ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3078/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3078/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

civil de față constată:

Prin cererea formulată la data de 4 iunie

2008, reclamantul I.G. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria Comunei Balotești, Primarul

Comunei Balotești, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța

să dispună obligarea acestora la restituirea pe vechiul amplasament al

terenului, în suprafață de 5.000 mp, din fosta moșie Preoțești Petrești, situat

pe raza com. Balotești, iar în subsidiar, pentru ipoteza imposibilității

restituirii pe vechiul amplasament, retrocedarea pe un alt amplasament, de aceeași

categorie și valoare.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că terenul menționat a fost achiziționat de autorul său,

N.I.G. de la Societatea Cooperativă Malul Roșu prin Convenția nr. 8146 din 24

mai 1945, autentificat la Tribunalul Ilfov, secția notariat. Terenul a fost

ulterior confiscat de Statul Român fără titlu. A învederat reclamantul că după

1990 a formulat în repetate rânduri cereri către autoritățile locale din comuna

Balotești pentru retrocedarea acestui teren, cererile sale formulate în temeiul

disp. Legii nr. 18/1991, nr. 169/1997, nr. 247/2005, fiind însă respinse.

Reclamantul a mai

arătat că titlul său este în concordanță cu actele normative în vigoare la data

încheierii lui, iar prin deciziile repetate de respingere a cererilor sale, autoritatea

locală a încălcat în mod grav dreptul său de proprietate prevăzut de

Constituție, C. civ. și de alte convenții internaționale la care Statul Român

este parte. Pe de altă parte, autoritatea locală nu a dovedit că terenul

expropriat în anul 1943, prin Decizia de expropriere nr. 26 din 22 decembrie

1943, pronunțată de Curtea de Apel, secția a V-a, este unul și același cu cel

vândut de Societatea Cooperativă "Malul Roșu" în anul 1945 unor

persoane de drept privat. Chiar și într-o atare situație, este de notorietate

că, în ceea ce privește terenul expropriat, nu s-a îndeplinit obiectivul

prevăzut constând în construirea unui aeroport militar, astfel că, potrivit

disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 interpretat prin Decizia nr. 6/1999 a

secțiilor unite a Curții Supreme de Justiție, terenul în speță poate face

obiectul unei revendicări. Prin corespondențe interne ale Consiliului de

Miniștri s-a arătat fără echivoc cu referire la statutul terenurilor din zonă

și proiectul din 1943 că terenul trebuie să rămână țăranilor împroprietăriți și

celorlalți proprietari inițiali, statul renunțând la proiectul pentru care

dispusese exproprierea în anul 1943. În ceea ce privește atitudinea

autorităților locale din com. Balotești, reclamantul a învederat că reaua-credință

a acestora este evidentă, acestea atribuind terenurile din zonă altor persoane

în perioada de litigiu, deși acești beneficiari nu au deținut niciodată

anterior terenuri în zonă. Aceeași atitudine a avut-o și Prefectura Ilfov care

a dispus punerea în posesie asupra unor suprafețe din zonă în beneficiul unor

acționari ai I. Balotești.

În drept, s-au

invocat disp. art. 480, art. 948, art. 969, art. 1173, art. 1199, art. 1200

pct. 4 C. civ., art. 44 alin. (2) din Constituția României.

Prin Sentința civilă

nr. 256 din 25 februarie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea formulată, ca

inadmisibilă.

Prin Decizia civilă

nr. 60A din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința civilă menționată și

a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București, recursul împotriva

deciziei menționate fiind respins prin Decizia civilă nr. 5247 din 14 octombrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Prin Sentința civilă

nr. 1290 din 12 iunie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și a respins cererea

accesorie de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, deși prin cererea introductivă

reclamantul a făcut referire la dispozițiile unor legi speciale (Lege nr.

18/1991, Lege nr. 247/2005) și deși în petitul acesteia se face referire la

restituirea terenului pe vechiul amplasament, iar în subsidiar, pe un alt

amplasament, tribunalul a fost învestit cu o acțiune în revendicare întemeiată

pe dreptul comun, respectiv disp. art. 480 C. civ. din 1864, conform cererii

precizatoare depuse de reclamant la dosar la data de 4 iunie 2008.

Prin convențiunea

autentificată la data de 11 mai 1945 de Primăria Comunei Gruiu-Fierbinți, jud.

