ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2186/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 19883/3/2008, la Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, reclamanta SC B.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. și SC C.G. SA, să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâtei a doua asupra pachetului de acțiuni rezultat în urma conversiei creanțelor deținute față de SC U.S.G. SA, ca urmare a stingerii dreptului în termen de 5 zile de la data realizării conversiei și obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 675.440 lei și contravaloarea în lei a sumei de 5.428.223,08 euro. Prin sentința comercială nr. 1396 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția autorității de lucru judecat, a admis excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, a admis excepția lipsei calității procesuale active în cererea de despăgubiri și în consecință a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că litigiul de față are alt obiect decât cel soluționat prin sentința comercială nr. 6917/2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, astfel că nu există identitatea de obiect prevăzută de art. 1201 C. civ. pentru a se putea constata existența autorității de lucru judecat, că într-adevăr, constatările din acea hotărâre pot fi opuse părților din acel proces, dar aceasta nu determină respingerea prezentei acțiuni ca efect al autorității de lucru judecat. S-a mai arătat de către prima instanță că cererea de constatare a inexistenței dreptului de proprietate al pârâtei a doua asupra pachetului de acțiuni rezultat în urma conversiei creanțelor deținute față de SC U.S.G.

SA este inadmisibilă, deoarece nu sunt întrunite cerințele art. 111 C. proc. civ. pentru formularea acțiunii, că reclamanta are interesul de a se constata că a doua pârâtă nu a avut un drept de proprietate asupra acțiunilor începând cu cea de-a cincia zi de la data conversiei creanțelor sale în acțiuni, dar textul art. 111 C. proc. civ. ocrotește interese actuale pentru protejarea unor drepturi actuale, iar nu protejarea unor situații de fapt, că părțile au convenit, prin susținerile lor, că pârâta a doua nu are în prezent un drept de proprietate asupra acțiunilor, ceea ce lipsește de interes cererea, interesul fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii în constatare.

Pe de altă parte, este real interesul reclamantei de a se constata că pârâta nu a avut un drept de proprietate, dar cererea în acest sens este o cerere de constatare a unei situații de fapt ale cărei consecințe se răsfrâng asupra modului de soluționare a cererii de despăgubire și cum textul art. 111 C. proc. civ. nu vizează determinarea unor stări de fapt, cererea este inadmisibilă și din acest punct de vedere. S-a mai reținut de către prima instanță și că reclamanta nu are calitate procesuală activă în cererea pentru plata de despăgubiri, că prin renunțarea la dreptul de a cere obligarea pârâtei a doua la transferarea acțiunilor către A.V.A.S., reclamanta a acceptat toate consecințele produse de încălcarea obligației de transfer a acțiunilor și a putut să încheie contractul de înstrăinare a acțiunilor către societatea poloneză la un preț superior celui plătit la achiziționarea acestor acțiuni de la A.V.A.S.

și că din chiar susținerile reclamantei reiese că acesteia nu i s-a produs un prejudiciu. Astfel, suma pe care susține că trebuia să o plătească pentru neîndeplinirea obligațiilor de mediu era datorată, conform susținerilor reclamantei și prevederilor art. 11 din contractul de privatizare, numai dacă reclamanta nu a folosit poziția sa de acționar majoritar pentru îndeplinirea acelor obligații, ori chiar reclamanta afirmă că nu a avut poziție de acționar majoritar, ceea ce conduce la concluzia că nu trebuia să plătească această sumă, respectiv că nu există raport de cauzalitate între conduita pârâtei și deducerea sumei din prețul acțiunilor vândute către societatea poloneză. Altfel spus, reclamanta invocă propria eroare în interpretarea și aplicarea contractului de privatizare pentru a obține o sumă de bani pe care nu trebuia să o plătească.

Cu privire la cererea de despăgubiri pentru diferența de preț a acțiunilor, tribunalul a constatat că reclamanta poate avea calitate procesuală activă numai dacă afirmă și dovedește existența unui prejudiciu, însă chiar din susținerile reclamantei reiese că diferența de preț ar fi obținut-o doar dacă A.V.A.S. îi vindea și acțiunile dobândite de pârâtă prin conversia creanțelor și dacă, la rândul său, reclamanta ar fi vândut toate acțiunile societății poloneze. Este evident, însă, că atunci când a renunțat la dreptul de a cere obligarea celei de-a doua pârâte să transfere acțiunile către A.V.A.S., reclamanta a renunțat și la o posibilă vânzare a acelor acțiuni (conform contractului de privatizare ar fi avut vocația de a le dobândi de la A.V.A.S.) către societatea poloneză.

