ÎCCJ, decizie (scj.ro #82485)

Acțiune în revendicare. Teren forestier preluat abuziv de stat.

Inadmisibilitatea acțiunii de drept comun în raport cu Legea nr. 1/2000

Cuprins pe

materii

: Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de

proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobil preluat abuziv de stat.

Revendicare

Index alfabetic

:

Drept civil

- Drept de proprietate

-

Teren forestier preluat în mod abuziv

-

Revendicare

C. civ., art. 480

Legea nr. 1/2000

Legea nr. 18/1991

Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

forestiere se dispune după îndeplinirea procedurii prealabile administrative

instituită de art. 51-59 din Legea nr. 18/1991 și numai în limita a 10 ha

prevăzute în art. 24 alin. (1) al Legii nr. 1/2000, la care se face trimitere

prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, dispoziții în raport cu care nu

este admisibilă acțiunea, fondată pe art. 480 C. civ., pentru revendicarea unei

suprafețe mult mai mari de teren.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia

nr. 4463 din 10 iunie 2004

La data de 16 martie 2001, reclamanții C.V. și V.E. au

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția

Generală a Finanțelor Publice Gorj, Regia Națională a Pădurilor – Direcția

Silvică Gorj și Consiliul Local al comunei Schela pentru ca a fi obligați a

lăsa în deplină proprietate și posesie  un teren forestier, în suprafață

de 990,6800 ha, dobândit de reclamanți în anul 1947, prin acte întocmite în

formă autentică, teren de care au fost deposedați în mod abuziv de stat.

Reclamanții au susținut că, în limita celor 10 ha pădure

restituibile prin Legea nr. 1/2000, se supun procedurilor prevăzute de acest

act normativ, însă pentru restul terenului, până la concurența a 990,6800 ha,

consideră că sunt în drept a apela la dreptul comun pentru a le fi restituit.

Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 125 din 28

august 2001, a respins acțiunea,   soluție confirmată de Curtea de

Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 82 din 6 iunie 2002, a

respins ca nefondat apelul reclamanților.

Instanțele au reținut și motivat, în esență, că situația

terenului revendicat este reglementată prin Legea nr. 1/2000 și, prin urmare,

existând o lege specială de reparație, trebuie urmată procedura prevăzută

pentru restituirea în natură a terenului sau pentru obținerea

despăgubirilor, fiind exclusă calea dreptului comun, respectiv acțiunea în

revendicare.

Împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs reclamanții

care au criticat hotărârile pronunțate în cauză întrucât: instanțele au

încălcat prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Legea nr.

213/1998; deoarece Legea nr. 1/2000 permite restituirea terenurilor forestiere

doar în limita a 10 ha de pădure de proprietar deposedat,   acțiunea

vizează restul de suprafață de pădure, ce excede prevederile legii menționate,

demersul judiciar având ca temei prevederile art. 480 C. civ.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213 din 17 noiembrie

1998, bunurile preluate de Stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin

vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de

succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Or, nemișcătorul revendicat de reclamanți face obiectul unei

legi speciale de reparație și anume Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere,

solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.

169/1997, act normativ special, cu caracter reparatoriu, ce a fost adoptat și a

intrat în vigoare mai înaintea promovării acțiunii introductive de

instanță (16 martie 2001).

Legea nr. 1/2000 consacră principiul reparării integrale în

natură sau, în subsidiar, prin echivalent a prejudiciului cauzat foștilor

proprietari. Aceeași lege cuprinde însă și reglementări referitoare la limitele

reconstituirii dreptului de proprietate privată, făcându-se distincție între

retrocedarea terenurilor agricole și retrocedarea terenurilor forestiere.

În ceea ce privește situația terenurilor forestiere, aspect ce

se referă la demersul judiciar al reclamanților, Legea nr. 1/2000, prin art. 24

alin. (1), stabilește limita maximă de retrocedare a unor atari terenuri pentru

persoanele fizice, în sensul că restituirea se face în limita suprafețelor pe

care le-au avut în proprietate, dar nu mai mult de 10 ha de proprietar

deposedat.

Reglementarea, referitoare la limitele reconstituirii dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor forestiere, are mai mult un caracter

procedural. Astfel, art. 6 alin. (1) din Legea nr.1/2000 prevede că

dispozițiile art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată,

privind stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire, precum și

dispozițiile procedurale prevăzute la art. 51 – 59 din aceeași lege se aplică

în mod corespunzător la reconstituirea dreptului de proprietate.

Această ultimă reglementare are corespondent în dispozițiile

art. 109 alin. 2 cod procedură civilă conform cărora, în cazurile anume

prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după

îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de lege.

Pe cale de consecință, potrivit reglementărilor în vigoare la

data introducerii acțiunii, reclamanților li se putea reconstitui dreptul de

proprietate privată asupra terenului forestiere numai în limita suprafeței

amintite (10 ha de proprietar deposedat) și numai dacă ar fi urmat procedura

prealabilă instituită de art. 51–59 din Legea nr. 18/1991, dovadă pe care ei nu

au făcut-o.

Față

de cele ce preced, recursul a fost respins.