ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 05.09.2018

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

05.09.2018

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 61/F din 27 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2013, privind pe intimații A., B. și C.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 720 RON, pentru avocat D. și onorariul parțial în cuantum de 90 RON pentru avocat E., s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 315/A din 17 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2017 s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Naționala Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva Sentinței penale nr. 62/F din data de 30 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2016. A fost desființată sentința penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea hotărârii de trimitere spre rejudecare s-a arătat că, fără a verifica niciuna dintre condițiile de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., instanța s-a limitat la preluarea unor paragrafe din Decizia penală nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2013. Absența oricărei analize a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, chiar succinte, contravine flagrant exigențelor legale anterior menționate și fac imposibilă decelarea argumentelor avute în vedere la soluționarea cauzei. De asemenea, Înalta Curte a notat că specificul devolutiv al apelului de față, în virtutea căruia instanța de apel ar putea suplini omisiunea instanței de fond, nu justifică, totuși, efectuarea integrală a unei prime verificări a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prin parcurgerea etapei admisibilității în principiu în acest cadru procesual.

Efectuarea acestor verificări, dar și exigențele respectării principiului dublului grad de jurisdicție în materie, impun reluarea judecății în fața primei instanțe, respectiv Curtea de Apel Pitești.

În urma trimiterii spre rejudecare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția Penală la data de 8 ianuarie 2018, sub același număr de înregistrare.

Asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire, Curtea a reținut următoarele:

Prin Adresa nr. 2232/III-6/2016 din 17 iunie 2016 Parchetul de pe lângă ICCJ - DNA - Structura Centrală a formulat o cerere de revizuire a Deciziei penale nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece aceasta nu se conciliază cu Sentința penală nr. 83/F din 22 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, definitivă prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cuprinsul cererii sale, revizuentul a arătat că hotărârea de condamnare a inculpatului C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (Sentința penală nr. 83/F din 22 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, definitivă prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), nu se poate concilia cu hotărârea de achitare a inculpatelor A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în condițiile în care faptele reținute în sarcina acestora sunt corelative. Infracțiunile de trafic de influență și cumpărare de influență sunt infracțiuni bilaterale cu un conținut identic din perspectiva motivației cu care ele sunt comise. Este greu de imaginat că o persoană se oferă să vândă influență într-un mod generic și fără a răspunde solicitării unui cumpărător de influență. Traficantul de influență răspunde cererii sau dorinței cumpărătorului de influență, care dorește să influențeze punctual conduita funcționarului asupra căruia traficantul de influență are sau cel puțin pretinde că are influență. În cauză, inculpatul C. a răspuns solicitării cumpărătoarei de influență A. prin intermediul avocatei B. în sensul de a interveni pe lângă magistrații ce vor soluționa dosarul nr. x/2011 pentru obținerea unei hotărâri favorabile în schimbul sumei de 5.000 de euro.

În drept, revizuentul a invocat dispozițiile art. 455 și urm. C. proc. pen. și cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. întrucât există două hotărâri definitive ce nu se pot concilia.

S-au atașat la dosar hotărârile judecătorești la care se face referire în cererea de revizuire și dosarele în care s-au pronunțat aceste hotărâri.

Instanța, potrivit art. 459 alin. (2) C. proc. pen., analizând motivele invocate de revizuent, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, urmând a o respinge ca atare, pentru considerentele următoare.

Prin Sentința penală nr. 83/F din 22 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2012, s-a dispus ca, în baza art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. să fie condamnat inculpatul C. la 2 ani și 3 luni închisoare (17 acte materiale).

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (falsificarea Certificatului de grefă nr. 1590 din 9 iulie 2012).

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (falsificarea Certificatului de grefă nr. 17430 din 9 iulie 2012).

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (falsificarea Certificatului de grefă nr. 1590 din 5 octombrie 2012).

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (falsificarea Raportului medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosar nr. x/2011 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova).

În baza art. 242 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (sustragerea raportului medico-legal).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, în total urmând ca inculpatul să execute 2 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

Conform art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. s-a dedus perioada reținerii și a arestului preventiv, începând cu data de 10 noiembrie 2012, la zi.

