ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3078/2014

Asupra recursului civil de față constată: Prin cererea formulată la data de 4 iunie 2008, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria Comunei Balotești, Primarul Comunei Balotești, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestora la restituirea pe vechiul amplasament al terenului, în suprafață de 5.000 mp, din fosta moșie Preoțești Petrești, situat pe raza com. Balotești, iar în subsidiar, pentru ipoteza imposibilității restituirii pe vechiul amplasament, retrocedarea pe un alt amplasament, de aceeași categorie și valoare. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că terenul menționat a fost achiziționat de autorul său, N.I.G.

de la Societatea Cooperativă Malul Roșu prin Convenția nr. 8146 din 24 mai 1945, autentificat la Tribunalul Ilfov, secția notariat. Terenul a fost ulterior confiscat de Statul Român fără titlu. A învederat reclamantul că după 1990 a formulat în repetate rânduri cereri către autoritățile locale din comuna Balotești pentru retrocedarea acestui teren, cererile sale formulate în temeiul disp. Legii nr. 18/1991, nr. 169/1997, nr. 247/2005, fiind însă respinse. Reclamantul a mai arătat că titlul său este în concordanță cu actele normative în vigoare la data încheierii lui, iar prin deciziile repetate de respingere a cererilor sale, autoritatea locală a încălcat în mod grav dreptul său de proprietate prevăzut de Constituție, C. civ.

și de alte convenții internaționale la care Statul Român este parte. Pe de altă parte, autoritatea locală nu a dovedit că terenul expropriat în anul 1943, prin Decizia de expropriere nr. 26 din 22 decembrie 1943, pronunțată de Curtea de Apel, secția a V-a, este unul și același cu cel vândut de Societatea Cooperativă "Malul Roșu" în anul 1945 unor persoane de drept privat. Chiar și într-o atare situație, este de notorietate că, în ceea ce privește terenul expropriat, nu s-a îndeplinit obiectivul prevăzut constând în construirea unui aeroport militar, astfel că, potrivit disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 interpretat prin Decizia nr. 6/1999 a secțiilor unite a Curții Supreme de Justiție, terenul în speță poate face obiectul unei revendicări.

Prin corespondențe interne ale Consiliului de Miniștri s-a arătat fără echivoc cu referire la statutul terenurilor din zonă și proiectul din 1943 că terenul trebuie să rămână țăranilor împroprietăriți și celorlalți proprietari inițiali, statul renunțând la proiectul pentru care dispusese exproprierea în anul 1943. În ceea ce privește atitudinea autorităților locale din com. Balotești, reclamantul a învederat că reaua-credință a acestora este evidentă, acestea atribuind terenurile din zonă altor persoane în perioada de litigiu, deși acești beneficiari nu au deținut niciodată anterior terenuri în zonă. Aceeași atitudine a avut-o și Prefectura Ilfov care a dispus punerea în posesie asupra unor suprafețe din zonă în beneficiul unor acționari ai I. Balotești.

În drept, s-au invocat disp. art. 480, art. 948, art. 969, art. 1173, art. 1199, art. 1200 pct. 4 C. civ., art. 44 alin. (2) din Constituția României. Prin Sentința civilă nr. 256 din 25 februarie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea formulată, ca inadmisibilă. Prin Decizia civilă nr. 60A din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința civilă menționată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, recursul împotriva deciziei menționate fiind respins prin Decizia civilă nr. 5247 din 14 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Prin Sentința civilă nr. 1290 din 12 iunie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și a respins cererea accesorie de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, deși prin cererea introductivă reclamantul a făcut referire la dispozițiile unor legi speciale (Lege nr. 18/1991, Lege nr. 247/2005) și deși în petitul acesteia se face referire la restituirea terenului pe vechiul amplasament, iar în subsidiar, pe un alt amplasament, tribunalul a fost învestit cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, respectiv disp. art. 480 C. civ.

