ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 294/A din 15.03.2018 a Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 662/A/03.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2012. A fost obligat contestatorul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că la data de 18 septembrie 2017, a fost înregistrată pe rolul Curții contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 662/A din 03.06.2016 a acestei instanțe, prin care se solicită anularea hotărârii definitive de condamnare, pe motiv că faptele reținute în sarcina sa și încadrările lor juridice au făcut obiectul unei alte hotărâri judecătorești, prin care a fost epuizat raportul juridic de drept penal. Ca temei de drept al contestației, au fost indicate prevederile art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

Prin decizia contestată, nr. 662/A din 3 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, de inculpatul A. ș.a. și de părțile civile Statul Român prin ANAF - legal reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea și Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA prin Direcția Silvică Vâlcea împotriva sentinței penale nr. 57 din 18 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2012.

S-a desființat în parte sentința și, în rejudecare, au fost înlăturate dispozițiile instanței de fond, de schimbare a încadrării juridice și de condamnare a inculpaților la pedeapsa închisorii.

S-a făcut aplicarea art. 4 C. pen. și, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A., din infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. anterior, în infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., combinat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 122 - 124 C. pen. anterior, s-a încetat procesul penal față de inculpatul A., ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, în ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior, art. 289 C. pen. anterior și art. 291 C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A., din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 248 penal anterior cu aplicarea art. 248<SUP>1</SUP> C. pen. anterior raportat la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani, cu pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani, și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani, în total pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare cu executare în condițiile art. 57 C. pen. anterior și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior pe perioada executării pedepsei.

S-a majorat cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora au fost obligați în solidar cei patru inculpați, de la suma de 8.460.256 lei plus accesorii începând cu data săvârșirii faptelor și până la data achitării integrale a prejudiciului, la suma de 17.668.111,58 lei la care se adaugă dobânda legală calculată de la data pronunțării prezentei decizii și până la data achitării integrale a prejudiciului cauzat.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Referitor la cererea ce face obiectul prezentei cauze, întemeiată pe dispozițiile art. 426 și următoarele din C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Analizând contestația promovată de contestator prin prisma prevederilor legale anterior citate, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Cazul prevăzut în art. 426 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. se referă la situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, prin cea de-a doua hotărâre încălcându-se autoritatea de lucru judecat.

Dacă împotriva unei persoane a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă pentru o anumită faptă, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare, nu mai poate fi exercitată împotriva aceleiași persoane, pentru aceeași faptă, întrucât există autoritate de lucru judecat. (art. 16 alin. (1) lit. i), în acest caz, procurorul dispune clasarea, potrivit art. 315 alin. (1) lit. b) sau, dacă procurorul nu a dispus clasarea, instanța dispune încetarea procesului penal, potrivit art. 396 alin. (6) din cod.

Cazul de contestație prevăzut în art. 426 alin. (1) lit. i) presupune existența unei duble identități, o identitate de persoană, în sensul că hotărârile penale definitive au fost pronunțate împotriva aceleiași persoane, și o identitate de faptă)identitate de obiect), în sensul că hotărârile au fost pronunțate pentru aceeași faptă. Identitatea de faptă nu presupune însă ca și încadrarea juridică dată faptei prin hotărârile penale definitive să fie aceeași, întrucât existența autorității de lucru judecat produce efecte, chiar dacă faptei definitiv judecate i s-a dat o altă încadrare juridică prin cea de-a doua hotărâre.

În speță, s-a constatat că procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi a dat rezoluția nr. 572/P/2006 din data de 31.10.2007, prin care a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de B., C. și A., primii membri ai Comisiei de aplicare a Legii fondului funciar Voineasa, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 și, respectiv, art. 289 și art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior. În rezoluție s-a arătat că și la acea dată, de 31.10.2007, părțile se aflau în judecată la diferite nivele jurisdicționale cu privire la dreptul de proprietate forestieră, reconstituit în contradictoriu cu persoanele fizice . "Acest din urmă aspect până la soluționarea definitivă și irevocabilă, nu permite a aprecia că membrii Comisiei de aplicare a Legii fondului funciar Voineasa ar fi săvârșit infracțiunea prev. și ped. de art. 246 din C. pen.". De asemenea, procurorul a mai arătat în ordonanță că "celelalte aspecte legate de comiterea unor acte de corupție grave, săvârșite cu prilejul retrocedărilor din zona Voineasa, sesizate de avocatul părților vătămate, acestea au fost verificate de organele competente material, care au dispus în consecință" .