Potrivit art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen. și la art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus menținerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 151/P/2012 din 10 decembrie 2012 a DNA - Serviciul Teritorial Craiova asupra bunurilor imobile ale inculpatului până la concurența echivalentului în RON al sumei de 21.000 Euro.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. raportat la art. 22 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a confiscat de la inculpat echivalentul în RON al sumei de 21.000 Euro, dobândită prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

Conform art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor falsificate: Certificatele de grefă nr. 1590 din 9 iulie 2012, nr. 17430 din 9 iulie 2012, nr. 1590 din 5 octombrie 2012 și Raportul medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosar nr. x/2011 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 26.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea sentinței de condamnare, s-a reținut că inculpatul C., grefier la Curtea de Apel Craiova, în baza unei rezoluții infracționale unice, prevalându-se constant de relațiile pe care le-ar avea cu magistrații - judecători de la Curtea de Apel Craiova, a pretins bani în perioada 2011 - 2012, în total 40.500 euro, din care a primit efectiv 29.500 euro de la F., zis "G.", H., zis "I.", J., zis "K.", L., A., M., zis "N.", O. și P., Q., R., S., zis "T.", U., V. (investigatorul sub acoperire), susținând că banii vor ajunge la magistrați care vor adopta soluții favorabile acestora sau unor apropiați ai lor sau că va interveni la Institutul Național de Medicină Legală, (în cazul fraților O. și P., pentru a obține un raport medico-legal de expertiză psihiatrică, din conținutul căruia să rezulte că W. nu are discernământ și astfel nu va răspunde penal) sau la Serviciul Permise și Înmatriculări Auto pentru a-i procura un permis de conducere auto, (în cazul lui S.

Totodată, inculpatul C., grefier la Curtea de Apel Craiova, a tehnoredactat și a semnat, la rubrica "Grefier șef", contrafăcând semnătura persoanei autorizate, un număr de trei Certificate de grefă: - 1590 din 9 iulie 2012, 17430 din 9 iulie 2012, 1590 din 5 octombrie 2012 și a sustras și a falsificat Raportul medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova.

Soluția a rămas definitivă în urma respingerii recursului formulat de inculpat, prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Sentința penală nr. 39/F din 17 martie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus următoarele: în baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata A. la 2 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. anterior.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, aplicată prin Sentința penală nr. 99 din 31 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 2734 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 33, 34 C. pen. anterior a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedepsele de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 99 din 31 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 2734 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu pedeapsa de 15.000 RON amendă penală aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 99 din 31 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 2734 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare în condițiile art. 57 C. pen. anterior și 2 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 215

C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art. 211 alin. (1) C. proc. pen. așa cum a fost dispusă prin Decizia penală nr. 2782 din 9 octombrie 2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, față de inculpata A.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpata B. la 2 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpată la câte 4.500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul în sumă de 600 RON pentru avocatul desemnat din oficiu a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Pitești și inculpatele A. și B.

Prin Decizia penală nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2013, au fost admise apelurile formulate de inculpatele A. și B., împotriva Sentinței penale nr. 39/F din 17 martie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, fiind desființată în totalitate sentința apelată și rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata B. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 26 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești.

Cheltuielile judiciare atât la fond cât și în apel au rămas în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelantele inculpate de câte 65 RON urmând a se suporta din fondurile Ministerului Justiției.

În motivarea deciziei de achitare, Înalta Curte a reținut, în raport de materialul probator expus anterior, că nu există probe care să susțină acuzația parchetului, respectiv să demonstreze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că suma de 5.000 euro a fost dată martorului C., în baza unei înțelegeri anterioare cu acesta, în sensul de a-și exercita influența asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova învestiți cu soluționarea căii de atac formulată de Ministerul Public. De altfel, Înalta Curte nu a întrevăzut niciun eventual interes al inculpatei A. de a înmâna suma de bani în scopul susținut de acuzare, la un interval de peste trei luni de la soluționarea dosarului de către Curtea de Apel Craiova și mai ales în condițiile în care sentința fusese desființată în defavoarea acesteia, prin înlăturarea dispozițiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. revizuirea se poate solicita când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol, în cazul menționat mai înainte, toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen. cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța examinează dacă:

- cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.

- cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

- au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

- faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

- faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

- persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.

Potrivit art. 459 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar potrivit alin. (7) din același articol, încheierea prin care este admisă în principiu cererea de revizuire, este definitivă.

