Dosar nr. 6311/1932 — ÎCCJ, Secția penală — recurs în casație împotriva sentinței nr. 46/2015 a Tribunalului Vâlcea

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 5 ani închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. S-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa închisorii de 5 ani, pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. precum și ca pedeapsă accesorie, a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 60 C. pen., raportat la Legea nr. 254/2013.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B., la 4 ani închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. S-a dispus ca inculpata B. să execute pedeapsa închisorii de 4 ani pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. precum și ca pedeapsă accesorie, a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 60 C. pen., raportat la Legea nr. 254/2013.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la 5 ani închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. S-a dispus ca inculpatul C. să execute pedeapsa închisorii de 5 ani, pedeapsă complementară, respectiv interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. precum și ca pedeapsă accesorie, a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 60 C. pen., raportat la Legea nr. 254/2013.

În baza art. 48 alin. (1) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 309 C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la 6 ani închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. art. 323 Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și art. 5 Noul C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare. În baza art. 38 și 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., au fost contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime. S-a dispus ca inculpatul D. să execute pedeapsa închisorii de 6 ani și 8 luni, pedeapsă complementară, respectiv, interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. precum și ca pedeapsă accesorie, a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 60 C. pen. raportat la Legea nr. 254/2013. În temeiul art. 256 raportat la art. 404 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv s-a dispus anularea celor 44 de cereri existente la dosar întocmite de inculpatul D., privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru Obștea E. în Muntele Mereuțu. În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse de procuror prin ordonanța nr. 38/P/2010 din 18 octombrie 2011, privind instituirea sechestrului penal pe bunurile mobile/imobile aparținând inculpaților: D., A., B. și C. până la concurența sumei de 4.x.400 lei, precum și prin Ordonanța procurorului din 19 octombrie 2011 prin care s-a aplicat sechestrul penal pe bunurile imobile ale inculpaților, respectiv: - asupra bunurilor imobile deținute de către inculpatul D. în localitatea E., județul Gorj, cu o valoare de impunere de 55.154 lei . - asupra bunurilor imobile deținute de către inculpatul A. în localitatea Voineasa, județul Vâlcea, cu o valoare de impunere de 36.820 lei; - asupra bunurilor imobile deținute de către inculpata B. în localitatea Voineasa, județul Vâlcea, cu o valoare de impunere de 14.500 lei (vol .9 fila 308-310); - asupra bunurilor imobile deținute de către inculpatul C. în localitatea Rm. Vâlcea, județul Vâlcea, cu o valoare de impunere de 102.387, 6 lei . În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă F. În temeiul art. 25 alin. (6) raportat la art. 27 alin. (2) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată latura civilă, în ce privește despăgubirile civile și anularea actelor de punere în posesie, formulate de părțile civile G., H., I., J.: K., L., M., N., O.; F. și P.; Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Vâlcea și Ministerul Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și Obștea E. S-a încuviințat onorariul definitiv de 8000 lei pentru expertul specialitate silvicultură, Q. S-a încuviințat onorariul definitiv pentru expertul specialitate topo-cadastrală, R., în cuantum de 12.000 lei. Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare față de stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că, la data de 15.11.2011, s-a înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: - D., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și uz de fals, în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Ca urmare a probelor administrate în faza urmăririi penale, procurorul a stabilit că, în perioada 1908 - 1948 Muntele Mereuțu era cunoscut în perioada respectivă și sub denumirea de "Mirăuțu" ori "Miru Mic". În ceea ce privește evoluția și structura dreptului de proprietate în acest munte, pe baza documentelor obținute de la arhivele naționale Dolj, Gorj și Vâlcea, respectiv amenajamente silvice, hotărâri judecătorești, contracte de vânzare cumpărare, D.N.A. a susținut că s-a reușit stabilirea adevăraților proprietari în acest munte pe perioada 1908 - 1948, urmând a face raportare și la dispozițiile Codului silvic intrat în vigoare la data de 09.04.1910, pentru a se stabili dacă în perioada de referință s-a înființat și funcționat obștea E. și eventualele drepturi de proprietate pretinse de către aceasta în Muntele respectiv. Din documentul denumit "Așezământul pădurei de pe Muntele Mereuțu din comuna Cernădia, jud. Gorjiu" la nivelul anului 1912, la descrierea proprietății se face următoarea precizare: " după actele presentate pădurea cât și Muntele de care ne ocupăm este proprietatea de veci a d-lui S.", document ce scoate în evidență faptul că, în totalitatea lor, Muntele cât și pădurea au proprietatea de veci a lui S., dobândite prin acte autentice de la T. care, la rândul său, a dobândit de la succesorii lui U. În cadrul acestui document sunt descrise, în mod evident și în concordanță cu amenajamentele actuale, vecinătățile muntelui Mereuțu, stabilind totodată că acesta are o suprafață de 899 ha (599 ha pădure si 300 ha gol) - vol. 3, filele 238-239. Au fost identificate: sentința civilă nr. 418 din 23.12.1929 a Tribunalului Gorj, pronunțată în dosarul nr. x/1921, decizia nr. 389/930 din 04 iulie 1930 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/1930, decizia nr. 196-199 din data de 31.05.1940 (dosar 6311/1932) a Tribunalului Gorj, contractul de vânzare de cumpărare din anul 1932, documente în cuprinsul cărora se indică circuitul unor acte translative de proprietate în ceea ce privește Muntele Mereuțu și V., respectiv: - numitul T. cumpără în Muntele Mereuțu drepturile W., fosta dr. X., prin actul autentic de vânzare - cumpărare nr. x/1908, transcris la Tribunalul Gorj sub nr. x/1908; - în anul 1913, T. vinde drepturile ce avea asupra muntelui Mereuțu numitului Y. cu actul de vânzare autentificat sub nr. x/1913 și transcris la Tribunalul Gorj sub nr. 5283; - la data de 16 septembrie 1920, prin actul de tranzacție autentificat la Tribunalul Ilfov sub nr. x, societatea Z., fostă AA. cedează drepturile sale din Muntele Mereuțu în favoarea dr. Y. Din cuprinsul actului de tranzacție, așa cum a reținut instanța de judecată, pentru stingerea unor procese pendinte, s-a convenit ca dr. Y. să rămână proprietarul muntelui, iar societatea Z. proprietara pădurii, precum și faptul că, prin această tranzacție, cele două părți și-au stabilit drepturi de proprietate diferite; - în anul 1932, numitul Y. vinde BB., proprietățile imobiliare situate în comuna Cenadia, respectiv munții Mereuțu și V., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul Gorj sub nr. x/1932, contract ce a fost învestit cu formulă executorie la data de 14.11.1932 de secția notariat a Tribunalului Ilfov; . Deși inculpații au susținut pe perioada cercetărilor că obiectul tranzacției l-ar fi constituit doar masa lemnoasă de pe Muntele respectiv, din conținutul contractului de vânzare a rezultat indubitabil că ceea ce s-a transmis au fost Muntele cu pădurea și golul alpin, astfel: "Eu Dr. Y. vând și BB. cumpără următorii doi munți din comuna Cernădia, jud. Gorjiu: a) Muntele Mereuțu, pădure și goluri cu următoarele vecinătăți: la nord Muntele Tâmpa de care se desparte prin râul Lotru, la sud Muntele Ștefanu de care se desparte prin izvorul Ștefan, la est Muntele Miru Mare de care se desparte prin izvorul Miru Mic, la vest munții Cibanu și Pravățul de care se desparte prin râul Lotru…." - la data de 27.11.1933, Tribunalul a autorizat executarea contractului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care corpul portăreilor au solicitat vânzătorului să predea imobilele în cauză BB.; - în același an, 1933, formulează contestație împotriva actului de executare ce viza Muntele Mereuțu: CC., DD. și EE. (16.06.1933); - la data de 03.09.1935, avocatul Statului solicită Tribunalului să autorizeze executarea contractului, cerere care s-a soluționat indirect, instanța reținând faptul că, întrucât nu s-a dispus suspendarea, cursul executării inițiale nu a fost întrerupt; - la data de 07.09.1935 contestatarii: CC., DD. și EE. solicită suspendarea executării, cerere admisă până la data de 3 octombrie 1935; - la cererea avocaturii statului Gorj nr. x/1936, s-a autorizat executarea contractului, corpul portăreilor punând în posesie efectivă, la data de 03.09.1938, Ministerul de Domenii . Faptul că Muntele și pădurea în cauză urmau a fi trecute în proprietatea statului rezultă și din documentul înaintat de către D.J.A.N. DOLJ intitulat "Tabloul de obști la anul 1933", document eliberat