ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6276/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 255 din 20

noiembrie 2000, Tribunalul Gorj a admis acțiunea formulată de S.G. – în

contradictoriu cu Consiliul local al Municipiului Tg. Jiu, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului Tg. Jiu - precum și

cererile de intervenție, în interes propriu formulate de A.D. și B.D. și în

consecință i-a obligat pe pârâți să lase reclamantului și intervenienților în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul casă de locuit situat în

Târgu-Jiu, și terenul aferent acestuia, precum și casa de locuit situată în Tg.

Jiu, cu terenul aferent.

Apelul formulat de pârâții Consiliul

local Tg. Jiu și Primăria Tg. Jiu a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, care, prin decizia nr. 94 din 21 mai 2001, a schimbat sentința în tot

și a respins acțiunea, reținând în esență că reclamantul și intervenienții nu

au făcut dovada modului în care autorii lor au dobândit proprietatea asupra

celor două imobile precum și împrejurarea că aceștia se încadrau în categoriile

socio-profesionale exceptate de la naționalizare, categorii enumerate în art.

II al Decretului nr. 92/1950.

La 18 iunie 2001, hotărârea dată în

apel a fost recurată de reclamat care a invocat nelegalitatea și netemeinicia

acesteia.

Prin încheierea din 12 martie 2002,

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă a dispus, la cererea reclamantului,

în baza dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, suspendarea

judecării cauzei, până la soluționarea notificării formulată de acesta, în baza

Legii nr. 10/2001.

Constatând că procedura

administrativă nu a fost finalizată, instanța supremă, prin încheierea din 9

decembrie 2005, a menținut suspendarea.

La 12 august 2010, în acord cu

dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă din oficiu

pe rol, pentru a se verifica îndeplinirea cerințelor art. 248 alin. (1) din

același cod.

Conform acestui din urmă text, orice

cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă

cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva

incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an.

Ca atare, perimarea apare ca o

sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea

litigiului, ca având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de

la judecată.

În definirea perimării, rămânerea

cauzei în nelucrare și culpa părții, sunt două elemente esențiale, sancțiunea

procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac.

În speță, din actele cauzei (a se

vedea adresa nr. 2776/1 din 2 august 2010 a Primăriei Municipiului Tg. Jiu)

rezultă că procedura administrativă vizând soluționarea notificărilor formulate

în baza Legii nr. 10/2001, a fost finalizată prin emiterea dispozițiilor nr.

590 și 591 din 7 martie 2002 precum și a dispozițiilor nr. 4157 și 4158 din 23

august 2006, imobilele fiind restituite parțial în natură iar pentru 0partea

nerestituibilă s-a propus acordarea despăgubirilor.

Ca atare, de la data finalizării

procedurii administrative și până la repunerea din oficiu a cauzei pe rol, au

trecut mai mult de 4 ani, interval în care, din culpa recurenților, nu a mai

fost îndeplinit nicun act de procedură.

În consecință, se va constata că a

operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul declarat de reclamant și

intervenienți, fiind perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de

reclamantul S.G. și intervenienții A.D. și B.D. împotriva deciziei nr. 94 din

21 mai 2001 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

noiembrie 2010.