ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5280/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5280/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Gorj, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâta SC C.E.R. SA pentru ca,

prin sentința ce se va pronunța, să se constate caducitatea Decretului de

expropriere nr. 270/1988 cu privire la imobilele ce au aparținut tatălui său, D.G.

În motivarea acțiunii a arătat că

este nepoata de soră a autorului D.G., decedat la 15 octombrie 1998, aspect ce

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 512/1998 și că autorul său a deținut

în proprietate o casă de locuit cu terenul aferent situate în județul Gorj și

că, în baza Decretului nr. 270/1988 aceste imobile au fost expropriate, dar

decretul de expropriere a devenit inoperant deoarece imobilele nu au fost

preluate efectiv în termen de 1 an de la data exproprierii.

În drept a invocat

dispozițiile art. 41

din Constituția

României și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană.

Pârâta SC C.E.R. SA a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că sunt

incidente

dispozițiile art. 120l

C.

civ. privind autoritatea de lucru judecat, față de decizia civilă nr. 209 din 08

martie 2006 pronunțată de Tribunalul Gorj.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că

acțiunea este neîntemeiată deoarece nu se mai poate constata caducitatea

decretului de expropriere, imobilele fiind deja demolate, or, în această

situație,

dispozițiile art. 35

din

Legea nr.

33/1994 nu mai pot fi aplicabile, reclamanta având la

îndemână calea unei acțiuni pentru despăgubiri constând în măsuri reparatorii

în baza Legii nr. 10/2001.

S-a invocat de către pârâtă decizia

nr. 53 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit

căreia acțiunilor care au ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie

1945- 22 decembrie 1989 nu li se mai aplică dispozițiile Legii nr. 33/1994 dacă

au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 23 din 11

februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, s-a respins excepția

autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC C.E.R. SA și, ca nefondată, acțiunea

civilă privind caducitatea decretului de expropriere formulată de reclamanta S.E.,

în contradictoriu cu pârâtul SC C.E.R. SA.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut referitor la excepția autorității de lucru judecat, că este

nefondată, în raport de sentința civilă nr. 7618/2005 a Judecătoriei Târgu-Jiu,

nefiind îndeplinite dispozițiile art. 1201 C. civ., nefiind îndeplinite tripla

identitate de părți, obiect și cauză, câtă vreme dosarul în care s-a pronunțat

hotărârea civilă menționată a avut drept obiect obligarea pârâtei de a-i

reconstrui reclamantei imobilul casă de locuit în suprafață de 86 mp,

reprezentând cota de ½ ce i-a revenit în calitate de moștenitoare a

autorului D.G.

Pe fondul cauzei, tribunalul a

reținut că este neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă în condițiile în

care imobilul proprietatea autorului acesteia a fost expropriat în anul 1988,

astfel încât dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, referitoare la

caducitatea decretului de expropriere nu se aplică acțiunilor având ca obiect

imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiuni

introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, așa cum s-a statuat de

către Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, prin Decizia în

interesul legii nr. LIII (53)/2007.

Împotriva hotărârii respective, în

termenul legal de 15 zile de la comunicare, pe data de 10 martie 2009, petenta S.E.

a declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât imobilul

pentru care a solicitat să se constate caducitatea decretului de expropriere nu

putea să facă obiectul Legii nr. 10/2001, în condițiile în care nu a fost

niciodată preluat efectiv de SC C.E.R. SA și a rămas în stăpânirea autorului

său și a sa, ca moștenitoare, până în anul 2002, când, în mod abuziv, au fost

demolate construcțiile. Terenul a rămas neafectat și se află și în prezent în

stăpânirea sa, în baza titlului de proprietate eliberat conform Legii nr.

18/1991.

Intimata SC C.E.R. SA a formulat

întâmpinare, considerând că petenta nu se mai poate prevala de dispozițiile

art. 35 din Legea nr. 33/1994, având în vedere decizia nr. LIII (53) din 5 iunie

2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

iar imobilele expropriate au fost folosite potrivit scopului pentru care a fost

emis decretul de expropriere, casa fiind demolată în 2001, iar materialele

rezultate fiind însușite de sora apelantei.

Ulterior, aceeași intimată a

formulat precizări la întâmpinare, susținând că autorul petentei a primit

despăgubiri pentru imobilul expropriat; că terenul aflat în litigiu se află în

patrimoniul său fiindu-i eliberat certificatul de atestare a dreptului de

proprietate, seria M03 nr. 10906 din 26 martie 2008.