Soluția procurorului a fost verificată de instanță, care a analizat condițiile cerute pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, reținând că "se impută organului de cercetare penală (…) neefectuarea expertizei grafologice. Această probă nu putea fi administrată în lipsa originalelor și, de altfel, actele despre care susțin petenții că sunt false, proces-verbal de bună-vecinătate din 27.09.1045 și harta privind suprafața de pădure întocmită de D. și E., așa cum rezultă din declarația reprezentantului petentei, F., a fost folosită și de el în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate. Succesiunea și modificarea în timp a legilor de retrocedare au determinat și vor determina în continuare litigii esențialmente civile, care există și între petente, intimați și alte persoane.

Finalmente, în sentința penală nr. 234 din 27 nov. 2008 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc se menționează că "petentele și-au expus punctul de vedere în plângerea formulată și în memoriile adresate diferitelor instituții, care au fost anexate dosarului parchetului și aspectele relevante au fost verificate în vastul probatoriu administrat în fundamentarea soluției de inexistență a faptelor care ar atrage răspunderea penală a intimaților pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, 289 și 291 C. pen., verificarea faptelor de corupție neformând obiectul competenței Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi" .

Sentința a rămas definitivă, Tribunalul Harghita respingând recursul promovat împotriva ei, prin decizia penală nr. 57/R/2009 . În această decizie, Tribunalul menționează că analiza instanței vizează aspectele reclamate în plângerile penale formulate, iar faptele de corupție nu au făcut obiectul respectivelor plângeri. "Intimații au fost cercetați sub aspectul săvârșirii în concurs a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzute de art. 246 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., reținându-se că fapta nu există" .

Analizând și conținutul rezoluției nr. 51/P/2007 din 01 sept. 2009 a D.N.A. Serviciul Teritorial Pitești, Curtea constată că în dosarul respectiv au fost efectuate acte premergătoare începerii urmăririi penale față de numiții G., A., H., B., C., I., J., K., L. și M., sub aspectul săvârșirii infr. prev. și ped. De art. 13<SUP>2</SUP> din legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 C. pen. anterior.

Din verificările efectuate a rezultat că, în legătură cu o plângere formulată de cele trei obști, care a avut același obiect, s-au efectuat cercetări în dosarul nr. x/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, dosar care a fost soluționat prin rezoluția din data de 31.10.2007, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de B., C. și A., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., cu motivarea că faptele nu există.

Procurorul D.N.A. a apreciat că nu există probe sau indicii din care să rezulte că membrii Comisiei locale de fond funciar Voineasa sau membrii Comisiei județene de aplicare a Legii fondului funciar Vâlcea, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, cu știință nu și-ar fi îndeplinit sarcinile ori și le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, producând o vătămare a intereselor legale ale celor trei obști, aceștia obținând pentru ei sau pentru alții avantaje de natură patrimoniale sau nepatrimonială. .

Examinând și conținutul deciziei penale nr. 662/A/2016 a Curții de Apel Pitești, a cărei desființare se solicită pe calea prezentei contestații, Curtea a observat că în cauza respectivă judecătorii au avut a analiza fapte diferite decât cele descrise anterior, instanța de apel pronunțând încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru infracțiunile de fals prevăzute de art. 288, art. 289 și art. 291 C. pen. anterior, ca urmare a intervenirii prescripției penale și, respectiv, condamnarea contestatorului A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și ar. 5 C. pen.

La fond, prin sentința penală nr. 57/2015 a Tribunalului Vâlcea, inculpatului A. i-au fost aplicate patru pedepse cu închisoarea, respectiv: 6 ani închisoare, pentru fapta prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen., cu aplic. Art. 35 C. pen. și art. 77 lit. a) C. pen. 5 ani închisoare, pentru fapta prev. de art. 289 C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 C. pen. 4 ani închisoare, pentru fapta prev. de art. 289 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și 2 ani închisoare, pentru fapta prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1). Pedeapsa rezultată în urma contopirii a fost de 10 ani închisoare.

Tribunalul a apreciat că legea nouă este legea mai favorabilă, iar ca situație de fapt, în ce-l privește pe contestatorul A., a reținut în esență că acesta, în calitate de șef al Ocolului Silvic Voineasa, fără a avea o împuternicire și cu depășirea atribuțiilor de serviciu, în baza unei înțelegeri prealabile cu coinculpații din cauză, a redactat și a semnat adresa nr. 3587 din 11.11.2002, adresă emisă de Direcția Silvică Vâlcea - Ocolul Silvic Voineasa, pe care a transmis-o Comisiei Locale de Fond Funciar Voineasa, în care a precizat în mod nereal că, deoarece nu dețin documente cu privire la proprietatea statului în zona N., își retrage dreptul de revendicare în numele Statului Român.

Același inculpat, în calitatea sa de șef al Ocolului Silvic Voineasa, în perioada 2005 - 2008 a încheiat contractele de prestări servicii din 15.04.2005 și din 20.03.2008 între S.C. "O." S.R.L. și S.C. "P." S.R.L., fiind prevăzută remunerarea sa, iar cu ocazia cererii depuse de coinculpatul L. și înregistrate sub nr. 60, s-a oferit să se deplaseze la Arhivele Statului Gorj, pentru a ridica un înscris intitulat "Act constitutiv al Societății Q. din anul 1920", după care a depus mențiuni olografe pe copia acestui înscris. Înscrisul respectiv a fost folosit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră.

În apel, a fost din nou analizată legea penală mai favorabilă și s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor și la pronunțarea condamnării în temeiul legii vechi, în sensul menționat la începutul prezentei expuneri.

Curtea a reținut că faptele care au făcut obiectul dosarului penal nr. x/2012 sunt diferite de cele anterior investigate și pentru care s-au dat soluțiile de netrimitere în judecată, întrucât ele se referă la infracțiuni de corupție cu consecințe deosebit de grave, prin care a fost prejudiciat Statul Român, care a participat în proces ca parte civilă și căruia i-au fost acordate despăgubiri civile. Acesta este motivul pentru care instanța de apel nu a primit excepția autorității de lucru judecat, pe care cel în cauză a invocat-o, ci a purces la analizarea fondului litigiului, pronunțând o soluție în consecință.

Față de această situație, Curtea a concluzionat că în speță nu incident cazul de contestație invocat, susținerile contestatorului fiind neîntemeiate. De aceea, contestația a fost respinsă ca inadmisibilă, în baza art. 431 C. proc. pen., cu consecința obligării contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei decizii penale a declarat apel condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 mai 2018. S-a acordat termen, aleatoriu, la data de 12 iunie 2018.

Contestatorul condamnat A. a fost reprezentat de apărător din oficiu, întrucât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 364 alin. (4) C. proc. pen.

În dezbateri, a fost ridicată de procuror excepția inadmisibilității căii de atac de către reprezentantul Ministerului Public.

Examinând cauza de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că apelul formulat de condamnatul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speța dedusă judecății, se constată că a fost declarat apel împotriva deciziei nr. 294/A din 15.03.2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, care s-a pronunțat în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziții reglementând procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen. În această cauză, prin decizia apelată, Curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestații în anulare promovate împotriva deciziei de condamnare, iar în dispozitivul acestei hotărâri s-a menționat faptul că aceasta este definitivă.

Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 5/2015 publicată în Monitorul oficial din 10 aprilie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. Așadar, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

Se constată, așadar, că apelantul contestator condamnat A. a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea căii ordinare de atac a apelului, în privința deciziei penale atacate de contestator (decizia penală nr. 294/A din 15.03.2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Având în vedere dispozițiile art. 129 din Constituție care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii, precum și dispozițiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiție, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Apărarea a mai susținut că este admisibil apelul declarat de condamnat, ca urmare a aplicării directe a dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală, stabilit de art. 2 din Protocolul nr. 7 al CEDO.

În speță, se constată că constată că apelul declarat de A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din 15.03.2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, nu are suport nici în legislația internă și nici în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Legiuitorul român, în virtutea puterii sale de apreciere, a acordat deplină jurisdicție în judecarea unei persoane trimise în judecată, atât primei instanțe cât și instanței de apel, în virtutea efectului devolutiv al căii de atac, însă a limitat posibilitățile în anumite cazuri, cum este cel prevăzut de art. 432 alin. (4) C. proc. pen., fără ca aceasta să constituie o încălcare a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO. De asemenea, statele au o putere discreționară pentru a decide modalitățile de exercitare a acestui drept (cauza Nielsen c. Danemarca).

Așadar, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din 15.03.2018 a Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 lei, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din 15.03.2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 lei, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2018.