ÎCCJ, decizie (scj.ro #82485)

Acțiune în revendicare. Teren forestier preluat abuziv de stat. Inadmisibilitatea acțiunii de drept comun în raport cu Legea nr. 1/2000 Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale principale. Dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate privată. Imobil preluat abuziv de stat. Revendicare Index alfabetic : Drept civil - Drept de proprietate - Teren forestier preluat în mod abuziv - Revendicare C. civ., art. 480 Legea nr. 1/2000 Legea nr. 18/1991 Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se dispune după îndeplinirea procedurii prealabile administrative instituită de art. 51-59 din Legea nr. 18/1991 și numai în limita a 10 ha prevăzute în art. 24 alin. (1) al Legii nr. 1/2000, la care se face trimitere prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, dispoziții în raport cu care nu este admisibilă acțiunea, fondată pe art. 480 C. civ., pentru revendicarea unei suprafețe mult mai mari de teren.

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4463 din 10 iunie 2004 La data de 16 martie 2001, reclamanții C.V. și V.E. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Gorj și Consiliul Local al comunei Schela pentru ca a fi obligați a lăsa în deplină proprietate și posesie un teren forestier, în suprafață de 990,6800 ha, dobândit de reclamanți în anul 1947, prin acte întocmite în formă autentică, teren de care au fost deposedați în mod abuziv de stat. Reclamanții au susținut că, în limita celor 10 ha pădure restituibile prin Legea nr. 1/2000, se supun procedurilor prevăzute de acest act normativ, însă pentru restul terenului, până la concurența a 990,6800 ha, consideră că sunt în drept a apela la dreptul comun pentru a le fi restituit.

Tribunalul Gorj, secția civilă, prin sentința nr. 125 din 28 august 2001, a respins acțiunea, soluție confirmată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 82 din 6 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanților. Instanțele au reținut și motivat, în esență, că situația terenului revendicat este reglementată prin Legea nr. 1/2000 și, prin urmare, existând o lege specială de reparație, trebuie urmată procedura prevăzută pentru restituirea în natură a terenului sau pentru obținerea despăgubirilor, fiind exclusă calea dreptului comun, respectiv acțiunea în revendicare.

Împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs reclamanții care au criticat hotărârile pronunțate în cauză întrucât: instanțele au încălcat prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 din Legea nr. 213/1998; deoarece Legea nr. 1/2000 permite restituirea terenurilor forestiere doar în limita a 10 ha de pădure de proprietar deposedat, acțiunea vizează restul de suprafață de pădure, ce excede prevederile legii menționate, demersul judiciar având ca temei prevederile art. 480 C. civ. Recursul este nefondat. Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998, bunurile preluate de Stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Or, nemișcătorul revendicat de reclamanți face obiectul unei legi speciale de reparație și anume Legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, act normativ special, cu caracter reparatoriu, ce a fost adoptat și a intrat în vigoare mai înaintea promovării acțiunii introductive de instanță (16 martie 2001). Legea nr. 1/2000 consacră principiul reparării integrale în natură sau, în subsidiar, prin echivalent a prejudiciului cauzat foștilor proprietari. Aceeași lege cuprinde însă și reglementări referitoare la limitele reconstituirii dreptului de proprietate privată, făcându-se distincție între retrocedarea terenurilor agricole și retrocedarea terenurilor forestiere.

În ceea ce privește situația terenurilor forestiere, aspect ce se referă la demersul judiciar al reclamanților, Legea nr. 1/2000, prin art. 24 alin. (1), stabilește limita maximă de retrocedare a unor atari terenuri pentru persoanele fizice, în sensul că restituirea se face în limita suprafețelor pe care le-au avut în proprietate, dar nu mai mult de 10 ha de proprietar deposedat. Reglementarea, referitoare la limitele reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor forestiere, are mai mult un caracter procedural. Astfel, art. 6 alin. (1) din Legea nr.1/2000 prevede că dispozițiile art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, privind stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire, precum și dispozițiile procedurale prevăzute la art. 51 – 59 din aceeași lege se aplică în mod corespunzător la reconstituirea dreptului de proprietate.

Această ultimă reglementare are corespondent în dispozițiile art. 109 alin. 2 cod procedură civilă conform cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de lege. Pe cale de consecință, potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii acțiunii, reclamanților li se putea reconstitui dreptul de proprietate privată asupra terenului forestiere numai în limita suprafeței amintite (10 ha de proprietar deposedat) și numai dacă ar fi urmat procedura prealabilă instituită de art. 51–59 din Legea nr. 18/1991, dovadă pe care ei nu au făcut-o. Față de cele ce preced, recursul a fost respins.