din 1864, conform cererii precizatoare depuse de reclamant la dosar la data de 4 iunie 2008. Prin convențiunea autentificată la data de 11 mai 1945 de Primăria Comunei Gruiu-Fierbinți, jud. Ilfov, și transcrisă în Registrul de inscripții și transcripții sub nr. 8146 din 24 mai 1945 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, Societatea Cooperativă "Malul Roșu" a atribuit în deplină proprietate în favoarea numitului N.I.G., lotul din moșia Preoțești Petrești, situată în com. Balotești, Șos. București - Ploiești, jud. Ilfov, potrivit schiței de plan de parcelare atașate. Declarația autentificată sub nr. 2396 din 21 noiembrie 2006 atestă că N.I. a fost cunoscut și sub numele de N.G., S.N. și N.G.A. Din Adresa din 24 noiembrie 2008, emisă de Primăria com.

Balotești - jud. Ilfov, a rezultat că terenul în suprafață de 5.000 mp, ce face obiectul cererii de chemare în judecată, a fost expropriat prin Decizia nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, făcând parte dintr-o suprafață de teren amplasat la sud de com. Balotești în tarlalele 123, 124, 125 și 131, terenul din tarlalele 123, 124 și 125 fiind pus la dispoziția Comisiei Locale Balotești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, fiind eliberate titluri de proprietate persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate. Conform considerentelor expuse anterior, imobilul ce face obiectul cauzei a făcut obiectul unei exproprieri pentru utilitate publică conform Decretului nr. 1952/1943, în temeiul Deciziei nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curții de Apel București, secția a V-a.

Nu mai puțin însă reclamantul, căruia îi revenea sarcina probei, nu a produs dovezi care să ateste că titlul de proprietate de care se prevalează emană de la un adevărat proprietar, câtă vreme nu s-a dovedit că neexecutarea obiectivului de utilitate publică, aspect necontestat de părțile litigante (constând în construirea aeroportului Otopeni, de fostul Secretariat de Stat al Aerului din cadrul Ministerului Apărării Naționale), fostul proprietar și anume Institutul Național al Cooperației ar fi cerut conform procedurii aplicabile exproprierii pentru cauză de utilitate publică retrocedarea imobilului. Ca atare, imobilul nu a mai ieșit din patrimoniul statului ulterior pronunțării Deciziei nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curții de Apel București, secția a V-a, în temeiul Decretului nr. 1952/1943.

Raportat la data preluării și la situarea imobilului în extravilan, este exclusă incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Tribunalul a constatat că bunul imobil ce face obiectul cererii intră formal în sfera de aplicare a Legii nr. 18/1991, ipoteza invocată de reclamant nefiind însă circumscrisă disp. art. 8 din lege, aspect ce atrage analiza prezentei cereri pe fondul ei. De asemenea, tribunalul a mai reținut că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive din primul ciclu procesual nu a făcut obiectul căii de atac, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind susceptibilă de o nouă analiză în procedura judiciară de față. Ca atare, față de cele arătate în precedent, tribunalul a apreciat că cererea de revendicare este admisibilă, însă se impune respingerea ei pe fond, raportat la împrejurarea că probatoriul administrat în cauză relevă că reclamantul nu se prevalează de un titlu de proprietate asupra imobilului.

Față de soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, în temeiul disp. art. 274 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a respins și cererea accesorie de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul I.G., solicitând desființarea hotărârii apelate și pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea intimatelor la restituirea pe vechiul amplasament a terenului proprietatea apelantului - în suprafață de 5000 mp din fosta moșie Preoțești Petrești situată pe raza Comunei Balotești.

Prin Decizia civilă nr. 283/A din 26 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant I.G., împotriva Sentinței civile nr. 1290 din 12 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Comunei Balotești, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local al comunei Balotești și Comuna Balotești prin primar. Obiectul litigiului de față îl constituie terenul din moșia Preoțești Petrești, situată în com. Balotești, Șos.

