ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, reclamanta SC B. SA a solicitat în

contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. și SC C. Govora SA să se constate inexistența

dreptului de proprietate al pârâtei C. Govora asupra pachetului de acțiuni rezultat

în urma conversiei creanțelor deținute fată de SC U.S. Govora SA, ca urmare a stingerii

dreptului în termen de 5 zile de la data realizării conversiei și obligarea aceleiași

pârâte la plata sumei de 675.440 RON și contravaloarea în RON a sumei de 5.428.223,08

euro.

Prin sentința

civilă nr 1396 din 26 ianuarie 2014, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,

a respins excepția autorității de lucru judecat, a admis excepția inadmisibilității

acțiunii în constatare, a admis excepția lipsei calității procesuale active în cererea

de despăgubiri și pe cale de consecință a respins cererea de chemare în judecată.

Prin decizia comercială

nr. 19 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială,

a admis apelul formulat de reclamantă, a desființat sentința apelată și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând în esență că acțiunea în constatare

este admisibilă, că temeiul acțiunii este reprezentat de răspunderea civilă delictuală,

astfel că excepția lipsei calității procesuale active trebuie analizată odată cu

fondul.

Recursurile formulate

împotriva acestei decizii au fost respinse ca nefondate prin decizia nr 2186

din 9 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Prin sentința

nr. 694 din 17 februarie 2014, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins

cererea de reexaminare a amenzii aplicate apărătorului pârâtei B.M.; a respins excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei SC B.T. SA invocată de pârâta SC

C. Govora SA; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC

C. Govora SA invocată de aceasta; a respins capătul de cerere privind constatarea

inexistenței dreptului de proprietate al pârâtei SC C. Govora SA asupra pachetului

de acțiuni rezultat în urma conversiei creanțelor deținute față de SC U.S. Govora

SA ca neîntemeiat; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în

ceea ce privește suma de 5.428.223,08 euro invocată de pârâta SC C. Govora SA și

a respins această cerere ca urmare a prescripției dreptului material la acțiune;

a respins cererea de chemare în judecată pentru rest ca neîntemeiată; a admis cererea

de intervenție în interesul pârâtei SC C. Govora SA formulată de intervenientul

Județul Vâlcea; a respins cererea pârâtei SC C. Govora SA de obligare a reclamantei

la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

La 23

decembrie 2002, reclamanta SC B.T. SA în calitate de cumpărător și pârâta Autoritatea

pentru Administrarea Activelor Statului au încheiat contractul de vânzare-cumpărare

de acțiuni potrivit căruia, vânzătorul vinde și cumpărătorul cumpără un număr de

12.255.141 de acțiuni nominative, libere de orice sarcini având valoare nominală

de 25.000 ROL fiecare pe care vânzătorul le deține la societatea U.S. Govora SA,

prețul total fiind de 67.544.000.000 ROL.

Contractul a fost

încheiat sub condiția suspensivă a îndeplinirii de către părți a următoarelor: depunerea

de către vânzător a tuturor diligentelor pe lângă Ministerul Finanțelor Publice

și Ministerul Industriei și Resurselor pentru acordarea Societății a facilităților

prevăzute de art. 19 din Legea nr 137/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art I

din Actul adițional nr. 4 din 24 aprilie 2003 părțile au renunțat la realizarea

condițiilor suspensive.

Astfel, contractul

avea următorul conținut: „art 2.1 - Prezentul contract se va desființa de plin drept

dacă: a) nu se va realiza conversia totală sau parțială (în proporție de minim 90%)

în acțiuni a creanțelor tuturor furnizorilor de utilități reprezentând contravaloarea

facturilor, inclusiv majorări de tarif, datorate și neachitate până la data de 30

noiembrie 2002 de către SC U.S. Govora SA și nu se vor anula majorările de întârziere

și penalitățile de întârziere aferente, calculate și neachitate furnizorilor de

utilități; b) acțiunile rezultate în urma conversiei prevăzute la lit. a) nu vor

fi transferate în termen de la aprobarea conversiei, pe bază de protocol, APAPS

în vederea vânzării acestora într-un pachet comun și la același preț pe acțiune

cu vânzarea pachetului de acțiuni deținut de APAPS și SC U.S. Govoraa SA la data

semnării contractului; art. 2.2 -Termenul convenit de părți pentru îndeplinirea

condiției rezolutorii prevăzute la art. 2.1. nu va fi mai târziu de 23 iulie 2003."

Prin acte adiționale,

părțile au prelungit în mod succesiv acest termen până la începutul anului 2007.

Niciunul dintre cocontractanți nu a invocat desființarea de plin drept a contractului

în temeiul prevederilor de mai sus.

Prin Actul adițional

nr. 17 din 26 octombrie 2006, părțile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni

din 23 decembrie 2002 și C.S.A. au convenit novarea contractului prin schimbare

de debitor, noul debitor C.S.A. substituind vechiul debitor SC B.T. SA.

Plata sumei de

675.440 RON trebuia efectuată în contul pârâtei Autoritatea pentru Administrarea

Activelor Statului.

Prin hotărârea

AGEA nr. 79 din 12 iunie 2004 a SC C. Govora SA și Hotărârea AGEA nr. 2 din 11

mai 2004 a SC U.S. Govora SA s-a realizat conversia în acțiuni a creanțelor pe care

pârâta le avea împotriva acestei ultime societăți.

Aceste acțiuni

au fost transferate către pârâta APAPS la 23 noiembrie 2006 printr-un protocol de

transfer.

Prin Actul adițional

nr. 18 din 30 noiembrie 2006 acțiunile au fost vândute către C.S.A., noul debitor

în urma novației realizate prin Actul adițional nr. 17 din 26 octombrie 2006.

Tribunalul a reținut

că atunci când soluționează o cauză privind răspunderea civilă delictuală, instanța

trebuie să analizeze, raportat la reclamantă, toate aspectele privind fondul cauzei,

neputând soluționa cauza prin admiterea lipsei calității procesuale active a acesteia.