In aceste condiții este certă imposibilitatea de revânzare a acțiunilor emise pentru a doua pârâtă, adică este certă imposibilitatea producerii prejudiciului invocat. Cum din chiar afirmațiile reclamantei, corelate cu conținutul sentinței comerciale nr. 6917/2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reiese că pretinsul prejudiciu este inexistent, reclamanta nu are calitatea de a cere acoperirea lui. S-a mai menționat de către instanța de fond și faptul că întrucât chiar reclamanta a afirmat că a chemat în judecată pârâta A.V.A.S. doar pentru opozabilitatea sentinței, este inutil a se analiza raporturile dintre reclamantă și această pârâtă. Prin decizia comercială nr. 19 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul formulat de reclamanta SC B.C.

SA împotriva sentinței tribunalului, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe – Tribunalul București, secția a VI-a comercială. În raport de motivele invocate de apelanta-reclamantă, față de petitul acțiunii, precum și față de cele reținute în considerentele hotărârii atacate, Curtea de Apel a apreciat că, în mod greșit, prima instanță a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere. În motivarea acestei soluții a arătat astfel că: Prin cererile în constatare reglementate de art. 111 C. proc. civ. reclamantul solicită instanței numai să constate existența unui drept al său, ori inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. (Codul de procedură civilă comentat și adnotat, G.B.

și D.R., editura A., București 1994). Cererea formulată de apelanta-reclamantă este o acțiune în constatare negativă formulată în temeiul art. 111 C. proc. civ. și privește constatarea unei situații de drept, iar nu a unei situații de fapt. Nu poate fi primită apărarea intimatelor-pârâte în sensul că apelanta-reclamantă a cerut constatarea unei situații juridice care nu putea fi obținută decât pe calea acțiunii în realizare, deoarece drepturile invocate prin prezenta acțiune nu sunt născute direct din contractul de privatizare, iar intimata SC C.G. SA este terț față de contractul de privatizare. Totodată, apelanta-reclamantă nu avea la îndemână acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului prin care SC C.G.

SA a înstrăinat cu titlu oneros acțiunile către A.V.A.S., deoarece apelanta-reclamantă și-a înstrăinat, la rândul său, către societatea poloneză, acțiunile dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 decembrie 2002 și a renunțat la vocația de a achiziționa acțiunile rezultate în urma conversiei în acțiuni a datoriilor SC U.S.G. SA față de SC C.G. SA. Apelanta-reclamantă a invocat că inexistența dreptului de proprietate al intimatei-pârâte SC C.G. SA asupra acțiunilor rezultate în urma conversiei creanțelor în acțiuni a subzistat pe toată perioada cuprinsă între 18 iunie 2004-22 noiembrie 2006. Așadar, prin primul capăt de cerere se solicită constatarea unei situații de drept, în opinia apelantei-reclamante această situație fiind generatoare de prejudicii, care îi afectează și în prezent patrimoniul.Prin urmare, apelanta-reclamantă tinde la protejarea unui drept actual.

Curtea de Apel a apreciat că în mod greșit prima instanță a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale active și a ignorat solicitarea de a se dispune unirea cu fondul cauzei a excepției, având în vedere că apelanta-reclamantă și-a întemeiat cererea de despăgubiri pe răspunderea delictuală, iar nu pe răspunderea contractuală. Criticile pe care este întemeiată excepția vizează chiar neîndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii delictuale, astfel că instanța nu poate soluționa acțiunea decât făcând verificări de fapt sau de drept care țin de fondul cauzei, fiind necesară administrarea de probe în acest sens. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, deși prin motivele de apel nu se aduce nici o critica sub acest aspect, curtea de apel a reținut că prima instanță a dispus respingerea acesteia, însă în considerentele hotărârii se reține, pe de o parte, că nu există identitatea de obiect prevăzută de art. 1201 C. civ.

