ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5280/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Gorj, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâta SC C.E.R. SA pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988 cu privire la imobilele ce au aparținut tatălui său, D.G. În motivarea acțiunii a arătat că este nepoata de soră a autorului D.G., decedat la 15 octombrie 1998, aspect ce rezultă din certificatul de moștenitor nr. 512/1998 și că autorul său a deținut în proprietate o casă de locuit cu terenul aferent situate în județul Gorj și că, în baza Decretului nr. 270/1988 aceste imobile au fost expropriate, dar decretul de expropriere a devenit inoperant deoarece imobilele nu au fost preluate efectiv în termen de 1 an de la data exproprierii.

În drept a invocat dispozițiile art. 41 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană. Pârâta SC C.E.R. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că sunt incidente dispozițiile art. 120l C. civ. privind autoritatea de lucru judecat, față de decizia civilă nr. 209 din 08 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Gorj. Pe fondul cauzei, s-a susținut că acțiunea este neîntemeiată deoarece nu se mai poate constata caducitatea decretului de expropriere, imobilele fiind deja demolate, or, în această situație, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu mai pot fi aplicabile, reclamanta având la îndemână calea unei acțiuni pentru despăgubiri constând în măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

S-a invocat de către pârâtă decizia nr. 53 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia acțiunilor care au ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 nu li se mai aplică dispozițiile Legii nr. 33/1994 dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 23 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta SC C.E.R. SA și, ca nefondată, acțiunea civilă privind caducitatea decretului de expropriere formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâtul SC C.E.R. SA.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut referitor la excepția autorității de lucru judecat, că este nefondată, în raport de sentința civilă nr. 7618/2005 a Judecătoriei Târgu-Jiu, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 1201 C. civ., nefiind îndeplinite tripla identitate de părți, obiect și cauză, câtă vreme dosarul în care s-a pronunțat hotărârea civilă menționată a avut drept obiect obligarea pârâtei de a-i reconstrui reclamantei imobilul casă de locuit în suprafață de 86 mp, reprezentând cota de ½ ce i-a revenit în calitate de moștenitoare a autorului D.G.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că este neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă în condițiile în care imobilul proprietatea autorului acesteia a fost expropriat în anul 1988, astfel încât dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, referitoare la caducitatea decretului de expropriere nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiuni introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, așa cum s-a statuat de către Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, prin Decizia în interesul legii nr. LIII (53)/2007. Împotriva hotărârii respective, în termenul legal de 15 zile de la comunicare, pe data de 10 martie 2009, petenta S.E.

a declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât imobilul pentru care a solicitat să se constate caducitatea decretului de expropriere nu putea să facă obiectul Legii nr. 10/2001, în condițiile în care nu a fost niciodată preluat efectiv de SC C.E.R. SA și a rămas în stăpânirea autorului său și a sa, ca moștenitoare, până în anul 2002, când, în mod abuziv, au fost demolate construcțiile. Terenul a rămas neafectat și se află și în prezent în stăpânirea sa, în baza titlului de proprietate eliberat conform Legii nr. 18/1991. Intimata SC C.E.R.

SA a formulat întâmpinare, considerând că petenta nu se mai poate prevala de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, având în vedere decizia nr. LIII (53) din 5 iunie 2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar imobilele expropriate au fost folosite potrivit scopului pentru care a fost emis decretul de expropriere, casa fiind demolată în 2001, iar materialele rezultate fiind însușite de sora apelantei. Ulterior, aceeași intimată a formulat precizări la întâmpinare, susținând că autorul petentei a primit despăgubiri pentru imobilul expropriat; că terenul aflat în litigiu se află în patrimoniul său fiindu-i eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria M03 nr. 10906 din 26 martie 2008. Prin decizia civilă nr. 324 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta S.E.

împotriva sentinței civile nr. 23 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC C.E.R. SA; a schimbat în totalitate hotărârea apelată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă și a constatat caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988, cu privire la imobilul ce a aparținut defunctului D.G., cu obligația plății sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată, către apelantă, în sarcina intimatei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că sunt întemeiate motivele de apel formulate de către reclamantă, întrucât prima instanță a constatat, în mod greșit, faptul că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994 privind inoperanța decretului de expropriere, ci prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Deciziei nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

În acest sens, instanța de apel a reținut, pe baza probatoriului administrat în cauză, că nu pot fi aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care petenta se află în posesia imobilului și i s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 pentru terenul aflat în litigiu, aceasta având calitatea de entitate deținătoare a imobilului. S-a avut în vedere și jurisprudența Curții Constituționale a României care, prin mai multe decizii pronunțate având ca obiect excepții de neconstituționalitate a unor decrete de expropriere emise anterior anului 1989, a statuat că, după intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991, actele normative emise de fostul Consiliu de Stat, precum și decretele prezidențiale de expropriere au devenit caduce, în măsura în care imobilele la care se referă, nu au fost preluate efectiv în vederea demolării.

Împotriva deciziei respective, la data de 19 februarie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC C.E.R. SA, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii Tribunalului Gorj. Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, s-a criticat decizia recurată sub trei aspecte: 1. În mod greșit, instanța de apel a reținut că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, întrucât acțiunea reclamantei a fost formulată pe data de 14 noiembrie 2008, astfel încât aceasta nu avea la dispoziție decât procedura specială a Legii nr. 10/2001. 2. În mod greșit, s-a constatat caducitatea Decretului de expropriere nr. 270/1988, întrucât raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză a constatat faptul că terenul expropriat în suprafață de 250 mp a fost afectat în totalitate de lucrările miniere efectuate de pârâtă, iar casa de locuit a fost demolată.