Acțiunile rezultate

din convertirea creanțelor unui furnizor de utilități trebuiau transferate în termen

de 5 zile de la aprobarea conversiei, pe bază de protocol Autorității pentru Privatizare

și Administrarea Participațiilor Statului. Scopul acestui transfer era vânzarea

acestora într-un pachet comun și la același preț pe acțiune cu vânzarea pachetului

de acțiuni deținut de APAPS.

Deși în termen

de 5 zile de la aprobarea conversiei creanțelor în acțiuni pe bază de protocol acestea

trebuiau transferate de către pârâta SC C. Govora SA către pârâta APAPS, O.U.G.

nr. 8/2003 nu prevede nicio sancțiune în cazul nerespectării acestui termen legal.

Din reglementarea

acestui termen legal nu se poate reține că nerespectarea lui duce la pierderea dreptului

de proprietate asupra acțiunilor dobândite ca urmare a conversiei creanțelor.

SC C. Govora SA

nu a invocat vreun drept de proprietate al său asupra acțiunilor deținute la SC

U.S. Govora SA, atâta timp cât Ie-a transferat către pârâta APAPS, care la rândul

ei Ie-a vândut către C.S.A.

Pentru aceste

considerente, tribunalul a respins capătul de cerere privind constatarea inexistenței

dreptului de proprietate al pârâtei SC C. Govora SA asupra pachetului de acțiuni

rezultat în urma conversiei creanțelor deținute față de SC U.S. Govora SA ca urmare

a stingerii dreptului în termen de 5 zile de la data realizării conversiei.

Termenul de prescripție

a dreptului material la acțiune este termenul de 3 ani conform prevederile art 3

alin. (1) teza I din Decretul nr. 167/1958.

În cauză sunt

incidente prevederile art 8 alin. (1) din același act normativ, potrivit căruia

prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită

începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât

paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Pentru suma de

5.428.223,08 euro, termenul de prescripție al dreptului material a început să curgă

la data expirării termenului de 5 zile prevăzut de art 14 alin. (2) din O.U.G. nr.

8/2003, fapta ilicită invocată de către reclamantă constând în aceea că pârâta SC

C. Govora SA nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de a transfera pachetul

de acțiuni deținut la SC U.S. Govora SA rezultat în urma conversiei creanțelor sale,

către pârâta APAPS.

Termenul de 5

zile a expirat în data de 18 iunie 2004. Cum prezenta acțiune a fost introdusă la

data de 23 mai 2008, tribunalul reține că aceasta a fost exercitată peste termenul

prevăzut de lege, fiind prescrisă.

Nu are nicio relevanță

juridică faptul că prejudiciul pe care reclamanta susține că l-a suferit a fost

cuantificat abia în anul 2006, întrucât, la momentul în care începe să curgă prescripția

extinctivă, păgubitul nu trebuia să cunoască întinderea prejudiciului, ci numai

existența acestuia, întrucât întinderea urma a fi stabilită prin învoiala părților

sau prin hotărâre judecătorească.

Pentru suma de

675.440 RON pe care reclamanta o solicită de la pârâtă întrucât aceasta ar fi fost

suportată de reclamantă pentru neîndeplinirea obligației de mediu, termenul de prescripție

al dreptului material a început să curgă la data de 26 octombrie 2006, atunci când

a fost încheiat Actul adițional nr. 17 din 26 octombrie 2006, având în vedere că

prin acest act adițional, noul debitor, C.S.A. se obliga ca în termen de 20 zile

de la data semnării să achite suma de 675.440 RON.

Cum prezenta acțiune

a fost introdusă la 23 mai 2008, aceasta a fost exercitată în cadrul termenului

prevăzut de lege.

În cauză sunt

incidente prevederile art. 998 - 999 C. civ.

Fapta ilicită

invocată de reclamantă constă în aceea că pârâta SC C. Govora SA nu și-a îndeplinit

obligația legală prevăzută de a transfera pachetul de acțiuni deținut la SC U.S.

Govora SA rezultat în urma conversiei creanțelor sale către pârâta APAPS.

Pârâta SC C. Govora

SA nu a realizat transferul în termenul prevăzut de lege, așadar a săvârșit fapta

ilicită ce i se impută.

Suma de 675.440

RON a fost pusă în sarcina C.S.A., iar nu în sarcina reclamantei.

C.S.A. și SC B.T.

SA au convenit ca această sumă să fie dedusă din prețul de cumpărare a pachetului

de acțiuni deținut la SC U.S. Govora SA.

Așa fiind, nu

s-a probat nici prejudiciul, nici legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și

prejudiciu, iar tribunalul a respins cererea de chemare în judecată pentru rest,

ca neîntemeiată.

Cu privire la

cererea de intervenție în interesul pârâtei SC C. Govora SA, formulată de intervenientul

Județul Vâlcea, tribunalul, având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată

de reclamantă a fost respinsă, apreciind că apărarea intervenientului Județul Vâlcea

a dus la respingerea acțiunii, a constatat temeinicia acestei cereri.

Pârâta nu a depus

niciun înscris din care să rezulte care este cuantumul cheltuielilor de judecată

efectuate în cadrul prezentului litigiu, astfel că cererea privind obligarea reclamantei

la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâta SC C. Govora SA și reclamanta SC B.T. SA.

Prin apelul formulat,

pârâta SC C. Govora SA a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul înlăturării

unor aspecte din considerentele reținute de prima instanță.