Analizând îndeplinirea condițiilor menționate mai sus de cererea formulată de revizuent, Curtea a reținut că nu este îndeplinită condiția prev. de lit. e) a art. 459 alin. (3) C. proc. pen., întrucât elementele de fapt în baza cărora a fost formulata cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței temeiului prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate, s-a decis că hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă. În virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate acestea, în practică a reieșit că, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care în C. proc. pen. s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive.

În această categorie de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt. Prin revizuire se urmărește o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Astfel, din analiza conținutului cererii de revizuire a reieșit că Parchetul a invocat existența a două hotărâri definitive ce nu se pot concilia cu privire la soluțiile date: una de condamnare a inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influenta (respectiv Sentința penală nr. nr. 83/F din 22 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2012 definitivă prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), iar a doua de achitare a inculpatelor A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influenta (și anume Decizia penală nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2013, prin care au fost admise apelurile împotriva Sentinței penale nr. 39/F din 17 martie 2015 a Curții de Apel Pitești).

S-a arătat că, în conformitate cu teoria și practica în materie, pentru a fi incident cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții: hotărârile definitive ale instanțelor penale să soluționeze fondul cauzei, în sensul să se pronunțe diferit asupra existenței faptei, a săvârșirii ei de către inculpat și a vinovăției acestuia, ceea ce denotă că inconciliabilitatea trebuie să se refere la fapte, la împrejurările esențiale ale cauzei care au atras și soluții de neconciliat; hotărârile definitive să fie inconciliabile, ceea ce înseamnă că se exclud una pe alta, rezultând că inconciliabilitatea trebuie concepută în sensul că într-o hotărâre se afirmă existența unei fapte, iar printr-o altă hotărâre se neagă expres sau tacit existența acesteia; inconciliabilitatea trebuie să rezulte din ceea ce s-a spus prin hotărârea definitivă, deci prin dispozitiv, iar atunci când dispozitivul nu este determinant în lămurirea soluțiilor ce nu se pot concilia se poate apela și la considerentele care-l precizează.

În cauza de față există două hotărâri penale definitive și anume: Sentința penală nr. 83/F din 22 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2012 definitivă prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privindu-l pe inculpatul C. și Decizia penală nr. 125/A din 30 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2013, prin care au fost admise apelurile împotriva Sentinței penale nr. 39/F din 17 martie 2015 a Curții de Apel Pitești privind pe inculpatele A. și B.

Prima hotărâre se referă la condamnarea inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influentă, reținându-se în sarcina sa un număr de 17 acte materiale ale acestei infracțiuni, săvârșite în baza unei rezoluții infracționale unice, ce constau în pretinderea unor sume de bani în perioada 2011 - 2012, în total 40.500 euro, din care a primit efectiv 29.500 euro, prevalându-se constant de relațiile pe care le-ar avea cu magistrații - judecători de la Curtea de Apel Craiova, susținând că banii vor ajunge la magistrați care vor adopta soluții favorabile acestora sau unor apropiați ai lor sau că va interveni la Institutul Național de Medicină Legală sau la Serviciul Permise și Înmatriculări Auto.

A doua hotărâre se refera la achitarea inculpatelor A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influenta, constatându-se lipsa probelor din care să rezulte că suma de 5.000 de euro a fost dată pentru traficarea influenței pe care C. o avea asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova ce soluționau Dosarul nr. x/2011, privind-o pe inculpata A.

Înalta Curte de Casație și Justiție care a pronunțat aceasta ultimă hotărâre a reținut că "acuzațiile aduse inculpatelor vizează oferirea sumei de 5.000 euro pentru cumpărarea influenței pe care o avea C. asupra judecătorilor din cadrul Curții de Apel Craiova care făceau parte din completul de judecată învestit cu soluționarea Dosarului nr. x/2011, în care A. era inculpată, nu și cumpărarea indirectă, prin intermediul lui C., a influenței pe care ar fi avut-o avocatul X. asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție" .

A mai reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul deciziei prin care a dispus achitarea inculpatelor A. și B., că "nu există probe care să susțină acuzația parchetului, respectiv să demonstreze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că suma de 5.000 euro a fost dată martorului C., în baza unei înțelegeri anterioare cu acesta, în sensul de a-și exercita influența asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova învestiți cu soluționarea căii de atac formulată de Ministerul Public". A mai constatat Înalta Curte că "aceeași soluție se impunea și în ipoteza în care obiectul judecății l-ar fi constituit cumpărarea, cu ajutorul martorului C., a influenței pe care avocatul X. ar fi avut-o asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiției", neidentificând în conținutul materialului probator administrat în cauză, vreun mijloc de probă care să susțină o atare concluzie.