pentru a se putea constata existența autorității de lucru judecat în raport de litigiul soluționat prin sentința comercială nr. 6917/2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, iar pe de altă parte, că totuși constatările din acea hotărâre pot fi opuse părților din proces. Această motivare este de natură să inducă contrarietate între considerente și dispozitivul hotărârii, iar pentru a se asigura o judecată unitară, Curtea de Apel a apreciat că se impune desființarea în totalitate sentinței atacate, astfel că în temeiul art. 297 C. proc. civ., a dispus trimiterea cauzei primei instanțe, cu prilejul rejudecării urmând a fi avute în vedere toate susținerile și apărările formulate de părți.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâtele SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea și A.V.A.S. București. Recurenta-pârâtă SC C.G. SA își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei recurate, cu consecința menținerii sentinței apelate, ca fiind legală și temeinică. Recurenta arată că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Sub acest aspect, susține că, astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii recurate, instanța de apel a desființat în totalitate sentința apelată, cu toate că reclamanta solicitase schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii ca neîntemeiate a excepțiilor inadmisibilității și lipsei calității procesuale active.

Recurenta arată că instanța de apel a apreciat că motivarea tribunalului în ceea ce privește respingerea excepției autorității de lucru judecat este de natură să inducă contrarietate între considerentele și dispozitivul sentinței, întrucât s-a stabilit că pot fi opuse părților constatările din sentința comercială nr. 6917 din 14 septembrie 2006 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă prin nerecurare, or, în mod corect, prima instanță a stabilit că pot fi opuse părților constatările din această sentință, acest fapt neînsemnând admiterea excepției autorității de lucru judecat, pe care SC C.G. SA a invocat-o. Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât, susține recurenta, judecătorii fondului sunt datori să arate motivele de fapt și de drept, să enunțe constatările lor și dovezile care au justificat soluția pronunțată, să menționeze pentru ce au admis susținerile unei părți și le-au respins pe ale celeilalte, nerespectarea acestei cerințe determinând modificarea hotărârii atacate, or, soluția pronunțată de curtea de apel este fundamentată exclusiv pe susținerile reclamantei, fără ca susținerile sale să fie analizate și, totodată, motivarea deciziei recurate nu este clară și precisă, atât timp cât instanța de apel se rezumă la o argumentație succintă, prin care nu sunt analizate probele administrate în cauză. Recurenta susține și că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Referitor la soluția instanței de apel cu privire la excepția inadmisibilității, recurenta arată că cererea de constatare a unei situații de drept, existente în trecut, cum afirmă reclamanta, dar care nu mai este de actualitate este inadmisibilă, deoarece tinde la stabilirea unei situații de fapt; pentru a fi fost admisibilă acțiunea în constatare negativă, ar fi trebuit ca anterior sesizării instanței pârâta să pretindă de la reclamantă o anumită conduită sau prestație, însă anterior sesizării instanței, pârâta SC C.G. SA nu a avut nicio pretenție în legătură cu acțiunile în discuție; la momentul sesizării instanței nu mai era proprietarul acțiunilor, or, reclamanta a cerut a se constata o situație juridică ce nu putea fi obținută decât pe calea acțiunii în realizare.

Prin urmare, se impunea respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru că, a admite contrariul, adică a aprecia că acțiunea în constatare formulată de reclamantă poate fi soluționată pe fondul cererii, ar conduce la o concluzie de neacceptat din punct de vedere juridic, în care pe de-o parte s-ar stabili, reductio ad absurdum, că SC C.G. SA nu a avut calitatea de proprietar al acțiunilor în discuție, iar pe de ală parte, că ele au fost totuși valabil înstrăinate de un neproprietar. Referitor la soluția instanței de apel cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a SC B.C. SA, recurenta arată că în mod corect prima instanță a apreciat că SC B. SA nu este titulara vreunui drept subiectiv care să fi fost încălcat de pârâta SC C.G.

