ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2025

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 12.05.2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractelor de credit nr. x/21.07.2008, modificat prin actele adiționale din 20.10.2009 și din 31.08.2010, nr. x/21.07.2008, modificat prin actele adiționale din 20.10.2009 și din 31.08.2010, și a contractului de garanție reală mobiliară nr. x/22.07.2008 și să dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor și obligarea pârâtei să-i restituie sumele achitate în temeiul contractelor și să-i achite cheltuielile de judecată.

La 07.11.2022, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că, drept urmare a pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a deciziei nr. 437/04.10.2022 în dosarul nr. x/2015, renunță la capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.

Prin sentința civilă nr. 406/C/24.05.2023, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea, a constatat nulitatea absolută a contractului de credit nr. x din 21.07.2008, a actului adițional din 20.10.2009 la acesta, a actului adițional nr. xb din 31.09.2010, a contractului de credit nr. x din 21.07.2008, a actelor adiționale din 20.10.2009 și x/b din 31.08.2010 la acesta și a contractului de garanție reală mobiliară conturi nr. x din 22.07.2008. Totodată, a luat act că reclamanta a renunțat la judecata petitului având ca obiect repunerea părților în situația anterioară și a respins cererea acesteia de obligare a pârâtei B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 975/Ap/07.06.2024, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins cererea ca nefondată și a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate.

Decizia instanței de apel a fost recurată de A., care - potrivit precizării făcute astăzi, în dezbateri - a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel, spre o nouă judecată.

În motivarea recursului, a arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, că prin aceasta s-a încălcat autoritatea de lucru judecat și că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de nelegalitate, a imputat instanței de apel că a ignorat obligativitatea deciziilor penale nr. 63/Ap/21.01.2022 și nr. 437/RC/04.10.2022, pronunțate în dosarul nr. x/2015 (în continuare, cauza penală).

A relevat că, statuând că nu sunt apte să demonstreze caracterul ilicit al contractelor de creditare, decizia atacată contrazice nepermis hotărârile din dosarul penal, din moment ce acestea reflectă că numiții C. și D., în înțelegere cu E. și F., au primit mai multe sume de bani de la Sucursala Brașov a B. S.A., sub aparența unor credite acordate în mod legal unor persoane fizice sau juridice, care au figurat doar formal ca beneficiare ale creditelor.

De aceea, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece curtea de apel a reținut, pe de o parte, împrejurările relevate în cauza penală - inclusiv cu privire la contractele în litigiu -, pentru ca ulterior să aprecieze că acestea nu justifică a conchide că în cazul creditelor în litigiu s-a procedat în mod similar ca în cazul altor acte juridice.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susținut că decizia atacată a încălcat autoritatea de lucru judecat, deci dispozițiile art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 28 alin. (1) C. proc. pen.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a afirmat că instanța de prim control judiciar a aplicat greșit dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 din C. civ. de la 1864, apreciind eronat că nu ar fi fost dovedită existența unei cauze ilicite a contractelor.

Recurenta a arătat că hotărârile penale și probele administrate dovedesc că voința părților și scopul inițial al convențiilor erau contrare legii, ordinii publice și bunelor moravuri, iar obiectivul urmărit la momentul perfectării contractelor a fost acela de a permite numitului C. să beneficieze de sumele primite de reclamantă de la B. S.A., printr-o înțelegere frauduloasă cu conducerea sucursalei.

A învederat că administrarea de probe suplimentare față de cele reținute cu autoritate de lucru judecat de instanța penală era de prisos, sens în care a făcut trimitere la modul în care a fost conturat scopul încheierii contractelor de credit, în paragrafele 440 și 441 din decizia penală nr. 63/21.01.2022 și la evidențierea vinovăției lui C., în paragrafele 610 și 611 din aceeași decizie.

Prin întâmpinarea depusă la 12.11.2024, B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În esență, recurenta critică modul în care instanța de apel a neutralizat valoarea probatorie a hotărârilor pronunțate în cauza penală, ceea ce a condus la ignorarea unei părți decisive a probatoriului și la analizarea, exclusiv prin prisma normelor de drept civil, a motivelor de nulitate absolută.

Critica este fondată, întrucât decizia atacată evidențiază atât vicii de nemotivare, cât și o raportare eronată la statuările instanței penale, ceea ce a condus la aplicarea greșită a normelor de drept material privind cauza actului juridic civil.

Litigiul de față și dosarul nr. x/2015 s-au derulat în paralel; prin decizia penală nr. 63/21.01.2022, Curtea de Apel Brașov, secția Penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, de partea civilă B. S.A. și de inculpații G. și H. împotriva sentinței penale nr. 51/S/22.05.2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția Penală, pe care a desființat-o sub aspectul încadrării juridice a faptelor și a modului de soluționare a laturilor penală și civilă.