S-a constatat că aspectul existenței unei hotărâri de condamnare a inculpatului C. cu privire la vinovăția cu care a săvârșit infracțiunea și titlul cu care a fost primita suma de bani de la inculpatele A. și B. - a fost invocat și analizat de instanța care a pronunțat soluția de achitare a acestor două inculpate. Astfel, a reținut Înalta Curte, în considerentele deciziei de achitare că "hotărârea de condamnare a unei persoane, fie că a fost pronunțată în procedura simplificată, fie în urma efectuării cercetării judecătorești conform procedurii obișnuite, nu poate proba, într-o altă cauză sau în cauza disjunsă, vinovăția altor participanți la comiterea faptei ( . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .) Constatarea vinovăției unui inculpat, nu exclude, nici chiar în cazul infracțiunilor corelative, pronunțarea unei soluții de achitare justificată de lipsa probelor, față de un alt inculpat". ICCJ a mai constatat că, în toate declarațiile date, C. a recunoscut doar 16 din cele 17 acte materiale ale infracțiunii de trafic de influență, însă "nu aceeași a fost atitudinea procesuală cu referire la acuzația de pretindere și primire a sumei de 5.000 euro de la A., afirmând că are influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova, pentru a-i determina să pronunțe o soluție favorabilă în Dosarul nr. x/2011". Instanța supremă a concluzionat că probele administrate sunt total insuficiente pentru a se retine ca scopul pentru care a fost dată suma de bani este cel susținut de Parchet.

S-a remarcat faptul ca intre cele două hotărâri exista o diferența, constând în aceea că probatoriul administrat în cea de-a doua cauză nu a putut dovedi vinovăția inculpatelor A. și B. pentru săvârșirea unei infracțiuni corelative celei pentru care inculpatul C. a fost condamnat în prima cauză penală. Lecturând considerentele celor două hotărâri, și nu doar dispozitivul acestora, s-a observat de către instanța de fond că soluția de condamnare a unui inculpat nu este inconciliabilă cu soluția de achitare, din lipsa probelor, a altor inculpați pentru o infracțiune corelativă.

Având în vedere acestea, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile mai sus enumerate pentru incidența cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. deoarece condamnarea unui inculpat pentru o faptă și achitarea altor inculpați pentru o infracțiune corelativă din lipsa probelor care să dovedească vinovăția, prin două hotărâri distincte, nu este de natură a determina inconciliabilitatea hotărârilor, în condițiile în care prin ambele hotărâri soluțiile vizând fondul nu se exclud una pe cealaltă.

În consecință, constatând că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., nefiind întrunite cerințele legale pentru a se prevala de acest motiv de reformare a hotărârii de condamnare, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2013.

Împotriva Sentinței penale nr. 61/F din 27 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, criticând-o pentru nelegalitate cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, cu încălcarea dispozițiilor art. 459 alin. (3) și (4) C. proc. pen.

În motivarea apelului, Ministerul Public a susținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, aceasta fiind formulată în termen de 3 luni, s-au indicat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., precum și mijloacele de probă în dovedirea acestuia, iar temeiurile legale, faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea, nu au fost prezentate într-o altă cerere de revizuire.

S-a susținut în cererea de apel că inculpatul C., prin Sentința penală 83/2013, rămasă definitivă, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, fiind reținute împrejurări care nu se pot concilia cu cele reținute în hotărârea de achitare a inculpatelor A. și B. pentru infracțiunea de cumpărare de influență, în condițiile în care faptele reținute în sarcina acestora sunt corelative și au un conținut identic din perspectiva motivației.

Examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva Sentinței penale nr. 61/F din data de 27 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017, privind pe intimații A., B. și C., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol, în cazul menționat mai înainte, toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Pentru a se reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. "când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia", este necesar ca hotărârile care nu se pot concilia să fie definitive, să aibă caracter penal, să conțină o rezolvare a fondului, să nu fie atacate concomitent prin alte căi extraordinare, iar inconciliabilitatea să rezulte din dispozitivul hotărârii și să se refere la situații de fapt și nu de drept.

În prezenta cauză, se constată că prin Sentința penală nr. 83/F din 22 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în baza art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 2 ani și 3 luni închisoare (17 acte materiale).