București - Ploiești, jud. Ilfov, titlul exhibat de reclamant fiind convențiunea autentificată la data de 11 mai 1945 de Primăria Comunei Gruiu-Fierbinți, jud. Ilfov, și transcrisă în Registrul de inscripții și transcripții sub nr. 8146 din 24 mai 1945 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, prin care Societatea Cooperativă "Malul Roșu" a atribuit acest teren în deplină proprietate în favoarea numitului N.I.G., cunoscut și sub numele de N.G., S.N. și N.G.A., autorul reclamantului. În ce privește situația juridică a imobilului în litigiu ce s-a solicitat a fi stabilită de către instanță, în rejudecare, Curtea a reținut că, potrivit probatoriului administrat, reprezentat de Adresa din 24 noiembrie 2008 emisă de Primăria com.

Balotești - jud. Ilfov, rezultă că terenul în suprafață de 5.000 mp, ce face obiectul cererii de chemare în judecată, a fost expropriat prin Decizia nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, făcând parte dintr-o suprafață de teren amplasat la sud de com. Balotești, fiind pus la dispoziția Comisiei Locale Balotești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și eliberate titluri de proprietate persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate. În sprijinul celor arătate mai sus, se reține și conținutul Adresei din 16 februarie 2006 emise de Primăria com. Balotești, din care rezultă că terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului prin expropriere ca urmare a Deciziei nr. 26/1943 a Curții de Apel București și a Decretului-lege nr. 1952/1943, teren pe care urma a se construi un aeroport, investiție care nu s-a mai realizat.

Cu toate acestea, Curtea reține că nu s-a făcut vreo dovadă că Institutul Național al Cooperației ar fi cerut, cu procedura prevăzută de lege retrocedarea, procedură ce ar fi făcut necesară obținerea unei hotărâri judecătorești, singura în măsură să demonstreze că terenul nu mai este expropriat. Ca urmare - potrivit adresei sus-menționate - Societatea Cooperativă Malul Roșu a atribuit autorului reclamantului terenul în litigiu fără a se face vreo dovadă a faptului că aceasta era titulara dreptului de proprietate la momentul încheierii convenției. Instanța de apel a analizat temeinicia cererii în revendicare formulată de reclamant, prin raportare la situația juridică a imobilului, aceea de bun imobil intrat în patrimoniul statului, cu privire la care reclamantul exhibă un titlu de proprietate încheiat ulterior acestui moment cu o societate cooperativă.

În ceea ce privește efectele acestui titlu, s-a reținut că el naște doar o prezumție simplă de proprietate în favoarea reclamantului, de vreme ce acesta nu a produs nicio dovadă în sensul că ulterior exproprierii terenul în litigiu a intrat în proprietatea vânzătoarei, pentru ca aceasta să poată transmite un veritabil drept de proprietate cumpărătorului, respectiv în persoana autorului reclamantului, prezumție care poate fi opusă cu succes pârâților care exhibă un titlu de proprietate reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată anterior instaurării regimului comunist. Apelantul a susținut prin motivele de apel că instanța de fond nu a sesizat că respectiva convenție încheiată între Societatea Cooperativă Malul Roșu și autorul său nu a fost anulată de către instanța de judecată sau de către autoritățile locale.

Într-adevăr, în prezenta cauză nu a fost dovedită o asemenea stare de drept, însă așa cum s-a arătat mai sus, această convenție a fost analizată din perspectiva posibilității de a transmite un veritabil drept de proprietate în patrimoniul autorului reclamantului și respectiv a reclamantului. Or, faptul că terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului ca urmare a exproprierii prin Decizia de expropriere nr. 26/1943 a Curții de Apel București reprezintă o certitudine care nu a fost negată nici de către apelant.