A condamnat pe inculpații E. și F. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată, pe C., D., I. și J. pentru complicitate la aceeași infracțiune, iar pe inculpații G., H. și K. pentru complicitate la infracțiunea de delapidare, în formă continuată.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1) C. proc. pen.., a obligat inculpații E., F., C., I. și D. la plata către B. S.A. a sumei de 250.000 RON, potrivit contractului de credit nr. x din 21.07.2008 și a sumei de 250.000 RON, în baza contractului de credit nr. x din 21.07.2008, încheiate cu A., la care se adaugă dobânzi, penalități și comisioane bancare, până la data plății prejudiciului.

Curtea de apel a subliniat, în considerentele 973-975 ale deciziei, că analiza răspunderii civile delictuale a inculpaților și obligarea lor la plata despăgubirilor este posibilă, întrucât fapta ilicită constituie infracțiunea de delapidare, iar B. S.A. s-a constituit parte civilă și a exercitat acțiunea civilă în apel.

În contrast, a observat că desființarea înscrisurilor întocmite ca urmare a săvârșirii infracțiunii de delapidare este o sancțiune civilă, care poate fi aplicată într-o acțiune civilă distinctă; a notat că, în privința contractelor de credit analizate, este aplicabil principiul fraus omnia corrumpit, consacrat de art. 1.237 C. civ., ce atrage sancțiunea nulității absolute reglementată de art. 1.238 alin. (2) C. civ.

La 12.05.2022, reclamanta a sesizat Tribunalul Brașov cu cererea de față.

În cauza penală, inculpații condamnați au atacat decizia instanței de apel cu recurs în casație, care a fost admis prin decizia penală nr. 437/RC/04.10.2022.

Înalta Curte a constatat că faptele reținute în sarcina recurenților inculpați nu corespund tiparului infracțiunii de delapidare, din perspectiva laturii obiective, modalitatea alternativă a însușirii pentru altul.

A analizat recursul în casație, în consecință, prin raportare la actul de acuzare - care reținea în sarcina inculpaților infracțiunea de abuz în serviciu - și a achitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi C. proc. pen.., pe inculpatele E. și F. pentru infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută și pedepsită de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută și pedepsită de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen., precum și pe inculpații C., I. și D., pentru complicitate la aceleași infracțiuni.

În temeiul art. 397 alin. (2), raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de B. S.A. împotriva inculpaților E., F., C., I. și D..

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 51/S/22.05.2020, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2015, sentinței penale nr. 58/S/03.04.2019, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2015 și deciziei penale nr. 63/21.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, care nu contravin deciziei.

În cauza de față, prin sentința din 24.05.2023, prima instanță a valorificat în mod deplin dezlegările din dosarul penal, dând eficiență considerentelor prin care instanța a decelat mecanismul fraudulos, a conturat implicarea în el a prepușilor intimatei și a dispus, prin decizia penală nr. 63/21.01.2022, ca inculpații să plătească B. S.A. sumelor restituite de actuala recurentă.

Reformând această sentință, subsecvent expunerii istoricului cauzei penale și al evidențierii hotărârii pronunțate în recursul în casație, curtea de apel a reținut că reclamanta nu a dovedit destinația și scopul împrumutului și, în general, nicio cauză de nulitate absolută a actelor juridice în litigiu.

Examinând critica întemeiată pe cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată lipsa unor considerente care să justifice opțiunea curții de apel de înlătura hotărârile din cauza penală. Mai mult, astfel cum în mod judicios a arătat recurenta, curtea face referire în mod contradictoriu la situația contractelor în litigiu, despre care afirmă, pe de o parte, că au fost analizate în cauza penală, dar și că lor nu li se aplică statuările instanțelor penale.

Prin urmare, decizia atacată apare pronunțată cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de vreme ce a omis să expună în mod transparent raționamentul ce a fundamentat soluția adoptată și nu a răspuns argumentelor esențiale ale reclamantei, deși acestea erau susceptibile să influențeze soluția ce urma a fi adoptată.

Asupra incidenței hotărârilor penale în prezenta cauză, Înalta Curte urmează să se pronunțe în continuare, în cadrul analizei criticii întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ce se dovedește, deopotrivă, fondată.

Plasarea controlului judiciar în apel pe premisa - nemotivată - a lipsei de incidență a dezlegărilor instanței penale din dosarul nr. x/2015 contravine art. 28 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 430 alin. (2) C. proc. civ. și a determinat o analiză eronată a cauzei actelor juridice, în întregime emancipată de situația de fapt și de probatoriul administrat în cauza penală.

