ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3012/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: P rin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la 17 septembrie 2008, reclamantul D.C.I. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local al Municipiului Târgu Jiu solicitând predarea imobilului situat în Târgu Jiu, și chiria la care este îndreptățit, în cuantum de 200 Euro/lună, începând din 20 aprilie 1950, dată la care s-a aplicat Decretul nr. 92/1950. Î n motivarea acțiunii sale, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005, Constituției, Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale amendată de Protocolul nr. 11 și cel adițional, de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 și 13, reclamantul a arătat că imobilul ce a aparținut autoarei sale L.I.

a trecut abuziv în proprietatea statului, ca efect al Decretului nr. 92/1950, fiind naționalizat la poziția nr. 3711 din lista anexă pe numele fiicei autoarei, E.I. și a învederat că adresându-se cu notificare autorității deținătoare a imobilului, nu a primit răspuns. Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, față de obiectul acțiunii. La termenul de judecată din 22 octombrie 2008, Tribunalul Gorj a solicitat reclamantului D.C.I. să-și precizeze obiectul acțiunii, având în vedere că a invocat dispozițiile Legilor nr. 10/2001, nr. 247/2005 și Constituția României, iar în ședința publică din 12 noiembrie 2008, reclamantul a depus o „întâmpinare, precizare și completare" la acțiune, cerând predarea imobilului și invocând în drept, prevederile Legii nr. 112/1995 (filele 17-18 dosar fond).

Răspunzând solicitării instanței, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să se judece în cadrul procesual determinat de raportul juridic născut în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 244 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Gorj a respins acțiunea acestuia, astfel cum a fost modificată și precizată, cu următoarea motivare: Deși reclamantul a precizat cadrul procesual, în sensul că solicită restituirea imobilului preluat abuziv, prin Decretul nr. 92/1950, instanța stabilind obiectul acțiunii ca fiind Legea nr. 10/2001, în raport de respectarea principiului disponibilității procesului civil, reclamantul nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru a se identifica imobilul descris în notificare și actele depuse, respectiv matricola nr. 2 la nr. 582 și fotografia acestuia, astfel că tribunalul a apreciat că nu se poate stabili situația acestuia, respectiv dacă imobilul ce formează obiectul litigiului, a fost sau nu demolat, iar în situația în care nu a fost demolat, care este unitatea deținătoare.

Instanța de fond a reținut că în faza administrativă s-a solicitat reclamantului să depună actele de proprietate, Decretul de expropriere, fișa tehnică a imobilului și toate actele necesare stabilirii calității acestuia de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, astfel cum rezultă din adresa nr. 28798 din 01 noiembrie 2001 emisă de Primăria Târgu Jiu, însă reclamantul nu a depus aceste înscrisuri. Î mpotriva sentinței Tribunalului Gorj a declarat apel reclamantul invocând drept critici, faptul că instanța de fond a respins greșit acțiunea, fără a lămuri situația juridică a imobilului, ignorând actele depuse la dosar de acesta, arătând că sentința nu a fost pronunțată în ședință publică, apelantul solicitând a i se preda imobilul și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de la data preluării abuzive a imobilului.

In baza caracterului devolutiv al apelului, instanța de control judiciar ordinar a dispus efectuarea unei expertize tehnice având ca obiective: identificarea imobilului, stabilirea dimensiunilor și vecinătăților acestuia, cu precizarea dacă acesta este ocupat sau nu de utilități publice, probă încuviințată prin încheierea din 9 aprilie 2009, alături de cea cu înscrisuri. Î n apel, la 16 aprilie 2009, reclamantul D.C.I. a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cerere ce a fost respinsă de instanța de apel, în raport de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 283 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința civilă nr. 244 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Gorj și a admis în parte, acțiunea formulată de acesta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al Municipiului Târgu Jiu. A constatat că reclamantul I.D.C. este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în Târgu Jiu, compus din casă de locuit 3 camere și bucătărie, șopron din lemn și 400 mp teren, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005. A respins cererea pentru restituirea în natură a imobilului și aceea de acordare a despăgubirilor.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din matricola depusă în apel, la fila 46 dosar, casa de locuit si magazia apar ca fiind imobile expropriate, suprafața totală construită fiind de 117,10 mp. Cu privire la teren nu se fac precizări în acest act, neindicându-se de la cine a operat exproprierea și, față de împrejurarea că nu sunt depuse alte înscrisuri din care să rezulte modalitatea de preluare, instanța a concluzionat în sensul că autorii reclamantului au pierdut proprietatea prin naționalizare, conform mențiunii din fișa de stabilire a impozitului. S-a apreciat că refuzul unității deținătoare de a răspunde notificării, în sensul de a emite dispoziție/decizie motivată echivalează cu încălcarea dreptului reclamantului la beneficiul reparator al legii speciale.

Administrând proba cu expertiză tehnică de specialitate, din concluziile raportului de expertiză s-a reținut că a fost identificată o suprafață de 723 mp teren și s-a stabilit că, din aceasta, suprafața de 288 mp este ocupată cu un bloc de locuite și un punct termic, aceea de 252 mp are destinația de teren în jurul blocurilor, iar suprafața de 162 mp teren, aparține în proprietate unor persoane fizice private. Instanța a apreciat incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent". Cum reclamantul a făcut dovada că autoarea sa, I.L.