Ilfov, și transcrisă în Registrul de inscripții și transcripții sub nr. 8146

din 24 mai 1945 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, Societatea Cooperativă

"Malul Roșu" a atribuit în deplină proprietate în favoarea numitului

N.I.G., lotul din moșia Preoțești Petrești, situată în com. Balotești, Șos.

București - Ploiești, jud. Ilfov, potrivit schiței de plan de parcelare

atașate. Declarația autentificată sub nr. 2396 din 21 noiembrie 2006 atestă că

N.I. a fost cunoscut și sub numele de N.G., S.N. și N.G.A.

Din Adresa din 24

noiembrie 2008, emisă de Primăria com. Balotești - jud. Ilfov, a rezultat că

terenul în suprafață de 5.000 mp, ce face obiectul cererii de chemare în

judecată, a fost expropriat prin Decizia nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curtea

de Apel București, secția a V-a civilă, făcând parte dintr-o suprafață de teren

amplasat la sud de com. Balotești în tarlalele 123, 124, 125 și 131, terenul

din tarlalele 123, 124 și 125 fiind pus la dispoziția Comisiei Locale Balotești

pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, fiind eliberate titluri de proprietate

persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate.

Conform

considerentelor expuse anterior, imobilul ce face obiectul cauzei a făcut

obiectul unei exproprieri pentru utilitate publică conform Decretului nr.

1952/1943, în temeiul Deciziei nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curții de Apel

București, secția a V-a. Nu mai puțin însă reclamantul, căruia îi revenea

sarcina probei, nu a produs dovezi care să ateste că titlul de proprietate de

care se prevalează emană de la un adevărat proprietar, câtă vreme nu s-a

dovedit că neexecutarea obiectivului de utilitate publică, aspect necontestat

de părțile litigante (constând în construirea aeroportului Otopeni, de fostul

Secretariat de Stat al Aerului din cadrul Ministerului Apărării Naționale),

fostul proprietar și anume Institutul Național al Cooperației ar fi cerut

conform procedurii aplicabile exproprierii pentru cauză de utilitate publică

retrocedarea imobilului. Ca atare, imobilul nu a mai ieșit din patrimoniul

statului ulterior pronunțării Deciziei nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curții de

Apel București, secția a V-a, în temeiul Decretului nr. 1952/1943. Raportat la

data preluării și la situarea imobilului în extravilan, este exclusă incidența

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Tribunalul a

constatat că bunul imobil ce face obiectul cererii intră formal în sfera de

aplicare a Legii nr. 18/1991, ipoteza invocată de reclamant nefiind însă

circumscrisă disp. art. 8 din lege, aspect ce atrage analiza prezentei cereri

pe fondul ei.

De asemenea,

tribunalul a mai reținut că soluția de respingere a excepției lipsei calității

procesuale pasive din primul ciclu procesual nu a făcut obiectul căii de atac,

astfel că a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind susceptibilă de o nouă

analiză în procedura judiciară de față.

Ca atare, față de

cele arătate în precedent, tribunalul a apreciat că cererea de revendicare este

admisibilă, însă se impune respingerea ei pe fond, raportat la împrejurarea că

probatoriul administrat în cauză relevă că reclamantul nu se prevalează de un

titlu de proprietate asupra imobilului.

Față de soluția de

respingere a cererii de chemare în judecată, în temeiul disp. art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., tribunalul a respins și cererea accesorie de obligare la

plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamantul I.G., solicitând desființarea hotărârii

apelate și pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată și

obligarea intimatelor la restituirea pe vechiul amplasament a terenului

proprietatea apelantului - în suprafață de 5000 mp din fosta moșie Preoțești

Petrești situată pe raza Comunei Balotești.

Prin Decizia civilă

nr. 283/A din 26 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de apelantul reclamant I.G., împotriva Sentinței civile nr. 1290 din

12 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în

contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Comunei Balotești, Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local al comunei Balotești și

Comuna Balotești prin primar.

Obiectul litigiului

de față îl constituie terenul din moșia Preoțești Petrești, situată în com.

Balotești, Șos. București - Ploiești, jud. Ilfov, titlul exhibat de reclamant

fiind convențiunea autentificată la data de 11 mai 1945 de Primăria Comunei

Gruiu-Fierbinți, jud. Ilfov, și transcrisă în Registrul de inscripții și

transcripții sub nr. 8146 din 24 mai 1945 de Tribunalul Ilfov, secția notariat,

prin care Societatea Cooperativă "Malul Roșu" a atribuit acest teren

în deplină proprietate în favoarea numitului N.I.G., cunoscut și sub numele de

N.G., S.N. și N.G.A., autorul reclamantului.