Prin apelul formulat,

reclamanta SC B.T. SA a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul

admiterii capătului de cerere privind constatarea inexistenței dreptului de proprietate

al pârâtei SC C. Govora SA asupra pachetului de acțiuni rezultat în urma conversiei

creanțelor deținute față de SC U.S. Govora SA ca urmare a stingerii dreptului în

termen de 5 zile de la data realizării conversiei; respingerii excepției prescripției

dreptului material la acțiune în ceea ce privește suma de 5.428.223,08 euro invocată

de pârâta SC C.G. SA și admiterii cererii de chemare în judecată în ceea ce privește

suma de 5.428.223,08 euro; admiterii cererii de chemare în judecată pentru rest

- suma de 675.440 RON; cu obligarea la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată

generate de prezentul litigiu.

Apelanta reclamantă

a precizat că nu înțelege să atace soluțiile pronunțate de instanța de fond cu privire

la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei și excepția prescripției cu privire la cererea de obligare

la plata sumei de 675.440 RON din capătul al doilea de cerere, pe care le consideră

temeinice și legale.

Prin decizia civilă

nr 135 din 2 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a respins

apelul formulat de apelanta-reclamantă SC B.T. SA.

Prin încheierea

de la 26 ianuarie 2015, aceeași instanță a admis excepția inadmisibilității apelului

declarat de apelanta pârâtă SC C. Govora SA și l-a respins ca inadmisibil.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

În cauză, SC B.

SA a solicitat să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâtei C.

Govora SA asupra pachetului de acțiuni rezultat în urma conversiei creanțelor deținute

față de SC U.S. Govora SA și obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 675.440

RON și contravaloarea în RON a sumei de 5.428.223,08 euro.

În ce privește

suma de 5.428.223,08 euro, reclamanta a arătat că reprezintă diferența dintre prețul

cu care ar fi dobândit pachetul de acțiuni, dacă pârâtele SC C. Govora SA și-ar

fi îndeplinit obligația legală de transfer al acțiunilor și prețul cu care le-ar

fi putut valorifica prin vânzarea către societatea poloneză C.S.A. Varșovia la data

de 19 iulie 2006.

Având în vedere

conținutul acestei obligații, respectiv de transfer a pachetului de acțiuni deținut

de pârâta SC C. Govora SA la SC U.S. Govora SA, în termen de 5 zile de la realizarea

conversiei creanței deținute de prima societate, Curtea a apreciat că acesta este

momentul de la care curge termenul de prescripție.

La momentul la

care a expirat acest termen, reclamanta cunoștea atât persoanele care erau vizate

de această dispoziție legală, cât și faptul că este prejudiciată în dreptul său

prevăzut de contractul de privatizare încheiat între aceasta și APAPS de a achiziționa

pachetul de acțiuni la prețul de 5511,48 ROL pe acțiune.

Împrejurarea invocată

de apelanta reclamantă, în sensul că la încheierea contractului cu societatea poloneză

C.S.A. în 2006, ar fi avut posibilitatea de a înstrăina și acest pachet de acțiuni

cu un preț superior nu are nicio implicație cu privire la începutul cursului termenului

de prescripție. Această împrejurare poate reprezenta doar un aspect ce ține de proba

întinderii prejudiciului, iar nu în ce privește paguba la care se referă art. 8

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Prin sentința

comercială nr. 6917 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,

în Dosarul nr. 26701/3/2004 s-a luat act de renunțarea reclamantei SC B. SA la dreptul

subiectiv pretins prin acțiune, drept constând în obligarea pârâtelor în cauza de

față, respectiv SC C. Govora SA și AAAS să efectueze transferul a 176.059.281 acțiuni

deținute de prima pârâtă către cea de-a doua, sub sancțiunea daunelor cominatorii.

În cauza de față,

reclamanta a solicitat în contradictoriu cu aceleași pârâte, să se constate inexistența

dreptului de proprietate al pârâtei C. Govora SA asupra pachetului de acțiuni rezultat

în urma conversiei creanțelor deținute față de SC U.S. Govora SA și obligarea aceleiași

pârâte la plata sumei de 675.440 RON.

Reclamanta și-a

întemeiat solicitările pe răspunderea civilă delictuală invocând ca faptă ilicită,

încălcarea de către pârâta SC C. Govora SA a obligației legale prevăzute de art.

14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003.

Același temei

de drept a fost invocat de reclamantă în susținerea acțiunii ce a reprezentat obiectul

Dosarului nr. 26701/3/2004.

Sentința pronunțată

în acest dosar se bucură de putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Soluția de respingere

a excepției autorității de lucru judecat a rămas irevocabilă.

Prezumția absolută

a puterii de lucru judecat produce un efect pozitiv, respectiv dovedește modalitatea

în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre

părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea

proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia

de ordine și stabilitate juridică.

Puterea de lucru

judecat a sentinței prin care s-a luat act de renunțarea la dreptul subiectiv se

opune ca reclamanta să mai poată solicita executarea obligației legale prevăzută

de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2013. Altfel spus, față de reclamanta în cauză,

pârâtele nu mai au obligația izvorâtă din această prevedere legală, neputând fi

reținută fapta ilicită invocată.

Nemaiexistând

dreptul subiectiv al reclamantei, corelativ acestei obligații legale, reclamanta

nu mai poate solicita constatarea sau realizarea nici unuia din efectele ce ar izvorî

din raportul juridic rezultat din această prevedere legală, respectiv să invoce

încălcarea acesteia în susținerea acțiunii de față.

Analizarea condițiilor

răspunderii civile delictuale se limitează la constatarea faptului că nu există

o faptă ilicită în sarcina pârâtelor, care să conducă la răspunderea civilă delictuală.

Față de această

concluzie la care a ajuns instanța de apel, se constată că analiza făcută de prima

instanță cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale nu este utilă cauzei,

astfel că și criticile aduse de apelantă în această privință trebuie înlăturate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC B.T. SA (fostă SC B. SA), criticând-o sub

următoarele motive de nelegalitate:

Decizia conține

motive străine de natura pricinii în ceea ce privește soluția referitoare la excepția

prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile în cuantum de 5.428.223,08

euro formulate de reclamantă în cadrul capătului al doilea de cerere - motiv de

recurs prevăzut de disp. art 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța a reținut

că termenul de prescripție a dreptului material a început să curgă la data expirării

termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003 adică la

18 iunie 2004. Se reține de asemenea că la momentul în care începe să curgă prescripția,

păgubitul nu trebuia să cunoască întinderea prejudiciului, ci numai existența acestuia.

