ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6276/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 255 din 20 noiembrie 2000, Tribunalul Gorj a admis acțiunea formulată de S.G. – în contradictoriu cu Consiliul local al Municipiului Tg. Jiu, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului Tg. Jiu - precum și cererile de intervenție, în interes propriu formulate de A.D. și B.D. și în consecință i-a obligat pe pârâți să lase reclamantului și intervenienților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul casă de locuit situat în Târgu-Jiu, și terenul aferent acestuia, precum și casa de locuit situată în Tg. Jiu, cu terenul aferent. Apelul formulat de pârâții Consiliul local Tg. Jiu și Primăria Tg.

Jiu a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 94 din 21 mai 2001, a schimbat sentința în tot și a respins acțiunea, reținând în esență că reclamantul și intervenienții nu au făcut dovada modului în care autorii lor au dobândit proprietatea asupra celor două imobile precum și împrejurarea că aceștia se încadrau în categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare, categorii enumerate în art. II al Decretului nr. 92/1950. La 18 iunie 2001, hotărârea dată în apel a fost recurată de reclamat care a invocat nelegalitatea și netemeinicia acesteia. Prin încheierea din 12 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă a dispus, la cererea reclamantului, în baza dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea notificării formulată de acesta, în baza Legii nr. 10/2001.

Constatând că procedura administrativă nu a fost finalizată, instanța supremă, prin încheierea din 9 decembrie 2005, a menținut suspendarea. La 12 august 2010, în acord cu dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă din oficiu pe rol, pentru a se verifica îndeplinirea cerințelor art. 248 alin. (1) din același cod. Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an. Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ca având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de la judecată.

În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții, sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. În speță, din actele cauzei (a se vedea adresa nr. 2776/1 din 2 august 2010 a Primăriei Municipiului Tg. Jiu) rezultă că procedura administrativă vizând soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, a fost finalizată prin emiterea dispozițiilor nr. 590 și 591 din 7 martie 2002 precum și a dispozițiilor nr. 4157 și 4158 din 23 august 2006, imobilele fiind restituite parțial în natură iar pentru 0partea nerestituibilă s-a propus acordarea despăgubirilor. Ca atare, de la data finalizării procedurii administrative și până la repunerea din oficiu a cauzei pe rol, au trecut mai mult de 4 ani, interval în care, din culpa recurenților, nu a mai fost îndeplinit nicun act de procedură.

În consecință, se va constata că a operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul declarat de reclamant și intervenienți, fiind perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul S.G. și intervenienții A.D. și B.D. împotriva deciziei nr. 94 din 21 mai 2001 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2010.