Abordarea curții de apel nu poate fi justificată prin împrejurarea că decizia penală nr. 63/21.01.2022 a fost casată în faza recursului în casație, întrucât achitarea dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi C. proc. pen.. nu s-a întemeiat pe inexistența faptelor ilicite. Ea a avut la bază constatarea că obligațiile de serviciu încălcate de inculpați nu erau reglementate prin acte cu putere de lege, astfel că nu era întrunit elementul obiectiv al infracțiunii prevăzute de art. 297 C. pen., în forma reconfigurată prin decizia Curții Constituționale nr. 405/2016.

Dimpotrivă, constatarea pare a permite concluzia că motivul achitării este compatibil cu menținerea considerentelor în temeiul cărora curtea de apel a soluționat acțiunea civilă în dosarul penal, atunci când a dispus obligarea numiților E., F., C., I. și D. la plata către B. S.A. a sumei de 500.000 de RON, provenind din cele două contracte de credit în litigiu.

Aceste considerații relevă că motivele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ. sunt fondate, impunându-se casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, spre rejudecare.

În noua judecată, curtea va examina apelul pârâtei cu respectarea art. 28 alin. (1) C. proc. pen.., acordând eficiență considerentelor instanței penale care au conturat mecanismul de producere a faptelor ilicite, deplin opozabile intimatei-pârâte, care a avut calitatea de parte în cauza penală, fiind opuse de reclamantă, care este terț față de procesul penal.

Tot astfel, deși se va sprijini pe înscrisurile și probele administrate în dosarul penal, instanța de rejudecare le va aprecia prin raportare la motivele acțiunii introductive și la cadrul procesual, în care împrumutatul a inițiat demersul judiciar împotriva împrumutătorului, ai cărui prepuși, în complicitate cu alte persoane, au săvârșit faptele ilicite.

Concret, analiza instanței civile va porni de la statuările din dosarul penal, potrivit cărora reclamanta - salariată a societății L. S.R.L., deținută de C. și I. - a încheiat cele două contracte de creditare cu B. S.A. prin folosirea unor adeverințe de salariu completate în fals de angajator, precum și a altor înscrisuri prin care veniturile sale au fost fictiv majorate. Tot astfel, că, la aprobarea împrumuturilor, au participat E., F. și J., în calitate de membre ale comitetului de credite, iar actuala recurentă a virat sumele de bani către C..

Din această perspectivă, reținând că se referă explicit la contractele de credit încheiate de reclamantă cu unitatea bancară și nu la convenții similare, curtea va integra hotărârile din dosarul penal în probatoriu.

Privit astfel, scopul încheierii contractelor de credit în dispută se dovedește contrar finalității specifice unui asemenea act juridic. Asumarea obligației de restituire de către debitor este detașată de îndeplinirea de către împrumutător a obligației de a-i pune la dispoziție creditul, ceea ce rupe echilibrul caracteristic contractelor sinalagmatice, în care obligația unei părți își găsește cauza juridică în obligația celeilalte.

Divergentă modalității frauduloase de încheiere a convențiilor este și aprecierea curții de apel, potrivit căreia anularea acestora ar fi aptă să conducă la obligarea reclamantei la restituirea integrală, de îndată a creditului, astfel că acesteia i-ar lipsi interesul în susținerea acțiunii.

Instanța civilă nu a fost însă învestită cu repunerea în situația anterioară, reclamanta renunțând la acest capăt de cerere în fața primei instanțe, iar pârâta neformulându-l pe cale reconvențională.

Mai mult, astfel cum s-a arătat, cauza transcende raporturile juridice civile; de aceea, persoana obligată la restituire nu poate fi stabilită automat prin raportare la părțile contractului, ci prin documentarea circuitului fondurilor, conform statuărilor din cauza penală, din care rezultă că suma împrumutată a tranzitat doar formal patrimoniul recurentei și, pe baza acestei constatări, inculpații condamnați la acel moment au fost obligați la restituire prin dispozitivul deciziei penale nr. 63/21.01.2022.

În continuare, Înalta Curte constată că examinarea criticilor circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta combate modul în care curtea de apel s-a pronunțat asupra condiției cauzei, prin prisma art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 C. civ., nu este posibilă la acest moment, întrucât controlul de legalitate impune cu necesitate ca starea de fapt să fie fixată în mod legal, situație pe care hotărârea de față nu o reflectă, în condițiile în care cercetarea probelor a fost viciată, iar stabilirea faptelor a nesocotit prevederile art. 477-479 C. proc. civ.

De aceea, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia atacată și va trimite cauza instanței de apel, spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 975/Ap/07.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza instanței de apel spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2025.