Instanța de apel

a admis excepția prescripției raportat la motive străine de obiectul cererii de

chemare în judecată. Reclamanta a cunoscut paguba la momentul la care C.S.A. și-a

asumat obligația de a cumpăra pachetul de acțiuni deținut la U.S. Govora.

Prejudiciul constă

în profitul nerealizat ca urmare a imposibilității de a înstrăina către C.S.A. întreaga

participație pe care B. ar fi avut-o la U.S. Govora în ipoteza în care, în conformitate

cu contractul de privatizare, i-ar fi fost transmise acțiunile rezultate în urma

conversiei.

Raportat la condițiile

art 8 din Decretul nr. 167/1958, B. a cunoscut de existența pagubei la momentul

încheierii înțelegerii cu C.S.A. cu privire la achiziționarea pachetului de acțiune

deținut la U.S. Govora, acesta fiind momentul nașterii prejudiciului și cel al cuantificării

sale.

Până la momentul

la care nu exista certitudinea vânzării pachetului de acțiuni la un anumit preț

ferm asumat și superior prețului pe care l-ar fi achitat reclamanta către AVAS,

nu exista profit nerealizat ca urmare a imposibilității de a vinde și acțiunile

pe care nu Ie-a dobândit urmare a faptei ilicite a C. Govora.

La 17 iunie 2004

reclamanta nici nu cunoștea și nici nu putea cunoaște, cu toate diligențele posibile,

prejudiciul constând în profitul nerealizat în urma vânzării acțiunilor către C.S.A.

doi ani mai târziu, în anul 2006.

Având în vedere

că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut în cursul anului 2006, prezenta

acțiune a fost formulată cu respectarea termenului general de prescripție.

Decizia a fost

pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității,

încălcarea principiului non reformatio in peius și aplicarea greșită a legii în

ceea ce privește celelalte două capete de cerere - motivele de recurs prevăzute

de disp. art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel

a pronunțat o hotărâre cu depășirea limitelor învestirii sale, înrăutățind astfel

situația reclamantei în propria cale de atac, contrar prevederilor art. 296 C. proc.

civ. Instanța nu era învestită cu nicio apărare/critică întemeiată pe puterea de

lucru judecat a sentinței pronunțate în Dosarul nr. 26701/3/2004.

Instanța a respins

ca inadmisibil apelul declarat de pârâta C. Govora. Printre criticile acestei apelante

se regăseau și cele referitoare la renunțarea SC B.T. SA la dreptul de a achiziționa

pachetul de acțiuni în litigiu.

Respingând apelul

ca inadmisibil nu mai puteau fi analizate aceste critici de către instanță.

Niciuna dintre

cele două întâmpinări formulate de reprezentanții aleși ai C. Govora nu conține

vreo apărare întemeiată pe pretinsa putere de lucru judecat.

Prin soluția pronunțată

peste limitele învestirii sale instanța de apel a înrăutățit situația reclamantei

în propria cale de atac.

Renunțarea la

dreptul de a cere obligarea C. Govora la transferarea acțiunilor către AVAS nu a

produs niciun efect în ceea ce privește dreptul reclamantei de a formula cererea

de despăgubiri pentru profitul nerealizat (diferența de preț).

Instanța de apel

a pronunțat o hotărâre care încalcă limitele efectului pozitiv al autorității de

lucru judecat.

Renunțarea la

drept nu reprezintă o modalitate de stingere a raportului juridic obligațional și

nu este inclusă ca atare în cadrul clasificărilor făcute de doctrina de specialitate

cu privire la modalitățile de stingere a raportului obligațional.

În ceea ce privește

efectul renunțării la drept, singurul efect confirmat de doctrina și practica în

materie este împiedicarea formulării unei cereri identice pe viitor, având în vedere

că renunțarea nu stinge raportul de drept substanțial.

Renunțarea depusă

în Dosarul nr 12169/2004 al Tribunalului București în temeiul art. 247 C. proc.

civ. nu a avut niciun efect asupra dreptului reclamantei de a formula cererea de

despăgubiri pentru profitul nerealizat (diferența de preț), drept născut în temeiul

răspunderii civile delictuale.

Acțiunea având

ca obiect obligația de a face avea natura juridică a unei acțiuni oblice în condițiile

în care dreptul invocat de a obține transferul acțiunilor aparținea AVAS, reclamanta

având doar un raport contractual cu AVAS care conferea calitatea de beneficiar al

obligației legale ce incumba C. Govora.

În prezenta cauză

reclamanta a dedus judecății un raport juridic obligațional distinct - drept de

creanță rezultat din răspunderea civilă delictuală - drept care este grefat pe existența

dreptului contractual de a cumpăra acțiunile de la AVAS care a fost încălcat de

C. Govora, terț față de contract și care nu a făcut obiectul niciunei renunțări.

În măsura în care

s-ar fi stins dreptul subiectiv, reclamanta nu ar fi fost în măsură să-l transmită

către C.S.A. prin novație - împrejurare acceptată și chiar susținută de către pârâta

C. Govora.

Se solicită înlăturarea

argumentelor reținute de instanța de apel întemeiate pe efectul pozitiv al puterii

de lucru judecat, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatele SC

C. Govora SA și Județul Vâlcea au formulat întâmpinări solicitând respingerea recursului

ca nefondat.

Analizând recursul

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul

ca nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Cu privire la

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct 7 C. proc. civ.:

Înalta Curte apreciază

că în cauză nu sunt întrunite cerințele acestui text de lege neexistând contradicții

sau motive străine de natura pricinii în cuprinsul deciziei recurate.

