale de consecință, potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii acțiunii, reclamanților li se putea reconstitui dreptul de proprietate privată asupra terenului forestiere numai în limita suprafeței amintite (10 ha. de proprietar deposedat) și numai dacă ar fi urmat procedura prealabilă instituită de art. 51 – 59 din Legea nr. 18/1991, dovadă pe care ei nu au făcut-o.

Față de cele ce preced, recursul reclamanților se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții V.C. și J.E. împotriva deciziei nr. 82 din 6 iunie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2004.