ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3012/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3012/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului civil de față;

Din

examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

P

rin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Gorj, la 17 septembrie 2008, reclamantul D.C.I. a chemat în

judecată pe pârâtul Consiliul local al Municipiului Târgu Jiu solicitând

predarea imobilului situat în Târgu Jiu, și chiria la care este îndreptățit, în

cuantum de 200 Euro/lună, începând din 20 aprilie 1950, dată la care s-a

aplicat Decretul nr. 92/1950.

Î

n motivarea acțiunii sale,

întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005,

Constituției, Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale amendată de Protocolul nr. 11 și cel adițional, de Protocoalele

nr. 4, 6, 7, 12 și 13, reclamantul a arătat că imobilul ce a aparținut autoarei

sale L.I. a trecut abuziv în proprietatea statului, ca efect al Decretului nr.

92/1950, fiind naționalizat la poziția nr. 3711 din lista anexă pe numele

fiicei autoarei, E.I. și a învederat că adresându-se cu notificare autorității

deținătoare a imobilului, nu a primit răspuns.

Pârâtul Consiliul Local al

Municipiului Târgu Jiu a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive a sa, față de obiectul acțiunii.

La termenul de judecată din

22 octombrie 2008, Tribunalul Gorj a solicitat reclamantului D.C.I. să-și

precizeze obiectul acțiunii, având în vedere că a invocat dispozițiile Legilor

nr. 10/2001, nr. 247/2005 și Constituția României, iar în ședința publică din

12 noiembrie 2008, reclamantul a depus o „întâmpinare, precizare și

completare" la acțiune, cerând predarea imobilului și invocând în drept,

prevederile Legii nr. 112/1995 (filele 17-18 dosar fond).

Răspunzând solicitării

instanței, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să se

judece în cadrul procesual determinat de raportul juridic născut în temeiul

Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 244

din 3 decembrie 2008, Tribunalul Gorj a respins acțiunea acestuia, astfel cum a

fost modificată și precizată, cu următoarea motivare:

Deși reclamantul a precizat

cadrul procesual, în sensul că solicită restituirea imobilului preluat abuziv,

prin Decretul nr. 92/1950, instanța stabilind obiectul acțiunii ca fiind Legea

nr. 10/2001, în raport de respectarea principiului disponibilității procesului

civil, reclamantul nu a fost de acord cu efectuarea unei

expertize tehnice de specialitate

pentru a se identifica imobilul descris în notificare și actele depuse,

respectiv matricola nr. 2 la nr. 582 și fotografia acestuia, astfel că

tribunalul a apreciat că nu se poate stabili situația acestuia, respectiv dacă

imobilul ce formează obiectul litigiului, a fost sau nu demolat, iar în

situația în care nu a fost demolat, care este unitatea deținătoare.

Instanța de fond a reținut

că în faza administrativă s-a solicitat reclamantului să depună actele de

proprietate, Decretul de expropriere, fișa tehnică a imobilului și toate actele

necesare stabilirii calității acestuia de persoană îndreptățită la restituirea

imobilului, astfel cum rezultă din adresa nr. 28798 din 01 noiembrie 2001 emisă

de Primăria Târgu Jiu, însă reclamantul nu a depus aceste înscrisuri.

Î

mpotriva sentinței

Tribunalului Gorj a declarat apel reclamantul invocând drept critici, faptul că

instanța de fond a respins greșit acțiunea, fără a lămuri situația juridică a

imobilului, ignorând actele depuse la dosar de acesta, arătând că sentința nu a

fost pronunțată în ședință publică, apelantul solicitând a i se preda imobilul

și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de la

data preluării abuzive a imobilului.

In baza caracterului

devolutiv al apelului, instanța de control judiciar ordinar a dispus efectuarea

unei expertize tehnice având ca obiective: identificarea imobilului, stabilirea

dimensiunilor și vecinătăților acestuia, cu precizarea dacă acesta este ocupat

sau nu de utilități publice, probă încuviințată prin încheierea din 9 aprilie

2009, alături de cea cu înscrisuri.

Î

n apel, la 16 aprilie 2009,

reclamantul D.C.I. a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât a

Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cerere ce a fost respinsă

de instanța de apel, în raport de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 283 din 29

octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința

civilă nr. 244 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Gorj și a admis în parte,

acțiunea formulată de acesta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al

Municipiului Târgu Jiu.