încă din anul 2007 Obștii E., la solicitarea acesteia. În acest document, în dreptul muntelui Mereuțu apare mențiunea "actele in curs a fi cumpărate de CAPS" . La data de 31.05.1940, Tribunalul Gorj, prin decizia nr. 196-199, respinge contestațiile moșnenilor reprezentați de către persoanele anterior menționate și menține actul de executare al portăreilor din anul 1938. Faptul că Muntele Mereuțu a trecut efectiv în proprietatea statului este dovedit și de documentul denumit "Proces-verbal pentru constituirea Marii Unități Forestiere BAZIN DE RÂU LOTRU în județul Vâlcea încheiat la data de 11.11.1948", înaintat de către Direcția Silvică Vâlcea la data de 26.07.2011, cu adresa nr. 5770, în care se indică, în mod expres, faptul că la data constituirii marii unități forestiere, proprietar în Muntele Mereuțu era STATUL. În cuprinsul actului respectiv sunt indicate elocvent proprietățile pe care diferite obști de moșneni ori societăți anonime de exploatare le-au avut în alți munți, precum și statul. S-a menționat că este demonstrat fără de tăgadă faptul că Muntele Mereuțu a avut în perioada 1908-1948 un alt proprietar decât obștea E., respectiv persoane fizice, pentru ca, într-un final, urmare a deciziunii din anul 1940 și a actului translativ de proprietate din anul 1932, executat în anul 1938, acest munte cu pădurea aferentă să fie trecut în proprietatea statului, respectiv în proprietatea Ministerului de Domenii. Cu toate acestea, ca urmare apariției Codului Silvic din anul 1910, legiuitorul a urmărit comasarea drepturilor pe care diferiți moșneni le dețineau asupra unor suprafețe de teren forestier încercând, în cadrul unei proceduri contencioase, să înființeze după o procedură bine determinată obști de moșneni, pentru administrarea în mod temeinic a acestor suprafețe de teren. Astfel, procedura de stabilire a drepturilor de proprietate pretinse asupra muntelui Mereuțu de către diferite cete de moșneni a început încă din data de 29.09.1921, când cetele de moșneni GG. și HH., precum și II. solicitau a li se recunoaște drepturile asupra acestui munte. S-a constatat din cuprinsul Deciziunii nr. 3 că între cele 3 cete de moșneni existau divergențe, fiecare dintre ele pretinzând drepturi exclusive asupra muntelui Mereuțu, sens în care redăm: "Moșneni GG. tăgăduiesc moșnenilor HH. că ar fi având vreun drept în acest munte, arătând că acești moșneni n-au stăpânit vreodată aci, că ei au Muntele lor aparte, moșnenii II. pretinzând și ei drepturi în acest munte. Moșnenii GG. recunoscură cu toții că moșnenii II. au avut în adevăr în acest Mereuțu drepturi de 188 stânjeni din 1.400 cât cuprinde întregul munte." Astfel, în urma mai multor ședințe reglementate de Codul Silvic, judele de ocol, la data de 10.10.1921, a stabilit pe moșneni structura drepturilor de proprietate pretinse de către cele două cete. Împotriva acestei deciziuni nr. 3 din anul 1921, în termenul legal au declarat apel adevărații proprietari, respectiv Y. ș.a., prin care se opuneau recunoașterii unor drepturi pentru moșneni în acest munte, invocând dreptul lor exclusiv de proprietate. Instanța constată existența acestui drept al numitului Y. în cuprinsul sentinței civile nr. 418 din 23.12.1929, însă pune în vedere faptul că dreptul său exclusiv de proprietate asupra muntelui Mereuțu nu poate fi apărat pe calea contencioasă a Codului Silvic, ci urmând procedura dreptului comun. Împotriva acestei sentințe civile, numitul Y. a declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care, prin decizia nr. 389/930 din 04 iulie 1930, a respins acest recurs silvic, însă la rândul său a reținut faptul că drepturile moșnenilor pretinse în cadrul procedurii contencioase nu erau opozabile terților proprietari, aceștia urmând a-și apăra acest drept în cadrul acțiunilor de drept comun, astfel: "Comisiunea instituită are competența să constate existența cetelor de moșneni aflate în devălmășie nu poate judeca și rezolva pretențiunile ridicate de particulari cu privire la drepturile lor personale și exclusive asupra averii cetelor de moșneni deci atunci când ar rezulta litigiu între obștea moșnenilor și terțile persoane comisiunile nu pot fi competinte să le tranșeze, ele urmând a fi soluționate pe calea dreptului comun. Că, de altfel, calea excepțională prevăzută de legea silvică neavând alt obiect decât stabilirea de drepturi individuale în stăpânire și folosința drepturilor co-devălmașilor, terții nu pot fi lezați printr-o asemenea hotărâre rămasă definitivă, întrucât ea nu poate fi învestită ca având autoritate de lucru judecat în privința pretinselor drepturi de proprietate sau posesiune reclamate " . Din cuprinsul acestor hotărâri judecătorești a rezultat indubitabil că drepturile