Decizia răspunde

exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. întrucât cuprinde motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

În cauză este

aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Acest termen a început să curgă de la data expirării termenului legal de 5 zile

prevăzut de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003, respectiv 18 iunie 2004. De

la această dată recurenta reclamantă a cunoscut existența prejudiciului și pe cel

care răspunde de el.

Potrivit disp.

art 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958:

„Prescripția dreptului

la acțiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de

la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe

cel care răspunde de ea".

Așadar, potrivit

acestei dispoziții legale, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei

nu începe să curgă de la data când s-a produs paguba, ci de la data la care cel

păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.

Pentru a ocroti

drepturile victimei, legiuitorul a detașat momentul începerii curgerii prescripției

de momentul nașterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o

faptă ilicită și implicit, al nașterii dreptului la acțiune, luând în considerare

momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui răspunzător de repararea lui.

Dacă prescripția

ar începe să curgă de la data producerii pagubei, s-ar putea ca dreptul la acțiune

să se stingă prin împlinirea prescripției chiar înainte ca titularul său, cel păgubit,

să fi avut posibilitatea de a-și exercita acest drept căci atâta timp cât păgubitul

nu cunoaște existența pagubei și pe cel chemat să răspundă, el nu poate acționa.

În acest mod s-ar

ajunge ca prescripția extinctivă să fie deturnată de la finalitatea sa, respectiv

mobilizarea titularilor drepturilor subiective la valorificarea lor rapidă.

Pe de altă parte,

soluția începerii cursului prescripției dreptului la acțiune în reparație a prejudiciilor

cauzate prin fapte ilicite de la data când cel păgubit a cunoscut paguba și pe cel

care răspunde de ea prezintă neajunsul de a amâna, în unele cazuri, data începerii

cursului prescripției un timp prea îndelungat. Pentru a înlătura acest inconvenient,

legiuitorul s-a văzut nevoit să stabilească și un al doilea moment - obiectiv -

de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune pentru repararea pagubei

pricinuite printr-o faptă ilicită. Aceasta este data când păgubitul trebuia să cunoască

atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Stabilirea momentului

obiectiv de la care începe să curgă prescripția se întemeiază și pe ideea culpei

prezumate a victimei de a nu fi depus toate diligentele necesare pentru descoperirea

pagubei și a celui chemat să răspundă de ea.

În felul acesta

titularul dreptului la acțiune căruia i s-a cauzat un prejudiciu este îndemnat să

stăruie în aflarea elementelor care să-i permită să intenteze acțiunea în răspundere

civilă.

În speță, pentru

suma de 5.428.223,09 euro, termenul de prescripție a dreptului material a început

să curgă la data expirării termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (2) din

O.U.G. nr 8/2003.

Recurenta reclamantă

invocă fapta ilicită constând în aceea că pârâta SC C. Govora SA nu și-a îndeplinit

obligația legală de a transfera pachetul de acțiuni deținut la SC U.S. Govora SA

rezultat în urma conversiei creanțelor sale, către Autoritatea pentru Administrarea

Activelor Statului.

SC C. Govora SA

a aprobat conversia creanței sale în acțiuni la 12 iunie 2004 - data hotărârii AGEA,

iar termenul de 5 zile a expirat la 18 iunie 2004. La acest moment, recurenta reclamantă

cunoștea atât persoanele care erau vizate de această dispoziție legală, cât și faptul

că este prejudiciată în dreptul său.

Împrejurarea invocată

de recurenta reclamantă în sensul că la încheierea contractului cu societatea poloneză

C.S.A. în 2006 ar fi avut posibilitatea de a înstrăina și acest pachet de acțiuni

cu un preț superior nu are nicio relevanță cu privire la începutul cursului termenului

de prescripție.

Societatea recurentă

a avut intenția de vânzare a pachetului de acțiuni încă de la nivelul anului 2004,

purtând în acest sens negocieri efective.

Este de menționat

că potrivit Acordului acționarilor (Memorandum of understanding) încheiat între

C.S.A. Polonia și SC B.T. SA, recurenta reclamantă nu a vândut decât acțiunile sale

exclusive provenite din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23

decembrie 2002 (respectiv 12.256.141 acțiuni), precum și cele 1.198.988 acțiuni

rezultate din majorarea capitalului social al societății potrivit prevederilor art

13.1. din același contract.

La 29 iunie 2006,

recurenta a cunoscut cuantumul așa-zisului prejudiciu și întinderea acestuia iar

nu existența lui.

În realitate,

recurenta la 12 iunie 2004 avea cunoștință despre obligația C. Govora de a transfera

pachetul de acțiuni deținut la U.S. Govora rezultat în urma conversiei creanțelor

sale către A.V.A.S.

Calculul termenului

de prescripție prevăzut de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 nu depinde

de momentul cunoașterii cuantumului, ci doar a existenței prejudiciului. Determinarea

valorii efective a prejudiciului nu este o condiție pentru curgerea prescripției.

Așa fiind, în

mod corect a reținut Curtea de Apel că acțiunea formulată de recurenta reclamantă

în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata sumei de 5.428.223,09 euro este prescrisă.

Cu privire la

motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.:

Recurenta susține

că prin modalitatea de aplicare în speță a principiului puterii de lucru judecat,

instanța de apel a încălcat disp. art. 296 C. proc. civ. și i-a înrăutățit situația

în propria cale de atac.

Înalta Curte apreciază

că în cauză nu a fost încălcat principiul non reformatio in peius întrucât Curtea

de Apel a respins apelul formulat de reclamantă și, în acest mod, a menținut sentința

pronunțată de instanța de fond.

Menținerea soluției

pronunțate de tribunal cu o motivare diferită față de considerentele reținute de

instanța de fond nu înseamnă că reclamantei i s-a înrăutățit situația.