Prin decizia civilă nr. 324 din 25

noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta S.E. împotriva

sentinței civile nr. 23 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, în

contradictoriu cu intimata-pârâtă SC C.E.R. SA; a schimbat în totalitate

hotărârea apelată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă și a

constatat caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988, cu privire la

imobilul ce a aparținut defunctului D.G., cu obligația plății sumei de 1.200

lei cheltuieli de judecată, către apelantă, în sarcina intimatei.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că sunt întemeiate motivele de apel formulate de către

reclamantă, întrucât prima instanță a constatat, în mod greșit, faptul că nu

sunt aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994 privind inoperanța decretului de

expropriere, ci prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Deciziei nr. LIII (53) din

4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

În acest sens, instanța de apel a

reținut, pe baza probatoriului administrat în cauză, că nu pot fi aplicabile

prevederile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care petenta se află în posesia

imobilului și i s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr.

18/1991 pentru terenul aflat în litigiu, aceasta având calitatea de entitate deținătoare

a imobilului.

S-a avut în vedere și jurisprudența

Curții Constituționale a României care, prin mai multe decizii pronunțate având

ca obiect excepții de neconstituționalitate a unor decrete de expropriere emise

anterior anului 1989, a statuat că, după intrarea în vigoare a Constituției din

anul 1991, actele normative emise de fostul Consiliu de Stat, precum și decretele

prezidențiale de expropriere au devenit caduce, în măsura în care imobilele la

care se referă, nu au fost preluate efectiv în vederea demolării.

Împotriva deciziei respective, la

data de 19 februarie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC C.E.R.

SA, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul

respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii Tribunalului

Gorj.

Prin motivele de recurs depuse odată

cu cererea, s-a criticat decizia recurată sub trei aspecte:

reținut că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994,

întrucât acțiunea reclamantei a fost formulată pe data de 14 noiembrie 2008, astfel

încât aceasta nu avea la dispoziție decât procedura specială a Legii nr.

10/2001.

caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988, întrucât raportul de

expertiză tehnică efectuată în cauză a constatat faptul că terenul expropriat

în suprafață de 250 mp a fost afectat în totalitate de lucrările miniere

efectuate de pârâtă, iar casa de locuit a fost demolată.

S-a susținut, sub acest aspect, că

dispozițiile art. 35 ale Legii nr. 33/1994 și anume „dacă lucrările nu au fost

începute” trebuie interpretate în sensul că se referă la obiectivul decretului

de expropriere, luat și analizat în ansamblul lui, și nu cu referire strictă la

un anumit imobil.

potrivit căreia, temeiul de drept invocat, respectiv dispozițiile art. 35 din Legea

nr. 33/1994, ar fi valabil, aceste prevederi nu mai pot fi aplicabile în speță,

întrucât scopul decretului de expropriere a fost atins, în condițiile în care

casa de locuit a fost demolată, terenul de 250 mp a fost excavat, iar recurenta

a acordat despăgubiri pentru imobilul expropriat, în cuantum de 33.455 lei (ROL

) care au fost încasate de fostul proprietar.

S-a mai susținut și faptul că terenul

în litigiu de 250 mp a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de

proprietate seria M03 nr. 10906 din 26 martie 2008, fiind întabulat în C.F.

Fărcășești cu nr. 773, nr. cadastral 994 la O.C.P.I. Gorj.

În drept, și-a întemeiat recursul pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La data de 4 octombrie 2010,

intimata-reclamantă S.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului

declarat de pârât, ca nefondat.

Analizând recursul declarat de

pârâtă prin prisma criticilor formulate și a motivului de modificare invocat,

respectiv a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că este nefondat, și-l va respinge, avându-se în vedere următoarele

considerente:

În drept, prin Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care a intrat în vigoare

pe data de 2 iunie 1994, s-a prevăzut, printre altele, posibilitatea

retrocedării către foștii proprietari a bunurilor imobile expropriate care nu

au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost

preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute și dacă nu

s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.

În scopul unificării practicii

judiciare și a interpretării unitare a legii, Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secțiile Unite, a pronunțat Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999

prin care a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat

că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile și în cazul

cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior

intrării în vigoare a acestei legi, dacă scopul exproprierii nu a fost realizat.