moșnenilor asupra Muntelui Mereuțu erau doar pretinse, nu și demonstrate, fapt care a rezultat indubitabil și din sentința civilă nr. 196-199 a Tribunalului Gorj din 31 mai 1940, instanță care a avut în vedere atât hotărârea Tribunalului Gorj din anul 1929, cât și hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 1930, instanță învestită cu constatarea dreptului de proprietate a lui Y. transmis prin actul din 1932 Ministerului de Domenii, menținând actele de executare din anul 1938 și respingând contestațiile formulate de către moșneni pe considerentul că acestea nu au putut face dovada pretinselor drepturi de proprietate și a posesiunii invocate asupra muntelui Mereuțu. Din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că această procedură contencioasă pentru moșneni s-a finalizat la data de 14 iulie 1945, când deciziunea nr. 3 a rămas definitivă, fiind stabilită și tabela de moșneni cu drepturile lor cuprinse în Muntele Mereuțu. Raportat la această sentință nr. 203 și dispozițiile Codului Silvic, potrivit cărora după această dată moșneni erau obligați în termen de o lună de la momentul transcrierii sentinței nr. 203 să-și întocmească așezământul obștii, document ce trebuia înregistrat după întocmirea lui în mod legal la Tribunalul Gorj în Registrul special constituit (articolele 37 și 38 ale Codului Silvic din vremea respectivă). Pe baza corespondenței cu Arhivele Naționale Dolj, Gorj, Vâlcea, consultându-se registrele Tribunalului Gorj, s-a stabilit că această obște nu și-a întocmit și depus așezământul, act care să-i ateste dreptul de proprietate asupra muntelui respectiv și era imposibil să facă acest lucru, având în vedere că, încă din 1940, avuția pretinsă a acestei obști a fost stabilită indubitabil de către Tribunalul Gorj ca aparținând statului prin Ministerul de Domenii, menținând contactul de vânzare-cumpărare din anul 1932 executat în anul 1938. Acest lucru a fost ilustrat și de înscrisul Judecătoriei Rurale de Pace Novaci Români, județul Gorj din anul 1945, unde pociovăliștenii figurează constituiți în obști pentru Muntele Iezeru, Mohoru și alții, având așezămintele constituite și depuse, în schimb în dreptul muntelui Mereuțu (poz. 39) se menționează că miroslăvenii - pociovălișteni nu aveau constituit așezământ pe acest munte și se mai aflau încă în apel înaintea Tribunalului Gorj. Mai mult, procesul-verbal din 11.11.1948 a demonstrat fără tăgadă că, la momentul constituirii Marii Unități Forestiere "AA.", Muntele Mereuțu și pădurea de pe acesta au fost preluate de la proprietarul Statul Român. Concluzia a fost că, în perioada 1921 -1948, Obștea E. nu a existat ca entitate de sine-stătătoare, așa cum se stabilea prin dispozițiile Codului Silvic din anul 1910, și nici nu a avut în patrimoniu Muntele Mereuțu și pădurea de pe acesta. De asemenea, persoanele fizice audiate în cauză în calitate de părți vătămate nu aveau și nu au vocație în Muntele Mereuțu pentru reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece singurul proprietar este Statul. Referitor la înființarea Obștii E. în contextul Legii nr. 1/2000, ca a urmare a efectelor naționalizării din anul 1948, procurorul a stabilit că legiuitorul a urmărit, în perioada ce a urmat Revoluției din 1989, repararea morală și materială a persoanelor ce au fost deposedate de terenuri și alte bunuri imobiliare, sens în care au apărut acte normative ce stabileau procedura de reconstituire a drepturilor de proprietate pentru aceste persoane în cazul acestor bunuri imobile, respectiv Legea nr. 18/1991 republicată, Legea nr. 1/2000 modificată și ulterior Legea nr. 241/2005. Astfel, prin Legea nr. 18/1991 republicată (art. 46) s-a prevăzut posibilitatea reconstituirii, la cerere, a drepturilor de proprietate deținute de către obștile de moșneni anterior anului 1948 cu îndeplinirea condițiilor de fond și formă reglementate de dispozițiile art. 9 alin. (3)-(9). Ulterior apariției Legii nr. 18/1991, a intrat în vigoare Legea nr. 1/2000, ce a prevăzut posibilitatea reconstituirii drepturilor de proprietate asupra obștilor de moșneni, cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse de dispozițiile art. 6 alin. (1), alin. 11și art. 26, 27 și următoarele. În aplicarea Legii nr. 1/2000, cu privire la modul de înființare al obștilor de moșneni, Guvernul României, prin H.G. nr. 180/2000, a stabilit cadrul legal de înființare al acestora și modul de atestare al drepturilor de proprietate, respectiv condițiile de fond și formă fiind impuse de art. 72 și următoarele. La data 12 martie 2000, membrii coproprietari în Obștea JJ. au stabilit reînființarea Obștii JJ., votând statutul acestei obști, precum și factorii de conducere, președinte fiind desemnat numitul KK., iar inculpatul D. a fost ales administratorul cu pădurea. La 09 aprilie 2000 are loc o nouă ședință a Comitetului ad-hoc, în cadrul căreia s-a explicat membrilor codevălmași necesitatea reconstituirii obștii anterior menționate, justificând faptul că există documente de atestare pe baza cărora se poate constitui Obștea JJ.  