În baza art. 288 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la patru pedepse de câte 1 an închisoare (pentru falsificarea Certificatelor de grefă nr. 1590 din 9 iulie 2012; nr. 17430 din 9 iulie 2012; nr. 1590 din 5 octombrie 2012 și a Raportului medico-legal nr. A6/5998/2011).

În baza art. 242 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C. la 1 an închisoare (sustragerea raportului medico-legal).

Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

Conform art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. s-a dedus perioada reținerii și a arestului preventiv, începând cu data de 10 noiembrie 2012, la zi.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatul C., grefier la Curtea de Apel Craiova, că în baza unei rezoluții infracționale unice, prevalându-se constant de relațiile pe care le-ar avea cu magistrații - judecători de la Curtea de Apel Craiova, a pretins bani în perioada 2011 - 2012, în total 40.500 euro, din care a primit efectiv 29.500 euro de la F., zis "G.", H., zis "I.", J., zis "K.", L., A., M., zis "N.", O. și P., Q., R., S., zis "T.", U., V.(investigatorul sub acoperire), susținând că banii vor ajunge la magistrați care vor adopta soluții favorabile acestora sau unor apropiați ai lor sau că va interveni la Institutul Național de Medicină Legală, (în cazul fraților O. și P., pentru a obține un raport medico-legal de expertiză psihiatrică, din conținutul căruia să rezulte că W. nu are discernământ și astfel nu va răspunde penal) sau la Serviciul Permise și Înmatriculări Auto pentru a-i procura un permis de conducere auto, (în cazul lui S.

Totodată, inculpatul C., grefier la Curtea de Apel Craiova, a tehnoredactat și a semnat, la rubrica "Grefier șef", contrafăcând semnătura persoanei autorizate, un număr de trei Certificate de grefă: - 1590 din 9 iulie 2012, nr. 17430 din 9 iulie 2012, nr. 1590 din 5 octombrie 2012 și a sustras și a falsificat Raportul medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. x/2011, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova.

Soluția a rămas definitivă în urma respingerii recursului formulat de inculpat, prin Decizia penală nr. 3237 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Sentința penală nr. 39/F din 17 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. anterior.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b și c C. pen. anterior, aplicată prin Sentința penală nr. 99 din 31 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 2734 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 215

C. proc. pen., a menținut măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art. 211 alin. (1) C. proc. pen. așa cum a fost dispusă prin Decizia penală nr. 2782 din 9 octombrie 2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, față de inculpata A.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. anterior s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești.

În motivarea acestei soluții, Înalta Curte a reținut că în cauză nu există probe din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că suma de 5.000 euro a fost dată martorului C., în baza unei înțelegeri anterioare cu acesta, pentru a-și exercita influența asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova și nu s-a întrevăzut niciun interes al inculpatei A. de a înmâna suma de bani în scopul susținut de acuzare, la un interval de peste trei luni de la soluționarea dosarului de către Curtea de Apel Craiova și în condițiile în care sentința fusese desființată în defavoarea acesteia.

S-a mai reținut de către instanța de apel că în cauză nu au fost identificate probe din care să rezulte ipoteza cumpărării, cu ajutorul martorului C. a influenței pe care avocatul X. ar fi avut-o asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, s-a constatat că în toate declarațiile date, C. a recunoscut doar 16 din cele 17 acte materiale ale infracțiunii de trafic de influență, instanța supremă concluzionând că probele administrate sunt insuficiente pentru a se reține că scopul pentru care a fost dată suma de bani a fost cel susținut de parchet.

Probatoriul administrat în cauza privind pe inculpatele A. și B. nu a putut dovedi vinovăția acestora pentru săvârșirea unei infracțiuni corelative celei pentru care a fost condamnat inculpatul C.

Inconciliabilitatea presupune existența a două hotărâri definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, dar prezintă erori judiciare ca urmare a unei netemeinice judecăți de fapt și, în acest mod, se exclud una pe cealaltă.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că soluția de condamnare a unui inculpat pentru o faptă și achitarea altor inculpați pentru o infracțiune corelativă din lipsa probelor care să dovedească vinovăția, prin două hotărâri distincte, nu este de natură să determine inconciliabilitatea hotărârilor și a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, împotriva Sentinței penale nr. 61/F din 27 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie este nefondat, urmând ca în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva Sentinței penale nr. 61/F din data de 27 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017, privind pe intimații A., B. și C.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimați, în sumă de câte 85 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare