ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2186/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2186/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 19883/3/2008,

la Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, reclamanta SC

B.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. și SC C.G. SA,

să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâtei a doua

asupra pachetului de acțiuni rezultat în urma conversiei creanțelor

deținute față de SC U.S.G. SA, ca urmare a stingerii dreptului

în termen de 5 zile de la data realizării conversiei și obligarea

aceleiași pârâte la plata sumei de 675.440 lei și contravaloarea în lei

a sumei de 5.428.223,08 euro.

Prin sentința comercială nr.

1396 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a respins excepția autorității de lucru

judecat, a admis excepția inadmisibilității acțiunii în

constatare, a admis excepția lipsei calității procesuale active

în cererea de despăgubiri și în consecință a respins

acțiunea.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că litigiul de

față are alt obiect decât cel soluționat prin sentința

comercială nr. 6917/2006 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, astfel că nu

există identitatea de obiect prevăzută de art. 1201 C. civ.

pentru a se putea constata existența autorității de lucru

judecat, că într-adevăr, constatările din acea hotărâre pot

fi opuse părților din acel proces, dar aceasta nu determină

respingerea prezentei acțiuni ca efect al autorității de lucru

judecat.

S-a mai arătat de către

prima instanță că cererea de constatare a inexistenței

dreptului de proprietate al pârâtei a doua asupra pachetului de acțiuni

rezultat în urma conversiei creanțelor deținute față de SC

U.S.G. SA este inadmisibilă, deoarece nu sunt întrunite cerințele art.

111 C. proc. civ. pentru formularea acțiunii, că reclamanta are

interesul de a se constata că a doua pârâtă nu a avut un drept de

proprietate asupra acțiunilor începând cu cea de-a cincia zi de la data

conversiei creanțelor sale în acțiuni, dar textul art. 111 C. proc.

civ. ocrotește interese actuale pentru protejarea unor drepturi actuale,

iar nu protejarea unor situații de fapt, că părțile au

convenit, prin susținerile lor, că pârâta a doua nu are în prezent un

drept de proprietate asupra acțiunilor, ceea ce lipsește de interes

cererea, interesul fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii în

constatare. Pe de altă parte, este real interesul reclamantei de a se

constata că pârâta nu a avut un drept de proprietate, dar cererea în acest

sens este o cerere de constatare a unei situații de fapt ale cărei

consecințe se răsfrâng asupra modului de soluționare a cererii

de despăgubire și cum textul art. 111 C. proc. civ. nu vizează

determinarea unor stări de fapt, cererea este inadmisibilă și

din acest punct de vedere.

S-a mai reținut de către

prima instanță și că reclamanta nu are calitate

procesuală activă în cererea pentru plata de despăgubiri,

că prin renunțarea la dreptul de a cere obligarea pârâtei a doua la

transferarea acțiunilor către A.V.A.S., reclamanta a acceptat toate

consecințele produse de încălcarea obligației de transfer a

acțiunilor și a putut să încheie contractul de înstrăinare

a acțiunilor către societatea poloneză la un preț superior

celui plătit la achiziționarea acestor acțiuni de la A.V.A.S.

și că din chiar susținerile reclamantei reiese că acesteia

nu i s-a produs un prejudiciu. Astfel, suma pe care susține că

trebuia să o plătească pentru neîndeplinirea obligațiilor

de mediu era datorată, conform susținerilor reclamantei și

prevederilor art. 11 din contractul de privatizare, numai dacă reclamanta

nu a folosit poziția sa de acționar majoritar pentru îndeplinirea

acelor obligații, ori chiar reclamanta afirmă că nu a avut

poziție de acționar majoritar, ceea ce conduce la concluzia că

nu trebuia să plătească această sumă, respectiv că

nu există raport de cauzalitate între conduita pârâtei și deducerea

sumei din prețul acțiunilor vândute către societatea

poloneză. Altfel spus, reclamanta invocă propria eroare în

interpretarea și aplicarea contractului de privatizare pentru a

obține o sumă de bani pe care nu trebuia să o

plătească.

Cu privire la cererea de

despăgubiri pentru diferența de preț a acțiunilor,

tribunalul a constatat că reclamanta poate avea calitate procesuală

activă numai dacă afirmă și dovedește existența

unui prejudiciu, însă chiar din susținerile reclamantei reiese

că diferența de preț ar fi obținut-o doar dacă A.V.A.S.

îi vindea și acțiunile dobândite de pârâtă prin conversia

creanțelor și dacă, la rândul său, reclamanta ar fi vândut

toate acțiunile societății poloneze. Este evident, însă,

că atunci când a renunțat la dreptul de a cere obligarea celei de-a

doua pârâte să transfere acțiunile către A.V.A.S., reclamanta a

renunțat și la o posibilă vânzare a acelor acțiuni (conform

contractului de privatizare ar fi avut vocația de a le dobândi de la A.V.A.S.)

către societatea poloneză. In aceste condiții este certă

imposibilitatea de revânzare a acțiunilor emise pentru a doua pârâtă,

adică este certă imposibilitatea producerii prejudiciului invocat.

Cum din chiar afirmațiile reclamantei, corelate cu conținutul

sentinței comerciale nr. 6917/2006 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, reiese că pretinsul

prejudiciu este inexistent, reclamanta nu are calitatea de a cere acoperirea

lui.

S-a mai menționat de către

instanța de fond și faptul că întrucât chiar reclamanta a

afirmat că a chemat în judecată pârâta A.V.A.S. doar pentru

opozabilitatea sentinței, este inutil a se analiza raporturile dintre

reclamantă și această pârâtă.

Prin decizia comercială nr. 19

din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a admis apelul formulat de reclamanta SC B.C. SA împotriva

sentinței tribunalului, pe care a desființat-o și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe – Tribunalul București, secția

a VI-a comercială.

În raport de motivele invocate de

apelanta-reclamantă, față de petitul acțiunii, precum

și față de cele reținute în considerentele hotărârii

atacate, Curtea de Apel a apreciat că, în mod greșit, prima

instanță a admis excepția inadmisibilității primului

capăt de cerere.

În motivarea acestei soluții a

arătat astfel că:

Prin cererile în constatare

reglementate de art. 111 C. proc. civ. reclamantul solicită instanței

numai să constate existența unui drept al său, ori

inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. (Codul de procedură

civilă comentat și adnotat, G.B. și D.R., editura A.,

București 1994).

Cererea formulată de

apelanta-reclamantă este o acțiune în constatare negativă

formulată în temeiul art. 111 C. proc. civ. și privește

constatarea unei situații de drept, iar nu a unei situații de fapt.

Nu poate fi primită

apărarea intimatelor-pârâte în sensul că apelanta-reclamantă a

cerut constatarea unei situații juridice care nu putea fi

obținută decât pe calea acțiunii în realizare, deoarece

drepturile invocate prin prezenta acțiune nu sunt născute direct din

contractul de privatizare, iar intimata SC C.G. SA este terț

față de contractul de privatizare.

Totodată, apelanta-reclamantă

nu avea la îndemână acțiunea în constatarea nulității

absolute a contractului prin care SC C.G. SA a înstrăinat cu titlu oneros

acțiunile către A.V.A.S., deoarece apelanta-reclamantă și-a

înstrăinat, la rândul său, către societatea poloneză,

acțiunile dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni

din 23 decembrie 2002 și a renunțat la vocația de a achiziționa

acțiunile rezultate în urma conversiei în acțiuni a datoriilor SC

U.S.G. SA față de SC C.G. SA.

Apelanta-reclamantă a invocat

că inexistența dreptului de proprietate al intimatei-pârâte SC C.G.

SA asupra acțiunilor rezultate în urma conversiei creanțelor în

acțiuni a subzistat pe toată perioada cuprinsă între 18 iunie 2004-22

noiembrie 2006.

Așadar, prin primul capăt

de cerere se solicită constatarea unei situații de drept, în opinia

apelantei-reclamante această situație fiind generatoare de prejudicii,

care îi afectează și în prezent patrimoniul.Prin urmare,

apelanta-reclamantă tinde la protejarea unui drept actual.

Curtea de Apel a apreciat că în

mod greșit prima instanță a dispus admiterea excepției

lipsei calității procesuale active și a ignorat solicitarea de a

se dispune unirea cu fondul cauzei a excepției, având în vedere că

apelanta-reclamantă și-a întemeiat cererea de despăgubiri pe

răspunderea delictuală, iar nu pe răspunderea contractuală.

Criticile pe care este întemeiată excepția vizează chiar

neîndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii delictuale,

astfel că instanța nu poate soluționa acțiunea decât

făcând verificări de fapt sau de drept care țin de fondul

cauzei, fiind necesară administrarea de probe în acest sens.

În ceea ce privește

excepția autorității de lucru judecat, deși prin motivele

de apel nu se aduce nici o critica sub acest aspect, curtea de apel a

reținut că prima instanță a dispus respingerea acesteia,

însă în considerentele hotărârii se reține, pe de o parte,

că nu există identitatea de obiect prevăzută de art. 1201

C. civ. pentru a se putea constata existența autorității de

lucru judecat în raport de litigiul soluționat prin sentința

comercială nr. 6917/2006 pronunțată de Tribunalul

București, secția a Vl-a comercială, iar pe de altă parte,

că totuși constatările din acea hotărâre pot fi opuse

părților din proces.

Această motivare este de

natură să inducă contrarietate între considerente și

dispozitivul hotărârii, iar pentru a se asigura o judecată

unitară, Curtea de Apel a apreciat că se impune desființarea în

totalitate sentinței atacate, astfel că în temeiul art. 297 C. proc.

civ., a dispus trimiterea cauzei primei instanțe, cu prilejul

rejudecării urmând a fi avute în vedere toate susținerile și

apărările formulate de părți.

Împotriva deciziei curții de

apel au declarat recurs pârâtele SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea și A.V.A.S.

București.

Recurenta-pârâtă SC C.G. SA

își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7

și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului și

modificarea în totalitate a deciziei recurate, cu consecința

menținerii sentinței apelate, ca fiind legală și

temeinică.

Recurenta arată că

instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut – motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect, susține

că, astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii recurate,

instanța de apel a desființat în totalitate sentința

apelată, cu toate că reclamanta solicitase schimbarea în parte a

acesteia, în sensul respingerii ca neîntemeiate a excepțiilor inadmisibilității

și lipsei calității procesuale active.

Recurenta arată că

instanța de apel a apreciat că motivarea tribunalului în ceea ce

privește respingerea excepției autorității de lucru judecat

este de natură să inducă contrarietate între considerentele

și dispozitivul sentinței, întrucât s-a stabilit că pot fi opuse

părților constatările din sentința comercială nr. 6917

din 14 septembrie 2006 a Tribunalului București, rămasă

irevocabilă prin nerecurare, or, în mod corect, prima instanță a

stabilit că pot fi opuse părților constatările din

această sentință, acest fapt neînsemnând admiterea

excepției autorității de lucru judecat, pe care SC C.G. SA a

invocat-o.

Hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se sprijină – motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, susține recurenta, judecătorii

fondului sunt datori să arate motivele de fapt și de drept, să

enunțe constatările lor și dovezile care au justificat

soluția pronunțată, să menționeze pentru ce au admis susținerile

unei părți și le-au respins pe ale celeilalte, nerespectarea

acestei cerințe determinând modificarea hotărârii atacate, or,

soluția pronunțată de curtea de apel este fundamentată

exclusiv pe susținerile reclamantei, fără ca susținerile

sale să fie analizate și, totodată, motivarea deciziei recurate

nu este clară și precisă, atât timp cât instanța de apel se

rezumă la o argumentație succintă, prin care nu sunt analizate

probele administrate în cauză.

Recurenta susține și

că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și

interpretarea greșită a legii – motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Referitor la soluția

instanței de apel cu privire la excepția inadmisibilității,

recurenta arată că cererea de constatare a unei situații de

drept, existente în trecut, cum afirmă reclamanta, dar care nu mai este de

actualitate este inadmisibilă, deoarece tinde la stabilirea unei

situații de fapt; pentru a fi fost admisibilă acțiunea în

constatare negativă, ar fi trebuit ca anterior sesizării instanței

pârâta să pretindă de la reclamantă o anumită conduită

sau prestație, însă anterior sesizării instanței, pârâta SC

C.G. SA nu a avut nicio pretenție în legătură cu acțiunile

în discuție; la momentul sesizării instanței nu mai era

proprietarul acțiunilor, or, reclamanta a cerut a se constata o

situație juridică ce nu putea fi obținută decât pe calea

acțiunii în realizare.

Prin urmare, se impunea respingerea

acțiunii ca inadmisibilă, pentru că, a admite contrariul,

adică a aprecia că acțiunea în constatare formulată de

reclamantă poate fi soluționată pe fondul cererii, ar conduce la

o concluzie de neacceptat din punct de vedere juridic, în care pe de-o parte

s-ar stabili, reductio ad absurdum, că SC C.G. SA nu a avut calitatea de

proprietar al acțiunilor în discuție, iar pe de ală parte,

că ele au fost totuși valabil înstrăinate de un neproprietar.

Referitor la soluția

instanței de apel cu privire la excepția lipsei calității

procesuale active a SC B.C. SA, recurenta arată că în mod corect

prima instanță a apreciat că SC B. SA nu este titulara vreunui

drept subiectiv care să fi fost încălcat de pârâta SC C.G. SA și

care s-o îndreptățească la despăgubiri, deoarece la 26

octombrie 2006 s-a încheiat actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni din 23 decembrie 2002, prin care C. s-a subrogat în toate

drepturile și obligațiile SC B. SA, care a renunțat în mod

expres la efectele pe care condiția rezolutorie le putea produce anterior

actelor adiționale din 26 octombrie 2006.

În raport de împrejurarea că

toate drepturile și obligațiile intimatei au fost transferate

fără a exista nicio rezervă cu privire la eventualele drepturi

pe care aceasta și le-ar fi rezervat pentru a-și acoperi un eventual și

teoretic prejudiciu cauzat de o pretinsă conduită culpabilă a SC

C.G. SA, de natură să-i afecteze drepturile născute din

contract, rezultă că SC B. SA nu are calitate de persoană

îndreptățită să pretindă nicio reparație de nicio

natură de la SC C.G. SA sau de la terțe persoane în legătură

cu calitatea de acționar transmisă prin novație.

Mai mult decât atât, într-un litigiu

ce s-a aflat pe rolul instanțelor, având ca obiect cererea A.V.A.S. de

rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 23

decembrie 2002, finalizat prin încheierea unei tranzacții, SC B. SA a

renunțat în mod expres la „termenul și efectele condiției

rezolutorii prevăzute în contract”, respectiv la vocația de a

achiziționa acțiunile rezultate în urma conversiei în acțiuni a

datoriilor SC U.S.G. SA față de SC C.G. SA.

Recurenta-pârâtă A.V.A.S.

își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și solicită admiterea acestuia și modificarea în tot a

deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și menținerea în

totalitate a sentinței pronunțate de tribunal, ca legală și

temeinică.

Recurenta susține că

hotărârea curții de apel este nelegală, fiind dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ.

Astfel, consideră că

neîntemeiat instanța de apel a apreciat că tribunalul în mod

greșit a dispus admiterea excepției inadmisibilității primului

capăt de cerere, deoarece cererea formulată este o acțiune în

constatre negativă și privește constatarea unei situații de

drept, iar nu a unei situații de fapt, - fără să

țină cont de criticile sale referitoare la faptul că cererea de

chemare în judecată formulată de SC B.C. SA nu întrunește

cerințele art. 111 C. proc. civ.

Consideră neîntemeiată motivarea

curții de apel, referitoare la greșita admitere de către

instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale

active a SC B.C. SA – de vreme ce în mod corect tribunalul a constatat că SC

B.C. SA nu a afirmat și nici dovedit existența unui prejudiciu în

susținerea cererii de despăgubiri pentru diferența de preț

a acțiunilor la care face referire, deoarece renunțând la dreptul de

a cere obligarea SC C.G. SA să transfere aceste acțiuni către A.V.A.S.,

SC B.C. SA a renunțat implicit și la eventuala vânzare a acelor

acțiuni către societatea poloneză.

În consecință,

consideră că instanța de fond a hotărât corect și

legal admiterea excepțiilor invocate de SC C.G. SA și respingerea

cererii de chemare în judecată formulată de SC B.C. SA

Timișoara.

Recursurile nu sunt fondate.

În ce privește recursul

declarat de pârâta SC C.G. SA, se constată următoarele:

Referitor la prima critică,

întemeiată de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., prin care se susține că instanța de apel a acordat mai

mult decât s-a cerut, se constată că nu poate fi primită,

nefiind îndeplinite cerințele textului legal invocat.

Aceasta, deoarece, pe de-o parte,

atât timp cât instanța de fond a respins excepția

autorității de lucru judecat invocată de însăși

pârâta-recurentă SC C.G. SA, soluția pronunțată de

instanța de apel de desființare în totalitate a sentinței apelate,

în scopul asigurării unei judecăți unitare, cu consecința

reanalizării acestei excepții de către prima instanță

în rejudecarea cauzei, nu îi este defavorabilă recurentei-pârâte mai sus

menționate, care nu justifică interes în formularea unei astfel de critici.

Pe de altă parte, în

împrejurarea în care instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiat apelul

reclamantei, în sensul rejudecării cauzei, a considerat oportun cu

această ocazie să fie înlăturat și orice eventual echivoc

care ar putea să inducă ideea unei contrarietăți între

considerentele și dispozitivul sentinței pronunțate de tribunal,

cu privire la excepția autorității de lucru judecat.

Se mai constată că

soluția instanței de apel nu se încadrează în noțiunea de

ultra petita, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

invocate de recurenta-pârâtă, întrucât considerentele privind

excepția autorității lucrurlui judecat nu se regăsesc în

dispozitivul deciziei pronunțate de curtea de apel, nu îl explică

și nu se reflectă în acesta, o astfel de ipoteză putând să

existe într-adevăr doar în măsura în care deși neinvetită cu

soluționarea excepției autorității de lucru judecat,

instanța de apel ar fi analizat-o în cadrul apelului și ar fi

pronunțat o hotărâre prin care constatând că aceasta este întemeiată,

ar fi admis-o.

Referitor la cea de-a doua

critică, formulată de recurenta-pârâtă prin invocarea

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că, de

asemenea, că nu poate fi primită, deoarece instanța de apel a

analizat și susținerile pârâtei SC C.G. SA, atunci când le-a

înlăturat, instanța nefiind obligată să se refere în mod

expres la toate argumentele conținute de acestea. Totodată, critica recurentei-pârâte

conform căreia decizia recurată nu este clară și

precisă este neîntemeiată atât timp cât au fost examinate toate

aspectele legate de soluționarea excepțiilor invocate în

susținerea sau combaterea acestora, context în care și critica

referitoare la argumentația succintă a deciziei curții de apel,

care nu a analizat probele administrate în cauză, acestea privind în

realitate chiar fondul cauzei apare ca fiind și ea, în mod evident,

neîntemeiată.

