ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4098/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 aprilie 2008, sub nr. 15607/3/2008, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul D.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria comunei Balotești și Primarul comunei Balotești, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea, pe vechiul amplasament, a terenului proprietatea reclamantului, în suprafață de 5000 mp, din fosta moșie Preoțești Petrești, situat pe raza comunei Balotești. În subsidiar, pentru ipoteza în care se va constata că nu se poate dispune retrocedarea pe vechiul amplasament, reclamantul a solicitat retrocedarea pe un alt amplasament, de aceeași categorie și valoare, estimând valoarea terenului la peste 5 miliarde lei vechi.

Prin sentința civilă nr. 238 din 18 februarie 2009 s-a dispus respingerea acțiunii reclamantului, ca fiind neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în data de 22 decembrie 1943 s-a dispus exproprierea unei suprafețe de teren de 202.492 ha de la Institutul Național al Cooperației. Din această suprafață de teren, reclamantul a susținut că 5.000 mp au fost dobândiți de autorul său în 1945 de la C.M.R. Potrivit hotărârii Judecătoriei Buftea nr. 1547 din 26 martie 2007, instanța de fond a reținut că în legătură cu acest teren, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat (în motivarea deciziei nr. 816/1995) că este proprietate de stat și că după data exproprierii terenului nu putea fi transmis altor persoane, de vreme ce exproprierea își produce în continuare efectul.

În consecință, reținând că reclamantul nu a dovedit titlul său de proprietate asupra terenului revendicat, nu a identificat suprafața de teren solicitată și nu a arătat în ce mod a fost deposedat de acest teren autorul său, instanța de fond a concluzionat în sensul netemeiniciei acțiunii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de apel, s-a susținut că titlul autorului reclamantului îl reprezintă convențiunea autentificată și transcrisă la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, care nu a fost niciodată anulată și care este opozabilă erga omnes , fiind incidente în cauză inclusiv prevederile art. 644 C. civ.

În ceea ce privește decizia de expropriere nr. 26 din 22 decembrie 1943, reținută de instanța de fond, apelantul a susținut că acest document a fost depus la dosar de pârâta comuna Balotești, care era obligată să facă și dovada plății prețului datorat de statul expropriator, precum și dovada caracterului definitiv și irevocabil al acestei decizii. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 661/A din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. În considerentele deciziei s-a reținut că, fiind vorba de promovarea unei acțiuni în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul comun, în cadrul căreia ambele părți invocă existența unui titlu de proprietate, soluționarea cauzei presupune compararea titlurilor exhibate de părți.

Or, din acest punct de vedere, reclamantul nu și-a probat pretențiile, în condițiile în care, deși a susținut că autorul său ar fi dobândit terenul de la SC M.R. printr-un act intitulat „convenție”, nu a depus acest înscris nici la prima instanță și nici în apel. De asemenea, deși în ambele faze procesuale reclamantul a pretins că terenul revendicat nu a făcut parte din terenurile revendicate prin decizia Curții de Apel din 1943, această situație de fapt nu a fost demonstrată, contravenindu-se astfel, dispozițiilor art. 1169 C. civ. În plus, modalitatea în care actul exproprierii și-a produs sau nu efectele (față de susținerea reclamantului că scopul exproprierii nu ar fi fost atins), ar fi putut fi analizată doar în ipoteza în care apelantul-reclamant ar fi dovedit că la data exproprierii deținea un titlu valabil de proprietate asupra terenului.

Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-reclamant, fără ca acesta să indice însă criticile de nelegalitate. Recursul este nul, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text, „termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii”. În speță, comunicarea deciziei recurate către reclamant s-a realizat la 24 decembrie 2009 (conform dovezii aflate la fila 36 dosar apel), dată de la care a început să curgă termenul de 15 zile [art. 303 alin. (1) și (2), cu referire la art. 301 C. proc. civ.) pentru depunerea motivelor de recurs.

Cum recurentul nu s-a conformat dispozițiilor procedurale menționate și nu a indicat motivele de nelegalitate care au justificat promovarea căii de atac, devin incidente dispoz. art. 306 alin. (1) C. proc. civ. („recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal”). În consecință, se va face aplicarea sancțiunii arătate și se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.A. împotriva deciziei nr. 661 A din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2010.