a avut în proprietate suprafața de 400 mp teren aferent construcției și obiectul notificării l-a constituit acest imobil, având în vedere că a fost demolată construcția inițială, iar în prezent terenul este ocupat de alte construcții și detalii de sistematizare, instanța a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005. A fost respinsă cererea privind acordarea de despăgubiri deoarece în sistemul legii reparatorii, care reprezintă norma specială și derogatorie de la dreptul comun, nu se prevede această modalitate de reparare a prejudiciilor cauzate prin preluarea abuzivă de către stat a imobilelor. Î mpotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.C.I., criticând-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ca urmare a respingerii cererii de acordare a despăgubirilor și neintroducerii în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la care a solicitat obligarea la plata sumei de 7.933.333 Euro reprezentând contravaloarea imobilului, estimat la 400.000 Euro și la penalizări de întârziere. Sunt aduse de către reclamant, critici referitoare la ignorarea demersurilor sale din instanță, la expunerea punctului său de vedere, la pronunțarea deciziei în absența sa, „hotărârea fiind pronunțată în spatele ușilor închise" și la ignorarea înscrisurilor depuse de acesta, arătându-se că pricina trebuia trimisă spre rejudecare la tribunal. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Reclamantul D.C.I.

a învestit inițial Tribunalul Gorj cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al Municipiului Târgu Jiu, predarea imobilului situat în Târgu Jiu, și obligarea acestuia la plata contravalorii lipsei de folosință, fiind invocate Legile nr. 10/2001, nr. 247/2005 și Constituția României. Acțiunea introductivă a fost ulterior precizată de reclamant, în cadrul procesual delimitat de raporturile specifice între persoana îndreptățită la restituirea unui imobil preluat abuziv de stat și persoana deținătoare a acestuia, în speță, instanța reținând corect că aceasta din urmă nu a dat curs notificării și nu a emis dispoziție/decizie, în temeiul actului normativ special de reparație.

Configurată sub aspectul temeiului juridic, pe tărâmul Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și având ca obiect restituirea în natură a imobilului expropriat în baza Decretului nr. 92/1950, în condițiile lipsei răspunsului la notificarea formulată la 11 aprilie 2001, cererea de chemare în judecată a fost astfel precizată de reclamant, raportul juridic dedus judecății fiind stabilit de instanță, cu respectarea principiului disponibilității procesului civil, față de cererea de restituire a imobilului. În aceste limite, cererea privind acordarea de despăgubiri excede obiectului cadrului juridic exprimat prin petitul acțiunii, astfel cum a fost precizată și nu este fondată sub aspectul încălcării legalității.

Astfel, cum corect a reținut Curtea de Apel Craiova, potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi". Ca atare, față de textul procedural mai sus evocat, cererea de introducere în cauză în calitate de pârât a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și aceea privind acordarea de despăgubiri, cuantificate la suma de 7.933.333 Euro de către reclamant nu pot obiectul acțiunii, nici sub aspectul petitului și nici sub acela al schimbării cadrului procesual pasiv, în raportul strict delimitat de lege între persoana îndreptățită și cea deținătoare a imobilului solicitat a fi restituit.

Instanțele de judecată în soluționarea cererilor trebuie să respecte principiile de bază ale procesului civil, respectiv principiul disponibilității, în virtutea căruia reclamantul fixează în cererea de chemare în judecată, părțile, obiectul și temeiul acțiunii. In apel, instanța a respectat și aplicat corect regula tantum devolutum quantum iudicatum , statuând că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula cereri noi. Așa fiind, introducerea în cauză a unei alte părți, care nu a figurat la fond nu este legală, schimbarea obiectului acțiunii printr-o nouă cerere, de acordare a despăgubirilor nefiind admisibilă, în raport de obiectul inițial al acțiunii, astfel cum a fost precizată și nici față de pretenția dedusă judecății (restituirea imobilului), acordarea de despăgubiri, neconstituind obiect de analiză la fond, fiind formulată pentru prima dată în calea devolutivă de atac a apelului.

Nici critica privind netrimiterea de către instanța de apel a cauzei spre rejudecare la tribunal nu este fondată. Grație caracterului devolutiv al apelului, în virtutea căruia instanța de apel poate administra probe noi, sau le poate completa pe cele administrate în faza de fond, insuficienta cercetare a fondului ca urmare a neadministrării tuturor probelor nu echivalează cu o necercetare a fondului pricinii, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, ci înseamnă că instanța de apel are îndrituirea de a administra acele probe, pe care le consideră utile și concludente pentru justa soluționare a cauzei dedusă judecății.

In acest caz, instanța de apel a procedat corect la administrarea probelor cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate, soluția greșită pe care o susține reclamantul în criticile sale - aceea de trimitere a cauzei spre rejudecare - contravenind principiului celerității soluționării cauzelor, fiind de natură a prelungi nejustificat procesul, fără un fundament legal, în condițiile în care s-ar fi reluat judecata în față primei instanțe, deși aceasta a pronunțat o soluție cu privire la fondul cauzei. De altfel, este de observat că norma procedurală cuprinsă în dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. este de strictă interpretare, neputând fi extinsă prin analogie și altor situații decât cele expres stabilite de legiuitor.

Referirile recurentului-reclamant la omisiunea instanței de apel de a-i da acestuia posibilitatea de a-și exprima opiniile, precum și interpretarea personală a reclamantului, în sensul că procesul a fost soluționat „cu ușile închise" nu sunt fondate, instanța de apel respectând principiile contradictorialității și oralității procesului civil, poziția reclamantului fiind consemnată în încheierile de ședință, la care a fost prezent, instanța dispunând citarea apelantului-reclamant la domiciliul ales, indicat la fila 13 dosar apel, cu mențiunea de a se prezenta personal în instanță în vederea discutării în contradictoriu a probelor. Așa fiind, sub toate motivele invocate, recursul declarat de reclamant este nefondat, Înalta Curte urmând a face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul I.D.C. împotriva deciziei nr.283 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.