În ce privește cea de-a treia critică

fundamentată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se

constată că nu este întemeiată.

Referitor la soluția dată

excepției inadmisibilității, se constată că

instanța de apel a pronunțat o soluție legală, apreciind

că cererea formulată de reclamantă este o acțiune în

constatare negativă, formulată în temeiul art. 111 C. proc. civ.

și privește constatarea unei situații de drept și nu a unei

situații de fapt.

Constatarea situației de drept,

în speță, nu putea fi obținută pe calea unei acțiuni

în realizare atât timp cât, așa cum a reținut corect și

instanța de apel, drepturile invocate prin acțiune nu sunt

născute direct din contractul de privatizare, recurenta-pârâtă SC

C.G. SA fiind terț față de acest contract.

Intimata-reclamantă SC B.C. SA

a invocat inexistența dreptului de proprietate al pârâtei SC C.G. SA

asupra acțiunilor rezultate în urma conversiei creanțelor în

acțiuni, ce a subzistat pe toată perioada cuprinsă între 18

iunie 2004 – 22 noiembrie 2006, solicitând, prin urmare, constatarea

inexistenței unui drept, a unei situații de drept determinată în

timp, ce se pretinde a fi generatoare de efecte juridice, respectiv de

prejudicii ce subzistă și afectează și în prezent

patrimoniul reclamantei.

Astfel fiind, având în vedere

că în acțiunea în constatare negativă interesul se

raportează la existența/inexistența dreptului născut

și actual al reclamantului care să justifice interesul și nu la

raportul juridic cu privire la care reclamantul solicită constatarea

inexistenței dreptului, se constată că, în speță,

reclamanta tinde la protejarea unui drept actual, iar admisibilitatea

acțiunii în constatare nu creează nicio anomalie juridică, de

vreme ce se solicită a se constata neîndeplinirea unei obligații

legale în termen.

Referitor la soluția dată

de instanța de apel cu privire la excepția lipsei calității

procesuale active a SC B.C. SA, se constată că instanța a

apreciat corect, prin decizia pronunțată, că având în vedere

temeiul de drept al acțiunii în despăgubiri formulate de

reclamantă, respectiv angajarea răspunderii civile delictuale și

nu a răspunderii contractuale, se impunea unirea excepției cu fondul

cauzei, fiind necesare verificări și administrare de probe în acest

sens.

Drept urmare, examinarea criticilor

recurentelor sub acest aspect de către instanța de recurs se va

limita exclusiv la soluția de desființare a apelului și

trimiterea cauzei spre rejudecare a cauzei la instanța de fond, pentru ca

excepția lipsei calității procesuale active să fie

soluționată odată cu fondul cauzei, fără a se putea

antama în vreun fel fondul cauzei.

În ce privește recursul

declarat de pârâta A.V.A.S., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., prin care se critică decizia instanței de apel sub cele

două aspecte ce se regăsesc și în contextul criticii recurentei-pârâte

SC C.G. SA, întemeiate pe aceleași dispoziții legale, ale art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și anume soluția dată 1) excepției

inadmisibilității în raport de art. 111 C. proc. civ. și 2) excepției

lipsei calității procesuale active a SC B.C. SA, cum acestea au fost

analizate și au primit un răspuns cu ocazia examinării

recursului pârâtei SC C.G. SA, aceleași considerente sunt valabile și

pentru recursul pârâtei A.V.A.S.

În consecință,

reținându-se că pârâtele A.V.A.S. București și SC C.G. SA

Râmnicu Vâlcea nu au exprimat în recursurile formulate nicio critică

întemeiată, care în raport de dispozițiile expres și limitativ

prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. să conducă la

modificarea ori casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi

menținută ca fiind legală și se vor respinge recursurile

declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâtele A.V.A.S. București și SC C.G. SA Râmnicu Vâlcea împotriva

deciziei comerciale nr. 19 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 9 iunie 2010.