Ceea ce a susținut acesta și nu a probat, deși sarcina probei îi incumba, în acord cu art. 1169 C. civ., este reprezentat de faptul că nefiind îndeplinit obiectivul pentru care se dispusese exproprierea, terenul în litigiu a intrat în circuitul civil, respectiv că a intrat în mod legal în patrimoniul Societății Cooperative Malul Roșu din patrimoniul statului (unde se afla, ca urmare a exproprierii) pentru ca aceasta să-l poată transmite în mod valabil către particulari, printre care și autorul reclamantului. Totodată, s-a procedat la verificarea calității reclamantului de a fi deținătorul unui "bun actual", astfel cum această noțiune este definită în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a cărei analiză se impune a se face prin raportare la Decizia nr. 33/2008 - pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii - potrivit deciziei de îndrumare date de către instanța de recurs.

Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul a susținut prin cererea sa faptul că autorul său a stăpânit imobilul în litigiu, l-a cultivat până la data la care a fost confiscat de Statul Român, de regimul comunist, fără titlu. În cauza Atanasiu și alții contra României (Hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 778/22.11.2010), Curtea și-a nuanțat modalitatea de abordare a unor astfel de cauze. Or, reclamantul nu a probat deținerea unei hotărâri judecătorești sau a unei dispoziții administrative prin care anterior să i se fi recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului revendicat și să se fi statuat asupra îndreptățirii sale la restituirea acestuia în natură. Dimpotrivă, Curtea a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, acesta a recunoscut că prin deciziile autorităților locale au fost respinse în mod repetat cererile sale de retrocedare a terenului revendicat.

Așa fiind, în absența unei hotărâri judecătorești prin care să se fi dispus expres restituirea bunului, nu poate fi recunoscută reclamantului calitatea de deținător al unui "bun actual". Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.G., criticând soluția pentru nelegalitate și invocând, în esență, stabilirea unui regim juridic greșit al terenului revendicat pe calea dreptului comun.

O primă critică vizează aplicarea eronată a legii în ceea ce privește recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului revendicat, aspect pe deplin stabilit potrivit provenienței terenului în litigiu de la autorul N.L.G., care a cumpărat la rândul sau lotul 161, suprafața de 5000 mp de la Cooperativa Malul Roșu, conform Convenției nr. 8146 din 24 mai 1945. Prin Convenția autentificată la data de 11 mai 1945 de Primăria Comunei Gruiu-Fierbinți, Județul Ilfov, și transcrisă în Registrul de inscripții și transcripții sub nr. 8146 din 24 mai 1945 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, Societatea Cooperativă Malul Roșu a atribuit în deplină proprietate în favoarea numitului N.L.G.

lotul din moșia Preoțești Petrești, situată în Comuna Balotești, Șos. București - Ploiești, Județul Ilfov. Acest act juridic, încheiat de părți la data de 24 mai 1945, are natura juridică a unui act translativ de drepturi, îndeplinind toate condițiile pentru dovedirea dreptului de proprietate potrivit art. 644 C. civ. și Legii nr. 358 din 3 iulie 1944 privind autentificarea și legalizarea înscrisurilor. În mod nelegal instanțele anterioare au ignorat faptul că titlul de care se prevalează reclamantul nu a fost anulat sau desființat, nici pe cale judecătorească și nici pe cale administrativă, și că în aceste condiții nu era nevoie, în plus, de o hotărâre judecătorească pentru consacrarea dreptului său de proprietate.

O ultimă critică vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an de zile pentru scopul pentru care au fost preluate, atunci pot fi retrocedate, dacă nu s-a făcut o nouă cerere de expropriere. Recursul este nefondat. Examinând susținerile reclamantului, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Analizând actele și lucrările dosarului se constată că reclamantul a formulat o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun pentru imobilul-teren, în suprafață de 5.000 mp, din fosta moșie Preoțești Petrești, situat pe raza comunei Balotești, jud. Ilfov.

În motivarea acțiunii sale reclamantul a arătat că titlul său de proprietate este valabil, că nu a fost desființat și că, deși a efectuat demersuri pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenului, în temeiul legilor speciale, solicitările sale au fost respinse. În mod corect instanța de apel a statuat că regimul juridic al terenului în litigiu este cel al unui teren extravilan, aspect necontestat pe parcursul judecării cauzei și recunoscut și de apărătoarea recurentului. Aceasta a arătat că s-a emis dispoziție în temeiul Legii nr. 18/1991, de respingere a reconstituirii dreptului de proprietate, dispoziție contestată în fața instanței de judecată, care a respins plângerea, ca fiind tardivă.

