ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 87 din 13.06.2024, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., aflat în stare de deținere în altă cauză în Penitenciarul București-Rahova, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 250 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (4 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 360 alin. (1), (2) și 3 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (4 acte materiale).

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 119/23.06.2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, modificată și definitivă prin decizia Curții de Apel Pitești nr. 1168/A din 14.12.2023.

S-a descontopit pedeapsa de 12 ani și 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 119/23.06.2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, modificată și definitivă prin decizia Curții de Apel Pitești nr. 1168/A din 14.12.2023, în pedepsele componente, respectiv: 2 ani și 6 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani și 3 luni închisoare, 1 an și 2 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare și sporul de 9 ani și 11 luni (pe care îl înlătură).

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare și 4 ani închisoare, cu pedepsele mai sus menționate, de 2 ani și 6 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani și 3 luni închisoare, 1 an și 2 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, urmând ca la pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, să se adauge sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 12 ani și 9 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 16 ani și 9 luni închisoare, în condițiile art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, ce urmează a se executa după executarea pedepsei de 16 ani și 5 luni închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 45 alin. (5) cu referire la art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen. rap. la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive în cadrul dosarului nr. x/2022, respectiv de la 18.04.2022 la 10.11.2022, precum și perioada reținerii și arestării preventive în prezenta cauză dar și perioada executată din pedeapsa aplicată în temeiul sentinței penale nr. 119/23.06.2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, modificată și definitivă prin decizia Curții de Apel Pitești nr. 1168/A din 14.12.2023, respectiv de la 14.12.2023 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 177/2022 emis în data de 14.12.2023 de Tribunalul Vâlcea și emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 397, art. 19, art. 23 și art. 25 C. proc. pen.. rap. la art. 1357 și urm. din C. civ., s-a luat act de recunoașterea parțială de către inculpat a pretențiilor civile și, în consecință, a fost obligat inculpatul A. să achite, cu titlu de despăgubiri civile, părții civile B., suma de 19.499,97 RON.

S-a respins în rest acțiunea civilă.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. rap. la art. 249 alin. (2), (5) C. proc. pen.., s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea nr. 185/P/2023 din data de 18.05.2023 asupra sumei de 2839 RON ridicată de la inculpatul A., precum și măsura asiguratorie a popririi până la concurența sumei de 16.660,97 RON dispusă prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea nr. 185/P/2023 din data de 24.05.2023 și respectiv din data de 29.05.2023, asupra sumelor de bani ce sunt sau vor intra în conturile bancare deschise pe numele inculpatului A. la C. și D., respectiv cont E. x, cont curent IND EUR x, cont E. x, cont curent IND USD x, cont de card în valuta RON, cu codul IBAN x și cont curent în valuta RON, cu codul IBAN x.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat, din care suma de 585 RON reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 87 din data de 13 iunie 2024 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2023, intimată-parte civilă fiind B..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

v

Împotriva deciziei din apel, nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, la data de 18.02.2025, data poștei, a formulat recurs în casație inculpatul A., aflat în Penitenciarul Rahova, în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație transmisă de inculpat Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2025, iar prin adresa nr. x din data de 27.02.2025, Înalta Curte a dispus înaintarea acesteia către instanța de apel - Curtea de Apel Pitești, .

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror și părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat instanței supreme și a fost înregistrat la data de 02.04.2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 29.04.2025, dată până la care, de asemenea, a fost depus raportul asupra recursului în casație.

Având în vedere că în curpinsul cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat excepția de neconstituționalitate, în conformitate cu dispozițiile Hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curți nr. 83 din 12 decembrie 2017 și nr. 66 din 7 iunie 2018, s-a dispus formarea dosarului asociat, x/2023, în cadrul căruia este soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, fiind fixat în acest sens termen de judecată la data de 29.04.2025, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării. La termenul din 29.04.2025, în cadrul dosarului asociat, Înalta Curte a încuviințat cererea recurentului inculpat A. de acordare a unui nou termen de judecată pentru a-și angaja un apărător ales și pentru pregătirea apărării, sens în care s-a dispus amânare cauzei pentru termenul din 27.05.2025, când, la solicitarea recurentului, pricina a fost amânată pentru termenul din data de 24.06.2025.