În baza hotărârilor Comitetului ad-hoc al Obștii JJ., la data de 11.04.2000, numitul KK., în calitate de președinte, solicită Judecătoriei Novaci înființarea Obștii Mohoru. Documentele identificate la dosarul original al instanței de judecată nr. 6/2000 au demonstrat indubitabil faptul că ceea ce s-a solicitat a fi reînființat a fost obștea anterior menționată, și nu E., după cum a rezultat din însăși mențiunile executate pe coperta dosarului de instanță, respectiv "dosar Obștea JJ.". Au fost identificate documente care atestă calitatea de cocetași a unor persoane pentru munții Mohoru și Iezeru . În baza acestei cereri, la data de 13.04.2000, mai exact la 2 zile de la data depunerii cererii de către numitul KK., Judecătoria Novaci compusă din președinte LL. și grefier MM., prin sentința civilă nr. 5, hotărăște înființarea Obștii E., stabilindu-i patrimoniul cu munții Mohoru, Iezeru, V. și Găurile Mohoarului. Acest complet de judecată a constituit această obște în fals, invocând o serie de acte care, la momentul pronunțării sentinței nr. 5, respectiv 13.04.2000, nici nu existau, nefiind eliberat de autoritățile competente. Astfel, în cuprinsul sentinței se invocă, în fals, faptul că la stabilirea patrimoniului Obștii E. a fost avut în vedere statutul Obștii în cauză, autentificat sub nr. x la B.N.P. "NN.", act care însă a fost autentificat la data de 20 aprilie 2000, ulterior datei sentinței. Așadar, instanța a avut în vedere un act juridic care nici nu era născut la acea dată . Același complet de judecată a invocat în cuprinsul sentinței adeverințele eliberate de Primăria orașului Novaci, ambele datate 17.04.2000. Astfel, prin invocarea unor acte inexistente și contrar dispozițiilor legale, instanța de judecată a dispus în mod nelegal înființarea Obștii E. Interesul manifestat de inculpatul D. în vederea măririi patrimoniului Obștii E. prin introducerea altor munți și mecanismul inițiat de către acesta în atingerea obiectivelor s-au concretizat la data de 09.01.2004, dată la care acesta solicită Judecătoriei Novaci eliberarea, în copie, a sentinței nr. 5, moment până la care obștea anterior menționată nu inițiase proceduri în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate în Muntele Mereuțu. La data de 15.07.2004, la cererea numitului D., însoțită de actul adițional nr. 4, autentificat sub nr. 1820, din 15.07.2004, precum și de procesul - verbal al Comitetului ad-hoc din 20.04.2000, instanța de judecată, în cadrul dosarului nr. 5/2004, a admis solicitarea acestuia, introducând în patrimoniul Obștii E. și Muntele OO., în baza actelor justificative ale gestiunii din 1929, cu privire la acest munte . Ulterior, prin cererea înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 09.09.2004, inculpatul D., în calitate de președinte al Obștii E., invocând actul adițional autentificat sub nr. 3137 din 06.09.2004, precum și procesul-verbal al adunării ad-hoc pentru Muntele Mereuțu din 05.05.2000, a solicitat modificarea statului obștii respective și introducerea în patrimoniul acesteia a muntelui Mereuțu. Judecătoria Novaci, prin același complet de judecată, a admis solicitarea formulată de D., deși nu exista nici o dovadă cu privire la faptul că Obștea E. a funcționat anterior anului 1948, judecătorul LL. invocând în acest sens acte justificative ale gestiunii din anul 1929 pentru acest munte Mereuțu, înscrisuri care nu au fost regăsite la dosarul cauzei. Primind cererea la data de 09.09.2004, judecătorul s-a pronunțat în aceeași zi, motivând sentința sa civilă nr. 6 în aceeași zi, pentru ca tot în aceeași zi să fie comunicată învinuitului D. În ce privește reconstituirea dreptului de proprietate în Muntele Mereuțu pentru Obștea E., inițiată la data de 09.09.2004 și care se va materializa la data de 08 iunie 2005, odată cu întocmirea procesului-verbal de punere în posesie nr. x/2005, inculpatul D., în obținerea proprietății exclusive asupra muntelui Mereuțu, a beneficiat de sprijinul unor funcționari cu atribuții în acest domeniu întrucât, deși deținea procese-verbale ale comitetului ad-hoc încă din anul 2000, a înțeles abia în anul 2004 să se folosească de ele și să ceară instanței de judecată întregirea patrimoniului cu acest munte. Într-o singură zi, 09.09.2004, a fost atribuit de către instanța de judecată Muntele în cauză în patrimoniul Obștii condusă de către inculpat. Ca urmare a acestui sprijin