Din Adresa din 24 noiembrie 2008, emisă de Primăria com. Balotești - jud. Ilfov, a rezultat că terenul ce face obiectul cererii de chemare în judecată a fost expropriat prin Decizia nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, făcând parte dintr-o suprafață de teren amplasat la sud de com. Balotești în tarlalele 123, 124, 125 și 131, terenul din tarlalele 123, 124 și 125 fiind pus la dispoziția Comisiei Locale Balotești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, fiind eliberate titluri de proprietate persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate. La fila 119 din Dosarul nr. 15600/3/2008 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, se află Hotărârea nr. 2128 din 21 septembrie 2006, emisă de Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva propunerii emise de comuna Balotești.

De vreme ce categoria de folosință a terenului este aceea de extravilan și a fost în administrarea a două institute de cercetare aflate pe raza comunei Balotești, preluat apoi de Comisia locală de pe raza aceleiași comune, terenul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 18/1991, lege specială de reparație, care ar fi permis reclamantului să-și reconstituie dreptul de proprietate și să aibă un "bun", în raport de jurisprudența recentă a Curții Europene de la Strasbourg. Într-o revendicare pe calea dreptului comun, reclamantul trebuie să-și dovedească dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, în sensul existenței în patrimoniul său a unui drept real care să poată fi valorificat la data formulării acțiunii.

În cauza Atanasiu contra României, un "bun actual" există în patrimoniul reclamantului deposedat abuziv de stat, doar dacă în prealabil s-a pronunțat o hotărâre definitivă și executorie, prin care constatându-se calitatea de proprietar, s-a dispus expres și restituirea bunului (parag. 140 și 143). În speță nu există o astfel de hotărâre, reclamantul întemeindu-și pretenția dedusă judecății pe simpla speranță de a i se vedea recunoscută supraviețuirea unui fost drept de proprietate, pe care este de multă vreme în imposibilitate de a-l exercita efectiv, împrejurare ce nu poate fi considerată drept un bun în sensul art. 1 Protocolul 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, reclamantul deși invocă în susținerea acțiunii sale, dar și în motivele de recurs că are un titlu asupra imobilului revendicat ce constă în Convenția autentificată la data de 11 mai 1945 de Primăria Comunei Gruiu - Fierbinți, Județul Ilfov, și transcris în Registrul de inscripții și transcripții sub nr. 8146 din 24 mai 1945 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, actul menționat nu este suficient pentru a constitui temeiul acțiunii formulate. Este evident că terenul a fost preluat de autorități ale Statului Român și s-a aflat în administrarea mai multor instituții, iar reclamantul nu îl mai are în folosință de foarte mult timp. Or, un vechi titlu de proprietate - chiar nedesființat într-o procedură judiciară - nevalorificat în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, conform legilor speciale de reparație nu face dovada existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudență.

Sunt nefondate și criticile formulate de reclamant în ceea ce privește aplicarea legilor de expropriere, deoarece în mod corect a reținut curtea de apel că deși reclamantul a invocat art. 35 din Legea nr. 33/1994, susținând că bunurile care au fost expropriate și nu au fost utilizate în termen de un an pentru scopul pentru care au fost preluate, pot fi retrocedate, dacă nu s-a făcut o nouă cerere de expropriere. Or, acest text nu este aplicabil în speță, de vreme ce exproprierea terenului în litigiu s-a făcut cu mult anterior situațiilor juridice reglementate de actul normativ menționat, efectele exproprierii fiind guvernate de legea în vigoare la momentul producerii lor. În consecință, acțiunea în revendicare formulată de reclamant este nefondată și în mod corect a fost respinsă de instanța de fond și menținută soluția de către instanța de apel.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.G. împotriva Deciziei nr. 283/A din 26 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AZ