De asemenea, asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație de față, Înalta Curte a dispus amânarea pronunțării la data de 27.05.2025 și ulterior la data de 24.06.2025.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că, cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Astfel, în aceste coordonate, examinând în cauză cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia recurată - nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 alin. (1) și art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții; hotărârea care se atacă; cazul de casare și motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), prin intermediul căruia însă inculpatul nu a criticat faptul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel cum prevede textul de lege pe care și-a întemeiat recursul în casație, ci în realitate critică cuantumul sporului obligatoriu aplicat (despre care inculpatul a afirmat că este mai mare decât pedeapsa în sine, în opinia sa "totalul suplimentar stabilit prin concurs reprezentând mai mult o individualizare a pedepsei în sensul reținerii unei circumstanțe agravantă generată de comiterea mai multor infracțiuni în concurs") și implicit a criticat cuantumul pedepsei principale rezultante, în urma aplicării dispozițiilor care stabilesc pedeapsa în cazul concursului de infracțiuni reținut în speță, respectiv regimul sancționator aplicat, prevăzut de art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Astfel, se reține că, prin prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a arătat că "temeiul de drept al recursului în casație îl reprezintă pct. 12 al cauzelor de recurs în casație", respectiv "nelegala aplicare a legii prin reținerea unui cuantum total al concursurilor mai mare decât pedeapsa în sine".

A menționat inculpatul în cererea de la dosar că, pentru a susține acest motiv de recurs, invocă excepția de neconstituționalitate (cu referire la tratamentul sancționator prevăzut de lege în cazul concursului de infracțiuni), apreciind că articolul criticat este neconstituțional având în vedere că duce la majorarea artificială a pedepsei printr-un calcul ce exclude pedeapsa stabilită de lege, considerând inculpatul că "prin acest mecanism se aduce atingere dreptului la un proces echitabil garantat de Constituție și o încălcare a principiului constituțional potrivi căruia nicio pedeapsă nu trebuie aplicată fără lege".

În opinia inculpatului "mecanismul de calcul al concursului de infracțiuni este prejudiciabil și nu poate fi asimilat, prin rezultatul său, unei veritabile pedepse stabilite de lege".

A mai menționat inculpatul în cererea sa că, "totalul suplimentar stabilit prin concurs" reprezintă "mai mult o individualizare a pedepsei în sensul reținerii unei circumstanțe agravante generate de comiterea mai multor infracțiuni în concurs, ori această modalitate iese din sfera predictibilității legii.

În final, inculpatul A. a precizat că normele legale care stabilesc concursul de infracțiuni nu denotă o predictibilitate clară; că "mecanismul de calcul al pedepselor nu este unul legal", solicitând astfel sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate și totodată, a menționat că toate acestea duc la admiterea prezentului recurs și citarea sa.

Prioritar, referitor la această condiție de admisibilitate, prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație.

În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat în cauză, doar acele nelegalități care afectează limitele și natura sancțiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii și măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reținerii criteriilor, stărilor și circumstanțelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reținerii existenței infracțiunii și calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancționator.

În incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost deja stabilită de instanța de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Astfel, în ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., aceste dispoziții sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege, în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel, precum și de incidența tratamentului sancționator reținut în cauză în raport cu situația juridică a inculpatului.

Având în vedere aceste considerații, Înalta Curte constată că aspectele susținute de recurentul inculpat A. prin prezenta cerere de recurs în casație, vizează de fapt modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate în cauză, inculpatul fiind nemulțumit de cuantumul pedepsei la care a fost condamnat ca urmare a reținerii concursului de infracțiuni și a faptului că s-au aplicat regulile regimului sancționator incident în acest sens, respectiv regimul sancționator prev. de art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., (prin aplicarea sporului obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse reținute și care în opinia inculpatului a fost într-un cuantum prea mare, respectiv mai mare decât pedeapsa în sine), însă, aceste aspecte nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..], care, așa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În concret, în cauză, potrivit încadrării juridice stabilite cu titlu definitiv în privința inculpatului A., din cuprinsul deciziei atacate se constată că acesta a fost condamnat astfel:

- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen.;

- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (4 acte materiale), în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 250 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen.;

- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (4 acte materiale), în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 360 alin. (1), (2) și 3 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 119/23.06.2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia Curții de Apel Pitești nr. 1168/A din 14.12.2023.

S-a mai reținut prin sentința instanței de fond, definitivă prin decizia atacată, că inculpatul a comis infracțiunile deduse judecății în stare de recidivă, prev. de art. 41 alin. (1) C. pen., în raport cu pedeapsa închisorii de 3 ani, 8 luni și 805 zile de închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 213/05.02.2019 a Judecătoriei Tg. Jiu, pedeapsă din care a fost eliberat condiționat la data de 21.03.2019 cu un rest rămas de executat de 500 zile.

Sub aspectul regimului sancționator, instanța a reținut că este vorba de o recidivă postexecutorie care atrage, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen., o majorare cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei prevăzută de lege pentru noua infracțiune. Pentru faptele din prezenta cauză, în cazul infracțiunii prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, iar în cazul infracțiunilor prev. de 360 alin. (1), (2) și 3 C. pen. și art. 250 alin. (1) C. pen. pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Totodată, instanța, analizând fișa de cazier a acestuia, a reținut și faptul că acesta a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 119/23.06.2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, modificată și definitivă prin decizia Curții de Apel Pitești nr. 1168/A din 14.12.2023, la pedeapsa rezultantă de 12 ani și 5 luni închisoare (mandatul de executare a pedepsei nr. 177/2022).

Prin urmare, întrucât faptele din prezenta cauză au fost săvârșite în intervalul 19 - 21.04.2023, înainte de momentul rămânerii definitive a sentinței penale de condamnare mai sus menționate, instanța de fond a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 12 ani și 5 luni închisoare prin sentința penală nr. 119/23.06.2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, modificată și definitivă prin decizia Curții de Apel Pitești nr. 1168/A din 14.12.2023.

Așadar, în cauză, s-a descontopit pedeapsa de 12 ani și 5 luni închisoare, în pedepsele componente, respectiv: 2 ani și 6 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani și 3 luni închisoare, 1 an și 2 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare și sporul de 9 ani și 11 luni (pe care îl înlătură).

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare și 4 ani închisoare, cu pedepsele mai sus menționate, de 2 ani și 6 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani și 3 luni închisoare, 1 an și 2 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, la pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, adăugându-se sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv sporul de 12 ani și 9 luni închisoare, dispunându-se ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 16 ani și 9 luni închisoare, în condițiile art. 60 C. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății sunt în limite legale sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică stabilită definitiv, precum și în raport cu regimul sancționator aplicabil în cauză, nefiind identificate aspecte de nelegalitate a pedepselor aplicate și nici a celei rezultante de 16 ani și 9 luni închisoare, în condițiile în care s-a făcut aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

De altfel, așa cum s-a reținut, inculpatul recurent nici nu a formulat critici relativ la faptul că pedepsele aplicate nu s-ar încadra în limitele prevăzute de lege, ci faptul că prin reținerea concursului de infracțiuni, respectiv a tratamentului sancționator reținut în raport cu celelalte condamnări anterioare, prin aplicarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. pen., privind contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente, s-a făcut aplicarea dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. (care prevăd că, în caz de concurs de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), și astfel s-a ajuns la o pedeapsă mai mare, fiind nemulțumit inculpatul de cuantumul sporului obligatoriu aplicat urmare a mecanismului de contopire a pedepselor și implicit nemulțumit de cuantumul pedepsei principale rezultante.

Astfel, rezultă din conținutul cererii de recurs în casație împrejurarea că inculpatul A. este de fapt nemulțumit de cuantumul pedepsei principale rezultante, nu raportat la faptul că pedeapsa ar fi stabilită nelegal, ci a formulat critici în sensul că:

"mecanismul de calcul al concursului de infracțiuni este prejudiciabil și nu poate fi asimilat, prin rezultatul său, unei veritabile pedepse stabilite de lege"; "reținerea unui cuantum total al concursurilor mai mare decât pedeapsa în sine"; "totalul suplimentar stabilit prin concurs" reprezintă "mai mult o individualizare a pedepsei în sensul reținerii unei circumstanțe agravante generate de comiterea mai multor infracțiuni în concurs, ori această modalitate iese din sfera predictibilității legii", din modul în care recurentul inculpat a formulat motivele de recurs în casație rezultând că argumentele dezvoltate nu se circumscriu cazului de recurs în casație invocat.

Chestiunile vizând individualizarea pedepsei sau aplicarea regimului sancționator incident în raport cu încadrarea juridică și situația juridică a inculpatului, cu consecința modificării pedepsei stabilite, excedează cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., astfel că argumentele inculpatului recurent A. reprezintă de fapt o solicitarea de reindividualizare a pedepsei stabilite, al cărui cuantum îl consideră prea mare urmare a aplicării dispozițiilor legale relativ la concursul de infracțiuni și contopirea pedepselor în cazul infracțiunilor concurente, însă, în condițiile în care în cauză se constată că pedeapsa a fost corect calculată în raport cu dispozițiile legale incidente, criticile inculpatului așa cum au fost formulate nu pot fi analizate în calea extraordinară de față, fiind exclusă o reindividualizare a pedepselor în actuala procedură.

Relativ la cele ce preced, Înalta Curte constată că susținerile recurentului inculpat A., așa cum au fost formulate prin cererea de față, nu se circumscriu cazului de casare invocat doar formal de către acesta (art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..) și nici altui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., cererea de recurs în casație neavând aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Din această perspectivă, întrucât așa cum s-a arătat, în etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate, Înalta Curte, față de cele anterior reținute în cauză, apreciază că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., rap. la art. 438 C. proc. pen., constatând că deși, în drept, cererea de recurs în casație este întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., din modul în care recurentul inculpat a formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casație invocat.

Îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație.

Sub acest aspect, se are în vedere și practica conturată a instanței supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.

În concluzie, față de cele reținute, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) rap. la art. 438 C. proc. pen., astfel că, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Totodată, față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2025.