În ce privește

situația juridică a imobilului în litigiu ce s-a solicitat a fi stabilită de

către instanță, în rejudecare, Curtea a reținut că, potrivit probatoriului

administrat, reprezentat de Adresa din 24 noiembrie 2008 emisă de Primăria com.

Balotești - jud. Ilfov, rezultă că terenul în suprafață de 5.000 mp, ce face

obiectul cererii de chemare în judecată, a fost expropriat prin Decizia nr. 26

din 22 decembrie 1943 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, făcând

parte dintr-o suprafață de teren amplasat la sud de com. Balotești, fiind pus

la dispoziția Comisiei Locale Balotești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și

eliberate titluri de proprietate persoanelor îndreptățite la reconstituirea

dreptului de proprietate.

În sprijinul celor

arătate mai sus, se reține și conținutul Adresei din 16 februarie 2006 emise de

Primăria com. Balotești, din care rezultă că terenul în litigiu a intrat în

proprietatea statului prin expropriere ca urmare a Deciziei nr. 26/1943 a

Curții de Apel București și a Decretului-lege nr. 1952/1943, teren pe care urma

a se construi un aeroport, investiție care nu s-a mai realizat. Cu toate

acestea, Curtea reține că nu s-a făcut vreo dovadă că Institutul Național al

Cooperației ar fi cerut, cu procedura prevăzută de lege retrocedarea, procedură

ce ar fi făcut necesară obținerea unei hotărâri judecătorești, singura în

măsură să demonstreze că terenul nu mai este expropriat. Ca urmare - potrivit

adresei sus-menționate - Societatea Cooperativă Malul Roșu a atribuit autorului

reclamantului terenul în litigiu fără a se face vreo dovadă a faptului că

aceasta era titulara dreptului de proprietate la momentul încheierii

convenției.

Instanța de apel a

analizat temeinicia cererii în revendicare formulată de reclamant, prin

raportare la situația juridică a imobilului, aceea de bun imobil intrat în

patrimoniul statului, cu privire la care reclamantul exhibă un titlu de

proprietate încheiat ulterior acestui moment cu o societate cooperativă. În

ceea ce privește efectele acestui titlu, s-a reținut că el naște doar o

prezumție simplă de proprietate în favoarea reclamantului, de vreme ce acesta nu

a produs nicio dovadă în sensul că ulterior exproprierii terenul în litigiu a

intrat în proprietatea vânzătoarei, pentru ca aceasta să poată transmite un

veritabil drept de proprietate cumpărătorului, respectiv în persoana autorului

reclamantului, prezumție care poate fi opusă cu succes pârâților care exhibă un

titlu de proprietate reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată

anterior instaurării regimului comunist.

Apelantul a susținut

prin motivele de apel că instanța de fond nu a sesizat că respectiva convenție

încheiată între Societatea Cooperativă Malul Roșu și autorul său nu a fost

anulată de către instanța de judecată sau de către autoritățile locale.

Într-adevăr, în prezenta cauză nu a fost dovedită o asemenea stare de drept,

însă așa cum s-a arătat mai sus, această convenție a fost analizată din

perspectiva posibilității de a transmite un veritabil drept de proprietate în

patrimoniul autorului reclamantului și respectiv a reclamantului. Or, faptul că

terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului ca urmare a exproprierii

prin Decizia de expropriere nr. 26/1943 a Curții de Apel București reprezintă o

certitudine care nu a fost negată nici de către apelant.

Ceea ce a susținut

acesta și nu a probat, deși sarcina probei îi incumba, în acord cu art. 1169 C.

civ., este reprezentat de faptul că nefiind îndeplinit obiectivul pentru care

se dispusese exproprierea, terenul în litigiu a intrat în circuitul civil,

respectiv că a intrat în mod legal în patrimoniul Societății Cooperative Malul

Roșu din patrimoniul statului (unde se afla, ca urmare a exproprierii) pentru

ca aceasta să-l poată transmite în mod valabil către particulari, printre care

și autorul reclamantului.