Tribunalul București

a constatat existența unei fapte ilicite a SC C. Govora SA, iar Curtea de Apel a

statuat că nu poate fi reținută nicio faptă ilicită în sarcina acestei pârâte.

În virtutea efectului

devolutiv al apelului, Curtea de Apel București avea posibilitatea să analizeze

cauza sub toate aspectele și să aibă o altă interpretare asupra situației de fapt

dedusă judecății.

În cauză nu a

existat o încălcare a limitelor învestirii, iar Curtea de Apel a menținut soluția

pronunțată de instanța de fond cu o motivare diferită cu privire la anumite aspecte.

Așa fiind, instanța

de apel nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

Cu privire la

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Recurenta reclamantă

invocă drept faptă ilicită a SC C. Govora SA neîndeplinirea de către aceasta a obligației

de a transfera către A.V.A.S. pachetul de acțiuni emise de U.S. Govora în termen

de 5 zile de la aprobarea conversiei, obligație prevăzută de art. 14 alin. (2) din

O.U.G. nr. 8/2003.

Prin sentința

comercială nr. 6917 din 14 septembrie 2006, Tribunalul București a luat act de declarațiile

de renunțare la însuși dreptul dedus judecății, respectiv dreptul de a cere obligarea

C. Govora să transfere către A.V.A.S. pachetul de acțiuni deținut de U.S. Govora

și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de SC B.T. SA și U.S. Govora

ca nefondată.

Această sentință

se bucură de putere de lucru judecat.

Curtea de Apel

a reținut în mod corect că puterea de lucru judecat a sentinței prin care s-a luat

act de renunțarea la dreptul subiectiv se opune ca reclamanta să mai poată solicita

executarea obligației legale prevăzute de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003.

Față de reclamanta în cauză, pârâtele nu mai au obligația izvorâtă din această prevedere

legală, neputând fi reținută fapta ilicită invocată.

Recurenta reclamantă

susține că, reținând puterea de lucru judecat a sentinței pronunțate în Dosarul

nr 26701/3/2004, Curtea de Apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității.

Consideră recurenta

că, în situația în care Tribunalul București prin încheierea din 23 mai 2011 a respins

excepția autorității de lucru judecat, nu poate fi opusă în cauză puterea de lucru

judecat a sentinței pronunțate în Dosarul nr. 26701/3/2004.

În esență, puterea

de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate

fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio),

iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă

de o altă hotărâre, (res judicata pro veritate habetur).

Stricto sensu,

efectul de „lucru judecat" semnifică autoritatea de lucru judecat, care face

imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect,

cu aceeași cauză.

Lato sensu semnifică

puterea de lucru judecat, care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție

irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Autoritatea de

lucru judecat și puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru

judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existența unei hotărâri judecătorești

poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci

când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se

invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți,

să se discute același obiect și aceeași cauză.

Pentru a se invoca

obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei

probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză

și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată

irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe

aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația componentei res

judicata a puterii de lucru judecat.

Principiul puterii

de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească

definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Noțiunea de proces

echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii

anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter

obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității

raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale.

Curtea de Apel

a făcut o corectă aplicare a principiului puterii de lucru judecat, cu referire

la sentința civilă nr. 6917 din 14 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București.

Recurenta consideră

că prin efectul renunțării la drept s-a stins doar litigiul care a existat la momentul

respectiv pe rolul instanțelor de judecată, iar nu dreptul subiectiv dedus judecății.

În realitate,

potrivit disp. art. 247 alin. (1) C. proc. civ.: „în caz de renunțare la însuși

dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și

va hotărî asupra cheltuielilor".

Prin renunțarea

la dreptul subiectiv pretins împotriva pârâtului, reclamantul pierde posibilitatea

de a se mai adresa instanței cu o nouă cerere de chemare în judecată prin care să

urmărească valorificarea respectivului drept.

Nu pot fi reținute

susținerile recurentei în sensul că renunțarea la drept nu ar fi produs efecte întrucât

același drept ar fi fost transmis ulterior prin novație către societatea C.S.A.

Aceasta deoarece către C.S.A. au fost transmise prin novație, prin Actul adițional

nr. 17 din 26 octombrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din

23 decembrie 2002 toate drepturile și obligațiile ce reveneau B.T. în temeiul acestui

contract.

Curtea de Apel

a reținut puterea de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 6917 din 14

septembrie 2006 cu referire la renunțarea la un drept izvorând din disp. art. 14

alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003, respectiv dreptul de a cere obligarea C. Govora

la transferul pachetului de acțiuni deținut la U.S. Govora către A.V.A.S.

S-a reținut în

mod corect de către instanța de apel că solicitările reclamantei se întemeiază pe

aceeași prevedere legală de la art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003, astfel că

apelanta-reclamantă nu poate pretinde niciun drept legat de încălcarea de către

pârâte a acestei dispoziții legale.

Este de remarcat

contradicția cu privire la existența sau inexistența dreptului în patrimoniul recurentei

ce reiese din chiar motivele de recurs în care se arată: „subscrisa B. aveam dreptul

de a dobândi de la A.V.A.S., în baza dispozițiilor contractului de privatizare,

pachetul de acțiuni rezultate în urma conversiei în acțiuni a creanțelor furnizorilor

de utilități împotriva societății privatizate U.S. Govora".

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate

care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință,

potrivit disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară:

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC B.T. SA (fostă SC B. SA) Timișoara împotriva deciziei

civile nr. 135/2015 din 2 februarie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a Vl-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 30 iunie 2015

Cu opinia separată

a doamnei judecător C T.T., în sensul că:

Admite recursul

declarat de reclamanta SC B.T. SA (fostă SC B. SA) Timișoara împotriva deciziei

civile nr. 135/2015 din 2 februarie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a Vl-a civilă.