A constatat că reclamantul

I.D.C. este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent,

pentru imobilul situat în Târgu Jiu, compus din

casă de locuit 3 camere și

bucătărie, șopron din lemn și 400 mp teren, potrivit Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

A respins cererea pentru

restituirea în natură a imobilului și aceea de acordare a despăgubirilor.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că din matricola depusă în apel, la fila 46 dosar,

casa de locuit si magazia apar ca fiind imobile expropriate, suprafața totală

construită fiind de 117,10 mp.

Cu privire la teren nu se

fac precizări în acest act, neindicându-se de la cine a operat exproprierea și,

față de împrejurarea că nu sunt depuse alte înscrisuri din care să rezulte

modalitatea de preluare, instanța a concluzionat în sensul că autorii

reclamantului au pierdut proprietatea prin naționalizare, conform mențiunii din

fișa de stabilire a impozitului.

S-a apreciat că refuzul

unității deținătoare de a răspunde notificării, în sensul de a emite

dispoziție/decizie motivată echivalează cu încălcarea dreptului reclamantului

la beneficiul reparator al legii speciale.

Administrând proba cu

expertiză tehnică de specialitate, din concluziile raportului de expertiză s-a

reținut că a fost identificată o suprafață de 723 mp teren și s-a stabilit că,

din aceasta, suprafața de 288 mp este ocupată cu un bloc de locuite și un punct

termic, aceea de 252 mp are destinația de teren în jurul blocurilor, iar

suprafața de 162 mp teren, aparține în proprietate unor persoane fizice private.

Instanța a apreciat

incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora

„în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții

edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură

se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcțiile demolate și

terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".

Cum reclamantul a făcut

dovada că autoarea sa, I.L. a avut în proprietate suprafața de 400 mp teren

aferent construcției și obiectul notificării l-a constituit acest imobil, având

în vedere că a fost demolată construcția inițială, iar în prezent terenul este

ocupat de alte construcții și detalii de sistematizare, instanța a dispus

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005.

A fost respinsă cererea

privind acordarea de despăgubiri deoarece în sistemul legii reparatorii, care

reprezintă norma specială

și derogatorie de la dreptul comun, nu se prevede această modalitate de

reparare a prejudiciilor cauzate prin preluarea abuzivă de către stat a

imobilelor.

Î

mpotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamantul D.C.I., criticând-o pentru nelegalitate, conform

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a respingerii cererii de acordare a

despăgubirilor și neintroducerii în cauză a Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, cu privire la care a solicitat obligarea la plata sumei de

7.933.333 Euro reprezentând contravaloarea imobilului, estimat la 400.000 Euro

și la penalizări de întârziere.

Sunt aduse de către

reclamant, critici referitoare la ignorarea demersurilor sale din instanță, la

expunerea punctului său de vedere, la pronunțarea deciziei în absența sa,

„hotărârea fiind pronunțată în spatele ușilor închise" și la ignorarea

înscrisurilor depuse de acesta, arătându-se că pricina trebuia trimisă spre

rejudecare la tribunal.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Reclamantul D.C.I. a

învestit inițial Tribunalul Gorj cu o acțiune prin care a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al Municipiului Târgu Jiu, predarea

imobilului situat în Târgu Jiu, și obligarea acestuia la plata contravalorii

lipsei de folosință, fiind invocate Legile nr. 10/2001, nr. 247/2005 și

Constituția României.

Acțiunea introductivă a fost

ulterior precizată de reclamant, în cadrul procesual delimitat de raporturile

specifice între persoana îndreptățită la restituirea unui imobil preluat abuziv

de stat și persoana deținătoare a acestuia, în speță, instanța reținând corect

că aceasta din urmă nu a dat curs notificării și nu a emis dispoziție/decizie,

în temeiul actului normativ special de reparație.

Configurată sub aspectul

temeiului juridic, pe tărâmul Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și

având ca obiect restituirea în natură a imobilului expropriat în baza

Decretului nr. 92/1950, în condițiile lipsei răspunsului la notificarea

formulată la 11 aprilie 2001, cererea de chemare în judecată a fost astfel

precizată de reclamant, raportul juridic dedus judecății fiind stabilit de

instanță, cu respectarea principiului disponibilității procesului civil, față

de cererea de restituire a imobilului.