S-a susținut, sub acest aspect, că dispozițiile art. 35 ale Legii nr. 33/1994 și anume „dacă lucrările nu au fost începute” trebuie interpretate în sensul că se referă la obiectivul decretului de expropriere, luat și analizat în ansamblul lui, și nu cu referire strictă la un anumit imobil. 3. Chiar dacă s-ar împărtăși teza potrivit căreia, temeiul de drept invocat, respectiv dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, ar fi valabil, aceste prevederi nu mai pot fi aplicabile în speță, întrucât scopul decretului de expropriere a fost atins, în condițiile în care casa de locuit a fost demolată, terenul de 250 mp a fost excavat, iar recurenta a acordat despăgubiri pentru imobilul expropriat, în cuantum de 33.455 lei (ROL ) care au fost încasate de fostul proprietar.

S-a mai susținut și faptul că terenul în litigiu de 250 mp a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 10906 din 26 martie 2008, fiind întabulat în C.F. Fărcășești cu nr. 773, nr. cadastral 994 la O.C.P.I. Gorj. În drept, și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. La data de 4 octombrie 2010, intimata-reclamantă S.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat. Analizând recursul declarat de pârâtă prin prisma criticilor formulate și a motivului de modificare invocat, respectiv a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondat, și-l va respinge, avându-se în vedere următoarele considerente: În drept, prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care a intrat în vigoare pe data de 2 iunie 1994, s-a prevăzut, printre altele, posibilitatea retrocedării către foștii proprietari a bunurilor imobile expropriate care nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute și dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.

În scopul unificării practicii judiciare și a interpretării unitare a legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a pronunțat Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 prin care a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă scopul exproprierii nu a fost realizat.

Ulterior, în urma apariției Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a pronunțat Decizia în interesul legii nr. LIII din 4 iunie 2007, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acțiunilor și cererilor, având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În fapt, în speță, imobilul aflat în litigiu, format din teren și construcție, a fost expropriat din patrimoniul autorului reclamantei prin Decretul nr. 270/1988, anterior datei de 22 decembrie 1989 prevăzută de Legea nr. 10/2001. Referitor la imobilul menționat, este de observat însă că măsura exproprierii nu a fost executată, respectiv fostul proprietar nu a fost deposedat de imobil, astfel încât moștenitorul acestuia nu avea deschisă calea Legii nr. 10/2001, așa cum corect a reținut instanța de apel.

Aceasta întrucât procedura Legii speciale nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate efectiv de la foștii proprietari în perioada de referință de aplicare a legii, aspect esențial ce rezultă și din considerentele Deciziei nr. LIII (53)/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, unde s-a statuat că se impune ca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate fără aplicare în cazul acțiunilor având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a legii, ca și în toate celelalte cazuri de preluare abuzivă.

Per a contrario, în situațiile în care imobilele expropriate nu au fost preluate efectiv de la foștii proprietari, în condițiile în care decretele de expropriere nu au fost puse în executare, proprietarii expropriați sau moștenitorii acestora au posibilitatea să uzeze ca temei de drept în susținerea cererilor formulate, pe prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, acțiunile acestora având ca obiect „ retrocedare imobil expropriat” sau „constatarea” caducității decretului de expropriere, fiind pe deplin admisibile și după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Aceasta întrucât, dispozițiile art. 11 din această lege nu cuprind și ipoteza imobilelor expropriate care au rămas în posesia persoanei de la care s-a realizat exproprierea, imobile ce nu au fost preluate efectiv de Stat, cum este cazul în speță, iar Legea nr. 10/2001 are drept scop acordarea măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent persoanelor îndreptățite sau moștenitorilor acestora, care au în proprietate imobile preluate de către Stat și care au intrat în posesia unităților deținătoare conform art. 21 din lege.

În speță, așa cum a rezultat din actele depuse de către intimată, coroborate cu procesele verbale încheiate la data de 17 octombrie 2008 și 29 iulie 2009 de către organele de poliție din comuna Fărcășești și Primăria Fărcășești și raportul de expertiză tehnică întocmit la data de 6 octombrie 2009, situația de fapt a fost reținută corect de către instanța de apel potrivit căreia, în anul 2001, imobilul nu fusese preluat efectiv, terenul nu era afectat de lucrări specifice miniere, iar fostul proprietar a plătit permanent impozit pentru teren și clădire la primăria locală.

Prin urmare, în situația de față, Legea nr. 33/1994 are prioritate față de Legea nr. 10/2001, întrucât reprezintă o lege specială în materie de expropriere iar această normă legală complinește măsurile de protecție juridică a expropriatorului, în condițiile în care exproprierea, constituind o restricție adusă dreptului de proprietate, apare ca o excepție de la caracterul absolut al dreptului de proprietate. Pe fondul cauzei, în mod corect, instanța de apel a considerat că acțiunea este întemeiată pe baza materialului probator administrat în cauză și prin care s-a stabilit că Decretul de expropriere nr. 270/1988 a devenit caduc, atâta vreme cât scopul exproprierii nu a fost atins, iar decretul nu a fost pus în executare în ceea ce-l privește pe autorul reclamantei, astfel încât dreptul de proprietate nu s-a transmis de la expropriat la expropriator.

Aceste critici se referă la situația de fapt reținută de curtea de apel și care nu mai pot fi discutate în recurs față de structura actuală a căii de atac care nu mai permite reevaluarea situației de fapt în raport de probele administrate în cauză, după abrogarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. În consecință, față de cele arătate se constată faptul că nu subzistă motivul de modificare invocat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă se privește ca fiind nefondat și se va respinge ca atare.

În baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta, către intimată, la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.E.R. SA împotriva deciziei civile nr. 324 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurentă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.