SA și care s-o îndreptățească la despăgubiri, deoarece la 26 octombrie 2006 s-a încheiat actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 decembrie 2002, prin care C. s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile SC B. SA, care a renunțat în mod expres la efectele pe care condiția rezolutorie le putea produce anterior actelor adiționale din 26 octombrie 2006. În raport de împrejurarea că toate drepturile și obligațiile intimatei au fost transferate fără a exista nicio rezervă cu privire la eventualele drepturi pe care aceasta și le-ar fi rezervat pentru a-și acoperi un eventual și teoretic prejudiciu cauzat de o pretinsă conduită culpabilă a SC C.G. SA, de natură să-i afecteze drepturile născute din contract, rezultă că SC B. SA nu are calitate de persoană îndreptățită să pretindă nicio reparație de nicio natură de la SC C.G.

SA sau de la terțe persoane în legătură cu calitatea de acționar transmisă prin novație. Mai mult decât atât, într-un litigiu ce s-a aflat pe rolul instanțelor, având ca obiect cererea A.V.A.S. de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 decembrie 2002, finalizat prin încheierea unei tranzacții, SC B. SA a renunțat în mod expres la „termenul și efectele condiției rezolutorii prevăzute în contract”, respectiv la vocația de a achiziționa acțiunile rezultate în urma conversiei în acțiuni a datoriilor SC U.S.G. SA față de SC C.G. SA. Recurenta-pârâtă A.V.A.S. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicită admiterea acestuia și modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și menținerea în totalitate a sentinței pronunțate de tribunal, ca legală și temeinică.

Recurenta susține că hotărârea curții de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. Astfel, consideră că neîntemeiat instanța de apel a apreciat că tribunalul în mod greșit a dispus admiterea excepției inadmisibilității primului capăt de cerere, deoarece cererea formulată este o acțiune în constatre negativă și privește constatarea unei situații de drept, iar nu a unei situații de fapt, - fără să țină cont de criticile sale referitoare la faptul că cererea de chemare în judecată formulată de SC B.C. SA nu întrunește cerințele art. 111 C. proc. civ. Consideră neîntemeiată motivarea curții de apel, referitoare la greșita admitere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active a SC B.C.

SA – de vreme ce în mod corect tribunalul a constatat că SC B.C. SA nu a afirmat și nici dovedit existența unui prejudiciu în susținerea cererii de despăgubiri pentru diferența de preț a acțiunilor la care face referire, deoarece renunțând la dreptul de a cere obligarea SC C.G. SA să transfere aceste acțiuni către A.V.A.S., SC B.C. SA a renunțat implicit și la eventuala vânzare a acelor acțiuni către societatea poloneză. În consecință, consideră că instanța de fond a hotărât corect și legal admiterea excepțiilor invocate de SC C.G. SA și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de SC B.C. SA Timișoara. Recursurile nu sunt fondate. În ce privește recursul declarat de pârâta SC C.G.

SA, se constată următoarele: Referitor la prima critică, întemeiată de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., prin care se susține că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, se constată că nu poate fi primită, nefiind îndeplinite cerințele textului legal invocat. Aceasta, deoarece, pe de-o parte, atât timp cât instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de însăși pârâta-recurentă SC C.G. SA, soluția pronunțată de instanța de apel de desființare în totalitate a sentinței apelate, în scopul asigurării unei judecăți unitare, cu consecința reanalizării acestei excepții de către prima instanță în rejudecarea cauzei, nu îi este defavorabilă recurentei-pârâte mai sus menționate, care nu justifică interes în formularea unei astfel de critici.

Pe de altă parte, în împrejurarea în care instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiat apelul reclamantei, în sensul rejudecării cauzei, a considerat oportun cu această ocazie să fie înlăturat și orice eventual echivoc care ar putea să inducă ideea unei contrarietăți între considerentele și dispozitivul sentinței pronunțate de tribunal, cu privire la excepția autorității de lucru judecat. Se mai constată că soluția instanței de apel nu se încadrează în noțiunea de ultra petita, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., invocate de recurenta-pârâtă, întrucât considerentele privind excepția autorității lucrurlui judecat nu se regăsesc în dispozitivul deciziei pronunțate de curtea de apel, nu îl explică și nu se reflectă în acesta, o astfel de ipoteză putând să existe într-adevăr doar în măsura în care deși neinvetită cu soluționarea excepției autorității de lucru judecat, instanța de apel ar fi analizat-o în cadrul apelului și ar fi pronunțat o hotărâre prin care constatând că aceasta este întemeiată, ar fi admis-o. Referitor la cea de-a doua critică, formulată de recurenta-pârâtă prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că, de asemenea, că nu poate fi primită, deoarece instanța de apel a analizat și susținerile pârâtei SC C.G.