material acordat de către instanța de judecată, în aceeași zi, 09.09.2004, cu adresa nr. 5402, Consiliul local al orașului Novaci comunica Primăriei Voineasa că Obștea E. este proprietară în Muntele Mereuțu cu o suprafață de 287 ha pădure și 118 ha pășune. Cu aceeași adresă, se înaintau și actele în susținerea drepturilor de proprietate pretinse, în vederea validării Obștii respective, documente depuse la Primăria Novaci de către inculpatul D., care au fost primite la Primăria Voineasa de către inculpatul A. - primar al comunei Voineasa și repartizate spre a fi analizate și examinate, pentru îndeplinirea condițiilor de fond și formă impuse de actele normative anterior menționate, inculpatei B. - secretar al Primăriei comunei Voineasa. Cei doi inculpați anterior menționați dețineau și calitatea de președinte și, respectiv, secretar al Comisiei locale de fond funciar Voineasa. Alăturat acestei adrese, fără a exista o cerere expresă de reconstituire a dreptului de proprietate din partea Obștii, au fost înaintate următoarele documente: un număr de 44 cereri ale unor persoane fizice datate 1998, în cuprinsul cărora se invocau dispozițiile Legii nr. 1/2000 ca temei al reconstituirii dreptului de proprietate, certificatul de înregistrare fiscală din data de 20.07.2004, statutul Obștii, autentificat sub nr. x, sentința civilă din 09.09.2004, adeverința din 13.06.1947. Documentația anterior indicată a fost primită la data de 14.09.2004 și s-a materializat prin luarea în discuția comisiei de fond funciar la data de 28.09.2004. În procesul-verbal de ședință - la care a participat și inculpatul C., ca reprezentant al Ocolului Silvic Voineasa, deținător legal la acel moment al terenului în cauză -, s-a reținut că obștea solicita validarea pe o suprafață de 474,6 ha teren cu vegetație forestieră. Inițial, s-a solicitat o suprafață de validare mult mai mare decât cea stabilită prin statut, respectiv de la 287 la 474 hectare, ulterior la 623, pentru ca în final să se accepte la validare o suprafață de 504 ha. Deși nu exista o cerere expresă a Obștii, nu existau documente autentice privind atestarea drepturilor de proprietate ale Obștii în Muntele în cauză, așezăminte, etc., nu existau documente autentice care să ateste calitatea de moștenitori a persoanelor consemnate în anexele 54 - certificate de moștenitor, testament, etc., iar persoanele menționate în cele 44 cereri nu au avut calitatea de moșneni în obștea E. și nici vocație la reconstituirea drepturilor de proprietate, ca urmare a înțelegerii dintre inculpatul D. și ceilalți inculpați A., B. și C., ca Obștea E. să obțină o suprafață de teren în Muntele Mereuțu, a fost întocmită o anexă nr. 54 în original, întocmită în numele Obștii E., pentru suprafața de 474,6 ha, semnată doar de către C. În cuprinsul acesteia, au fost trecute cu drepturi rudele sale. Acuzarea a mai constatat că, în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru obști, un rol important îl aveau inculpații C. și B., persoane care se ocupau efectiv de primirea cererilor, examinarea documentației și susținerea acestora în ședințele comisiei locale de fond funciar, votul în plenul acestui fiind unul formal și fără o examinare prealabilă a celorlalți membrii. Pe fondul încălcării tuturor normelor aplicabile în materie, fără a face opoziție la validare, în cadrul ședinței Comisiei locale de fond funciar Voineasa, din 28.09.2004, a fost luată în discuție anexa nr. 54 pentru suprafața de 474 ha, semnată exclusiv de către inculpatul C., șef al Ocolului Silvic Voineasa și s-a constatat că existau suprapuneri cu alte obști pe terenul în cauză . Ulterior acestei ședințe din 28.09.2004, Comisia locală de fond funciar Voineasa a discutat în cadrul ședințelor de lucru, solicitările Obștii E. și chiar a formulat mai multe propuneri de validarea a acesteia de către Comisia județeană de fond funciar. Deși prin sentința civilă din 09.09.2004 patrimoniul Obștii E. menționa o suprafață de 287 ha pădure și 118 ha pășune, membrii Comisiei locale de fond funciar Voineasa au acceptat și au luat în discuție mai multe variante ale Anexei 54 cu suprafețe de teren mult mai mari decât cele stabilite oricum în mod nelegal prin încheierea Judecătoriei Novaci, respectiv 474,6 ha (la data de 28.09.2004), 623,8 ha (la data de 03.11.2004) și 504,9 ha (la data de 11.03.2005). Ordinul prefectului județului Vâlcea nr. 394 din 17.09.2004 stabilea următoarea componență a Comisiei locale de fond funciar: 1. A., primarul comune - președinte comisie; 2. PP., viceprimar - membru; 3. B., secretarul comunei - secretar comisie; 4. QQ., consilier juridic - membru;