Totodată, s-a

procedat la verificarea calității reclamantului de a fi deținătorul unui

"bun actual", astfel cum această noțiune este definită în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a cărei analiză se impune

a se face prin raportare la Decizia nr. 33/2008 - pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în recurs în interesul legii - potrivit deciziei de

îndrumare date de către instanța de recurs. Aceasta cu atât mai mult cu cât

reclamantul a susținut prin cererea sa faptul că autorul său a stăpânit

imobilul în litigiu, l-a cultivat până la data la care a fost confiscat de

Statul Român, de regimul comunist, fără titlu.

În cauza Atanasiu și

alții contra României (Hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr.

778/22.11.2010), Curtea și-a nuanțat modalitatea de abordare a unor astfel de

cauze.

Or, reclamantul nu a

probat deținerea unei hotărâri judecătorești sau a unei dispoziții

administrative prin care anterior să i se fi recunoscut dreptul de proprietate

asupra terenului revendicat și să se fi statuat asupra îndreptățirii sale la

restituirea acestuia în natură.

Dimpotrivă, Curtea a

reținut că, prin cererea de chemare în judecată, acesta a recunoscut că prin

deciziile autorităților locale au fost respinse în mod repetat cererile sale de

retrocedare a terenului revendicat.

Așa fiind, în absența

unei hotărâri judecătorești prin care să se fi dispus expres restituirea

bunului, nu poate fi recunoscută reclamantului calitatea de deținător al unui

"bun actual".

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul I.G., criticând soluția pentru

nelegalitate și invocând, în esență, stabilirea unui regim juridic greșit al

terenului revendicat pe calea dreptului comun.

O primă critică

vizează aplicarea eronată a legii în ceea ce privește recunoașterea dreptului

de proprietate al reclamantului asupra imobilului revendicat, aspect pe deplin

stabilit potrivit provenienței terenului în litigiu de la autorul N.L.G., care

a cumpărat la rândul sau lotul 161, suprafața de 5000 mp de la Cooperativa

Malul Roșu, conform Convenției nr. 8146 din 24 mai 1945.

Prin Convenția

autentificată la data de 11 mai 1945 de Primăria Comunei Gruiu-Fierbinți,

Județul Ilfov, și transcrisă în Registrul de inscripții și transcripții sub nr.

8146 din 24 mai 1945 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, Societatea

Cooperativă Malul Roșu a atribuit în deplină proprietate în favoarea numitului

N.L.G. lotul din moșia Preoțești Petrești, situată în Comuna Balotești, Șos.

București - Ploiești, Județul Ilfov.

Acest act juridic,

încheiat de părți la data de 24 mai 1945, are natura juridică a unui act

translativ de drepturi, îndeplinind toate condițiile pentru dovedirea dreptului

de proprietate potrivit art. 644 C. civ. și Legii nr. 358 din 3 iulie 1944

privind autentificarea și legalizarea înscrisurilor.

În mod nelegal

instanțele anterioare au ignorat faptul că titlul de care se prevalează

reclamantul nu a fost anulat sau desființat, nici pe cale judecătorească și

nici pe cale administrativă, și că în aceste condiții nu era nevoie, în plus,

de o hotărâre judecătorească pentru consacrarea dreptului său de proprietate.

O ultimă critică

vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă

bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an de zile

pentru scopul pentru care au fost preluate, atunci pot fi retrocedate, dacă nu

s-a făcut o nouă cerere de expropriere.

Recursul este

nefondat.

Examinând susținerile

reclamantului, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Analizând actele și

lucrările dosarului se constată că reclamantul a formulat o acțiune în

revendicare pe calea dreptului comun pentru imobilul-teren, în suprafață de

5.000 mp, din fosta moșie Preoțești Petrești, situat pe raza comunei Balotești,

jud. Ilfov. În motivarea acțiunii sale reclamantul a arătat că titlul său de

proprietate este valabil, că nu a fost desființat și că, deși a efectuat

demersuri pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenului, în

temeiul legilor speciale, solicitările sale au fost respinse.

În mod corect

instanța de apel a statuat că regimul juridic al terenului în litigiu este cel

al unui teren extravilan, aspect necontestat pe parcursul judecării cauzei și

recunoscut și de apărătoarea recurentului. Aceasta a arătat că s-a emis dispoziție

în temeiul Legii nr. 18/1991, de respingere a reconstituirii dreptului de

proprietate, dispoziție contestată în fața instanței de judecată, care a

respins plângerea, ca fiind tardivă.