SA, atunci când le-a înlăturat, instanța nefiind obligată să se refere în mod expres la toate argumentele conținute de acestea. Totodată, critica recurentei-pârâte conform căreia decizia recurată nu este clară și precisă este neîntemeiată atât timp cât au fost examinate toate aspectele legate de soluționarea excepțiilor invocate în susținerea sau combaterea acestora, context în care și critica referitoare la argumentația succintă a deciziei curții de apel, care nu a analizat probele administrate în cauză, acestea privind în realitate chiar fondul cauzei apare ca fiind și ea, în mod evident, neîntemeiată. În ce privește cea de-a treia critică fundamentată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nu este întemeiată. Referitor la soluția dată excepției inadmisibilității, se constată că instanța de apel a pronunțat o soluție legală, apreciind că cererea formulată de reclamantă este o acțiune în constatare negativă, formulată în temeiul art. 111 C. proc. civ. și privește constatarea unei situații de drept și nu a unei situații de fapt. Constatarea situației de drept, în speță, nu putea fi obținută pe calea unei acțiuni în realizare atât timp cât, așa cum a reținut corect și instanța de apel, drepturile invocate prin acțiune nu sunt născute direct din contractul de privatizare, recurenta-pârâtă SC C.G. SA fiind terț față de acest contract. Intimata-reclamantă SC B.C.

SA a invocat inexistența dreptului de proprietate al pârâtei SC C.G. SA asupra acțiunilor rezultate în urma conversiei creanțelor în acțiuni, ce a subzistat pe toată perioada cuprinsă între 18 iunie 2004 – 22 noiembrie 2006, solicitând, prin urmare, constatarea inexistenței unui drept, a unei situații de drept determinată în timp, ce se pretinde a fi generatoare de efecte juridice, respectiv de prejudicii ce subzistă și afectează și în prezent patrimoniul reclamantei.

Astfel fiind, având în vedere că în acțiunea în constatare negativă interesul se raportează la existența/inexistența dreptului născut și actual al reclamantului care să justifice interesul și nu la raportul juridic cu privire la care reclamantul solicită constatarea inexistenței dreptului, se constată că, în speță, reclamanta tinde la protejarea unui drept actual, iar admisibilitatea acțiunii în constatare nu creează nicio anomalie juridică, de vreme ce se solicită a se constata neîndeplinirea unei obligații legale în termen. Referitor la soluția dată de instanța de apel cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a SC B.C.

SA, se constată că instanța a apreciat corect, prin decizia pronunțată, că având în vedere temeiul de drept al acțiunii în despăgubiri formulate de reclamantă, respectiv angajarea răspunderii civile delictuale și nu a răspunderii contractuale, se impunea unirea excepției cu fondul cauzei, fiind necesare verificări și administrare de probe în acest sens. Drept urmare, examinarea criticilor recurentelor sub acest aspect de către instanța de recurs se va limita exclusiv la soluția de desființare a apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare a cauzei la instanța de fond, pentru ca excepția lipsei calității procesuale active să fie soluționată odată cu fondul cauzei, fără a se putea antama în vreun fel fondul cauzei.

În ce privește recursul declarat de pârâta A.V.A.S., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care se critică decizia instanței de apel sub cele două aspecte ce se regăsesc și în contextul criticii recurentei-pârâte SC C.G. SA, întemeiate pe aceleași dispoziții legale, ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și anume soluția dată 1) excepției inadmisibilității în raport de art. 111 C. proc. civ. și 2) excepției lipsei calității procesuale active a SC B.C. SA, cum acestea au fost analizate și au primit un răspuns cu ocazia examinării recursului pârâtei SC C.G. SA, aceleași considerente sunt valabile și pentru recursul pârâtei A.V.A.S. În consecință, reținându-se că pârâtele A.V.A.S.

București și SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea nu au exprimat în recursurile formulate nicio critică întemeiată, care în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. să conducă la modificarea ori casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se vor respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtele A.V.A.S. București și SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei comerciale nr. 19 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 iunie 2010.