C., șef Ocol Silvic Voineasa - membru. Potrivit dispozițiilor acestuia, Comisia locală avea, printre atribuțiile sale, și următoarele: preluarea și analizarea cererilor depuse în conformitate cu prevederile legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere; verificarea în mod riguros îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 18/1991 și ale art. 6 din Legea nr. 1/2000; stabilirea mărimii și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii; completarea anexelor la regulament (H.G. nr. 1172/2001) cu persoanele fizice și juridice îndreptățite. În continuarea activității infracționale, pentru realizarea obiectivului urmărit, acela de obținere a unei suprafețe de teren mult mai mare cu scopuri precis determinate pentru fiecare inculpat, respectiv obținerea ulterioară de către inculpatul C. a unor suprafețe de teren forestier prin vânzare-cumpărare, precum și obținerea unor parchete spre exploatare de către soțul inculpatei B., prin firma S.C. RR. S.R.L., la data de 03.11.2004, având la bază aceleași documente falsificate, incomplete și în fotocopii, fără a exista cererea expresă reglementată de Legea nr. 1/2000, în cadrul unei ședințe nelegal întrunite, constituită doar din B. și C., s-a hotărât doar de către cei doi propunerea de validare a Obștii E. în Muntele Mereuțu cu suprafața de 623,8 ha. În susținerea acestei validări, inculpații C., D. și B. au întocmit și semnat Anexa nr. 54 pentru suprafața de teren anterior menționată, care cuprinde în conținutul ei rude ale inculpatului C. (SS. - 9,35 ha, TT. - 9,35 ha, UU. - 9,36, VV. - 13,36 ha, Micleanu C. Maria - 9,36 ha, WW. - 10,69 ha, XX. - 18,84 ha etc.) ce nu aveau vocație în Muntele Mereuțu, document care a fost însușit și de către de inculpatul A., prin semnarea și prin înaintarea acestuia către Comisia județeană de fond funciar Vâlcea, în vederea validării. Conlucrarea și sprijinul celor doi inculpați, B. și A., în cadrul activității infracționale a numitului D., deși negată în mod constant, în ceea privește întocmirea Anexelor 54, a fost confirmată atât de declarațiile inculpatului D., cât și de dispozițiile Ordinului nr. 394 din 17.09.2004, care stabilesc obligația lor de a completa, în urma verificărilor efectuate, anexele la regulament, cu persoanele fizice și juridice îndreptățite", precum și de a susține validările la comisia județeană de fond funciar Voineasa, rolul acestor fiind determinant în validarea obștilor în cauză. Pe fondul înțelegerii dintre inculpați, în ziua de 03 noiembrie 2004 a avut loc o ședință a Comisiei locale de fond funciar Voineasa, nelegal constituită, la care a participat numai secretara comisiei, inculpata B., și doi reprezentanți ai Ocolului Silvic, dintre care unul, inculpatul C. În cadrul acestei ședințe, s-a hotărât propunerea spre validare a Obștii E. în Muntele Mereuțu cu o suprafață de teren forestier de 623,8 ha. Aspectul nelegal al acestei ședințe a fost confirmat și de faptul că la rubrica "Viceprimar" nu apare nicio semnătură. Din Registrul în care au fost consemnate procesele-verbale de ședință ale Comisiei locale de fond funciar Voineasa a rezultat că, în aceeași zi, de 03 noiembrie 2004, s-a ținut ședința aceleiași comisii cu componența prevăzută de lege, în care nu a fost însă discutată solicitarea Obștii E. de reconstituire a dreptului de proprietate în Muntele Mereuțu. Inculpatul A. a achiesat la cele stabilite de inculpații C. și B. și a semnat adresa nr. 4720 din 11.11.2004 înaintată către Comisia județeană de aplicare a legii fondului funciar, prin care propunea validarea Anexei nr. 54 pentru Obștea E. cu suprafața de 623,8 ha teren cu vegetație forestieră în Muntele Mereuțu. Constatând că propunerea Comisiei locale de fond funciar Voineasa nu este întemeiată, Colectivul Tehnic al Comisiei județene de aplicare a legii fondului funciar Vâlcea, la data de 16.11.2004, a restituit Comisiei locale de fond funciar Voineasa documentația înaintată, cu motivația că este incompletă, fără anexe și nu este însoțită de acte justificative. Inculpații nu au renunțat la ideea de a schimba în mod nelegal deținătorul suprafețelor de teren forestier din Muntele Mereuțu, au refăcut Anexa nr. 54 și, în ședința din 11.03.2005, au acceptat propunerea spre validare a Obștii E. cu suprafața de 504,9 ha teren cu vegetație forestieră în respectivul munte, constatând totodată că nu există suprapuneri cu alte persoane fizice sau juridice care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate conform legii fondului funciar. La ședința comisiei locale de fond funciar, au participat și au semnat inculpații: A., în calitate de președinte al comisiei de fond funciar Voineasa, B., în calitate de secretar al comisiei de fond funciar Voineasa, C., în calitate de reprezentant al Ocolului Silvic, precum și D., în