În

aceste limite, cererea privind acordarea de despăgubiri excede obiectului

cadrului juridic exprimat prin petitul acțiunii, astfel cum a fost precizată și

nu este fondată sub aspectul încălcării legalității.

Astfel, cum corect a reținut

Curtea de Apel Craiova, potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul

cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi".

Ca atare, față de textul

procedural mai sus evocat, cererea de introducere în cauză în calitate de pârât

a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și aceea

privind acordarea de despăgubiri, cuantificate la suma de 7.933.333 Euro de

către reclamant nu pot obiectul acțiunii, nici sub aspectul petitului și nici

sub acela al schimbării cadrului procesual pasiv, în raportul strict delimitat

de lege între persoana îndreptățită și cea deținătoare a imobilului solicitat a

fi restituit.

Instanțele

de judecată în soluționarea cererilor trebuie să respecte principiile de bază

ale procesului civil, respectiv principiul disponibilității, în virtutea căruia

reclamantul fixează în cererea de chemare în judecată, părțile, obiectul și

temeiul acțiunii.

In apel, instanța a

respectat și aplicat corect regula

tantum

devolutum

quantum iudicatum

,

statuând că în apel nu se poate schimba

calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

formula cereri noi.

Așa fiind, introducerea în

cauză a unei alte părți, care nu a figurat la fond nu este legală, schimbarea

obiectului acțiunii printr-o nouă cerere, de acordare a despăgubirilor nefiind

admisibilă, în raport de obiectul inițial al acțiunii, astfel cum a fost

precizată și nici față de pretenția dedusă judecății (restituirea imobilului),

acordarea de despăgubiri, neconstituind obiect de analiză la fond, fiind

formulată pentru prima dată în calea devolutivă de atac a apelului.

Nici critica privind

netrimiterea de către instanța de apel a cauzei spre rejudecare la tribunal nu

este fondată.

Grație caracterului

devolutiv al apelului, în virtutea căruia instanța de apel poate administra

probe noi, sau le poate completa pe cele administrate în faza de fond,

insuficienta cercetare a fondului ca urmare a neadministrării tuturor probelor

nu echivalează cu o necercetare a fondului pricinii, cu consecința trimiterii

cauzei spre rejudecare, ci înseamnă că instanța de apel are îndrituirea de a

administra acele probe, pe care le

consideră utile și concludente pentru justa soluționare a cauzei dedusă

judecății.

In acest caz, instanța de

apel a procedat corect la administrarea probelor cu înscrisuri și expertiză

tehnică de specialitate, soluția greșită pe care o susține reclamantul în

criticile sale - aceea de trimitere a cauzei spre rejudecare - contravenind

principiului celerității soluționării cauzelor, fiind de natură a prelungi

nejustificat procesul, fără un fundament legal, în condițiile în care s-ar fi

reluat judecata în față primei instanțe, deși aceasta a pronunțat o soluție cu

privire la fondul cauzei.

De altfel, este de observat

că norma procedurală cuprinsă în dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

este de strictă interpretare, neputând fi extinsă prin analogie și altor

situații decât cele expres stabilite de legiuitor.

Referirile

recurentului-reclamant la omisiunea instanței de apel de a-i da acestuia

posibilitatea de a-și exprima opiniile, precum și interpretarea personală a

reclamantului, în sensul că procesul a fost soluționat „cu ușile închise"

nu sunt fondate, instanța de apel respectând principiile contradictorialității

și oralității procesului civil, poziția reclamantului fiind consemnată în

încheierile de ședință, la care a fost prezent, instanța dispunând citarea

apelantului-reclamant la domiciliul ales, indicat la fila 13 dosar apel, cu

mențiunea de a se prezenta personal în instanță în vederea discutării în

contradictoriu a probelor.

Așa fiind, sub toate

motivele invocate, recursul declarat de reclamant este nefondat, Înalta Curte

urmând a face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul I.D.C. împotriva deciziei nr.283 din 29 octombrie 2009 a Curții

de Apel Craiova, secția

I-a

civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.