Modifică decizia

recurată în sensul admiterii apelului formulat de reclamanta SC B.T. SA (fostă SC

B. SA) împotriva sentinței civile nr. 694 din 17 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul

București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 19883/3/2008, pe care o anulează

în parte în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune,

invocată de pârâta SC C. Govora SA și, pe cale de consecință, trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a capătului de cerere

din acțiune ce privește suma de 5.428.223,08 euro, reprezentând profitul nerealizat

de către reclamantă.

Menține restul

dispozițiilor sentinței.

Opinie separată

În dezacord cu

opinia majoritară consider că recursul declarat de reclamanta SC B.T. SA (fostă

SC B. SA) trebuia admis sub aspectul soluției referitoare la excepția prescripției

dreptului reclamantei de a formula cererea având ca obiect despăgubiri, în cuantum

de 5.428.223,08 euro pentru profitul nerealizat, drept născut în temeiul răspunderii

civile delictuale.

Recurenta-reclamanta

a criticat decizia atacată, sub aspectul aplicării și interpretării greșite a prevederilor

art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 raportat la obiectul cererii în despăgubiri

pentru profitul nerealizat.

În motivare recurenta-reclamanta,

a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat repararea prejudiciului

suferit urmare a faptei ilicite a C. Govora, prejudiciu constând în profitul nerealizat

ca urmare a imposibilității de a înstrăina către societatea C.S.A. întreaga participație

pe care B. ar fi avut-o la U.S. Govora, în ipoteza în care, în conformitate cu contractul

de privatizare, i-ar fi fost transmise acțiunile rezultate în urma conversiei. Acest

profit nerealizat se raportează la pachetul de acțiuni la U.S. Govora care nu a

fost niciodată dobândit și reprezintă diferența dintre prețul care s-ar fi încasat

de la C.S.A. și prețul plătit pentru dobândirea lor.

Recurenta a referit

că a cunoscut acest prejudiciu la momentul la care a ajuns la o înțelegere cu societatea

C.S.A., cu privire la vânzarea-cumpărarea acțiunilor deținute de recurentă la U.S.

Govora, acest moment fiind marcat de încheierea Acordului acționarilor („Memorandum

of understanding") între C.S.A. și recurenta B., în data de 29 iunie 2006;

acest document confirmă, pe de o parte, intenția neechivocă a C.S.A. de a cumpăra

acțiunile deținute de recurenta-reclamanta la un preț superior celui pe care ar

fi trebuit să îl achite recurenta-reclamantă către A.V.A.S., pentru acțiunile rezultate

din conversie și, pe de altă parte, caracterul cert al prejudiciului suferit de

recurenta-reclamanta ca urmare a refuzului de predare a acțiunilor; simpla săvârșire

a faptei ilicite nu a atras nașterea dreptului la acțiune pentru motivul că la acea

dată nu se născuse încă prejudiciul solicitat pe calea prezentei acțiuni; până la

momentul la care nu exista certitudinea vânzării pachetului de acțiuni la un anumit

preț ferm asumat și superior prețului achitat către A.V.A.S., nu exista profit nerealizat

ca urmare a imposibilității de a vinde și acțiunile pe care nu Ie-a mai dobândit

urmare a faptei ilicite a C.; nu este obiectul acțiunii reclamantei și nu are nicio

legătură cu cauza teza pur teoretică reținută de prima instanță potrivit căreia

reclamanta ar fi putut să cuantifice prejudiciul, profit nerealizat, raportat la

prețul de vânzare al acțiunilor pe piață/bursă care s-ar fi putut obține dacă se

vindeau aceste acțiuni altcuiva decât C.S.A. atâta timp cât reclamanta nu a solicitat

un astfel de prejudiciu; că până la momentul la care s-a semnat Acordul acționarilor

(„Memorandum of understanding") - act juridic prin care C.S.A. își asumă obligația

să cumpere acțiunile la un anumit preț ferm - nu se putea pune problema în nici

un fel a existenței vreunui prejudiciu care să dea naștere la dreptul la acțiune

pentru repararea lui, nici măcar a unui prejudiciu eventual; cât timp reclamanta

intenționa să vândă însă nu era nimeni interesat să cumpere - interes manifestat

într-o formă aptă să conducă la certitudinea vânzării - reclamanta se afla în prezența

unei simple intenții de a vinde/cumpăra care nu naște dreptul la acțiune; acceptând

raționamentul instanței potrivit căruia prescripția curge din anul 2004, rezultă

că recurenta ar fi trebuit să formuleze acțiunea în reparația prejudiciului încă

din anul 2005, doar că la acel moment nu exista niciun prejudiciu, atâta vreme cât

discuțiile cu C.S.A. existau doar la nivelul de intenție și nu exista nicio certitudine

cu privire la intenția de cumpărare; este evident și logic că la data de 17 iunie

2004 reclamanta nici nu cunoștea și nici nu putea cunoaște, cu toate diligentele

posibile, prejudiciul constând în profitul nerealizat în urma vânzării acțiunilor

către C.S.A., doi ani mai târziu, în anul 2006; la nivelul anului 2004 nu era exprimată

nici măcar intenția C.S.A. de a achiziționa pachetul de acțiuni deținut de reclamantă,

nu exista o înțelegere cu privire la prețul oferit pentru cumpărarea acestui pachet,

care să conducă la nașterea prejudiciului și posibilitatea de a determinare a întinderii

sale; nu exista posibilitatea apelării la învoiala părților sau la instanța judecătorească

care să cuantifice ceva ce nu exista, simpla cunoaștere a autorului faptei ilicite,

în persoana C. Govora, nefiind suficientă pentru a cunoaște și existența și întinderea

prejudiciului imputat pe calea prezentei acțiuni.