Din Adresa din 24

noiembrie 2008, emisă de Primăria com. Balotești - jud. Ilfov, a rezultat că

terenul ce face obiectul cererii de chemare în judecată a fost expropriat prin

Decizia nr. 26 din 22 decembrie 1943 a Curții de Apel București, secția a V-a

civilă, făcând parte dintr-o suprafață de teren amplasat la sud de com.

Balotești în tarlalele 123, 124, 125 și 131, terenul din tarlalele 123, 124 și

125 fiind pus la dispoziția Comisiei Locale Balotești pentru aplicarea Legii

nr. 18/1991, fiind eliberate titluri de proprietate persoanelor îndreptățite la

reconstituirea dreptului de proprietate.

La fila 119 din

Dosarul nr. 15600/3/2008 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, se

află Hotărârea nr. 2128 din 21 septembrie 2006, emisă de Comisia Județeană

Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,

prin care s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva propunerii

emise de comuna Balotești.

De vreme ce categoria

de folosință a terenului este aceea de extravilan și a fost în administrarea a

două institute de cercetare aflate pe raza comunei Balotești, preluat apoi de

Comisia locală de pe raza aceleiași comune, terenul în litigiu intră sub

incidența Legii nr. 18/1991, lege specială de reparație, care ar fi permis

reclamantului să-și reconstituie dreptul de proprietate și să aibă un

"bun", în raport de jurisprudența recentă a Curții Europene de la

Strasbourg.

Într-o revendicare pe

calea dreptului comun, reclamantul trebuie să-și dovedească dreptul de

proprietate asupra imobilului în litigiu, în sensul existenței în patrimoniul

său a unui drept real care să poată fi valorificat la data formulării acțiunii.

În cauza Atanasiu

contra României, un "bun actual" există în patrimoniul reclamantului

deposedat abuziv de stat, doar dacă în prealabil s-a pronunțat o hotărâre

definitivă și executorie, prin care constatându-se calitatea de proprietar, s-a

dispus expres și restituirea bunului (parag. 140 și 143).

În speță nu există o

astfel de hotărâre, reclamantul întemeindu-și pretenția dedusă judecății pe

simpla speranță de a i se vedea recunoscută supraviețuirea unui fost drept de

proprietate, pe care este de multă vreme în imposibilitate de a-l exercita

efectiv, împrejurare ce nu poate fi considerată drept un bun în sensul art. 1

Protocolul 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, reclamantul deși

invocă în susținerea acțiunii sale, dar și în motivele de recurs că are un

titlu asupra imobilului revendicat ce constă în Convenția autentificată la data

de 11 mai 1945 de Primăria Comunei Gruiu - Fierbinți, Județul Ilfov, și transcris

în Registrul de inscripții și transcripții sub nr. 8146 din 24 mai 1945 de

Tribunalul Ilfov, secția notariat, actul menționat nu este suficient pentru a

constitui temeiul acțiunii formulate.

Este evident că

terenul a fost preluat de autorități ale Statului Român și s-a aflat în

administrarea mai multor instituții, iar reclamantul nu îl mai are în folosință

de foarte mult timp.

Or, un vechi titlu de

proprietate - chiar nedesființat într-o procedură judiciară - nevalorificat în

procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, conform legilor speciale

de reparație nu face dovada existenței dreptului de proprietate în patrimoniul

reclamantului, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudență.

Sunt nefondate și

criticile formulate de reclamant în ceea ce privește aplicarea legilor de

expropriere, deoarece în mod corect a reținut curtea de apel că deși

reclamantul a invocat art. 35 din Legea nr. 33/1994, susținând că bunurile care

au fost expropriate și nu au fost utilizate în termen de un an pentru scopul

pentru care au fost preluate, pot fi retrocedate, dacă nu s-a făcut o nouă

cerere de expropriere. Or, acest text nu este aplicabil în speță, de vreme ce

exproprierea terenului în litigiu s-a făcut cu mult anterior situațiilor

juridice reglementate de actul normativ menționat, efectele exproprierii fiind

guvernate de legea în vigoare la momentul producerii lor.

În consecință,

acțiunea în revendicare formulată de reclamant este nefondată și în mod corect

a fost respinsă de instanța de fond și menținută soluția de către instanța de

apel.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul I.G. împotriva Deciziei nr. 283/A din 26 iunie

2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