calitate de președinte al Obștii E. În ședința din 17 martie 2005, Comisia județeană de aplicare a legii fondului funciar Vâlcea a validat Obștea E. cu o suprafață de 504,9 ha teren cu vegetație forestieră în Muntele Mereuțu, din partea Comisiei locale de fond funciar Voineasa participând și susținând propunerea inculpaților A. și B. Comisia județeană de fond funciar Vâlcea, prin Hotărârea nr. 2474 din 17.03.2005, a validat Obștii E. cu o suprafață de 504,9 ha teren cu vegetație forestieră în Muntele Mereuțu, desemnând comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar Voineasa să aducă la îndeplinire prezenta hotărâre. Conform procesului-verbal din 08.06.2005 semnat de A., B., C. și D., Obștea E., a fost pusă în posesie în Muntele Mereuțu cu suprafața de 504 ha teren forestier . La data de 24.08.2005, Ocolul Silvic Voineasa predă efectiv către Obștea E. suprafața de 443,2 ha teren forestier în Muntele Mereuțu, semnând în același timp un proces-verbal de bună vecinătate cu ceilalți proprietari din Muntele respectiv, inclusiv cu C., care revendica terenuri în numele rudelor sale. La numai 3 luni de la punerea în posesie a Obștii E. în Muntele Mereuțu, prin adresa nr. 2969 din 21.09.2005, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Rm. Vâlcea, Ocolul Silvic Voineasa a solicitat Consiliului local al comunei Voineasa ca, în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, să reconstituie dreptul de proprietate al statului în mai mulți munți, printre care și Mereuțu . În mod surprinzător, solicitarea formulată în numele statului a fost semnată și de inculpatul C., cel care a fost de acord ca suprafața de 504 ha teren forestier din Muntele Mereuțu să fie reconstituită Obștii E. La data de 11.11.2005, prin cererea cu nr. 3587 acesta a renunțat la solicitarea făcută inițial, pentru zonele montane Puru-Bora, care cuprindea și Muntele Mereuțu . Între inculpații C. și D. au apărut neînțelegeri după momentul punerii în posesie, astfel că primul s-a adresat cu cereri prin care solicita să se facă dovada că obștea a funcționat după anul 1945, cereri formulate în cadrul ședinței comisiei locale de fond funciar Voineasa din 03 martie 2006. Complicitatea inculpatului C. la comiterea faptei de înșelăciune de către D. a rezultat și din faptul că acesta, în calitate de șef al Ocolului Silvic Voineasa, avea la dispoziție înscrisul intitulat "Procesul-verbal pentru constituirea Marei Unități Forestiere Bazin de Râu Lotru din județul Vâlcea", în cuprinsul căruia, la capitolul III intitulat "Situația generală a Marei Unității Forestiere" la poziția 36, referitoare la Muntele Mereuțu apare ca proprietar exclusiv statul . Mai mult, inculpatul C., în calitate de reprezentant și împuternicit al moștenitorilor numiților YY. și ZZ., a încheiat un proces-verbal de bună vecinătate la data de 28 iunie 2004 cu reprezentanții Obștii E., referitor la Muntele Mereuțu. Raportat la această dată, anterioară datei de 09 septembrie 2004, când a fost modificat Statutul Obștii E. prin încheierea nr. 6/2004 a Judecătoriei Novaci, iar Muntele Mereuțu a fost inclus în mod nelegal în patrimoniul acestei obști, a rezultat în mod cert intenția directă a inculpatului C. de a sprijini pe inculpatul D. să obțină suprafețe de teren forestier, deși nu avea dreptul, cu scopul de a beneficia și el prin rudele sale de terenuri în Muntele Mereuțu. Părțile civile AAA., BBB. și martorul CCC. au precizat în declarațiile date că au suprafețe de teren forestier în Muntele Mereuțu, iar cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate au participat în data de 03 martie 2006 la o ședință a Comisiei locale de fond funciar Voineasa, unde au fost prezenți inculpații D., A. și B., precum și martora DDD. Chestionat cu privire la documentele prezentate în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în Muntele Mereuțu, inculpatul D. a afirmat atunci că nu deține nici un act care să ateste dreptul de proprietate al Obștii E. în respectivul munte și a obținut validarea cu suprafața de 504 ha teren forestier în baza unei înțelegeri cu "primăria", referindu-se în realitate la inculpații B. și A. De asemenea, DDD. a confirmat declarațiile anterioare, precizând totodată că inițial nu a crezut susținerile inculpatului D., însă ulterior a constatat că afirmațiile acestuia erau fondate. Din cuprinsul Raportului de expertiză tehnică-evaluare a rezultat că Obștea E. a fost pusă în posesie cu suprafața de 443,2 ha, iar valoarea de circulație la momentul efectuării expertize a acestei proprietăți imobiliare (teren și vegetație forestieră) este de 4.361.939 lei sau 1.063.680 euro. S-a stabilit contravaloarea cantității de masă lemnoasă exploatată de Obștea E. în baza autorizații