În ce privește

modul de soluționare a excepției prescripției dreptului reclamantei de a formula

capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 5.428,223,08

euro, instanța de apel a apreciat, în acord cu tribunalul, că sunt incidente dispozițiile

art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, că termenul de prescripției al dreptului

material a început să curgă de la data expirării termenului de 5 zile prevăzut de

art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003, adică 18 iunie 2004 și că împrejurarea

invocată de apelantă, nu are nicio implicație cu privire la începutul cursului termenului

de prescripție, ci poate reprezenta doar un aspect ce ține de proba întinderii prejudiciului,

iar nu în ceea ce privește paguba la care se referă art. 8 alin. (1) din Decretul

nr. 167/1958.

Consider că modul

de interpretare și aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958,

mai exact - modul în care instanța de apel (similar instanța de fond) a procedat

la stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului

reclamantei-recurente de a formula cererea de despăgubiri în cuantum de 5.428.223,08

euro, drept născut în temeiul răspunderii delictuale (art. 998-999 C. civ.) este

greșit, și se circumscrie făcând aplicarea prevederilor art. 306 C. proc. civ. motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este incontestabil

că potrivit art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, în cazul

acțiunilor patrimoniale, se stinge dacă nu a fost exercitat într-un termen de 3

ani de la data la care s-a născut dreptul.

Raportat la cauza

dedusă judecății, problema ce a suscitat discuții și a făcut obiectul de analiză

atât la instanța de fond, cât și în etapa procesuală a apelului, a fost acela a

stabilirii momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani.

În sistemul Decretului

nr. 167/1958 începutul prescripției extinctive este guvernat de reguli care stabilesc

data la care începe să curgă termenul de prescripție, regula generală fiind edictată

prin art. 7 alin. (1).

Sunt anumite situații,

cum este și cazul în speță, în care, prin derogare de la regula generală, termenul

de prescripție este amânat din rațiuni legate de faptul că nu se pune întotdeauna

semnul egalității între data nașterii dreptului subiectiv material, dreptul de creanță

și data la care dreptul este încălcat.

Potrivit dispozițiilor

art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în cazul acțiunii în răspundere pentru

paguba cauzată prin fapta ilicită, prescripția începe să curgă de la data când păgubitul

a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.

Dispozițiile

art. 8 din Decretul nr. 167/1958 reglementează două elemente cumulative necesare

a fi cunoscute pentru începerea cursului prescripției, respectiv atât paguba cât

și pe cel care răspunde de ea, fiind alternative doar momentele, subiectiv, relativ

obiectiv la care păgubitul a cunoscut, sau trebuia ori putea să cunoască, paguba

și pe cel care răspunde de ea.

Prejudiciul solicitat

l-a reprezentat profitul nerealizat - ca urmare a imposibilității de a înstrăina

către C.S.A. întreaga participație pe care reclamanta ar fi avut-o la U.S. Govora

în ipoteza în care, în conformitate cu contractul de privatizare, i-ar fi fost transmise

acțiunile rezultate în urma conversiei - constând în diferența dintre prețul care

s-ar încasa de la C.S.A. pe acțiuni și prețul plătit de reclamantă pentru dobândirea

lor.

Conform regulii

expuse dreptul reclamantei la recuperarea pagubei, întemeiat pe art. 998 - 999 C.

civ. s-a desăvârșit la data de 26 iunie 2006 când aceasta a avut posibilitate reală

de a cunoaște paguba.

Acest prejudiciu

a fost cunoscut la momentul la care reclamanta a ajuns la o înțelegere cu societatea

C.S.A. cu privire la vânzarea-cumpărarea acțiunilor, care pe de o parte confirmă

intenția fermă a C.S.A. de a cumpăra acțiunile la un preț superior celui pe care

ar fi trebuit să îl achite reclamanta către A.V.A.S. pentru acțiunile rezultate

din conversie și pe de altă parte, caracterul cert al prejudiciului suferit de recurentă

ca urmare a refuzului de predare a acțiunilor.

Certitudinea prejudiciului

este de esența acțiunii în răspundere civilă delictuală nefiind admisibilă solicitarea

reparației unui prejudiciu eventual.

Concluzionând,

raportat la art. 8 din Decretul nr. 167/1958 recurenta a cunoscut de existența pagubei

la momentul încheierii Memorandumului, acesta fiind momentul nașterii prejudiciului

și nu cel al cuantificării sale, încât dreptul reclamantei la repararea pagubei

nu este prescris.

Instanța de apel

a analizat în realitate momentul la care a început să curgă termenul general de

prescripție aplicabil acțiunilor personale prin raportare la răspunderea civilă

contractuală, și nu prin raportare la răspunderea civilă delictuală, pronunțând

o hotărâre nelegală.

Dacă s-ar considera

că momentul de la care curge termenul de prescripție ar fi de la expirarea termenului

de 5 zile de la realizarea conversiei creanței deținute de prima societate, ar însemna

că reclamanta trebuia să formuleze acțiunea la instanța civilă și să aștepte achiziționarea

pachetului de acțiuni deținut de aceasta, vânzarea-cumpărarea acțiunilor la un preț

superior, care să conducă la nașterea prejudiciului și posibilitatea de determinare

a întinderii sale.

Prin urmare obligarea

unei părți de a formula o acțiune, pentru a nu interveni prescripția ar constitui

un formalism excesiv și ar conduce la consecințe inechitabile, echivalând cu solicitarea

unei diligente maxime a unei persoane care nu are toate cunoștințele necesare pentru

a acționa de această manieră.

Pentru aceste

argumente, consider că recursul ar fi trebuit admis în raport de prevederile

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., iar față de faptul că instanța de apel

a soluționat capătul de cerere în despăgubiri în cuantum de 5.428.223,08 euro, pentru

profitul nerealizat de către reclamantă, pe cale de excepție, se impune modificarea

deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat de reclamanta SC B.T. SA

(fostă SC B. SA), anulării în parte a sentinței în sensul respingerii excepției

prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta SC C. Govora SA și,

pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru

soluționare pe fond, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.