ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4098/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 23 aprilie 2008, sub nr. 15607/3/2008, pe rolul Tribunalului București, secția

a V-a civilă, reclamantul D.A. a chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria comunei Balotești și Primarul comunei

Balotești, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se

dispună obligarea pârâtelor la restituirea, pe vechiul amplasament, a terenului

proprietatea reclamantului, în suprafață de 5000 mp, din fosta moșie Preoțești

Petrești, situat pe raza comunei Balotești.

În subsidiar, pentru ipoteza în care

se va constata că nu se poate dispune retrocedarea pe vechiul amplasament, reclamantul

a solicitat retrocedarea pe un alt amplasament, de aceeași categorie și

valoare, estimând valoarea terenului la peste 5 miliarde lei vechi.

Prin sentința civilă nr. 238 din 18

februarie 2009 s-a dispus respingerea acțiunii reclamantului, ca fiind

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în data de 22 decembrie 1943 s-a dispus exproprierea unei

suprafețe de teren de 202.492 ha de la Institutul Național al Cooperației. Din

această suprafață de teren, reclamantul a susținut că 5.000 mp au fost

dobândiți de autorul său în 1945 de la C.M.R.

Potrivit hotărârii Judecătoriei

Buftea nr. 1547 din 26 martie 2007, instanța de fond a reținut că în legătură

cu acest teren, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat (în motivarea

deciziei nr. 816/1995) că este proprietate de stat și că după data exproprierii

terenului nu putea fi transmis altor persoane, de vreme ce exproprierea își

produce în continuare efectul.

În consecință, reținând că

reclamantul nu a dovedit titlul său de proprietate asupra terenului revendicat,

nu a identificat suprafața de teren solicitată și nu a arătat în ce mod a fost

deposedat de acest teren autorul său, instanța de fond a concluzionat în sensul

netemeiniciei acțiunii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel, s-a susținut

că titlul autorului reclamantului îl reprezintă convențiunea autentificată și

transcrisă la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, care nu a fost niciodată

anulată și care este opozabilă

erga omnes

, fiind incidente în cauză

inclusiv prevederile art. 644 C. civ.

În ceea ce privește decizia de

expropriere nr. 26 din 22 decembrie 1943, reținută de instanța de fond,

apelantul a susținut că acest document a fost depus la dosar de pârâta comuna

Balotești, care era obligată să facă și dovada plății prețului datorat de

statul expropriator, precum și dovada caracterului definitiv și irevocabil al

acestei decizii.

Apelul a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 661/A din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă.

În considerentele deciziei s-a

reținut că, fiind vorba de promovarea unei acțiuni în revendicare imobiliară

întemeiată pe dreptul comun, în cadrul căreia ambele părți invocă existența

unui titlu de proprietate, soluționarea cauzei presupune compararea titlurilor

exhibate de părți.

Or, din acest punct de vedere,

reclamantul nu și-a probat pretențiile, în condițiile în care, deși a susținut

că autorul său ar fi dobândit terenul de la SC M.R. printr-un act intitulat

„convenție”, nu a depus acest înscris nici la prima instanță și nici în apel.

De asemenea, deși în ambele faze

procesuale reclamantul a pretins că terenul revendicat nu a făcut parte din

terenurile revendicate prin decizia Curții de Apel din 1943, această situație

de fapt nu a fost demonstrată, contravenindu-se astfel, dispozițiilor art. 1169

C. civ.

În plus, modalitatea în care actul

exproprierii și-a produs sau nu efectele (față de susținerea reclamantului că

scopul exproprierii nu ar fi fost atins), ar fi putut fi analizată doar în

ipoteza în care apelantul-reclamant ar fi dovedit că la data exproprierii

deținea un titlu valabil de proprietate asupra terenului.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către apelantul-reclamant, fără ca acesta să indice însă criticile de

nelegalitate.

Recursul este nul, având în vedere

următoarele considerente:

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text, „termenul pentru

depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii”.

În speță, comunicarea deciziei

recurate către reclamant s-a realizat la 24 decembrie 2009 (conform dovezii

aflate la fila 36 dosar apel), dată de la care a început să curgă termenul de 15

zile [art. 303 alin. (1) și (2), cu referire la art. 301 C. proc. civ.) pentru

depunerea motivelor de recurs.

Cum recurentul nu s-a conformat

dispozițiilor procedurale menționate și nu a indicat motivele de nelegalitate

care au justificat promovarea căii de atac, devin incidente dispoz. art. 306 alin.

(1) C. proc. civ. („recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal”).

În consecință, se va face aplicarea

sancțiunii arătate și se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

D.A. împotriva deciziei nr. 661 A din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

iunie 2010.