Ulterior, în urma apariției Legii

nr. 10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a pronunțat

Decizia în interesul legii nr. LIII din 4 iunie 2007, prin care s-a statuat că

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acțiunilor și

cererilor, având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În fapt, în speță, imobilul aflat în

litigiu, format din teren și construcție, a fost expropriat din patrimoniul

autorului reclamantei prin Decretul nr. 270/1988, anterior datei de 22

decembrie 1989 prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Referitor la imobilul menționat,

este de observat însă că măsura exproprierii nu a fost executată, respectiv

fostul proprietar nu a fost deposedat de imobil, astfel încât moștenitorul

acestuia nu avea deschisă calea Legii nr. 10/2001, așa cum corect a reținut

instanța de apel.

Aceasta întrucât procedura Legii

speciale nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate efectiv de la foștii

proprietari în perioada de referință de aplicare a legii, aspect esențial ce

rezultă și din considerentele Deciziei nr. LIII (53)/2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Secțiile Unite, unde s-a statuat că se impune ca

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate fără aplicare în

cazul acțiunilor având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea

în vigoare a legii, ca și în toate celelalte cazuri de preluare abuzivă.

Per a contrario, în situațiile în

care imobilele expropriate nu au fost preluate efectiv de la foștii

proprietari, în condițiile în care decretele de expropriere nu au fost puse în

executare, proprietarii expropriați sau moștenitorii acestora au posibilitatea

să uzeze ca temei de drept în susținerea cererilor formulate, pe prevederile

art. 35 din Legea nr. 33/1994, acțiunile acestora având ca obiect „ retrocedare

imobil expropriat” sau „constatarea” caducității decretului de expropriere,

fiind pe deplin admisibile și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Aceasta întrucât, dispozițiile art.

11 din această lege nu cuprind și ipoteza imobilelor expropriate care au rămas

în posesia persoanei de la care s-a realizat exproprierea, imobile ce nu au

fost preluate efectiv de Stat, cum este cazul în speță, iar Legea nr. 10/2001

are drept scop acordarea măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent persoanelor

îndreptățite sau moștenitorilor acestora, care au în proprietate imobile

preluate de către Stat și care au intrat în posesia unităților deținătoare

conform art. 21 din lege.

În speță, așa cum a rezultat din actele

depuse de către intimată, coroborate cu procesele verbale încheiate la data de

17 octombrie 2008 și 29 iulie 2009 de către organele de poliție din comuna

Fărcășești și Primăria Fărcășești și raportul de expertiză tehnică întocmit la

data de 6 octombrie 2009, situația de fapt a fost reținută corect de către

instanța de apel potrivit căreia, în anul 2001, imobilul nu fusese preluat

efectiv, terenul nu era afectat de lucrări specifice miniere, iar fostul proprietar

a plătit permanent impozit pentru teren și clădire la primăria locală.

Prin urmare, în situația de față,

Legea nr. 33/1994 are prioritate față de Legea nr. 10/2001, întrucât reprezintă

o lege specială în materie de expropriere iar această normă legală complinește

măsurile de protecție juridică a expropriatorului, în condițiile în care

exproprierea, constituind o restricție adusă dreptului de proprietate, apare ca

o excepție de la caracterul absolut al dreptului de proprietate.

Pe fondul cauzei, în mod corect,

instanța de apel a considerat că acțiunea este întemeiată pe baza materialului

probator administrat în cauză și prin care s-a stabilit că Decretul de expropriere

nr. 270/1988 a devenit caduc, atâta vreme cât scopul exproprierii nu a fost

atins, iar decretul nu a fost pus în executare în ceea ce-l privește pe autorul

reclamantei, astfel încât dreptul de proprietate nu s-a transmis de la

expropriat la expropriator.

Aceste critici se referă la situația

de fapt reținută de curtea de apel și care nu mai pot fi discutate în recurs

față de structura actuală a căii de atac care nu mai permite reevaluarea

situației de fapt în raport de probele administrate în cauză, după abrogarea

motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. I

pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

În consecință, față de cele arătate

se constată faptul că nu subzistă motivul de modificare invocat (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.), întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare

a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, astfel încât, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă se privește ca fiind

nefondat și se va respinge ca atare.

În baza art. 274 C. proc. civ., va

fi obligată recurenta, către intimată, la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta SC C.E.R. SA împotriva deciziei civile nr. 324 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentă la 1000 lei

cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

octombrie 2010.